Constantin Virgil Negoita biografia
Constantin Virgil Negoita opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NEGOITA Constantin Virgil, se naste la 3 febr. 1936, Bucuresti.
Prozator.
Fiul lui Athanasie Negoita, prof. la Facultatea de Teologie, si al Ilenei (n. Popescu).
Urmeaza Liceul „Mihai Viteazul" din Capitala (1946-l953); licentiat al Institutului Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Electronica si Telecomunicatii (1953-l958).
Lucreaza la Oficiul de Stat pentru Inventii (1959-l965) si la Consiliul Cercetarii Stiintifice (1969-l973). in 1972 e Visiting Scholar la Atlas Computer La-boratory din Oxford (Anglia); sef de laborator la Institutul de Informatica din Bucuresti (1973-l982) si prof. asociat de teoria sistemelor la Facultatea de Cibernetica din cadrul Acad. de Studii Economice din Bucuresti.
Visiting Scholar la Vanderbilt University, Nashville, Tennessee (1982) si Visiting Professor la Universitatea din Mexic, in acelasi an. Se stabileste in Statele Unite (1982). Doctorat in informatica (1970). Editor al rev, Fuzzy Sets and Systems (1977) si membru in colegiul de redactie al revista Kybernetes (Anglia).
Constantin Virgil Negoita este unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in domeniul teoriei sistemelor vagi (fuzzy systems), careia ii dedica o importanta lucrare in 1985 (Expert Systems and Fuzzy Systems). Autor al unui roman (Pullback, 1986) si al unui volum de eseistica filosofica (Cybernetic Conspiracy, 1988). Membru al mai multor asoc, institute si soc. stiintifice nord-americane.
Romanul Pullback (1986) se deschide cu un citat din Apocalipsa: Ioan vede in cer „alt semn mare si minutat: sapte ingeri avind sapte pedepse - cele din urma - caci cu ele s-a sfirsit minia lui Dumnezeu". Si mai vede ceea ce parea a fi „o mare de cristal amestecata cu foc", stind pe ea „biruitorii fiarei si ai chipului ei". Cu totii poarta alaute date lor de Cel Atotputernic spre a cinta cintarea neprihanitului Moise si a Mielului celui blind. intrebarea pe care o sugereaza autorul e una morala: cit de apropiati sintem marii de cristal ca biruitori sau cit de vrednici sintem sa primim alauta si sa inaltam imnuri de slava? Povestea unui imigrant este pretextul unui proces istoric: mai putin ca eveniment dramatic si absurd, fiindca restaurarea principiului de referinta originar se face prin victoria omului asupra omului si prin contemplarea idealitatii ca sinonim al sfinteniei.
Cazul particular al exilului este, in primul rind, evocarea degradarii „ordinii sociale" si al invadarii armoniei prin violenta (echilibrul este privilegiul exclusiv al vointei divine). Cu precizarea ca opozitia paradis -infern nu e vazuta maniheist in alb-negru, ci in vaguitatea conceptelor insesi construite deopotriva din memoria culturala (ca traditie) si din experienta personala (ca utopie). Importanta, din punctul de vedere al autorului, nu este biografia individuala, ci raportul personajului cu realitatea colectiva si cu valoarea exigentelor morale. Aventura exilului e una a cunoasterii de sine (sub imperiul salvarii) si una a transcenderii (sub imperiul spaimei). Etapele calatoriei (o initiere) sint etape dintr-o lunga experienta a alienarii („Optiunile devin destin"), dezradacinarea fiind parte din constiinta irepresiva a participarii la actul unei recuperari mistice.
Intoarcerea la normal sau descoperirea normalului e revelatia punctului de referinta originar, al comuniunii si al apropierii omului instrainat de conditia lui divin-paradisiaca. Drumul eroinei spre lumea libera (Viena, Paris, New York) este drumul spre „marea de cristal": oglinda fidela a faptelor si a credintei. Istoria ca principiu si evenimentul ca schimbare exista doar in semnificatia lor spirituala: sintem noi insine in masura in care facem din miracolul invierii exilul de fiecare zi al fiintei. Ceea ce numeste Eliade „virtutea consolatoare a suferintelor" se regaseste in acest exil interior, in marginea apelor tulburate de inger si in deschiderea textului catre intelesurile de taina ale dogmei (arhetipului). intr-o lume cazuta prada urii, certitudinea se naste din incertitudine. Caci vastitatea peisajului uman e omologata transcendental printr-un abil joc al semanticii distantei, care apropie, ajuta si vindeca.
Experienta omului cazut in timp o presupune pe cea a sfinteniei in afara de timp (sfintenia fiind prezenta in lume prin despartirea de lume). intreaga poveste a cautarii unei patrii noi se converteste in pura metafora a cautarii iubirii: credinta se intareste prin faptele credintei. Exilul e o astfel de aventura a salvarii in absenta iubirii din lume. In carte, indoiala epistemologica din teoria modema a textului e inlocuita cu un fel de nostalgie pentru codul genetic (autoexplicativ) al unei civilizatii care-si repudiaza cu orgoliu vinovat esenta. Reflectata in oglinda incremenita a „marii de cristal", viata pare ca se afla ea insasi intr-o calatorie fara destinatie. Romanul este sinteza abstracta a unor reprezentari partiale, conflicte succesive si ipoteze contradictorii armonizate intr-o unitate aparenta a abordarilor.
Cu urmatorul volum (Cybernetic Conspiracy, 1988). Constantin Virgil Negoita declanseaza efectiv batalia pentru impunerea teoriei vagului si pentru valorificarea ei literara prin recurs la simultaneitatea semnificatiilor si la corelatia intra-textuala in care textul (naratiunea) insasi primeste, in buna traditie postmodernista, valoare de eveniment. Modelul inteligentului demers se afla pretutindeni: „o lume in care adevarurile nu sint adevaruri; o lume in care cuvintele nu sint ceea ce par a fi". O lume care exista, paradoxal, prin cuvinte si, in acelasi timp, in afara cuvintelor, in abisul, in vagul dintre ele. Pentru Constantin Virgil Negoita, privite din aceasta perspectiva, idealul si esenta umana sint de natura sacramentala.
OPERA:
Pullback. A Novei, New York, Washington, Atlanta, Los Angeles, Chicago, Vantage Press, 1986;
Cyhernetic Conspiracy. Mind over Marter, Phoenix, Arizona, Falcon Press, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Macri, in Cuvintul romanesc (Hamilton, Canada), iun. 1987;
S. Andronescu, in New York Spectator (New York), ian. 1987;
D. Ralescu, in Kybernetes (Anglia), febr. 1987.
|
