Constantin Stoiciu biografia
Constantin Stoiciu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STOICIU Constantin, se naste la 15 febr. 1939, Iasi.
Prozator si scenarist.
Fiul lui Minai Stoiciu, sef de gara, inspector al cailor ferate, si al Eugeniei (n. Georgescu). Urmeaza Liceul ,Aurel Vlaicu" din Bucuresti (195l-l957); intre 1957 si 1962, Scoala tehnica de telecomunicatii si Scoala tehnica de chimie • » » (neterminate). Licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1962-l967). Redactor de film la Studioul cinematografic Bucuresti (1967-l969); redactor, sectia de proza, la Romania literara (1969-l971); reporter special al Sctnteii tineretului (197l-l976); producator de film la Casa de filme nr. 1 (1973-l981); redactor principal la Contemporanul (1981). in 1981 paraseste tara si se stabileste in Canada (1982).
Infiinteaza la Montreal Editura Humanitas (1983).
Initial, principala activitate a noii institutii este publicarea revista omonime de literatura, din 1986 cu titlul Humanitas littiraires. Ulterior, editura publica literatura generala (poezie, proza, teatru si eseuri), acordind un interes particular autorilor alofoni de expresie franceza. in sumarul revista, art. despre statutul refugiatului, asimilare, comunitati culturale, integrare, francofonie, multiculturalism etc. A colaborat la Romania literara, Luceafarul, Ramuri, Contemporanul, Convorbiri literare.
Debuteaza in Luceafarul cu schita Dimineata (1966).
Debut editorial cu volum de povestiri Dimineata (1966). Ca scenarist, debuteaza in 1967 cu filmul Diminetile unui baiat cuminte, adaptare dupa povestirea la-o din loc! (in regia lui Andrei Blaier). Alte scenarii pentru filmele Legenda (1969; in regia lui Andrei Blaier), Vilegiatura (1974; in regia lui Andrei Blaier), Filip cel Bun (1977; in regia lui Dan Pita), Ultimele zile ale verii (1978; in regia lui Savel Stiopul), E atit de aproape fericirea (1980) etc. La Montr6al realizeaza doua scurtmetraje pentru televiziunea din Quebec; colaboreaza cu Oficiul National al Filmului din Canada. intre 1981 si 1987 e colaborator permanent al Postului de radio „Europa Libera". Autor al romanelor Pestele de fonta (1968), Trufie (1974), Pasarela (1979). Premiul pentru scenariul filmului Diminetile unui baiat cuminte, la Festivalul de la Cannes si Gotwaldov (1968); Premiul de proza al revista Luceafarul pe 1969; Premiul pentru scenariul filmului Legenda, la Festivalul de la Teheran (1969).
(cel „care ne opreste sa zburam"). intreaga filosofie a visului, indoielii, infringerii si libertatii se consuma intr-un simplu gest de fronda pentru bucuria de a trai si pentru speranta de a invinge. Povestirile traduc ceva din spaima sufocarii lente si din irepresibila pierdere a identitatii (tragedia „mortii ca om"). Spatiul represiv si constiinta utopiei compromise, prezente in primele volume ca obsesie a evadarii si ca teologie a salvarii (acel sfisietor „te zbati in tine") vor consolida in romane perspectiva aurorala a trezirii si a iesirii din noapte prin confruntarea deschisa a sistemului cu principiile justitiare imanente si prin punerea in cauza a misticii paradisului terestru.
Cu o remarcabila economie de mijloace epice, in povestiri destinele individuale ilustreaza principii de morala sociala (comunitatea e, invariabil, oglinda si modelul); in romane, aceleasi destine reprezinta stari conflictuale, cu voluptate surprinse in interiorul unei ideologii pe cit de exaltata, pe atit de caduca in dimensiunea ei umana. In Trufie (1974), anchetarea unei crime e pretext pentru largi investigatii in zona motivarii etice a suferintei, asasinatelor si violentei pe fondul absurd aproape de solemnitate afectata si de falsa recunostinta duplicitara. Eseistic in cele mai bune pagini ale sale, romanul este o pledoarie pentru „libertatea singuratatii" si pentru „adevarul omului" dincolo de sloganul comuniunii absolute si de aroganta gindirii pentru altii. in decorul neschimbat al unui santier (metafora a izolarii si a provizoriului) polemica se poarta impotriva lasitatii si a marginirii ce „roade pe dinauntru", avertizind asupra caderii fiintei in derizoriu si a pierderii sublimului in irational.
Ceea ce proclama temerar autorul e, in fond, o neobisnuita trufie a sfidarii. Fiindca nici cautarea, nici deceptia, nici sfisierea launtrica, nici aspiratia nu cunosc alta lege decit legea curajului moral („totdeauna mai brutal decit o lupta"). Asa cum o ilustreaza ca om al faptei (Pasarela, 1979) Paul Chirigiu, opozant fara complexe al desavirsirii prin decrete. Biografia exemplara a personajului (pe rind muncitor, student, inginer, inalt functionar de stat si director al unui Institut de proiectari) ascunde o semnificatie cu valoare de avertisment: purgatoriul adevarat e in noi, singurul in masura sa ne vindece de toate indoielile, de toate compromisurile si de toate vanitatile. Dialogul cu noi insine si drama regasirii de sine este implicit un mod de a impune altora, in evidenta contradictie cu despoticul sablon al armoniei totalitare. Chiar daca, in esenta, efortul ramine o frumoasa si imprescriptibila utopie.
OPERA:
Dimineata, povestiri, Bucuresti, 1966;
Pestele de fonta, povestire in trei parti, Bucuresti, 1968;
Trufie, roman, Bucuresti, 1974;
Pasarela, roman, Bucuresti, 1979. |
REFERINTE CRITICE:
Sorin Titel, in Romania literara, nr. 1, 1975;
Victor Atanasiu, in Era socialista, nr. 19, 1975;
Monica Gafita, in Cronica, nr. 17, 1975;
Mircea Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 12, 1976;
Gabriela Dolgu, in Contemporanul, nr. 19, 1982.
|
