Constantin Stere biografia
Constantin Stere opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STERE Constantin, se naste la nov. 1865, Cerepcau, judetul Soroca - moare in 26 iun. 1936, Bucov, judetul Prahova.
Prozator.
Provine dintr-o veche familie de boieri.
Tatal se numea Egor Stepanovici, mama, Pulcheria Fedorovna.
Dupa ce a absolvit liceul la Chisinau (1885), a activat in cercurile narodnice din Rusia. Arestat pentru activitate subversiva, este deportat si intemnitat in diferite inchisori din Siberia (1886-l892). Experienta acestor ani va fi evocata, partial, in memorialul In voia valurilor (1910) si in vasta fresca epica in preajma revolutiei (193l-l936). Evadind, vine in Romania si se stabileste la Iasi, unde urmeaza cursurile Facultatii de Drept, luihdu-si licenta cu teza Evolutia individualitatii si notiunea de persoana in drept (1897). Profesor univ. de drept constitutional si rector la Univ. din Iasi.
Debuteaza sub pseudonimul C. Scortescu in revista Evenimentul literar, semnind apoi C. Sarcaleanu.
Pune bazele teoretice ale poporanismului (aspectul social-economic-politic, cu unele implicatii literare), sub influenta ideilor narodnice ale lui N. A. Mihailovski, adaptate realitatilor romanesti, intemeiaza, impreuna cu Paul Bujor, revista Viata Romaneasca (1906), redactind probabil art. program, Catre cetitori. Colaborind cu G. Ibraileanu, devine animatorul gruparii iesene, pina la primul razboi mondial. Mai semneaza la Adevarul, Evenimentul, Lumea noua, Liberalul s. a. Atitudinea politica in preajma si in timpul primului razboi mondial a fost violent atacata si i-a atras, practic, excluderea din viata publica postbelica. in unele scrieri lamuritoare, cu caracter politic, Marele razboi si politica Romaniei (1918), discursuri, art. etc. Constantin Stere a incercat o justificare pro domo, zadarnica si neascultata de contemporani. Retras la proprietatea sa de la Bucov, se va dedica literaturii, dupa ce si-a adunat intr-un volum art. de critica, crochiurile, portretele in spirit sainte-beuve-ian si consideratiile deterministe, sociologice in filiatia ideilor lui Gherea (In literatura, 1921). Ciclul in preajma revolutiei il inscrie printre prozatorii interbelici cei mai interesanti si mai controversati. Omul, de o mare forta fascinatorie, a atras simpatii spontane si aversiuni tenace; firea lui tragica si metafizica (M. Ralea ) provoca mediul politicianist in care a trait, cu acea aristocratica placere de a displace (cum ar fi spus La Bruyere) si cu o voluptate a dispretului, rascumparata numai prin patima pusa in iubirea pentru cei multi si umili.
Contemporanilor, Constantin Stere trebuie sa le fi facut o impresie extraordinara pina si prin infatisarea fizica: „Pina a nu-l vedea dar - scrie G. Calinescu in 1932 -. d. Stere a trait in inchipuirea mea in aceste proportii de forta fizica salbatica, un leu cu mustata iritata si cu laba grea". Biografia si persoana lui n-au incetat niciodata a reprezenta un caz. Comportarea omului politic si a gazetarului descins direct din Siberia anilor '80 ai secolului XIX intr-o Moldova ce parea, prin contrast, patriarhala, a stirnit admiratii si uri carora abia moartea eroului le-a pus capat. Spre sfirsitul vietii, cind s-a retras la Bucov, isi dicta cu precipitare memoriile ce aveau sa devina romanul In preajma revolutiei, Constantin Stere continua sa se bucure de o reputatie „mitologica", dupa cuvintele aceluiasi G. Calinescu. Opera lui principala, In preajma revolutiei, publicata in opt volume intre 1931 si 1936 si ramasa neincheiata, este o scriere autobiografica si a fost intimpinata de toata critica vremii cu parerea de rau de a-si fi tradat acest caracter si de a se fi scoborit in pamflet politic de la al saselea volum inainte. In genere, obiectivitatea comentatorilor a fost, cu tot prestigiul strivitor al autorului, aproape desavirsita, semnalarea meritelor, incontestabile, nelasind la o parte pe aceea a defectelor, citeodata mai mari. Nu este nici o indoiala ca cele opt volume ale ciclului apartin memorialisticii, in traditia bogata a genului la noi (Negruzzi, Russo, Ghica, Alecsandri), prelucrata insa in roman, cu multe elemente de imaginatie, dupa o procedare de asemenea cunoscuta de la Gh. Sion la Dumitru C. Moruzi si Radu Rosetti. Criticii au vazut in aceasta literaturizare fastidioasa eroarea capitala a lui Constantin Stere, dotat cu o memorie incomparabila si avind de impartasit fapte exceptionale in ele insesi, dar romancier stingaci, fara finete psihologica si lipsit de stil.
O judecata mai dreapta trebuie sa ia totusi in considerare fiecare volum in parte, fiindca maniera difera de la unul la altul si o concluzie globala este dificil de tras. intiiul volum (Smaragda Theodorovna) este cel mai aproape de formula epica a romanului traditional. Viata la tara, pe mosia unui boier de tip vechi, precum Iorgu Rautu, cu tot pitorescul ei, cu figurile ei memorabile, constituie fundalul dramei casnice a eroinei principale, maritata la cincisprezece ani cu un barbat de trei ori mai virstnic. Acest fundal ne aminteste de Duiliu Zamfirescu, de Suvenirurile contimpurane ale lui Gh. Sion, de romancierii rusi din secolul trecut, desi G. Calinescu si altii au vorbit mai cu seama de balzacianism. Momentul esential (cind la moartea fiicei, Sonia, Smaragda Theodorovna se converteste brusc, din cauza remuscarilor, dintr-o fata cocheta in austera stapina a Napadenilor) este, si el, mai degraba stendhalian, asemanator cu criza doamnei de Renal din Le Rouge et le Noir. Lucrurile cu adevarat originale sint pictura de moravuri si varietatea tipurilor, portretele fizice, scenele tari, intr-o viziune ce tinde necontenit sa mareasca detaliul, amestec de fantezie enorma si de ironie. Nu s-a staruit indeajuns tocmai pe caracterul de epos comic din Smaragda Theodorovna, desi paginile cele mai izbutite tocmai acestea sint, ca mai tirziu in Scrinul negru. Iorgu Rautu este un urias care face casa sa piriie din incheieturi cind paseste („cu toate sfortarile de a umbla cit mai incet, trecerea lui evoca gindul fragilitatii tuturor lucrurilor: dusumelele scirtiiau, mobilele isi pierdeau echilibrul, geamurile zanganeau") un „zmau" sau un „leu" usor ridicol (caci e dominat de Smaragda, care de fapt acrediteaza legenda), cu o voce tunatoare, de erou rabelaisian. Popa Vasile este din aceeasi specie rabelaisiana si cervantesca.
Betiv, el alearga calare prin sate, spargind casele gospodarilor si crezindu-se Suvorov. Ca sa fie adus la botezul lui Vania Rautu, trebuie haituit si prins cu arcanul de armata slujitorilor boieresti, organizata dupa toate regulile militare. Smintitul popa (reminiscenta si din Creanga), cu barba in vint, numai in camasa si izmene, e legat bustean, aruncat intr-un saraban din care porneste un „raget de fiara feroce", apoi udat cu numeroase galeti de apa, in fine tinut sub cheie pina la botez, intr-o camera speciala a conacului. Un alt boier isi risipeste averea calatorind cu tot clanul familial prin Europa, dind petreceri monsrre pretutindeni, cumparind intr-un rind un elefant si o orga cu care, fireste, n-are pe urma ce sa faca. Altul si-a inchiriat un vizitiu negru cu care isi uimeste vecinii (sintem pe la !). Baronul cu numele umoristic de August Milbrey von Pfalzer-Croner face copii cu toate femeile de la curte („sporul era si de cite trei nascuti in acelasi an"), toti „caracterizati prin aceeasi inclinare a capului spre umarul sting si aceleasi trei linii oblice paralele - a parului pe frunte, a sprincenelor si a taieturii ochilor - in asteptarea liniei a patra, a mustatilor pentru baieti". Nici influenta lui Gogol nu este straina de acest comic impins la absurd. Constantin Stere e un portretist cu spirit de observatie, cu inclinatie spre latura fizica si spre grotescul amanuntului. Al doilea volum debuteaza oarecum in acelasi stil, povestind copilaria lui Vania Rautu la Napadeni. Treptat, cartea capata caracterul unei Educatii sentimentale, cu alte cuvinte al unui ,3ildungsroman" ce poate foarte bine avea drept model, cum s-a zis, pe Goethe ori Romain Rolland. Insa materia este noua, Vania ajunge la Chisinau, elev, si devine membru in cercurile de „autoinstructie" prin care se pregatea nihilismul si revolutionarismul tineretului de dupa . in literatura romana, aceasta tema si aceasta atmosfera care au preocupat atita pe Turgheniev (in Destelenire, de exemplu), pe Dostoievski, si pe care le regasim in memoriile de mai tirziu ale revolutionarilor rusi, sint pentru prima oara evocate de Constantin Stere (Hasdeu, mai tinar, apucase o perioada anterioara). Vania Rautu era un „copil minune", licean pasionat de politica si literatura, intrind curind in contact cu cercurile marxiste, narodnice, teroriste si de tot felul care furnicau in Rusia din a doua jumatate a. secolului XIX. Nu fara umor, autorul infatiseaza amestecul de naivitate si de fanatism al acestui tineret care va sfirsi, dupa 1881, in inchisorile si lagarele tariste.
Acest volum este interesant si psihologic, desi cu oarecare ingenuitate. Lutul, in schimb, care urmeaza, e interesant mai ales documentar, desi intentia lui Constantin Stere a fost aici tocmai aceea de a zugravi psihologia tinarului incarcerat la Odesa, intr-o inchisoare politica, in asteptarea deportarii. Viata de inchisoare e sugestiv infatisata in detaliile cotidiene, insa problema morala ce se pune prea tinarului revolutionar e rezolvata de obicei liric, in confesii zbuciumate si inconsistente. Lupta dintre ideal si „lut" (de aici titlul), incercarea de a gasi (post festum) ratiunile mai adinci ale actiunilor lui revolutionare ramin la nivelul unor enunturi cam pretentioase. Un personaj tipic rusesc este Tania, care se casatoreste fictiv cu Vania, aflat in inchisoare, spre a-l putea urma in Siberia. Volumele urmatoare, Hotarul si Nostalgii, reprezinta experienta deportarii propriu-zise. Ele revela in Constantin Stere, daca nu un psiholog sau un moralist mai adinc decit precedentele volume, in orice caz un extraordinar observator al multimilor, din care indivizii se retin doar ca portrete sumare, al calamitatilor care lovesc mari colectivitati umane, ale vietii traite in comun, in conditii de promiscuitate si mizerie greu imaginabile, Pohodul spre Siberia, trenurile incarcate de detinuti, lagarele, miile de kilometri ai calatoriilor „pe etapa", cu deportati care invadeaza satele si cersesc dupa un ritual sinistru - toate acestea alcatuiesc zguduitoare tablouri dantesti, asemanatoare cu cele din Amintiri din casa mortii a lui Dostoievski.
Dostoievskian este bilciul tragic al convoaielor de prizonieri supusi foametei si frigului, degradarii fizice si morale, bolilor fioroase, crimelor nepedepsite, cruzimii politiei si autoritatilor tariste. In Nostalgii, deportatii continua a se vedea si a discuta la nesfirsit, atmosfera febril intelectuala a cercurilor de autoinstructie repetindu-se pe o scara mai mare, cu eroi ce nu mai sint copii si care incep sa se epuizeze nervos. Insa daca aceasta latura a prozei lui Constantin Stere nu trece, in cel mai bun caz, de un nivel onorabil, el este un mare evocator al colectivitatii umane, in tablouri grandioase si impresionante. O constiinta artistica mai evoluata i-ar fi dictat poate si o maniera mai putin literalizata care, pe alocuri, strica impresia de autenticitate. Scene atroce in sine (ca aceea cu Fany Perlov, silita la acceptarea unei promiscuitati degradante) ar fi trebuit relatate direct, fara eufemisme artistice care atenueaza impresia de grozavie, in loc s-o faca pregnanta. Aici se vede tot mai clar dezavantajul formulei hibride: romantarea denatureaza memoria. Dupa cum, numeroasele scene erotice sint de o perfecta naivitate, fiindca lipseste autorului priceperea psihologica si totul are un caracter prea general ilustrativ, tipurile feminine orinduindu-se cuminte in scheme dinainte stabilite. Romanul recapata maretia in descrierea naturii siberiene, a spatiilor fara sfirsit, a marilor fluvii ce le strabat, a padurilor colosale, a furtunilor si zapezilor ce se abat ca adevarate cataclisme, a climei excesive. G. Calinescu, si dupa el altii, au citat paginile poetice in care tundra, taigaua si nordul inghetat sint vazute cu un ochi halucinant pe care nu-l avea nici chiar M. Sadoveanu in Uvar sau in Cuibul invaziilor.
In linia lui Chateaubriand din Atala este episodul cu tribul de samoezi si cu printesa Lirca, Constantin Stere imbinind aici poezia cu ironia. Avalansa de intimplari, oameni si locuri e neinchipuita, de o bogatie si de o varietate pe care doar extrem de sumara psihologie le opreste sa se transforme intr-un mare roman. In legatura cu volumul urmator, Ciubaresti, s-a ridicat unanim problema degenerarii romanului in pamflet politic denigrator. Contemporanii au fost socati de acest volum pentru ca personajele li se pareau „cu cheie" si pentru ca interpretarea lui Constantin Stere era tendentioasa. Trebuie totusi spus ca intreg ciclul cuprinde personaje cu cheie chiar daca, fiind vorba de realitati politice romanesti, in Ciubaresti, identificarea era mai lesnicioasa. BietuluiIoanide i s-a adus aceeasi invinuire la aparitie, romanelor lui Eugen Barbu de asemenea. Importanta nu este insa cheia (cu timpul ea ne preocupa mai putin), ci calitatea literara. Iar Ciubaresti este un roman satiric, pe alocuri remarcabil prin sarcasmul corosiv. Metoda insasi, swifttiana, la origine, are similitudini cu a lui Arghezi din Tara de Kuty. Ciubaresti este un oras imaginar, intemeiat de Ciubar Voda, cu institutiile, moravurile, partidele, istoria si geografia lui. Satira politicianismului e teribila. Ciubarestii infatiseaza, dupa expresia unui localnic, un stat fara societate, cu un aparat administrativ cu excrescenta parazitara si cu, dedesubt, o grupare etnica amorfa, redusa la o speta zoologica. Nu intereseaza veridicitatea istorica, asa cum nu intereseaza in Calatoriile lui Gulliver ori in O scrisoare pierduta. Intentia politica a lui Constantin Stere s-a pierdut sub satira caragialesca a obiceiurilor si politicii fictive. Rosii si albastrii vin la putere pe rind, conform constitutiei nescrise a Ciubarestilor, asigurind „rotativa" guvernamentala.
Toti promit marea cu sarea cind se gasesc in opozitie, si nimeni nu schimba nimic cind ajunge la guvern. Primele lucruri pe care calatorul strain le aude (el este un abate Coignard, un Gulliver, un persan la Paris, un martian) sint ermetice: „ai nostri", „ai vostri", „cine intra", „cine iese" si „daca intra ca sa iasa sau iese ca sa intre", ce „s-a dat" si „cui s-a dat" sau „se va da". Ciubarestii intruchipeaza formele fara fond maioresciene intr-un chip caricatural. Istoria si geografia tirgului sint povestite cu umor. Campania electorala este un moment plin de haz. Recunoastem tranzactiile, limbajul din O scrisoare pierduta, desi nu arta subtila de acolo. Canta e un Catavencu, la fel Nitza Vasilescu; Tica Vasilescu e un specialist cu metoda personala in cumpararea voturilor, Christofor Arghire demagogul (el cade intr-o hazna, neuitindu-se pe unde calca, intocmai ca un personaj din Principele lui Barbu). Themistoclides se insoara cu o nemtoaica numai fiindca e savanta ca si el, dar o goneste, excedat de pianul, papagalul, ciinele si pisica de care nevasta nu intelege sa se desparta. Asemenea scene de umor absurd exista in proza lui Anghel si Urmuz. La teatrul local nefiind closete, domni in frac si cu floare la butoniera intocmesc in pauze un gratios semicerc in strada din fata intrarii. Schematismul nu mai este suparator aici, fiind vorba- de satira. Constantin Stere ascundea un comediograf, un observator caustic al moravurilor.
Cu adevarat slab e volumul In ajun, pentru ca in Uraganul (revolutia rusa din 1905, rascoalele taranesti din 1907) sa regasim miscarea colosala a maselor si atmosfera asa de potrivita talentului lui Constantin Stere din volumele mai vechi. Desi nici aici indivizii nu joaca, literar, rolul central, Constantin Stere este, ca si Rebreanu, un „romancier al gloatei". Comparatia cu L. Rebreanu il dezavantajeaza, desigur; fiindca autorul Uraganului n-are simtul de constructie al aceluia si aluneca prea des in facilitate. Autenticitatea Rascoalei fiind artistica, a Uraganului e, pina la punctul in care Constantin Stere este consecvent, documentara. Mai mult aici decit in Nostalgii, nivelul conversatiilor politice e relevabil, desi ideologul prin excelenta care a fost Constantin Stere nu a scris cu adevarat in in preajma revolutiei un roman politic, in sensul problematicii specifice. Materia bruta fiind mereu politica, interpretarea sufera de oarecare simplificare si generalitate. Prin anvergura si prin ineditul temei, In preajma revolutiei reprezinta o experienta exceptionala in proza romaneasca, iar Constantin Stere este un autor de care trebuie sa se tina seama.
OPERA:
Evolutia individualitatii si notiunea de persoana in drept, studiu sociologic si juridic. Teza de licenta in drept, Iasi, 1897;
Patru zile in Ardeal, 1914;
Romania si razboiul european. Iasi, 1915;
Marele razboi si politica Romaniei, Bucuresti, 1918;
In voia valurilor. Icoane din Siberia, f. a.;
In literatura. Iasi, 1921;
Documentari si lamuriri politice, Bucuresti, 1930;
In preajma revolutiei, I. Prolog. Smaragda Theodorovna, Bucuresti, 1931;
II. Copilaria si adolescenta lui Vqnia Rautu, Bucuresti, 1932;
III. Lutul, Bucuresti, 1932;
IV. Hotarul, Bucuresti, 1933;
V. Nostalgii, Bucuresti, 1934;
VI. Ciubaresti, Bucuresti, 1935;
VII. In ajun, Bucuresti, 1936;
VIII. Uraganul, Bucuresti, 1936;
Scrieri, ed., studiu introductiv si note de Z. Omea, Bucuresti, 1979. |
REFERINTE CRITICE:
P. Constantinescu, Critice, 1933;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
Perpessicius, Mentiuni, IV, V;
M. Ralea, in Viata Romaneasca, nr. l-3, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
Octav Botez, Figuri si note istorico-literare, 1944;
P. Pandrea, Portrete si controverse, 1945;
M. Sevastos, Amintiri de la „Viata Romaneasca", 1966;
S. Cioculescu, Aspecte;
Z. Ornea, Poporanismul, 1972;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
Virginia Musat, C. Stere scriitorul, 1978;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 30,1979;
P. Mareea, in Contemporanul, nr. 4, 1979;
E. Manu, in Saptamina, nr. 434, 1979;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 21, 1979;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 22, 1979;
Al. Sandulescu, in Romania literara, nr. 20,1980;
Z. Omea, Comentarii, 1981;
M. Manescu, in Manuscriptum, nr. 2, 1982;
N. Mecu, in Manuscriptum, nr. 4, 1982;
L. Kalustian, Simple note, III, 1983;
E. Papu, Motive literare romanesti, 1983;
D. Suchianu, Alte foste adevaruri viitoare, 1983;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 26, 1986;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1988;
I. Capreanu, Eseul unei restituiri. C. Stere, un militant si teoretician al luptei pentru emanciparea sociala si nationala, 1988;
Z. Ornea, Viata lui C. Stere, I, 1989.
|
