Constantin Stamati biografia
Constantin Stamati opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STAMATI Constantin, se naste la 1786 (?) - moare in 12 sept. 1869, Ocnita (azi in Republica Moldova).
Poet si prozator.
Fiul paharnicului Toma Stamati si al Smarandei. Nu se cunosc imprejurarile in care si-a facut studiile, stia insa bine 1b. greaca, franceza si rusa si a avut o bogata cultura literara, clasica si moderna. A debutat in 1834 in Albina romaneasca, cu poezia Strajariul taberii. A mai colaborat si la Dacia literara, foiletonul Zimbrului si diverse calendare. Membru al „Soc. de medici si naturalisti". Traducator din scriitorii sec. al XVIIMea (prima lucrare de acest fel e talmacirea romanului Galateea de Florian, ramasa in ms, dar mai ales din romantici: Lamartine, Hugo, Vigny, Jukovski, Puskin), a scris poezie orig. erotica, meditativa si epica, precum si satire in proza si in versuri, dind si citeva reusite versiuni romanesti ale fabulelor lui Krilov si Hemniter.
A publicat volum Povestea povestelor (1843) si Muza romaneasca (1868).
Poet liric si epic, traducator nu lipsit de inzestrare si mai ales bine orientat in domeniul literaturii romantice, scriitor satiric uneori, preocupat si de problemele limbii literare, Constantin Stamati si-a strins destul de tirziu productia literara intr-un volum cuprinzator (Muza romaneasca, 1868), care, din acest motiv, n-a mai avut rasunetul pe care-l merita.
Incercind sa-si expuna in prefata conceptia cu privire la menirea operei literare, Constantin Stamati se defineste ca un scriitor patriot, de orientare „populara", partizan al stilului simplu, apropiat de cel traditional, negustind decit in mica masura reformele lingvistice de nuanta latinizanta ale contemporanilor. Sinceritatea cu care-si declara imprumuturile si adaptarile, fara a preciza totusi mai niciodata autorii din care se inspira, face din el un reprezentant al epocii „eroice", in care notiunea de proprietate literara e, in cea mai buna credinta, necunoscuta, ceea ce ingreuneaza intrucitva aprecierea estetica a scrierilor sale.
Intre poeziile traduse, se disting in primul rind talmacirile din Lamartine, caruia scriitorul moldovean ii da uneori versiuni romanesti superioare celor ale lui Heliade Radulescu (de exemplu Le Lac, devenita Timpul trecut), si fabulele, cele mai multe adaptate dupa Krilov, transpuse intr-o romaneasca limpede, sugestiva si plina de savoare arhaica. Satirele in proza sau in versuri (Dialogul unui holtei cu un boierenas avut, insotit cu o cucoana de inalt neam. Cum era educatia nobililor romani, in secuiul trecut, cind domnea fanariotii in teara), avind si ele punctul de plecare in scriitori straini (Krasicki, Fonvizin), reusesc totusi o remarcabila si convingatoare adaptare la realitatile si moravurile romanesti ale vremii. in creatia originala, Constantin Stamati a abordai mai ales lirica erotica, meditatia, poezia ocazionala si basmul versificat. Se remarca mai ales poeziile scrise cu ocazia mortii primei sale sotii (Tinguirea, Porumbita stinghere), de un patetism exprimat cu discretie si masura, si meditatia Omul si cerul, variatie pe bine cunoscuta tema „desertaciunea desertaciunilor", nu lipsita de merite in redarea sentimentului coplesitor in fata maretiei universului sau a senzatiei de efemer si inutilitate pe care o incearca individul confruntat cu imensitatea spatiilor siderale.
Cele doua basme versificate, Dragos si Eroul Ciubar Voda (Povestea povestelor, in prima varianta publicata), utilizeaza cu dibacie motive folclorice autohtone sau de larga circulatie europeana, inmanunchindu-le in compuneri de oarecare respiratie epica, carora le atribuie si o semnificatie istorica si simbolica. Fluenta naratiei, reusitele momente de incordare dramatica, tablourile descriptive si portretele, ale caror dimensiuni si realizare tradeaza pe scriitorul format la scoala romantismului, dar care nu e strain nici de traditia ariostesca, confera acestor texte o certa valoare istorico-literara. Preocuparile lingvistice si istorice (sintetizate in texte in proza cuprinse si ele in volumul din 1868, sau reflectate in scrisorile adresate lui P. Petrino si Al. Hurmuzachi) demonstreaza, pe linga patriotismul fierbinte al lui Constantin Stamati, si capacitatea lui de a sesiza unele probleme cheie ale culturii romanesti contemporane. Semnalarea substratului dacic al limbii romane, sau pledoaria pentru cultivarea ei competenta, intemeiata nu numai pe cunoasterea limbilor europene, ci si pe intuirea specificului sau fonetic si gramatical, dovedesc si ele calitati de autentic om de cultura.
OPERA:
Povestea povestelor, lasi, 1843;
Muza romaneasca. Compuneri originale si imitatii din autorii Europei, Iasi, 1868;
Poezii si proza, ed. ingrijita si pref. de G. Bogdan-Duica, Bucuresti, 1906;
Povestea povestelor, Bucuresti, 1925;
Izbrannie proizvedenia. Opere alese, Kisinev, 1959;
Muza romaneasca, text stabilit de I. si Rodica Rotaru, introducere, note si variante, bibliografie si glosar de I. Rotaru, Bucuresti, 1967. |
REFERINTE CRITICE:
N.'lorga, Istoria, I;
N. I. Apostolescu, L'influence des roman-tiques franqais sur la poesie roumaine, 1908-l909;
Al. Epure, Influenta fabulistului rus Crilov asupra fabulistilor nostri A. Donici si C. Stamati, 1913;
E. Dvoicenco, Viata si opera Iui C. Stamati. Contributii dupa izvoare inedite, 1934;
P. V. Hanes, Scriitori basarabeni, ed. II, 1936;
G. Calinescu, Istoria;
G. Bezviconi, C. Stamati, familia si contemporanii sai, 1942;
/. L. R., II;
I. Rotaru, O istorie, I.
|
