Constantin Nisipeanu biografia
Constantin Nisipeanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NISIPEANU Constantin, se naste la 10 oct. 1907, Craiova - moare in .
Poet.
Fiul lui Alexandru Nisipeanu, functionar, si al Eugeniei (n. Dumitrescu).
Scoala Superioara de Comert din Craiova (1933). Licentiat al Acad. de inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti (1938). Activitate in domeniul finantelor (casier, contabil), in presa (1945-l952), ca director al Muzeului Peles (1953-l957), indrumator la Muzeul de Literatura din Bucuresti (1957-l958).
A editat si condus la Craiova revista de avangarda Radical (1928-l931) si Ostasii luminii (un nr., 1931).
Debut cu versuri in Bilete de papagal (1928).
Alte colab. Ia: Meridian, Viata Romaneasca, Gazeta literara, Romania literara, Luceafarul etc. Prima etapa a creatiei lui Constantin Nisipeanu (Cartea cu grimase, 1933; Metamofoze, 1934; Spre tara inchisa in diamant, 1937; Femeia de aer, 1943) sta sub semnul avangardei poetice de orientare suprarealista. Cartile mai recente (de la Cartea cu oglinzi, 1962, la O lauta de frunze, 1977) pastreaza din poezia anterioara doar tematica onirico-erotica. Limbajul se vrea mai simplu si mai direct, dar rezultatele sint inegale. Constantin Nisipeanu este si autorul basmului in versuri Mos lonita Fat-Frumos (1956).
Poemul dramatic Stapina viselor (1968) incearca o sinteza, cam artificioasa, intre feeria folclorica si cea suprarealista, incarcata de simboluri ale timpului nostru cu accente umoristice.
Foarte potrivit este titlul Cartea cu grimase (1933) pentru intiiul volum de poezii al lui Constantin Nisipeanu: sint versuri cu aer noncoformist, retinind ecouri ale avangardei din imediata apropiere, oscilind intre ironizarea sentimentalismului romantic si o anume brutalitate senzuala ce aminteste de poemele din anii '30 ale lui Geo Bogza. Mai puternica este insa aici influenta lui Arghezi, in imbinarea suavitatilor cu notatiile de o plastica violenta, trimitind la Flori de mucigai, dar si la sintaxa specifica marelui poet. O apropiere inca mai evidenta de lirica promovata de gruparea „unu" este marcata de Metamorfozele din 1934, prin cultul imaginii vaporoase, sugerind o atmosfera de vis, ce invaluie un univers in perpetua transformare spectaculara.
Un poem se intituleaza Pe o insula cu Ilarie Voronca, altul e dedicat lui Sasa Pana - insa intreg volumul se afla in zona de iradiere a imagismului caracteristic poetilor la revista unu. Regasim aici gustul pentru feeria exotica, o anume pretiozitate a desenului, tehnica „pointilista" a notatiei:
„Peste oglinzi voal de matasa
Ridici visul in miini
Ca pe un fruct exotic
Pleoapele sterg somnul
La nord palmieri de argint
Ghetari infloriti
Din pupile fug ingeri"; „Notele au ramas o amprenta pe timpane
Cintecul a murit ca o lebada
Cu gitul de cristal incovoiat" etc. |
In centrul imaginarului suprarealist se situeaza indeosebi volumele Spre tara inchisa in diamant (1937) si Femeia de aer (1943), scrierile cele mai reprezentative ale lui Constantin Nisipeanu Asociatiile insolite, generate de tehnica dicteului automat, intaresc atmosfera straniu-onirica deja conturata in cartile anterioare, dindu-i un plus de tensiune. Metamorfozele lumii din afara, surprise cu precadere in volumele de inceput, isi afla acum un corespondent mai adecvat in lumea launtrica, deschisa spre peisaje nu mai putin surprinzatoare. „Eu sint cheia cu care se descuie / Aceste porti transparente" - spune poetul undeva - iar poezia sa devine un fel de foaie de observatie a dinamicii interioare: „Imediat s-a aprins un fluviu in mine", „Noua cai si-au infipt aripile / in singele meu", „Acum e noapte si fumega frica in mine" etc.
Mitul suprarealist, de origine romantica, al „femeii mediatoare", „feerice" (vezi A. Breton, P. Eluard) poate fi regasit in „femeia de aer", Ranna, „eroina" ciclului din 1943, intr-o poezie de remarcabila inventivitate imagistica, in care „totul se transforma dupa cum iti este inima", desi se simte si o anume rigiditate programatica. Suprarealismul lui Constantin Nisipeanu apartine unei faze de tranzitie spre al doilea „val" al miscarii, afirmat in timpul razboiului si in perioada imediat urmatoare, prin Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca etc. Concretizata in Cartea cu oglinzi (1962), Sa ne iubim visele (1967), Pastorul de umbre (1971) si 0 lauta de frunze (1977), opera postbelica a lui Constantin Nisipeanu indica indepartarea de procedeele suprarealiste, in favoarea unui limbaj mai putin indraznet.
Ecouri ale vechilor experiente se mai simt pe alocuri, in unele metafore socante, insa continuitatea este mai degraba de natura tematica - elogiul iubirii si al visului. Atitudinea contemplativa echilibrata, tonalitatea discret-confesiva definesc o poezie ce cauta acum expresia cit mai fireasca, directa a sentimentelor, cu o nota de degajare familiara si chiar cu un pigment umoristic. Universul imaginar ramine unul de substanta si configuratie feerica, sugerind momente de transfigurare a eului si a lumii intr-o atmosfera cu fluiditati onirice, „agentul" transfigurator fiind, in genere, sentimentul iubirii si „personajul" reprezentativ femeia, in noi variante ale „femeii de aer" de odinioara. imbracata in „rochii de oglinzi", aparind in chip de flacara, inchegindu-se din ceturi luminoase, faptura vaporoasa, alcatuire de pure rasfringeri intr-o lume ce-si pierde ea insasi ponderea materiala, chemata la un proces de metamorfoza neintrerupta, ea declanseaza prin simpla prezenta, lanturi nesfirsite de „viziuni" exaltante, traite de un subiect liric ce se exprima frecvent in ipostaza de trubadur modern. in fond, avem de-a face cu o poezie de factura fantezista, ce-si inventeaza mereu pretexte de reverie, admitind, din cind in cind, tulburari ale feeriei gratioase, deviata spre un cosmar mai degraba spectaculos decit terifiant.
Cliseele poetizante nu sint cu totul inlaturate, poetul personificind inca elemente ale naturii sau stari de spirit ori abuzind uneori de metafore in care se mai asociaza, mecanic, flori si stele, viori si parfumuri desuete. Din ultima etapa a creatiei, volumul Pasari de fum (1982) este unul dintre cele mai reprezentative, urmat, la nivele de valoare apropiate, de Arbori cu aripi de harfe (1986) si Fata pescarusului (1988).
OPERA:
Cartea cu grimase, versuri. Bucuresti, 1933;
Metamorfoze, versuri, Bucuresti, 1934;
Spre tara inchisa in diamant, versuri, Bucuresti, 1937;
Femeia de aer, versuri. Bucuresti, 1943;
Mos lonita Fat-Frumos, basm in versuri. Bucuresti, 1956;
Cartea cu oglinzi, versuri, Bucuresti, 1962;
Sa ne iubim visele, versuri. Bucuresti, 1967;
Stapina viselor, poem dramatic, cu o pref. de M. R. Paraschivescu, Bucuresti, 1968;
Pastorul de umbre, versuri. Bucuresti, 1971;
O lauta de frunze, versuri. Bucuresti, 1977;
Pasari de fum, versuri. Bucuresti, 1982;
Arbori cu aripi de harfe, versuri. Bucuresti, 1986;
Fata pescarusului, versuri. Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria..:, N. Baltag,'in Gazeta literara, nr. 18, 1967;
V. Nestianu, in lasul literar, nr. 7, 1967;
D. Micu, in Romania literara, nr. 9, 1968;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 49, 1968;
Alexandra Indries, in Orizont, nr. 2, 1969;
M. Alexandrescu, in Ramuri, nr. . 1970;
P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970;
Alex. Stefanescu, in Luceafarul, nr. I. 1972;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. . 1977;
G. Chirila, in Contemporanul, nr. 50, 1977;
Aug. Pop, in Romania literara, nr. 52, 1977;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1978;
idem. Poeti;
Al. Raicu, in Tomis, nr. 3, 1978;
E. Simion, Scriitori, III;
E. Manu, in Romania literara, nr. 6, 1987;
H. Zalis, in Flacara, nr. 47, 1987.
|
