Constantin Fantaneru biografia
Constantin Fantaneru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FANTANERU Constantin, se naste la 1 ian. 1907, satul Budisteni, comuna Leordeni, judetul Arges — moare in 21 mart. 1975, comuna Stefanesti, judetul Arges.
Poet, prozator si critic literar.
Fiul lui Costache Fantaneru si al Zoei (n. Cirstoiu), tarani.
Scoala primara in Budisteni (1914-l919); Liceul „Sf. Sava" din Bucuresti (absolvit in 1927); coleg cu Al. Sahia", Eugen Ionescu, Dan Botta , impreuna cu care scoate revista Ramuri fragede (1926-l927); licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie, sectia filologie clasica, a Univ. din Bucuresti (1930). Redactor la ziarul economic Prezentul (condus din 1935 de V. Madgearu); secretar de redactie la Universul (din 1936) si redactor la Universul literar, unde tine cronica literara (1938-l941); imbolnavindu-se, in 1942 e internat Ia Bucuresti. Din 1948 traieste retras in comuna sa natala.
Cu sanatatea refacuta partial, functioneaza ca prof. de limba straine in comuna Silistea, Budisteni si Topoloveni (1950-l968).
A facut parte din gruparea Criterion si a activat in Cercul de studii clasice pe linga catedra de limba latina a Uni, din Bucuresti.
Debuteaza in Revista literara a Liceului „Sf. Sava " (1927); debut editorial cu romanul Interior (1932), urmat de studiul critic Poezia lui Lucian Blaga si gindirea mitica (1940) si volum de versuri Risul mortilor de aur (1940). Colaboreaza la Cuvintul, Viata literara. Vremea, Convorbiri literare. Revista Fundatiilor Regale. A lasat in ms poeme in proza, traduce comentate si memorii. Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1932).
De o si nceritate agresi va, oscilind intre intentia de bagatelizare, bufonerie si ipostaza reflexiva, romanul Interior (1932) este o proiectie a dramei in fantezie si imaginar. Autorul inregistreaza cu detasare si cinism spectacolul cotidian al unei biografii simplificate pina la evanescent. Impresia de artificialitate rezulta, paradoxal, din efortul de generalizare si transformare in aventura si revolta a gestului mecanic (strigatul, ratacirea, dispretul si refuzul).
Lipsa de vointa, automatismul memoriei, stereotipii-le senzatiilor si instabilitatea peisajului sufletesc realizeaza, prin exces, un univers fastidios si incomod. Valoarea crizei de adolescenta pe care o traieste eroul sta nu atit in sfidarea existentei, in exasperanta fuga de societate, in radicalismul negatiei sau in violenta mindriei, cit in eliberarea de emotie si in euforia supunerii unei irealitati consubstantiale vietii.
O irealitate construita in acel imens sentiment al golului pe care-l intilnim si in poezie. Perpessicius a aratat ca experienta jurnalului e a intregii literaturi de dupa razboi, invadata de neliniste, incertitudine, destramare, hamletism si inadaptare metafizica. Trebuie adaugat insa ca la Constantin Fantaneru deziluzia e creatoare de idealuri: umilinta isi cauta un punct de sprijin si singuratatea sfirseste intr-un ritual al extazului. Regizin-du-si marile nelinisti („plinsul mi-e lucid", „continuu totusi jocul"), personajul isi descopera libertatea in geometria abstracta a spiritului, nu in materialitatea indiferenta a lucrurilor.
Redusa ca numar de pagini (doar o suta cincizeci), cartea se inscrie in formula literaturii comprimate, a romanului-miniatura, cu veche traditie in literatura europeana. Poezia lui Lucian Blaga si gindirea mitica (1940) e un studiu de analiza structurala a perspectivei metafizice, inteleasa ca „fecunditate creatoare". In procesul devenirii, omul pierde legatura cu divinitatea crestina si cu dogma teologala, sal-vindu-se prin postularea superioritatii gindirii mitice (intuitia transcendentului).
Poetul depaseste „beatitudinea crestina asigurata de revelatie", prin conceptul de fior existential (cauta un sens omologat al transcendentei). Metafora cunoasterii-fruct e tocmai urmarea omologarii vietii individuale cu viata cosmica. Se apara deci taina, se invoca necunoscutul (Marele Anonim) si se pune in locul pomului cunostintei, din topografia biblica, cel al vietii universale si al eternei reintoarceri. Omul s-a creat singur si nu va parasi niciodata aceasta stare de creatura. Demiurgia sa e o „demnitate suprema": omul creeaza pentru a-si potoli setea de mister („El insusi isi este siesi un mister")- Arta e o amplificare a tainei, iar cultura „implinirea omului", in mister si gindire mitica. Prin originalitatea punctului de vedere, eseul ramine una dintre cele mai subtile interpretari ale liricii blagiene. O sectiune speciala a lucrarii (In-auenta lui Lucian Blaga) urmareste anemierea conceptelor investite cu incarcatura magica, inflatia metaforica si „neconsiderarea in spirit" a folclorului, in poezia tinara. Volumul de versuri Risul mortilor de aur (1940) e o sfisiere si o prabusire in sine a eului luminat de durere. O voluptate rece a mortii si o discreta bucurie a cunoasterii intr-o poezie de varii reminiscente filosofice.
OPERA:
Interior, roman. Bucuresti, 1932 (ed. si pref. de St. Borbely, Cluj-Napoca. 1981);
Poezia lui Lucian Blaga si gindirea mitica. Bucuresti, 1940;
Risul mortilor de aur, versuri, Bucuresti, 1940. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Philippide, in Adevarul literar si artistic, nr. 622, 1932;
N. Rosu, in Curentul, nr. 1718, 1932;
Al. Robot, in Rampa, nr. 4459, 1932;
Perpessicius, in Cuvintul, nr. 2731, 1932;
P. Constantinescu, in Vremea, nr. . 1932;
D. Petrasincu, in Discobolul, nr. 3, 1932;
Henriette Yvonne Stahl, in Facla, nr. 558, 1932;
V. Cristian, ibidem, nr. 545, 1932;
M. Sebastian, in Romania literara, nr. 43, 1932;
S. Cioculescu, in Adevarul, nr. 15017, 1932;
M. Suru, in Revista literara, nr. 2, 1932;
O. Sulutiu, in Azi, nr. 1, 1933;
G. Calinescu, in Jurnalul literar, nr. . 1939;
idem. Istoria;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura I;
Perpessicius, Opere, VI, 1973;
Gh. Lazarescu. Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica. 1983.
|
