Coman Sova biografia
Coman Sova opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SOVA Coman, se naste la 18 oct. 1933, Bucuresti.
Poet si dramaturg.
Fiul lui Ioan Sova, muncitor forestier, si al Anei (n. Bogdan).
Urmeaza Liceul „Petru Rares" din- Piatra Neamt (1945-l948), apoi Liceul silvic din Roznov (1948-l952).
Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1960). Secretar literar al Teatrului „Barbu Delavrancea" din capitala (1962-l965); secretar general de redactie la revista Amfiteatru (1965-l972); secretar general de redactie la Romania libera (1972-l974) si redactor-sef adjunct la revista Magazin (1974-l986). Din 1986, comentator publicist la Romania libera. Colaboreaza la Romania literara, Contemporanul, Luceafarul, Cronica, Tomis etc.
Debuteaza cu un grupaj de poezii in Gazeta literara (1958). Debut in dramaturgie in revista Teatrul, cu piesa Iubesc pe al 7-lea (1964), jucata la Teatrul „Barbu Delavrancea" (stagiunea 1964-l965), la Teatrul de Stat din Constanta (aceeasi stagiune) si, de amatori, la Onesti (1965-l966). Debut editorial cu volum de versuri Astrul nimanui (1970). Alte culegeri lirice: Marival (1974), Cuvinte de reazem (1977), Poeme (1980), Unul cu altul (1983) si Caderea fructului (1989). Autor al scenariilor intitulate Ora zero (film regizat de N. Corjos, in 1979) si Cursa cu obstacole (1980).
Desi a debutat ca dramaturg, in 1964, cu piesa in trei acte Iubesc pe al 7-lea, Coman Sova se va impune ca poet, desi autorul nu e lipsit de simtul dialogului dramatic. Primele poeme au ceva din nota patetica a civismului unui Adrian Paunescu. Retorismul sau e insa mai temperat, iar elegiile primesc in curind o anume discretie. Nota livresca, prezenta prin reluarea obsesivului „gri" al lui Bacovia, prezenta intr-un poem din volumul Astrul nimanui (1970), tradeaza o sensibilitate muzicala, atenta la culoare si eufonii.
In volumul Marival (1974) se renunta deja la gestica grandilocventa. Structura de reflexiv, poetul are voluptatea rostirii muzicale, in care repetitia marcheaza un instinct al Indicului si gratuitatii, ca in poemul Silabe:
„Si ziua si ora si toamna ma doare,
Si ziua e plinsa si ora e mare,
Si toamna-i in toate, in trup inserare.
Si ziua e miercuri si ora e miercuri,
Si peste rostirea a sute de cercuri,
in linistea calda si dulce de roade,
Copila mea-ngina duioase silabe." |
Treptat, autorul da versurilor un plus de naturalete, acordindu-le la „ritmul respiratiei", al ochilor si vocii sale (Facerea). Nota personala se iveste mai ales in adoptarea unei constiinte de artizan, ce-l determina sa revina asupra unor poeme mai vechi, in care opereaza modificari substantiale.
Este si cazul poemului Silabe, reluat in volumul Unul cu altul (1983), care mai pastreaza doar citeva elemente ale poeziei citate anterior. Coman Sova practica cu predilectie o poezie meditativa, in care temele consacrate - cum ar fi dragostea, moartea, criza mondiala, problemele ecologice ale planetei etc. - sint dezbatute cu gravitate, cu un patos mereu temperat. Poetul citadin inregistreaza evenimentele cotidiene cu un ochi atent atit la agresiunea civilizatiei moderne, cit si la ritmurile sempiterne ale naturii, cum e, de pilda, cazul poemului Eveniment. Fenomenele naturii primesc in perceptia sa o dimensiune stihinica:
„Vad o padure in mars
Pe asfalturi fierbinti
O padure de foioase si conifere
Cu galerii nesfirsite de pasari.
Acopera orasul
Un fagus silvatica
isi reazima coatele de Intercontinental
Pasarile dirijeaza autobuzele" |
Pastelul devine o forma de dialog cu misterele naturii miraculoase, supusa agresiunii unei civilizatii a masinismului. Iata un poem edificator pentru etapa maturitatii, caracterizata de o caligrafie eleganta si discreta a vietii interioare:
,E atita liniste in noaptea aceasta,
ca dupa o fecundare rodnica.
Cerul se sprijina pe doi plopi
si pe nesomnul meu;
asteptarea nu e nesfirsita.
Numai frunzele sint nerabdatoare" {Nerabdarea frunzelor). |
Volumul Caderea fructului (1989), din care am citat, e edificator pentru starea de veghe a poetului, cutreierata de brizele unei melancolii calme, senine, dar nu lipsita de unele accente de dramatism, abia schitat, cu un creion de jurnal intim.
OPERA:
Astrul nimanui, versuri, Bucuresti, 1970;
Marival, poeme. Bucuresti, 1974;
Cuvinte de reazem, versuri, Bucuresti, 1977;
Poeme, Bucuresti, 1980;
Unul cu altul, versuri, Bucuresti, 1983;
Caderea fructului, versuri, Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
D. Sararu, in Scinteia tineretului, nr. 5023,1965;
M. Florea, in Teatrul, nr. 7, 1965;
N. Baltag, in Scinteia tineretului, 6 nov. 1970;
M. N. Rusu, in Viata studenteasca, 11 nov. 1970;
Alex. Stefanescu, in Scinteia tineretului, 16 mai 1978;
G. Chirila, in Contemporanul, nr. 18,1978;
D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 16, 1978;
C. Sorescu, in Saptamina, nr. 385, 1978;
Marian Popa, in Romania literara, 13 dec. 1980;
D. R. Popa, in Romania literara, nr. 45, 1983;
A. Dohotaru, in Flacara, nr. 45, 1983;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, 13 iul. 1989.
|
