Ciru Oeconomu biografia
Ciru Oeconomu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OECONOMU Ciru (numele la nastere: Economu), se naste la 1848, comuna Lunguletu, judetul Dimbovita - moare in 20 febr. 1910, Bucuresti.
Prozator si poet.
Fiul lui Gheorghe Economu si al Mitanei (n. ?). A urmat liceul la Bucuresti, apoi a facut studii juridice la Paris (dr. in drept, 1872).
Procuror la Tribunalul din Ilfov (1873-l875), Curtea de Casatie (1876), Curtea de Apel (din 1882) si inalta Curte de Casatie (din 1884), in 1879, ajunge secretar general la Ministerul Justitiei.
A debutat in 1870, cu versuri, in Columna lui Traian; a mai colaborat la Alegatorul liber, Convorbiri literare. Convorbiri critice, Revista contimporana s.a. Poeziile sale, erotice sau patriotice, multe legende istorice (Cronici si legende, 1890), nu se ridica deasupra nivelului mediocru. Mai interesante sint prozele, mai ales romanele (Razbunarea lui Anastase, 1896; Fiica lui Sejan, 1899; Din Rucar, 1905), reusite, insa, si ele, mai mult prin descrierea ambiantei, trecute sau contemporane, decit prin creatia de caractere. A tradus din Byron, Th. de Banville si, printre primii la noi, din Ch. Baudelaire (traduce ramase in periodice).
Ca poet, Ciru Oeconomu se situeaza in categoria, destul de numeroasa, a scriitorilor postpasoptisti, compunind legende istorice cu sens patriotic si moralizator sau dind glas scepticismului in fata prezentului, care invadeaza tot mai vizibil opera poetilor preeminescieni.
Versificator mai curind decit poet, ne-a lasat doar un singur poem cit de cit notabil. Babei, in care incearca sa infatiseze emergenta umanitatii prin organizarea in societate si lupta impotriva fortelor oarbe ale naturii. Un anume gust pentru insolit si scenele crude, vizibil in unele legende cu subiect autohton, se va confirma si in romane. Inspirate din antichitatea tirzie (Fiica lui Sejan, 1889) si din primele veacuri ale crestinismului (Razbunarea lui Anastase, 1896) sau din contemporaneitate (Din Rucar, 1905), ele pun accentul mai ales pe caracterul exceptional al peripetiei si pe zugravirea moravurilor, neizbutind sa creeze personaje cu adevarat viabile. Romanele istorice, temeinic documentate, pina la a deveni simple repovestiri de surse, isi cauta efectele in prezentarea detaliata a ambiantei (arhitectonica, arta, consumatie, obiceiuri caracteristice) si in insistenta asupra manifestarilor unor mentalitati ramase atit de departe in trecut, incit au devenit aberante (subtilitatea gratuita a controverselor dogmatice, rafinamentele de cruzime aproape insuportabile).
Romanul de actualitate penduleaza, nedecis, intre prezentarea unei puternice drame erotice (neconvingatoare, pentru ca scriitorul nu are darul concretizarii psihologiilor) si zugravirea sarcastica a ridicolelor societatii aflate in faza de tranzitie intre rural si urban (reusita si ea numai partial, din cauza exagerarilor caricaturale, ce fac, pe alocuri, scenele si personajele neverosimile). Prozatorul are, totusi, meritul unei elocutii usoare (nu si facile), o anume indeminare de povestitor in organizarea episoadelor in jurul actiunii principale, precum si o limba curgatoare si bogata, bine pusa in valoare de pasajele descriptive.
OPERA:
Bene Merentibus, Paris, 1871;
Cronici si legende, Bucuresti, 1890;
Razbunarea lui Anastase. Linda. Un jubileu literar. Bucuresti, 1896;
Fiica lui Sejan, Bucuresti, 1899;
Capul lui Mihai Viteazul, Bucuresti, 1904;
Din Rucar (Scene vazute). Bucuresti, 1905. |
REFERINTE CRITICE:
N. Iorga, Ist. Ut. cont., I;
G. Calinescu, Istoria;
Perpessicius, Alte mentiuni, II;
P. Cornea, De la Alecsandrescu la Eminescu, 1966.
|
