Cezar Iuliu Savescu biografia
Cezar Iuliu Savescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SAVESCU Iuliu Cezar, se naste la 22 sept. 1866, Braila - moare in 9 mart. 1903, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Eulampiu Savescu, functionar, si al Faniei (n. ?). Scoala primara si primele clase de liceu in orasul natal; continua studiile secundare in Bucuresti, la „Sf. Sava", unde-l are prof. pe Bonifaciu Florescu. prin care ajunge la cenaclul lui Macedonski. Staruintelor acestuia le datoreaza intrarea la Monitorul oficial, in calitate de corector.
Duce o viata boema, din ce in ce mai dezordonata. Nu se stie daca si cind a terminat liceul; dupa unele surse, ar fi audiat cursurile Facultatii de Litere, fara a le termina. Nu se stie precis cind a debutat: dupa unii, in revista Pelesul, in 1888, cu poezia Pe cind cerul vietei mele. Redactor la revista Duminica (1890), a mai colaborat la Liga literara (intre altele, traduce din Poe), Literatorul, Convorbiri literare. Tribuna familiei, Ilustratiunea romana, Fintina Blanduziei, Revista orientala, Foaia pentru toti. Romanul, Liberalul s. a. Si-a adunat o parte a poeziilor intr-o placheta modesta, tiparita in editura proprie, intr-un tiraj infim: Poezii (1901).
Postum, N. Davidescu ii publica si prefateaza un alt voi., Poezii. Volum unic (1926); tot el reproduce o parte a versurilor lui Cezar Iuliu Savescu in antologia Din poezia noastra parnasiana (1943), care l-a reactualizat in constiinta critica a vremii. Poezie de factura simbolista. A scris si citeva proze fanteziste, precum si mici eseuri si art. Traduce din Ovidiu, Dante (un fragment din Infernul), Carducci si E. A. Poe (intre altele. Corbul). Cunoscator al literaturii albaneze clasice, din care traduce poemul in proza Milo si Haidhee, de Ghuse Skiro. Traduce liber Antigona lui Sofocle (in Liga literara, 1895, neterminata).
Reprezentant al boemei literare de la sfirsitul secolului XIX, Cezar Iuliu Savescu face parte, ca si Petica si Tradem, dintre simbolistii a caror poezie disperata preludeaza intr-adevar un sfirsit prematur, in boala si indigenta. Dupa inceputuri macedonskiene, instrumentaliste si juvenil vitaliste, presimtirea dramei care se apropie, o existenta sordida, dezradacinata, incep sa se reflecte intr-o lirica a exasperarii, a tristetii fara iesire, care marcheaza un temperament, probabil, jovial la origine, de unde alternarile de umoare, de registru si, in genere, nesiguranta tonului. Boala, saracia, indiferenta exacerbeaza suferinta si „plinsul" simbolist, melodios si discret, capata uneori tuse dramatice din recuzita romantica. In consens cu pustiul sufletesc, poetul are atunci o perceptie catastrofica a intregului peisaj, imaginile dezolante se traduc in note acute, in termeni desprinsi din aria infernala a dictionarului liric: nebun, disperat, ingrozitor, negru, inghetat, satanic, livid, ura, despuiat survin pretutindeni si, impreuna cu supralicitarea demoniei, repetitiile teatrale si in general procedeele artificioase, departe de a debilita expresia, o innobileaza, pentru ca arunca un val sfidator peste suferinta mizera, disimulind-o si transpunind-o in zona exceptiei:
„Adoarme degetul pe lira,
Sub biciul iemii-ngrozitor,
Suspina toamna si expira" (Suspinul toamnei) sau: „La creste-tu-mi iubita plingea ingenuncheata
Si, blestemindu-si soarta, cositele-si smulgea,
Se repezea nebuna la fruntea-mi inghetata,
Sub mutele-i icoane, plingind, ingenunchea
Si, blestemindu-si soarta, cositele-si smulgea" (Prieteni) etc. |
Ca la Bacovia, limitarea si transcrierea partiturii intr-o tonalitate monocorda transfigureaza termenii cei mai banali si poezia vine tocmai din caracterul exceptional al limbajului. Alta directie demna de mentionat a liricii lui Cezar Iuliu Savescu este evaziunea din fata uritului cotidian printr-o simbolistica elementara, plasata insa intr-un cadru exotic care amplifica sugestiile: iubirea este darul zeilor pentru poet si ea il ridica deasupra conditiei umane (Cintarea lui Walmiki), o clipa de fericire poate rascumpara o intreaga existenta intunecata (Pe muntele Situ) s.a. Ca si la unii simbolisti francezi sau, la noi, la M. Demetriad , exotica apare si antichitatea tirzie, crepusculara (sugestie intilnita si la Macedonski); alaturi de romantici ca Shelley, Th. Moore, Musset, Nerval, Poe, poetul a tradus de altfel si autori clasici: Sofocle si Ovidiu. A lasat in periodice si un numar de proze poesti, ilustrind o evaziune a cotidianului in fantastic, proze remarcabile pentru momentul respectiv.
OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1901 (nepus in comert);
Poezii. Volum unic, pref. de N. Davidescu, Bucuresti, 1926;
N. Davidescu, Din poezia noastra parnasiana, antologie critica, Bucuresti, 1943;
Lidia Bote, Antologia poeziei simboliste romanesti, Bucuresti, 1968;
Scrieri, ed. ingrijita de I. Popescu-S 'teanu, pref. de I. Popescu-Sireteanu si L. Chisu, Bucuresti, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Chendi, Preludii, 1903;
N. Davidescu, Aspecte si directii literare, il, 1924;
Al. T. Stamatiad, Citiva scriitori, 1925;
Perpessicius, Mentiuni, I;
D. Karnabatt, Bohema de altadata, 1944;
T. Vianu, Figuri si forme literare, 1946;
G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara, nr. 4, 1961;
R. Vulpescu, in Ateneu, nr. 6, 1967;
D. Micu, inceput;
Margareta Dolinescu, Parnasianismul, 1979;
M. Anghelescu, Scriitori si curente, 1982;
Adriana Iliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985. |
