Caton Theodorian biografia
Caton Theodorian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
THEODORIAN Caton, se naste la 14 mai 1871, Craiova - moare in 8 ian. 1939, Bucuresti.
Dramaturg si prozator.
Fiul lui Ion Theodorian si al Emmei (n. Carada).
Face clasele primare la Institutul „C. Dima Popovici" din Craiova, pe care il conducea mama sa. Urmeaza apoi Colegiul (188l-l885) si Liceul militar „D. A. Sturdza" (1885-l887) din acelasi oras. Pleaca de acasa in 1887, insotind ca sufleur, copist si figurant trupa de teatru a lui Teodor Popescu. in 1888 intra in administratie si lucreaza multa vreme ca functionar in diferite localitati din partea de sud a tarii. Calatoreste in Austria, Franta si Italia. Luceaza in redactiile unor publicatii ca Adevarul si Nationalul. Conduce publicatii efemere si provinciale, precum LM/ni/!a'(1890), Rlmnicul (1906). in 1919 ia parte la intemeierea la Bucuresti a revista Sburatorul. Vicepresedinte al Soc. Scriitorilor Romani (1912); membru in Comitetul de lectura al Teatrului National din Bucuresti (1916); membru in Comisiunea de pe linga Directia generala a artelor, din Ministerul Cultelor si Artelor (1923); membru fondator si presedinte al Soc. Autorilor Dramatici Romani (1923-l926; 1933-l939).
Debuteaza in revista Lumina in . Debut editorial cu volum de schite si nuvele Petale (1891), dupa ce frecventeaza o vreme cenaclul „Literatorul" al lui Alexandru Macedonski . Continua cu volum de proza scurta Prima durere (1906), Calea sufletului (1909), La masa calicului (1911), Povestea unei odai (1914), Cum plinge Zinica (1914), Epice si dramatice (1921) si cu romanul Singele Solovenilor (1908).
Debuteaza ca dramaturg in 1913 cu piesa Ziua din urma, jucata pe scena Teatrului „Modern" de catre compania Marioarei Voiculescu.
A publicat urmatoarele volum de teatru: Bujorestii (1915), Nevestele domnului Plesu (1921)', Greseala lui Dumnezeu (1929), Jucarii sfarimate (1932). A tradus volum de Theophile Gautier, Emile Zola, Al. Dumas-fiul, Galopin Amould.
Colaboreaza la Adevarul. Nationalul, Revista literara, Literatorul, Ramuri, Luceafarul, Samanatorul, Flacara.
T. s-a facut cunoscut mai ales dupa primul razboi mondial ca dramaturg, dar opera lui pastreaza trasaturi specifice literaturii de la inceputul secolului. Cu exceptia citorva proze umoristice, nuvelistica lui, adunata in mai multe volume: Prima durere (1906), Calea sufletului (1909), La masa calicului (1911), Povestea unei odai (1914), Cumplinge Zinica (1914) si Epice si dramatice (1921), este de inspiratie sociala, oferind o imagine idilica asupra clasei boieresti. Neavind darul inventiei, in multe din nuvele relateaza intimplari din propria biografie.
Ceea ce caracterizeaza viata patriarhala de pe mosiile boieresti este, in viziunea lui Caton Theodorian, absenta conflictelor sociale, concordia si echilibrul. Nenea Fanache, boierul din proza cu acelasi nume, este un gospodar fara cusur, care traieste inconjurat de slugi „ca de niste prieteni, ca de o familie". La fel de prietenoase sint si relatiile dintre cucoana Smarandita Malineasca si taranii de pe mosia ei, care promit sa o protejeze impotriva rasculatilor de la 1907 (Pe valea Oltetului). Prozele lui Caton Theodorian sint un elogiu al boierului de neam, blind, marinimos, ospitalier, sincer, intr-un cuvint, perfect. Desigur, boierii pot uneori gresi, cum se intimpla in povestirea Pacatul cucoanei Asicai, dar in esenta ei sint niste fiinte cumsecade. Nuvelele ilustreaza aceasta teza a autorului, in evidenta contradictie cu adevarul istoric dezvaluit in evenimentele singeroase de la 190. Singele Solovenilor (1908) ridica la treapta romanului convingerile deja formulate in spatiul nuvelelor. Boierul de neam este aici Isaie Murat care are un fiu legitim, Andrei, trimis sa studieze la Paris, si unul nelegitim, Mitrut, administratorul mosiei.
Cei doi frati, care nu cunosc taina batrinului, sint caractere opuse: Andrei a mostenit singele mamei sale, Irita Soloveanca, ajungind o fiinta ticaloasa; Mitrut seamana insa cu tatal sau, fiind la fel de cumpanit si de harnic ca si acesta. Si totusi, dupa moartea lui Isaie Murat, mosia este incredintata fiului legitim. Singele Solovenilor este un roman social in care autorul e preocupat de modificarile survenite in interiorul clasei boieresti, intr-o anumita etapa istorica.
Tributar orientarii literare de la inceputul secolului, Caton Theodorian urmareste aceste modificari in plan biologic si moral, apropiindu-se, prin tema ereditatii, de naturalism. Factorii care tulbura echilibrul din interiorul familiei Murat sint, pe de o parte, singele strain (se sugereaza ca neamul Solovenilor nu este pamintean) iar, pe de alta parte, educatia in scolile straine. Ceea ce il defineste pe Andrei, reprezentantul acestei schimbari de mentalitate, este tocmai dispretul pentru valorile traditionale si autohtone. intre cele doua razboaie mondiale proza lui Caton Theodorian a fost pusa in umbra de dramaturgia sa, desi prima lui piesa, Ziua cea din urma, reia tipologia personajelor din roman. De mare succes in epoca s-a bucurat insa comedia Bujorestii (1915), cea mai izbutita creatie dramatica a autorului. Idealurile de perpetuare a spitei, care il insufleteau pe Isaie Murat, s-au perimat, au devenit prejudecati si reafirmarea lor obstinata de catre Fotin Bujorescu, unul din protagonistii piesei, este sursa principala a comicului.
Personajul este ridicol si prin anacronismul dorintei de-a ilustra in continuare, impreuna cu urmasii sai, idealul grandorii si al bravurii, specific timpurilor voievodale. Fiind amenintat sa ramina fara urmasi, boierul Fotin desconsidera sentimentele fiicei sale, cautind un ginere care sa poarte numele de Bujorescu sau macar sa si-l insuseasca. Acesta va fi Amos Bujorescu, farmacist din Husi. Daca figura lui Fotin provoaca risul prin inadecvarea la prezent, Amos e ridicol prin inadecvarea la idealurile socrului sau. Pus in rind cu alti Bujoresti, capitani ai lui Mircea cel Batrin si Vlad Tepes, ambasadori ai lui Stefan cel Mare, pircaiabi ai lui Mihai Viteazul, chipul blind si naiv al spiterului din Husi trezeste ilaritatea. Teatralitatea piesei e remarcabila.
OPERA:
Petale, schite si nuvele, Craiova, 1891;
Prima durere, nuvele si schite. Bucuresti, 1906;
Singele Solovenilor, roman, Bucuresti, 1908;
Calea sufletului, nuvele si schite. Bucuresti, 1909;
La masa calicului, nuvele si povestiri, Bucuresti, 1911;
Povestea unei odai, nuvele, Bucuresti, 1914;
Cum plinge Zinira, schite si nuvele. Bucuresti, 1914;
Bujorestii, comedie dramatica, Bucuresti, 1915: Nevestele domnului Plesu, comedie in trei acte. Bucuresti, 1921;
Epice si dramatice, mivele si comedii. Bucuresti, 1921;
Stapina, comedie. Bucuresti, 1926;
Greseala lui Dumnezeu, piesa in trei acte. Bucuresti, 1929;
Jucarii sfarimate, comedie in trei acte, Bucuresti, . Traduceri: ThSophile Gautier, Moartea inamorata, nuvele, Bucuresti, 1912;
Al. Dumas-fiul, Procesul lui Clemenceau. Memoriile acuzatului, roman, Bucuresti, 1921;
Emile Zola, Pentru o noapte de iubire, nuvela, Bucuresti, 1921;
Galopin Amould, invierea lui Edgar Pipe, roman, Bucuresti, 1933. |
REFERINTE CRITICE:
I. Chendi, Schite de critica literara, 1924;
E. Lovinescu, Istoria, IV;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II, 1934;
G. Calinescu, Istoria., .j, C. Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput;
I. Valerian, Chipuri din viata literara, 1970;
I. Trivale, Cronici literare, 1971;
I. Rotaru, O istorie, II, 1972;
I. Massoff, Teatrul romanesc, IV, 1972;
Istoria teatrului in Romania, III, 1973;
F. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975;
S. Cinca, Caton Theodorian, 1979;
E. Manu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1979;
Mircea Popa, in Manuscriptum, nr. 3, 1985;
D. Filipescu, in Luceafarul, nr. 44, 1987.
|
