Carmen Firan biografia
Carmen Firan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FIRAN Carmen, se naste la 29 nov. 1958, Craiova.
Poeta, prozatoare si autoare dramatica.
Fiica lui Florea Firan, prof., si a Elenei (n. Neagoe), bibliotecara. Absolventa a Liceului „N. Balcescu" din Craiova (1977); licentiata a Facultatii de Stiinte ale Naturii, sectia matematica, a Univ. din Craiova (1981). in perioada studentiei lucreaza in redactia revista Mesaj comunist.
Prof. de matematica in Bucuresti (198l-l986); redactor la Editura Tehnica (1986-l989).
Debut publicistic cu poezie in Amfiteatru (1979).
Debut editorial cu volum de poezii Iluzii pe cont propriu (1981).
Colaboreaza la Ramuri, Romania literara, Luceafarul, Viata studenteasca. Teatru. A semnat si cu pseudonimul Florentina Neagoe. Autoare a unor carti pentru copii (Nopti senine pentru tine, 1988; Alte nopti, aceleasi vise, 1989), a pieselor de teatru Polen pe insula, Vinatoare imaginara. Volumul Paradis pentru ziua de luni (1983) si Imblinzitorde vieti furate (1984) impun o lirica melancolica, confesiva, scrisa intr-un limbaj colocvial.
Lirismul din volumul de debut, Iluzii pe cont propriu (1981), este inca marcat de ingenuitati adolescentine, pline de prospetime, cu o stiinta subtila a captarii senzorialului. Dupa cum remarca un critic al Generatiei '80, Radu G. Teposu, poeta cultiva o „imagerie echivoca, pt- jumatate fabuloasa, pe jumatate reala". Afi-la doar, ca proportia in care fabulosul si realul sint amestecate e data de o reteta capricioasa, poemul facind adeseori salturi neprevazute in imaginar, tocmai cind dadea impresia de a se constitui ca o poezie de calma notatie a cotidianului, inca de la debut poezia scrisa de Carmen Firan are o pulsatie interioara, care o particularizeaza pe poeta in cadrul generatiei sale. Formula de aici si va mentine, cu unele modificari neesentiale, si in volumele ulterioare (Paradis pentru ziua de luni, 1983; Imblinzitor de vieti furate, 1984), poezia oscilind intre orgoliul „fanteziei dictatoriale", ce multiplica imaginile ireale, socante, configurind o lume a iluziei, si modestia ingenua, ce se intoarce cu umilinta in cimpul derizoriului cotidian. in fata realului dominator, a banalului care se insinueaza peste tot, in interstitiile poemului, poeta afecteaza o criza a experientei realului:
„Nu pot sa scriu pentru ca n-am experienta personala
am mintit prea mult, am trait in prea multe trupuri,
din imaginatie
am iubit pasibil barbatii conducatori de diligente,
barbatii cu degete lungi, balerini prin istorie,
am inventat totul lucid, sistematic, desi ma temeam
grozav ma temeam ca vinzatoarele ma vor descoperi
furind in fiecare miercuri carti, tigari si ciocolata" (Memoria mea e un clopot) |
Lirismul e supravegheat intelectual, poeta transcriindu-si starile sentimentale fara ca senzorialul sa se reverse necontrolat in pagina. Sensibilitatea oscileaza intre ambiguitatea metaforei si concretetea unei rostiri voit prozaice, menite sa instituie un dialog cu cititorul. in ciuda aparentei dezinvolturi, poezia aceasta e riguros construita, mizind pe efecte calculate cu grija, nu lipsite de un anume artificiu al punerii in pagina. Marcat de o cerebralitate pasionala, discursul poetic se caracterizeaza prin impecabila tehnica a frazarii lirice, a constructiei lucide, dind totusi senzatia sinceritatii nesupravegheate. Versul se muleaza, in fond, pe oscilatiile unui psihism agitat, asediat de citeva obsesii esentiale. Confesiunea este indirecta, retrasa dupa semnele concrete ale lumii inconjuratoare. Poeta isi extrage lirismul dintr-o „heraldica rodire de banal", din descrierea metodica a unei lumi bizare, reprezentata de ambiguul Thomson.
„Thomson e un batrin trist
si un copil cuminte,
cind se plictiseste se ia singur de mina
si iese in strada sa strige
ca prin ce criza sublima trece el
si ce liniste ii umple gura cu sticla" (Sublima criza a lui Thomson) |
Poeta se indreapta in ultimele poeme spre o „poezie a sinceritatii", optind pentru simplitate, pentru o rostire esentiala, ce renunta la podoabele retorice inutile. Ea trece dincolo de pragul iluziei, scriind o poezie in care sentimentul dramatic al cotidianului, „micile banalitati", semnele „realului spart", ale „realului cu toarta rupta" se aliaza cu un nereprimat instinct al ludicului si ironiei.
OPERA:
Iluzii pe cont propriu, versuri, Craiova, 1981;
Paradis pentru ziua de luni. versuri, Bucuresti, 1983;
Imblinzitor de vieti furate, versuri, Bucuresti, 1984;
Nopti senine pentru tine. Bucuresti, 1988;
Alte nopti, aceleasi vise, Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
Constanta Buzea, in Amfi-leatru, nr. 9, 1981;
M. Dutescu, in Ramuri, nr. 12, 1981;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 44, 1981;
R. Diaconescu, ibidem. nr. 53, 1982;
T.T. Cosovei. in Suplimentul Uterar-artislic al „Scinteii tineretului", nr. 8,1984;
C.M. Popa, in Ramuri, nr. 1,1984;
C. Ionita, in Romania literara, nr. 13, 1984.
|
