Caius Dragomir biografia
Caius Dragomir opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DRAGOMIR Caius (prenumele la nastere: Traian Dragomir), se naste la 16 iul. 1939, Slatina.
Poet si eseist.
Fiul lui Coriolan Dragomir, medic veterinar, si al Polixeniei (n. Negreanu), prof. de menaj.
Liceul „Radu Greceanu" din Slatina (absolvit in 1956); licentiat al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1963). Dr. in stiinte medicale (1971). Obtine o bursa Fulbright, cu ajutorul careia efectueaza studii de filosofia stiintei la Univ. North Carolina si Chappel din SUA (1985; 1987).
Cariera de medic si cercetator stiintific in domeniul biologiei celulare, in care a publicat numeroase lucrari in revista de specialitate. Asistent univ. la disciplina de his-tologie si morfopatologie (1969-l971); sef de laborator la Institutul „Victor Babes" din Bucuresti (197l-l989).
Debuteaza in revista Steaua; debut editorial cu volum de versuri Intimitatea verbului (1981). Colaboreaza la Steaua, Romania literara, Luceafarul, Viata Romaneasca etc. Alte volum de poezii: Scrisoarea Iui Hipparc (1984), Pluralitate (1988) si Aspecte naturale (1989). Autor al volum de eseuri Tratat de tehnica renuntarii (1982).
Medicul Caius Dragomir a fost o prezenta foarte discreta in lumea literaturii pina in 1988, cind publica volumul de versuri Pluralitate. Dupa acesta, intr-un interval relativ scurt, se afirma decisiv cu inca o carte de poezie (Aspecte naturale, 1989) si multe eseuri publicate in presa literara.
Formatia sa este una de tip enciclopedic, cu filiatii organice in marele umanism european si cu deschideri spre citeva dintre principalele directii ale gindirii moderne, semnificativ fiind, de pilda, recursul frecvent la psihanaliza in eseurile de orientare psihosociologica. Se misca dezinvolt intr-un spatiu vast al culturii, abordind teme de o surprinzatoare diversitate, de la estetica si filosofia stiintei pina la politologic sau psihologia sociala. incercarea sa cea mai ambitioasa, din care a publicat deocamdata citeva fragmente prin reviste, ramine Argument pentru o estetica a stiintei, unde incearca, speculativ, sa releve „similaritatea structurilor intuitive si deci cognitive ale artei si stiintei".
Desi diferite structural ca limbaj, ele au in comun un factor dinamizant si originar al aventurii spiritului, care este tocmai „perceptia estetica a lumii". in fond, autorul fundamenteaza creativitatea stiintifica pe principiile generale ale creatiei, existentei si cunoasterii umane. Alte eseuri sint consacrate indeosebi problematicii omului social si politic in lumea contemporana. Eseistul analizeaza ingenios comportamentele individului sau ale maselor in situatii limita ale istoriei. O informatie redutabila si de la sursa primara - din domeniile politologiei, sociologiei, psihanalizei, filoso-fiei culturii - fecundeaza si intretine apetitul asociativ. Comentariul depaseste nivelul de specificitate al unei anumite discipline. Limbajul se mobilizeaza in sensul literaturii, astfel ca eseistica aceasta, sensibila si consistenta, expresiva si inventiva, nu este lipsita de calitati artistice.
Poezia (Intimitatea verbului, 1981; Scrisoarea lui Hipparc, 1984; Pluralitate; Aspecte naturale) se inscrie in linia modernismului, cu preferinte pentru metaforismul ab-stractizant. in general reflexiva si intesata de referinte livresti, cind somptuos discursiva, cind eliptica, ea se limiteaza la nivelul unei poetizari decente si adeseori rafinate a temelor mari, precum fiinta, moartea, tacerea, cuvintul etc. Poetul este memorabil mai ales in poemele concentrate, in care se mizeaza indeobste pe imaginea unica, „inspirata".
OPERA:
Intimitatea verbului, versuri. Bucuresti, 1981;
Tratat de tehnica renuntarii, eseuri. Bucuresti, 1982;
Scrisoarea lui Hipparc, versuri, Cluj-Napoca, 1984;
Pluralitate, versuri, Cluj-Napoca, 1988;
Aspecte naturale, versuri. Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
G. Muntean. in Romania literara, nr. 20, 1984;
I. Cristofor, in Steaua, nr, 7, 1985.
|
