Bogdan Ghiu biografia
Bogdan Ghiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GHIU Bogdan, se naste la 5 iul. 1958, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Nicolae Groza, avocat, si al Adrianei Maria (n. Ghiu), biochimista.
Tatal a fost prizonier de razboi in URSS (194l-l951), apoi detinut politic (1958-l964). Liceul teoretic „Mircea cel Batrin" din Constanta (absolvit in 1977); licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia romana-franceza (1982).
Afirmat in Cenaclul de Luni al Facultatii de Filologie din Bucuresti. Debut in Cronica (1974).
Colaboreaza la Viata studenteasca, Amfiteatru, Echinox, Dialog, Opinia studenteasca. Vatra, Viata Romaneasca, Romania literara. Debut editorial cu ciclul Fragmente din Manual in volum colectiv Cinci(1982), alaturi de R. Bucur, I. Bogdan Lefter. Mariana Marin", Al. Musina; prezent cu 46 caligrame ajutatoarein antologia Noua poeti (1984). Redebuteaza cu volum de poezie Manualul autorului (1989).
G. este ultimul debutant al unei generatii poetice patrunse cu mult aplomb in literatura, impusa prin noutatea limbajului, indrazneala, apetenta teoretica si un sentiment bine consolidat al grupului literar. El se deosebeste insa sub unghi stilistic de abundenta verbala a poetilor generatiei lui Mircea Cartarescu si imagineaza o lume nu atit autoreferentiala, cit a-referentiala, aflata intr-un ceas tacut al genezei ei pur „scriptice", un spatiu din care orice identitate demiurgica a autorului a fost abolita.
Misiunea si destinul poetului se intituleaza, ca in manuale, un poem in proza ce rezuma poetica textualista a autorului:
„Indepartindu-se, fiinta i se face din ce in ce mai mica, faptura incepe sa i se adune, sa elimine amanuntele, poetul se face mic de tot, aproape ca il pierdem in zare, pare pierdut.
El se duce sa puna pentru noi punct lumii.
Sa ne arate pina unde ne putem indeparta si de la ce distanta, privind inapoi, peste umar. Lumea devine punct, care e deja litera mare, goala, cu care incepe altceva (textul promis).
El se duce sa gaseasca limita promisa pina la care mai putem spera sa gasim Omul. Dincolo de care totul se scrie de la sine.
«Singur, singur, singur»." |
Citatul din Bacovia (Rar) ce incheie textul ramine ca o amprenta a unei melancolii ce nu mai poate fi spusa, semn pur si interpretare „ironica" si refunctionalizata, ducind singuratatea postromantica a autorului pina la absenta. in poezia lui Bogdan Ghiu lumea refercntiala si tridimensionala e trusa in bidimensionalitatea suprafetei de hir-tie. „Hiitia", „lumea", suprafata luminoasa, ecranul instauratorsi mijlocitor totodata, pe de o parte, si obiectele (mai mult sau mai putin iluzorii), pe de alta. sinl, asadar, legate de regulile unui joc: "ospiciu" al lumii, dar si invo-lucru al ei, „hiitia" este, pina la un punct, aproape o entitate „metafizica", ce transcende obiectele. Dar si acest raport se va sfirsi la un moment dat: devenita obiect printre obiecte, „hiitia" isi va fi implinit menirea si iluzia depasirii obiectualului prin scriptic va trebui sa inceteze. Regulamentul organic rezumat aici e, poate, o arta poetica, o constiinta a unor limite. Dar, in spiritul unei poezii pentru care a examina conventia poetica echivaleaza cu a face poezie, „referentialitatea" si „autoreferentiali-tatea" se confunda la infinit, ceea ce ramine fiind, in fond, „jocul" inteligent al imaginatiei. In acest regim textual Bogdan Ghiu poate scrie chiar poeme de iubire (Sensul mic, Cea din cuvinte) sau poezii „personale" (Schita pentru o reverie, Cu fetita mea), credibilitatea lirica a eului poetic regasindu-se in orizontul textului ce confera identitate („Am o propozitie, am un trup" - Strigat) si certitudini.
Tot ce tine de Indic si experimental in textualismul lui Bogdan Ghiu se converteste intr-o reflectie asupra metapoeziei insesi, o ridicare la putere ce atesta o vointa de schimbare, de urmarit poate in cartile ce vor veni.
OPERA:
Cinei, in colab.. Bucuresti, 1982;
Manualul autorului, Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Mihaies, in Orizont, nr. 40,1982;
E. Siniion, in Romania literara, nr. 42, 1982;
N. Steinhardt, in Orizont, nr. 6, 1983;
R. C. Cristea, in Familia, nr. 1, 1985;
R. G. Teposu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1985;
E. Siniion, in Romania literara, nr. 27,1989;
N. Manolescu, ibidem, nr. 44.1989;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 32, 1989;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 32,1989;
Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. 9, 1989.
|
