Basarab Nicolescu biografia
Basarab Nicolescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICOLESCU Basarab, se naste la 25 mart. 1942, Ploiesti.
Eseist.
Fiul lui Anton Nicolescu, jurist-contabil, si al Anghelichii (n. Anastasiadis).
Scoala primara la Ploiesti (1949-l956); Liceul „I. L. Caragiale", din aceeasi localitate (1956-l960).
Facultatea de Fizica a Univ. din Bucuresti (licenta in 1964 cu lucrarea Cimpurile Yang-Mills si autointeractia cimpurilor vectoriale, sub directia prof. Const. Eftimiu).
Asistent la Facultatea de Fizica a Univ. din Bucuresti (1965-l968). Obtine o bursa a guvernului francez in 1968 si se stabileste in Franta (naturalizat in 1976).
Bursier „Joliot-Curie", Comisariatul Energiei Atomice (CEA), Univ. „Pierre et Marie Curie", Paris (1969-l970). La aceeasi Univ., sustine doctoratul in 1972, cu teza Contribution a l'etude theorique de la diffusion pion-nucleon (sub directia prof. Robert Vinh Mau). Din 1970, fizician teoretician la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS), Laboratorul de Fizica Nucleara si Energii inalte (LPNHE), Paris. Lucreaza ca „Guest Scientist" la diverse univ. americane (Berkeley) si engleze (Londra), intre 1976 si . Membru al unor consilii si comisii internationale (Buenos Aires, Barcelona, Paris etc). Fondator si director al colectiei „Transdisciplinarite" (Ed. du Rocher, Paris). Presedinte de onoare al Fundatiei Internationale „Stefan Lupascu" (Iasi).
Specializai in teoria particulelor elementare, este autorul a numeroase studii aparute in revista si volum colective. Interesat de relatiile dintre arta, stiinta si traditie, a publicat in acest domeniu o serie de an. in revista din Franta, Romania, Italia, Anglia, Brazilia, Argentina, Japonia si SUA. Numeroase emisiuni radiofonice la France Culture si France Inter. Debut in presa literara cu eseul Ion Barbu. Contributia spiritului geometric la structurarea universului afectiv barbian (in Luceafarul, 1966). Debut editorial cu Ion Barbu. Cosmologia „Jocului secund" (1968).
N. vine inspre literatura dintr-un domeniu exterior esteticului, ceea ce ii permite formularea unor ipoteze necirculate si inovatoare. Efortul sau de a conjuga disciplinele exacte cu umanioarele, gindirea rationala cu cea artistica, se inscrie intr-o miscare specifica stiintelor fundamentale (fizica relativista si cuantica, astrofizica si cosmologia) din a doua jumatate a secolului XX. Constatind insuficienta si esecul pozitivismului, acestea au pornit la o recuperare a irationalului si a sacrului in chiar coordonatele logicii matematice, ajungind la ceea ce Einstein numea o „religiozitate cosmica".
Aplecindu-se asupra universului ca intreg, savantii cuprinsi sub denumirea Gnoza de la Princeton, un Fritjof Capra spre exemplu, au descoperii ca modelele cosmologice relativiste se armonizeaza cu creationismul crestin sau traditiile religiei si filosofiei orientale. In sensul unei a-semanatoare elaborari a relatiilor dintre stiinta, arta si religie, pe calea deschisa de logicile nonaristotelice ale lui Alfred Korzybski, O. L. Reiser sau Paulette Fevrier, de ontologia negativa a lui Jean Wahl, de dialectica negativa a lui Theodor Adorno, de logica dinamica a contradictoriului a lui Stephane Lupasco, de filosofia lui NU a lui Gaston Bachelard, Basarab Nicolescu este promotorul unei miscari numite „transdisciplinarism", organizata intr-un Centru International de Cercetari si Studii Transdisciplinare, cu un manifest teoretic tradus in mai multe limbi, cu suport logistic in reviste precum Memoire du XX-ime siicle si Transversales Science-Culture sau colectii precum Transdisciplinarite de la casa de editura Rocher.
Volumul sau de debut. Ion Barbu. Cosmologia „Jocului secund" (1968), anunta si premerge cu doua decenii miscarea transdisciplinara. Liniile de forta ale acesteia pot fi deja intrezarite in germene, Basarab Nicolescu spargind canoanele maioresciene ale puritatii genurilor si practicind o critica de interferenta, in care viziunea fizico-matematica este invocata pentru a lumina resorturile poeziei lui Ion Barbu. Cu un discurs simplu si un stil transparent, citeodata usor stingaci, comentariul are meritul de a se plia mai bine subiectului sau, matematicianul-poet, el insusi fiinta amfibie, navigind intre geometria superioara, algebra axiomatica si poezia ermetica. in felul acesta, Basarab Nicolescu deschide o cale de acces catre sinapse altfel greu de descifrat ale gindirii lui Ion Barbu, care i-au pus in incurcatura pe criticii traditionali, facindu-i fie sa ignore dimensiunea pilagoreico-axiomaiica a vizuinii acestuia, fie sa o conteste sau deprecieze. Efortul de evidentiere a protocolului matematic al creatiei barbiene va fi reluat apoi. dupa aproape doua decenii de la aparitia cartii lui Basarab Nicolescu, de catre Mandics Gy6rgy, in volumul Ion Barbu. „Gest inchis".
Investigatia lui Basarab Nicolescu aduce aminte de o incercare similara, cea a lui Paul Valdry de a reconstitui „metoda" lui Leonardo da Vinci, savant si artist, fizician si poet. Pentru omul modem, chinuit de ruptura tot mai apasata dintre spirit si suflet (teoretizata de toti filosofii irationalisti, de la Nietzsche si Bergson la Ludwig Klages) un asemenea proiect reintegrator este salutar. Natura renascentista. Ion Barbu cauta si el o cale de a vindeca schizoidia ratiunii si sentimentului, de a realiza „mirifica nunta a intelectului si sensibilitatii". Basarab Nicolescu numeste aceasta atitudine „umanism scientist", vazind in ideea barbiana a dualitatii complementare dintre stiinta si arta axioma fundamentala a gindirii sale. „Metoda" Jocului secund, celebra „exhautie", este omoloaga metodei axiomatice a Programului de la Erlangen elaborat de David Hilbert, in care se inscria si Dan Barbilian. Asa cum algebra axiomatica retine doar operatiile in sine ale algebrei algoritmice, la fel poezia ermetica este rezultatul unei abstrageri, al unei „densificari elaborate", al unei clarificari a lumii contingente.
Poemele din Joc secund sint niste „teoreme sui-generis", prin care Ion Barbu obtine un „maximum de ic ei vizionare" intr-un „minimum de formule oarbe". In acest sens, criticul identifica trei axiome de natura formala ce prezideaza creatia barbiana: . „lumea spiritului" se obtine prin reflectarea in oglinda (,joc secund") a lumii materiale; . „lumea spiritului" este constituita ca un complex de mistere interferente („claile de fire stangi"); . „lumea spiritului" este cognoscibila printr-o superioara geometrie (punctul unde poezia si geometria se intilnesc). Axiomatizarea poeziei are drept consecinta degajarea unui univers secund, de esente parmenidiene. Ca si opera lui Lucian Blaga, alt ginditor preocupat de sinergia dintre poezie, filosofie si mit, poezia lui Ion Barbu se constituie ca un cosmoid. Basarab Nicolescu are dreptate sa vorbeasca in termeni tari, ontologici, de o „cosmologie a Jocului secund". Daca aproape orice opera contine o viziune despre lume si dezvolta un univers imaginar in sens larg, in schimb modele cosmologice propriu-zise, construite prin reflectie fantasmatica asupra geometriei universului, apar rar in literatura noastra. Probabil doar patru poeti romani si-au propus si au reusit sa inchege o cosmografie poetica, capabila sa functioneze ca un model artistic concurent celor filosofice si stiintifice: Eminescu, Blaga, Barbu si Nichita Stanescu.
Cosmoidul barbian are o structura neoplatonica, fiind polarizat pe verticala intre lumea inferioara, a materiei, si cea superioara, a esentelor. Axiomelor formale de deductie a spiritului din lut le corespund, in analiza lui Basarab Nicolescu, trei mituri tematice: al Soarelui, al Nuntii si al Oglinzii. Oglinda este poarta de intrare prin care „noul Narcis", individul care aspira la transcendere, trece „din lumea contingenta in lumea «jocului secund»"; nunta simbolizeaza „comuniunea omului cu misterul existential", inteleasa ca o moarte si o renastere ritualica; Soarele este absolutul, intr-o resurectie scientista a cultului antic al lui Sol Invictus. Aceasta miscare anabasica de intoarcere la centrul lumii parcurge sistemul solar dinspre pamint spre soare trecind prin rotile lui Venus si Mercur, fiecare cerc corespunzind unui etaj al fiintei umane: crosul, ratiunea umana, Intelectul divin. Imaginile, simbolurile, culorile (dominante fiind albastrul, verdele si galbenul) ce consteleaza pe schema mitului personal barbian au functia de „captare elaborata a inefabilului", Ion Barbu fiind implicit omologat aspiratiei moderniste de a surprinde in cuvinte inexprimabilul.
Opera lui Ion Barbu capata astfel in analiza lui Basarab Nicolescu o rigoare si necesitate interna, criticul cautind ecuatia fractalica nucleara din care se desfasoara intreaga cosmologie a .jocului secund". in fapt, analizind umanismul scientist al lui Ion Barbu, Basarab Nicolescu vorbeste indirect, prin intermediar, despre un program cognitiv si existential personal, ce va fi lansat mai tirziu, cu o alta anvergura, dupa stabilirea autorului in Occident.
OPERA:
Ion Barbu. Cosmologia „Jocului secund". Bucuresti, 1968. |
REFERINTE CRITICE:
S. Marcus, in Gazeta literara, nr. 12, 1968;
Marian Popa, in Luceafarul, nr. 19, 1968;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 20, 1968;
Al. Piru, in Luceafarul, nr. 20, 1968;
L. Dimov, in Gazeta literara, nr. 24, 1968;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 28, 1968;
M. Mincu, in Tomis, nr. 7, 1968;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Gazeta literara, nr. 32, 1968;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 33, 1968;
M. Steriade, in Le Journal Roumain des Poites, Bruxelles, nr. 4, 1968;
L. Dimov, in Luceafarul, nr. 36, 1968;
Ov. Ghidirmic, in Ramuri, nr. 9, 1968;
N. Cretu, in lasul literar, nr. 9, 1968;
M. Nitescu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1968;
M. Tomus, in Steaua, nr. 9, 1968;
S. Marcus, in Studii si cercetari lingvistice, nr. 6, 1968;
E. Barbu, ui Saptamina, nr. 82;
83;
84, 1968;
N. Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1968;
Dinu Pillat, Ion Barbu, 1968;
M. Mincu, Critice, 1969;
S. Marcus, Poetica matematica, 1969;
Al. Piru, Varia, 1973;
Al. Andriescu, Disocieri, 1973;
M. Nitescu, Repere critice, 1974;
M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976;
D. Teodorescu, Poetica lui Ion Barbu, 1978;
H. Stamatu, in Cuvtntul romanesc, Canada, nov. 1981;
Al. Cioranescu, in Ethos, Paris, nr. 3, 1982;
S. Marcus, Arta si Stiinta, 1986;
idem, Inventie si descoperire, 1989.
|
