Barbu Solacolu biografia
Barbu Solacolu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SOLACOLU Barbu, se naste la 18 mart. 1897, Bucuresti - moare in 30 oct. 1976, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Victor Solacolu, magistrat, si al Victoriei (n. Petrescu). Scoala primara (1904-l908).
Studii liceale la'„Gh. Lazar" si „Sf. Sava" din Bucuresti (1908-l913). Dupa doi ani la Facultatea de Drept (1913-l915), e mobilizat; urmeaza Scoala Militara la Iasi si participa ca sublocotenent de cavalerie in campania din Budapesta. Continua studiile la Berlin (1920-l923). Doctor in filosofie si strtnte economice al Univ. din Berlin (1923) cu tezele Tonnies Begriff der Gesellschaft und Gemeinschaft si Die rumanische Erdolfrage. Elev al lui Wemer Sombart, Heinrich Herkner si Alois Riehl.
Redactor la Neamul romanesc al lui N. Iorga in . Conf. onorific la Acad. de inalte Studii Comerciale. A activat si in cadrul Institutului Social al lui D. Gusti. Functii in aparatul economic-administrativ. Debut la Flacara lui C. Banu in .
Colaboreaza la Viata noua, Sburatorul, Contimporanul, Cuvlntul liber. Autor al unui mic volum de poezii, Umbre pe drumuri (1920), reeditat cu adaosuri in . A publicat un volum de memorii (Evocari. Confesiuni. Portrete, 1974).
Primele poezii ale lui Barbu Solacolu sint in spiritul patriarhalelor lui St O. Iosif, cintind iconitele discrete din chilii, „albe si funebre" (intr-o poezie din 1909) si samanatonil „cu barba alba rasfirata-n vint", contopit cu glia, drumul de tara cu umbrele drumetilor de .altadata, satul cu bunici care seara povestesc la vatra „ispravi de dragoste si lupte din strabuni", iama din suflet. Eminescu, dar si Cerna, se banuiesc in aceste elegii calme, conceptuale:
„E golul inceputurilor toate.
si sfirsit. Eternitate.
Nu e nici timp, nici loc, nimic. E, poate,
Cuvintul singur.-unitate." Cite o senzatie e exprimata mai personal: „Corbii.
Au trecut rotind prin vazduh
de parca ningea alb cu negru.
Fluturari line
pe-ntinsuri albe,
pierdute, -
pe mine.
Da, am vazut cum aripile erau pline
de fulgii linistei cazute din vazduh." |
Poezia Iarna din suflet e din 1918, deci dupa ce Bacovia publicase al sau Plumb. Mai bacoviana este elegia E trist E toamna din 1915: „E trist E toamna Seara, solitar,/ destram pierdut, tacut trecuturi,/ cind frunze vestede arar presar/ pamintul umed de saruturi" Pe drept cuvint Lovinescu observa ca Barbu Solacolu nu e intotdeauna „in ritmul impulsiunilor poeziei actuale" (in 1927), ceea ce-l determina sa-l omita in Istoria literaturii romane contemporane din . Semnala insa „un studiu" asupra lui Barbu Solacolu din Umanitatea, 1921, cu referire la sonetul Noapte, socotit de Ion Barbu „echivalent cu cele mai bune poezii ale lui Swinbume". Curiozitati ale marilor poeti, caci sonetul n-are nimic deosebit:
„Se-acata-n noapte luna-n nori
si vintul scirtiie-n uluci
Taranii-adorm, visind comori
ascunse-n scorbura de nuci.
Si licurici se prind pe flori
in rastignire, ca pe cruci,
si mor pe flori, fluturatori,
in joc de aur si naluci.
Strajerul trece fluierihd
si ciinii se trezesc urlind
la marginea catunului
Si trece un nebun pindind
si negurile se intind
pe urmele nebunului" |
Evocari in soapta de privelisti care se topesc in departari, ecouri din trecut multiplicate prin concentrarea gindurilor, acestea erau aspectele pe care i le releva Densusianu . O neliniste in fata spatiului nemarginit si a timpului lunecind impasibil apropie vag pe Barbu Solacolu de simbolism. S-ar putea vorbi intr-adevar de o poezie a timpului regasit, in genul celei cultivate de simbolistii afectivi in frunte cu Charles Peguy, dupa clasificarea lui Michaud. Poetul a incercat sa-si innoiasca arta intr-o Cronica din 1922 cedind decadentismului, fara sa-si gaseasca o formula proprie.
Facea in 1941 declaratie ca „poetul e termita cu zbor de vis nebun", dupa ce intr-o arta poetica din 1935 se aratase, dimpotriva, cuminte: „Nu pune versului otrava,/ Nu-i pune nici dulcegarie,/ Ridica-l insa pina-n slava,/ si-acolo lasa-l pe vecie." Amintirile lui Barbu Solacolu, oprite la anul 1914, sint fara interes literar.
OPERA:
Umbre pe drumuri, versuri, Bucuresti, 1920 (ed. II, cu un cuvint inainte de S. Cioculescu, 1968);
Evocari. Confesiuni. Portrete, cu o postfata de M. Gafita, Bucuresti, . Traduceri: Shakespeare, Opere VI - Henric al Vl-ea, in romaneste de ~, Bucuresti, 1958;
Ronsard, Poezii, in romaneste de ~, cu un cuvint inainte si note de V. Lipatti, Bucuresti, 1959;
G. Carducci, Scrieri alese, poezii, trad. de T. George si ~, proza, trad. de Nina Facon, Bucuresti, 1964;
William Styron, Marsul cel lung, trad. de ~, Bucuresti, 1967;
Ekwensi Cyprian, Savana in flacari, trad. de -, Bucuresti, 1969;
Browning Elisabeth, Sonetele unei portugheze, infatisate in versuri romanesti de ~, Bucuresti, 1971;
Shakespeare, Opere complete, I, Henric al Vl-lea, Partea I-III, trad. de ~, ed. ingrijita, studiu introductiv, note de istorie literara si comentarii de L. Levitchi, Bucuresti, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
O. Densusianu, in Viata noua, iun. 1920;
E. Lovinescu, Istoria, III;
G. Calinescu, Istoria;
D. Micu, inceput;
C. Ciopraga, Literatura;
V. Gheorghiu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1968;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1974;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 30, 1974;
* *, in Luceafarul, nr. 22, 1975;
P. Daniel, in Romania literara, nr. 45, 1976;
Elena Tacciu, Romantismul romanesc, U, 1985.
|
