Barbu Nemteanu biografia
Barbu Nemteanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NEMTEANU Barbu (pseudonimul lui Benjamin Deutsc'h), se naste la oct. 1887, Galati - moare in 30 mai 1919, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Iacob si Sanina Deutsch, invatatori.
Sudii liceale la Galati. Devenit, prin moartea timpurie a tatalui, unicul sustinator al familiei, ocupa, succesiv, functiile de practicant de birou, reporter (la ziarul Tribuna liberala. Galati), functionar. Tuberculos, isi petrece ultimii ani din viata in diverse sanatorii (Lausanne, Bucuresti).
A debutat in hebdomadarul galatean inainte (1904). Editor, in 1908, al revista Pagini libere, de orientare socialista.
Colaboreaza, cu versuri orig., traduce, proza, art. si recenzii, la suplimentul umoristic al ziarului Adevarul (sub pseudonimul Barbu Exoticul si Germanicul Galitiensis), Belgia Orientului, Dumineca, Noua revista romana, Facla, Flacara, Viata sociala. Viitorul social. Convorbiri critice. Floare albastra, Scena etc. Debut editorial cu Poezii alese (1910), urmat de O calatorie in lumea albinelor (1911), Stropi de soare (1915), care-l situeaza printre poetii „trubaduri si umoristi", ilustrind lirica sentimental-ironica ce face trecerea dinspre simbolism spre modernism.
Numeroase traduce din Heine (Melodii ebraice, 1919), si din Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, V. Hugo etc, acestea din urma fiind adunate pentru prima oara in volum de M. Dragomirescu (B. Nemteanu, Antologie, 1926).
Situind poezia lui Barbu Nemteanu „intre fantezie si epigrama", Perpessicius a numit trasatura fundamentala a lirismului acestui poet, aflat la rascrucea micului romantism post-eminescian si a tendintelor „moderniste". Poemele din Stropi de soare (1915) exprima, in cea mai mare parte, o sensibilitate apropiata de cea a idilicului St. O. Iosif (fara figuratia rustica, traditionala): autorul lor e un citadin dedat reveriei sentimentale, compunind senine si melodioase „cintece" de dragoste, in care respectarea conventiei romantice (poetul „suspinator", neinteles de femeia iubita) e concurata de o usoara detasare ironica. „Nelinisti dulci", „pacea noptilor cu stele", „dorul - grea osinda", „obrajii ce viseaza sarutari" etc. apartin unei recuzite trubaduresti raspindite in lirica minora a inceputului de secol; „umorismui", observat inca de M. Dragomirescu, da insa o nota aparte romantelor lui Barbu Nemteanu, deviind elegia spre gluma si autopersiflare - tendinta vizibila si dincolo de aria poemelor erotice, ca un antidot al suferintei fizice si obsesiei mortii.
O poezie precum De vorba cu trupul meu anunta astfel maniera Topirceanu:
„Izvoarele sopteau, dar din izvoare
Eu nu gustam povestile duioase,
Ci sarurile lor mintuitoare,
«Principiile lor feruginoase»". |
Frecventarea poeziei lui Heine e evidenta indeosebi in acest aliaj al efuziunii sentimentale cu badineria. Rareori, este prezenta si imprecatia, precum in versurile dedicate nerecunoscatorului oras natal -„Galati, oras cumplit de negustori" - dar si aici invinge sentimentalismul de mai scazuta tensiune, de unde si efectul usor retoric-teatral, marcind inadecvarea vocii la exigentele pamfletare. Aceeasi remarca se poate face si in legatura cu poemele ce condamna, in ton de lamento minor, marile injustitii (
„Nu s-a schimbat nimica din vechile-ntocmiri
Si-acum tot ura este in viata calauza"),
ca si maruntele drame cotidiene. Barbu Nemteanu este si un poet al micului univers familial, evocat in culori idilice, uneori cu o simpatica afectare. Partea cea mai rezistenta, astazi, a creatiei sale este cea care sugereaza tranzitia catre orientarile de factura modernista ale poeziei noastre. Privelisti dunarene, cu defilarea „negrelor cargoboturi" si atmosfera de reverie solara, Toamna-n tren, evocind monotonia ploii „pe-ntinsele triste cimpii" si tentatia evaziunii „spre alte limanuri", „doliurile mari" ale simfoniei autumnale (vezi Toamna) ilustreaza o sensibilitate mai rafinata, specific simbolista. insusi motivul calatoriei-evaziune, atit de gustat de simbolisti, apare insa la Barbu Nemteanu intr-o poezie ca Trenul Crasna-Husi, tratat miniatural si umoristic: „O, trenisor de Crasna-Husi, / Locomotiva ta e-un samovar". Ce ar fi devenit poetul disparut inainte de vreme transpare din citeva foarte promitatoare poeme ce exploateaza prozaismul existentei domestice, in versuri eliberate de constringerile prozodiei si uzind de o imagistica insolita, ce aminteste de nonconformismul modernistilor Adrian Maniu sau Ion Vinea. Este cazul poemului Siesta:
„Vazduhul tremura de aur -
peste verdele galben al ierburilor
peste verdele albastru al pomilor [] Dumnezeu si-a tras cerul albastru dupa dinsul
sus de tot - [] Stau intins pe divanul din pridvor
si ma uit la lucrurile astea
si ceasurile sint unu, sau unu si jumatate,
sau doua, sau doua si jumatate,
si singuratatea biziie in vazduhul de aur
Poate ca as prinde mai mult
din misterul luminos din jurul meu
dar din toate vietuitoarele acestei curti de tara,
eu sint desigur animalul
cel mai in dezacord cu natura
si cel mai putin in stare sa vada". |
Lui E. Lovinescu ii placusera, in acelasi sens, versuri ca acestea:
„Pe o sosea
O vaca de socolata isi numara grav pasii
Abia sonorizati de talanga, -
Lingurita invirtita alene intr-un pahar de ceai". |
O incercare in proza ironic-sentimentala, nuvela Povestea unei idile, e ratata.
OPERA:
Poezii alese. Bucuresti, 1910;
O calatorie in lumea albinelor, versuri, Bucuresti, 1911;
Stropi de soare, versuri. Galati, 1915;
Povestea unei idile. Bucuresti, f.a.;
Antologie, cu o pref. de M. Dragomirescu, Bucuresti, 1926;
Stropi de soare, antologie, pref. si bibliografie de I. D. Balan, Bucuresti, . Traduceri: Melodii ebraice, trad. din H. Heine, Bucuresti, 1919. |
REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, Istoria, III; Perpessicius, Mentiuni, I; G. Calinescu, Istoria; I. D. Soitu, in Limba si literatura, nr. 12, 1966; C. Ciopraga, Literatura; D. Micu, inceput; . D. Balan, in Tribuna, nr. 13; 14; 15, 1973; Al. Pini, in Romania literara, nr. 30, 1973; G. Gibescu, in Ramuri, nr. 8, 1973; Al. Piru, Reflexe si interferente, 1974; M. Scarlat, Istoria, II; Adriana lliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985.
|
