Aurel Martin biografia
Aurel Martin opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARTIN Aurel. se naste la 15 mai 1926, comuna Jibou, judetul Salaj. - moare in 15 mai 1993, Bucuresti
Istoric si critic literar. Fiul lui Teodor Martin, plutonier-major de jandarmi, si al Anei (n. Bora).
Dupa absolvirea Scolii Normale din Blaj 11 "45). functioneaza ca invatator rural in judetul Salaj (1945-l946); urmeaza apoi Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1946-l950), avindu-i prof. pe D. Popovici, I. Breazu, I. Pervain, Liviu Rusu s.a. Dupa absolvire, e redactor la Almanahul literar din Cluj (1950-l951), de unde e trimis la Scoala de Literatura ,M. Eminescu" (195l-l952), la absolvirea careia e numit preparator la Institutul de Istorie Literara si Folclor al Acad. (1952-l954), lucrirtd in preajma si sub indrumarea lui G. Calinescu. Lector la Institutul Pedagogic din Bucuresti (1954-l958), redactor (in paralel) la Viata militara (1952-l954), redactor-sef adjunct la Tinand scriitor (1954-l957).
Redactor la Luceafarul (1958). Dupa o perioada de detentie politica, revine in redactia revista Luceafarul (pina in 1967) si la Gazeta literara (1V63-l967). Intra tot atunci in sistemul editorial, la inceput redactor principal la Editura Politica (1963-l968), apoi redactor-sef la Editura Enciclopedica (1968-l969) si director al Editurii Minerva, de la infiintarea acesteia (finele anului 1969) pina in .
Capacitatea de sinteza a istoricului literar isi gaseste un teren optim de manifestare in activitatea editoriala, cu scopul marturisit de a realiza un „corpus" al creatiei romanesti clasice si moderne. Publicistic, Aurel Martin a debutat cu critica, in coloanele ziarului Lupta Ardelului din Cluj (1949). Continua sa publice la Almanahul literar. Viata militara, Tinarul scriitor, Gazeta literara. Luceafarul, Romania literara. Viata Romaneasca, Steaua, Tribuna s.a. Debut editorial cu volum Poeti contemporani, I (1967), urmat de volum II (1971).
A mai publicat: Introducere in opera lui N. Filimon (1973), Metonimii (1974), Pro Patria (1974), Acolade (1977), Paranteze (1981). A colaborat la coordonarea generala a Micului dictionar enciclopedic (1972; ed. II, 1979). A ingrijit si prefatat ed. din operele lui B. St. Delavrancea (1954, 1957), N. Filimon (1964), D. Bohntineanu (1965, 1972), Aurel Martin Eminescu (1970, 1973, 1974, 1978, 1980, 1981), T. Arghezi (1977), D. Popovici (1972), Mihu Dragomir (1965, 1967, 1974), Stefana Velisar-Teodoreanu (1969), E. Jebeleanu (1981, 1985) s.a. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1974, pentru volum Metonimii.
Debutul in volum al lui Aurel Martin e tirziu si paradoxal: format la scoala de istorie literara a lui D. Popovici. predispus si temperamental la temperanta, ponderatie si probitate, la rigoare si studiu exhaustiv, inclinat deci spre exegeza de tip universitar, el abandoneaza multa vreme acest tip de preocupari, pentru a cultiva un gen de foiletonistica „la zi". Rodul acestei etape il constituie cele doua culegeri de „cronici". Poeti contemporani (I, 1967; II, 1971). Nici selectia, nici investigatia critica a spatiului liric nu releva insa daruri analitice deosebite.
Ramine, ca o calitate indubitabila, straduinta lui Aurel Martin de a transpune „obiectivitatea" distanta a istoricului literar in domeniul alit de agitat al actualitatii imediate. Criticul se pastreaza retinut si in rezerve si in entuziasme, rareori superlative, in ciuda constantului ton de elogiu, deferent si complezent, ce-i uniformizeaza comentariile de autori si opere de toata mina. Ocolit, cu putine exceptii, de taisul armelor criticii, nici el nu-l va agita: critic „blajin" si neutral, mereu egal cu sine, mereu judicios si cumpanit, nepartinitor in judecata si accesibil in expresie, mizind pe cistiguri, dar si pe pierderi minime, la adapost de riscuri, de excese si exclusivisme, ca si de scinteieri ori elansari, Aurel Martin va fi contat pe sansa de a-si deschide astfel o cale proprie, legitima, spre o posibila „istorie" a poeziei prezentului, in curs inca de „racire". „Cale de mijloc" principial irecuzabila, atita timp cit „actul critic e o tentativa de aproximare. De intelegere. De explicare. De evaluare. De fixare a genului proxim. Si a diferentei specifice. Printr-un sistem de referinte care are in vedere tabla de valori istoriceste constituita. Dar si pe cea in curs de alcatuire. Evident, demersul e conditionat de «n» factori obiectivi. Si subiectivi". „Evident, e absurd sa-i interzici criticului anume preferinte. Tematice. Estetice. Determinate de educatie, de cultura, de temperament. Dar nu e ilogic sa-i pretinzi discernamintul. Corectitudinea. Etica profesionala. Facultatea de a se obiectiva. De a judeca in virtutea unor legi intrinseci care []" etc. etc.
Daca nu se singularizeaza, dupa cum se poate constata, neaparat prin noutatea ideilor, Aurel Martin se singularizeaza, in schimb, prin stil (mai ales in volumele Metonimii, 1974, si Acolade, 1977, din care am si citat). Segmentarea grafica a unor fraze mai ample, gindite unitar si fluent (fraza usor de reconstituit, de altfel, din membrele disjuncte) - sacadare soldata cu un involuntar efect hilar, cu „ceva ce aduce a piriitor tir de alice" (Cornel Regman) - isi are originea, se pare, intr-o oralitate colocviala deprinsa mai intii radiofonic, cultivata apoi deliberat si in scris, pesemne spre a pigmenta, jovial ori alert, un discurs critic funciarmente ceremonios si protocolar.
Nu se sustrage cu totul acestui insolit si pitoresc regim stilistic nici volumul Pro Patria (1974), unde Aurel Martin, trecind in revista poezie si proza romaneasca de inspiratie patriotica, se declara „doritor doar sa remarce ca patriotismul are acelasi statut estetic ca oricare alt sentiment uman". Ca istoric literar declarat, Aurel Martin semneaza un singur volum (Introducere in opera lui N. Filimon, 1973), complementar insa - numeroase si solide prefete la editii din clasici sau din contemporani, prefete ce formeaza de altfel si miezul de rezistenta al volumelor in care sint de regula reluate ca studii ori eseuri: Metonimii (1974), Acolade (1977), Paranteze (1981). Contributii are istoricul literar si in mai buna cunoastere a literaturii romane peste hotare: lector-consultant pentru articolele de literatura romana din Vilagirodalmi Lexikon (Lexicon de literatura universala), volum I-XI, Budapesta, 1970-l989; studiul de sinteza Aspects de la littarature roumaine, inclus in volumul colectiv La Roumanie iconomique et culturelle (Paris & Geneva, 1970); Romanian Literature (1972) - „o microistorie a literaturii romane de la origini pina in prezent", publicata prin grija Bibliotecii Romane din New York.
OPERA:
Poeti contemporani, I-II, Bucuresti, 1967-l971;
Romanian Literature, New York, 1972;
Introducere in opera lui N. Filimon, Bucuresti, 1973;
Metonimii, Bucuresti, 1974;
Pro Patria, Bucuresti, 1974;
Acolade, Bucuresti, 1977;
Paranteze, Bucuresti, . Traduceri: Mihail Alekseev, Soldatii, roman, I-II, trad. de Grigore Tatus si ~, Bucuresti, 1957;
Sttto Andras, Dragoste, nu te pripi, comedie intr-un act. Bucuresti, 1961;
Gagyi Laszld, Cina de onoare, comedie intr-un act. Bucuresti, 1962;
Szasz Janos, Sase baieti si o fata, moment dramatic. Bucuresti, 1962. |
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 43, 1967: M.N. Rusu, Utopica, 1969;
V. Felea, Poezie si critica, 1971;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 12, 1972;
P. Poanta, in Ateneu, nr. 5, 1972;
M. lorgulescu, in Romania literara, nr. 28, 1974;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1974;
l.D. Balan, Arta si ideal, 1975;
C. Ungureanu, La umbra cartilor in floare, 1975;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 23, 1975;
Al. Sandulescu, Continuitati, 1976;
Z. Omea, in Romania literara, nr. 20, 1976;
M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. . 1976;
F. Bailesteanu, in Contemporanul, nr. 50, 1977;
M. lorgulescu, in Romania literara, nr. 52, 1977;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1978;
C. Livescu, in Steaua, nr. 4, 1978;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 11, 1981;
E. Manu, in Romania literara, nr. 3, 1982;
M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. 13, 1982;
Z. Sangeorzan, in Romania literara, nr. 27, 1982;
H. Zinca, in Romania literara, nr. . 1986.
|
