Aurel Gurghianu biografia
Aurel Gurghianu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GURGHIANU Aurel, se naste la 11 mai 1924, comuna Iclanzel, judetul Mures - moare in 21 sept. 1987, Cluj-Napoca.
Poet.
Fiul lui George Gurghianu si al Rozaliei (n. Oltean).
Studii la Scoala Normala de baieti din Tirgu Mures (1937-l940). continuate la Blaj, unde. in . isi ia diploma de invatator. A lucrat ca invatator in satul natal pina in .
Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1948-l952). Redactor-sef adjunct la revista Steaua (din 1959).
Debuteaza cu versuri in suplimentul literar al ziarului clujean Lupta Ardealului (1949).
Colaboreaza la Steaua, Romania literara. Tribuna, Convorbiri literare etc. Activitatea sa este legata indeosebi de gruparea poetica formata la revista Steaua in jurul lui A. E. Baconsky.
Dupa un debut mai putin semnificativ (Drumuri, 1954). tributar tematismului exterior si conventional al epocii, Aurel Gurghianu se impune treptat ca un poet al reveriei calme, cultivind pastelul sentimental, in replica (solidar cu confratii de grupare) la retorica reportericeasca a deceniului al saselea. Un moment de cotitura e reprezentat in acest sens de volum Zilele care chita (1957) si mai ales de Linistea creatiei (1962), Biografii sentimentale (1965) si Strada vintului (1968), ce reabiliteaza lirismul faptului cotidian: o „poezie de notatie" aproximind in elemente de peisaj o stare sufleteasca senin melancolica. Poarta cu sageti (1972) si Temperatura cuvintelor (1972), urmate de Curentii de seara (1976) si Orele si umbra (1980), Numarati caii amurgului (1982), marcheaza o sporita concentrare intelectuala a expresiei, cenzurarea sentimentalismului si deschiderea spre parabola ironica si grotesca, cu tenta onirica. Ultimele doua volum de versuri, Diagnosticul strazii (1985) si Calaretul din somn (postum), printre cele mai realizate din opera lui Aurel Gurghianu, reprezinta si o sinteza a formulei sale lirice. Aurel Gurghianu este si autorul a trei volum de „insemnari, crochiuri si marturisiri": Terasa si alte confesiuni (1978), Carnet (1981) si Anotimpurile cetatii (1988).
A tradus din Kostas Varnalis. Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1972; 1976).
Timp de aproape doua decenii (de la debutul din 1954 pina in 1972, cind tipareste volumul Poarta cu sageti), poezia lui Aurel Gurghianu a avut o evolutie lineara, apropiata de a celorlalti stelisti: aproape lipsita de metafore, cautind ceea ce A. E. Baconsky numea „nuditatea vibranta" a expresiei, ea miza pe o anume ritualitate a gesticulatiei si pe un ceremonial al rostirii, avind cel mai adesea ca punct de plecare notatia peisagistica, declansatoare a reveriei. „E vara pe sfirsit. Un cer albastru-pal / Se scutura pe cimpuri"; „Strazi care m-atrageti pina tir-ziu / Cu mari efluvii"; „Ceva din mine a ramas aici", „Ma bucura frumusetea aceasta iradiind / Din miinile tale"; „imi amintesc -iarba vazind-o creseind" - sint inceputuri de poeme caracteristice pentru aceasta etapa a creatiei. in ipostaza de peregrin - nou prome-neur soldai re-, poetul inregistreaza imagini si evenimente nespectaculoase, apte sa contureze o atmosfera vag elegiaca. in insasi definitia sa, poezia devine o „biografie sentimentala", fara mari tulburari: „lumina fugara a cite unui peisaj, palidele rasfringeri" in memorie ale unor evenimente trecute, „conturul delicat" al unei foarte vaporoase iubite decid asupra „tonului discret" ce o domina.
Un moment de tranzitie spre o formula lirica innoita il reprezinta volumul Poarta cu sageti. El prelungeste, pe de o parte, vechiul lirism, indeosebi in evocarea spatiilor ancestrale („vocile bune ale parintilor care au adormit in pamintul strabun", „spiritul casei", „obscurele drumuri" stramosesti), insa intr-o tonalitate sentimentala mai retinuta. Notatia incepe sa fixeze si elemente mai „prozaice", contrastante, cursivitatea filmului interior sau exterior sufera dereglari semnificative, prin insertia unor asociatii fortuite, socante. Naturalul e concurat de artificial, imaginatia deformatoare tinde sa se substituie notatiei impresioniste, dind poemelor o coloratura onirica, angoasanta (Cai cu panasele negre, Nocturna. Insomnie, Nexos).
Cartile urmatoare -mai ales Temperatura cuvintelor (1972) si Curentii de seara (1976) - dezvolta aceste tendinte. Este evidenta aici deliberata epurare de sentimentalism a poeziei, in profitul atitudinii detasat-ironice, plusul de tensiune si neliniste aeului in confruntarea cu o lume vazuta adesea ca spectacol grotesc si absurd. Disonanta si stridentele calculate, derularea mecanica a cu- vintelor generatoare de perplexitatesi confuzie iau locul armoniilor de odinioara, o figuratie umana stranie populeaza un univers deformat, caricatural. Unele texte sint un fel de fabule cu personaje mecanice (Conclavul calotelor), altele au aerul unor parabole sau atesta o anume inclinatie ludica. Accentele elegiace predomina in Orele si umbra (1980), unde mai vechile leme ale „biografiei sentimentale" a poetului sint reluate intr-un limbaj ce beneficiaza de experientele sale imediat anterioare. „Cetatea vag intomnata", cu strazi, pietre, porti si statui evocatoare, - in care „luna umbla deasupra zidurilor/ca-ntr-o balada medievala" - ramine spatiul predilect, nelipsind nici „intoarcerea" spre satul de origine, cu evocari usor melanco-lice insa deloc idilizante, sau deschiderile spre peisajul extra-urban, marcat de „hieroglife e-terne ca scincetul mumelor", trimitind la Lucian Blaga.
Ultimele volume stabilizeaza de fapt, si ca tematica, si ca tehnica, reperele mari ale poeziei lui Aurel Gurghianu In Numarati caii amurgului (1982) ca si in Diagnosticul strazii (1985). care este una dintre cartile sale cele mai consistente liric, Aurel Gurghianu continua sa cultive indeosebi instanta- neul. crochiul in linii fine, dar uneori si cu unghiuri mai energice, si cu o cerneala mai ac da (ca in ciclul Relee, din volumul tiparit in 1982). aproximind peisaje, „episoade", „mo-mente", „scene" sau portrete - tot atitea „fragmente citadine", soi de „stenografie a realului" (Gh. Grigureu), dar in care „observatiile directe asupra realitatii sint impinse intr-un fantastic al cotidianului" (P. Poanta).
Atmosfera elegiaca se accentueaza, meditatiile pe tema timpului si a virstei capata o tonalitate tot mai grava, pastrindu-se insa in acelasi registru al expresiei discrete; o insenineaza lirica iubirii tirzii inscrisa in spatiul de interior domestic sau pe fundalul cetatii prinse in ritmurile vietii cotidiene.
OPERA:
Drumuri, Bucuresti, 1954;
Zilele care canta. Bucuresti, 1957;
Linistea creatiei, Bucuresti, 1962;
Biografii sentimentale. Bucuresti, 1965;
Strada viatului. Bucuresti, 1968;
Ascult strada, Bucuresti, 1969;
Poarta cu sageti. Bucuresti, 1972;
Temperatura cuvintelor. Cluj, 1972;
Curentii de seara, Cluj-Napoca, 1976;
Terasa si alte confesiuni, eseuri, Cluj-Napoca, 1978;
Orele si umbra. Bucuresti, 1980;
Carnet. insemnari, crochiuri, marturisiri, Cluj-Napoca, 1981;
Numarati caii amurgului, Bucuresti, 1982;
Diagnosticul strazii, Cluj-Napoca, 1985;
Anotimpurile cetatii, eseuri, Cluj-Napoca, . Traduceri: K. Varnalis, Versuri, Bucuresti, 1969.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Felea, Reflexii critice. 1968;
idem. Poezie si critica. 1971;
I. Pop, in Romania literara, nr. 13, 1972;
M. Petroveanu. Traiectorii lirice. 1974;
A. Popescu, in Steaua, nr. 5, 1974;
Gh. Grigurcu, Poeti ;
P. Poanta, Radiografii, I, 1978;
P. Stoica, in Romania literara, nr. 19, 1981;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 8, 1982;
E. Simion, Scriitori, III: D. Muresan. in Vatra, nr. . 1985;
V. Felea, in Tribuna, nr. 23, 1985;
V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985;
I. Simut, in Romania literara, nr. 32, 1986;
A. Rau, in Steaua, nr. 10, 1987: N. Manolescu, in Romania literara, nr. 42, 1988.
|
