Artur Enasescu biografia
Artur Enasescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ENASESCU Artur (pseudonimul lui Artur A. Enasescu), se naste la 1912 ian. 1889, Botosani - moare in 4 dec. 1942, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Alexandru Enacescu, functionar la-PTT, si al Olgai (n. Nacu). Primii ani de studii in orasul natal (din 1896); tot aici incepe studiile liceale (Liceul „Laurian", 1900-l903), continuate la Iasi (Liceul National, 1904-l905); bacalaureatul la Botosani (1913 sau 1914).
S-a crezut ca in 1911 si 1912 ar fi audiat la Paris cursuri universitare (in realitate, in acest interval a lucrat ca functionar la Botosani, cu exceptia unei scurte sederi in Capitala Frantei, in vara anului 1912).
Debuteaza cu sonetul Amor in Convorbiri critice (1910). Colaboreaza la Flacara, Moldova, Rampa, Epoca, Convorbiri literare. Vremuri noua. Solia, indrumarea. Junimea Moldovei de Nord, Luceafarul, Cuvintul liber. Universul literar. Familia, Propilee literare, Ideea literara. Mobilizat in 1916, lupta la Oituz si Magura Casinului.
Redactor la indrumarea din Botosani (1918) si la Luceafarul din Bucuresti (1919-l920). Bolnav, e internat la Sibiu (1920-l922). Singurul volum antum. Pe ginduri(1920), apare prin grija prietenilor. Din 1928, boala sa nervoasa se instaleaza ireversibil; in anii '30, cu mintile ratacite, vagabond, dormind prin ganguri sau sub scara Hotelului „Ferdinand", este o figura tragica si pitoreasca a peisajului centrului bucurestean (portretizat de Ion Sava si Aurel Jiquidi).
„Parnasian al boemei", cum l-a definit Perpessicius, Artur Enasescu este astazi un poet uitat (in ciuda celor doua tentative, din 1946 si 1968, de re-propunere a poeziei sale), din care nu se mai tin minte nici romantele, altadata celebre, compuse de Ionel Fernic pe versurile din Tiganca („E, Rita, fecioara cu ochii sprintari - / cu sini ca de piatra") si din Balada crucii de mesteacan, nici somptuoasele si recile sonete parnasiene (Afrodita obtinuse, in 1926, Premiul „Ion Pavelescu" pentru sonet al revistei Universul literar, condusa atunci de Perpessicius) sau meditatiile filosofice la care se gindea Tudor Vianu cind il plasa pe poet in postura de ipotetic continuator al unor D. Nanu sau Pa-nait Cerna. Poetul insusi se considera, asa cum informeaza un contemporan, discipol in „slefuirea versului" al lui Leconte de Lisle si mai cu seama al lui Eminescu si Dimitrie Anghel.
El citea insa si poezie simbolista (Mallarmd, Samain), iar in scrisul sau, madrigalul si balada, cintecul cu rezonante vag folclorice sau compunerile ce il asaza, surprinzator, in descendenta lui G. Cosbuc si mai ales a lui St. O. Iosif (versul de patru silabe, ca in Doina) se intilnesc cu lirica epigonic eminesciana a suferintei „dureros de dulce" (sintagma preluata de Artur Enasescu), cu „fantaziile" exotice, elenice, egiptene, nordice de intonatie parnasiana, dar amintind si de celalalt marturisit model al sau, D. Anghel, sau cu o serie de compozitii sonore debordind de trimiteri (de la Cleopatra la Napoleon) si epuizindu-se, pina la urma, intr-o goala retorica, sau chiar cu lirica nonsalanta si sentimentala a lui Cincinat Pavelescu si G. Topirceanu. Tonalitatea operei in loc sa fie numai parnasiana, asa cum indreptatit au identificat filonul ei cel mai valid Artur Enasescu Lovinescu, Perpessicius si T. Vianu, este mai degraba eclectica (incadrarea lui Artur Enasescu din editia a doua a Istoriei literaturii romane calinesciene e deci corecta, desi tratamentul aplicat poetului e nedrept), in bataia tuturor ecourilor si reminiscentelor, pina la pastisa datorata obisnuintelor memoriei sale poetice si revenirilor de lectura. Artur Enasescu are insa, in mod indiscutabil, talent si o dovedeste cu prisosinta in sonete (compunerile ample nu i se potrivesc), chiar daca prin metrica, inspiratie si „continuturi" el este un poet clasat.
O eventuala reevaluare a lui s-ar putea produce printr-o incercare de a izola din context versurile memorabile ce se lasa citite prin filtre de receptare actuala. Nevalorificata de critica a ramas, de exempl u, latura decadentista a liricii sale, fulgerate de „fiorul voluptatii si al mortii", ingaduind neasteptate paralele cu G. Bacovia (inca de la sonetul de debut, Amor, unde se citeste: „Iar sufletu-mi se stinge-n aiurare", si pina la poemul Patima: „Si-s singur ma cuprinde un fior"; „Cu grabnici pasi o palida naluca" sau la titlurile „marcate" bacovian: Stante, Cinlec). Nesesizata a trecut si o dovada de sensibilitate mateicaragialiana din Prin noapte („Sint nopti de taina si melancolie") sau o anume sugestivitate a titlurilor amintind de I. Vinea (Flori de luna).
Cautarea acestor posibile consonante, ce nu trebuie rezolvate cu orice pret in sugerarea unor influente, poate deveni stimulatoare pentru „recuperarea" lui Artur Enasescu si ea poate sonda chiar fragmentul romantic al operei poetului („Si-astept sa zbor cu tine prin noaptea fara tarm"), pina la a inlesni intilnirea unor versuri ce permit o raportare la Arghezi („S-au stins pe veci strabunele altare" - Ama; „Sint valul care luneca pe mari / O clipa, sub lumina unei stele" — Din Cytera; „Stingher si trist eu te zaresc parinte" -De esti tu cel ce lumile le tine; unele strofe din Clipe din urma) sau chiar, oricit de neasteptat, la Ion Barbu. cel din perioada colaborarii la Sburatorul („inaripatii tauri si monstri grei de piatra / Domnesc fara suflare pe-o lume idolatra"), dar si la cel din perioada ermetica, prin sintaxa si printr-o mare castitate a imaginii
„Dar unde-i gindul sfint sa le rapeasca
El, secera pe veci dumnezeiasca" - Pamint;
„Nascura, robi aceluiasi extaz
Nemarginirea, floare de genuna" - Afrodita;
„O, Nordul, Nordul lumilor polare
Cu sloiuri, ce privirile-ti inseala"
- dintr-un sonet unde aurora boreala este un „Inel de-argint al nuntilor solare"). Toate acestea pot fi insa si un simplu exercitiu de sensibilitate sau chiar o iluzionare a perceptiei estetice. Altminteri, necorelat cu expresiile cele mai inalte ale liricii romanesti interbelice, Artur Enasescu este sortit sa ramina un poet minor, repetind pina la saturatie metaforele, devenite clisee, ale liricii noastre de inceput de secol.
OPERA:
Pe ginduri [pe foaia de titlu: Poezii]. Bucuresti, 1920;
Revolta zeului, cu o prezentare de Stefania Stanca si un portret-simbol inedit al autorului de I. Sava, Bucuresti, 1946;
Poezii, ed. ingrijita-, pref. si note de M. Straje, cu un cuvint inainte de R. Boureanu, Bucuresti, 1968. |
REFERINTE CRITICE:
Lovinescu, Istoria, UI;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., II;
D. Murarasu, Istoria literaturii romane, 1940;
Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, 1, 1957;
T. Vianu, Jurnal, 1961;
I. Peltz, Cum i-am cunoscut, 1964;
T. Vargolici, in Luceafarul, nr. 8, 1966;
Al. A. Leon-tescu, in Gazeta literara, nr. 45, 1967;
C. Cristo-bald, ibidem, nr. 50, 1967;
M. Straje, in Romania literara, nr. 40, 1969;
Al. Piru, Varia, I, 1972;
FI. Steriade, Artur Enasescu. Cu prilejul a 30 de ani de la moartea sa. Amintiri, texte, fotografii, date biobibliografice inedite, 1972;
I. Bajenariu, in Ateneu, nr. 6, 1984.
|
