Alfred Mosoiu biografia
Alfred Mosoiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MOSOIU Alfred, se naste la 8 oct. 1890, Galati - moare in sept. 1932, Bucuresti.
Poet, prozator si dramaturg.
Tatal, Ion Mosoiu, era magistrat si autor dramatic.
Se inrudea cu Andrei Muresanu, Barbu Paris Mumuleanu si Ion Heliade-Radulescu.
Scoala primara la Galati si Bucuresti; tot la Bucuresti urmeaza Liceul „Si. Sava". Studii de drept la Paris. Referent literar la Casa Scoalelor.
Debuteaza in Gazeta Transilvaniei (1907).
Debut editorial cu volum Sonete (1910). isi publica majoritatea versurilor in Flacara, dar colaboreaza si la Sburatorul, Luceafarul, Universul literar, Rampa.
Opera sa cuprinde o poezie de atmosfera, de gratie si senzualitate difuza, practicind arta suspensiei, a sugestiei simboliste (Sonete, 1910; O toamna, 1912; Sufletul gradinei, 1920; Poezii, 1927), teatru in versuri (liric si feeric) si in proza (realist-sentimental): O noapte la Mircesti (in colab., 1920), Prin jertfa, la Unire! (1921), Jocul apelor (1921), Siriana (1926), nuvele (Toader nebunul, 1918; Marieta, 1922).
M. este un versificator care isi regizeaza poemele cu abilitate (ii reusesc mai ales sonetele, in general poeziile scurte). Destul de unitara, fara straluciri deosebite, dar si fara stridente, caderi, lirica lui Alfred Mosoiu uzeaza, cel mai adesea, de punerea in rama a unui gest de o simplitate extrema, elementar, caruia i se creeaza astfel o aura de mister. „Evenimentele" in jurul carora se structureaza poeziile apartin efemerului, sint miscari aproape insesizabile: s-a scuturat o floare, a inflorit un trandafir,
„a adormit un fluture pe-o floare",
„un ram a tresarit
si-o umbra-a tremurat in pripa".
Elementele universului sau liric - nu tocmai variat, descinzind partial din D. Anghel - sint visurile, adierea, petalele, parfumul, „lacrimile de roua", „aripile fine si usoare". in aceasta lirica a nuantei si a detaliului, se remarca tehnica pregatirii finalurilor - mai totdeauna spectaculaose -printr-o izbucnire exclamativa ori un gest violent - in mic, o veritabila desfasurare de forte. Folosirea extrem de frecventa a punctelor de suspensie marcheaza intentia de a scrie o poezie de obscure sugestii, de atmosfera. Nivelul mediu agreabil, timbrul subtil si delicat al poemelor e uneori depasit prin tensiunea creata de mai profunde intuitii viziuni, halucinari.
Se ajunge la o adevarata virtuozitate in surprinderea instantaneului; fixarea privirii asupra universului mic determina parca dilatarea obiectului („In mintea ta nimicul e marime"), dublarea contururilor
(„Gradina-ntreaga pare-acum dublata
Cind floarea-si lasa umbra cizelata
Si ramu-ntinde umbra lui subtire"),
asteptarea necunoscutului. Opera dramatica a lui Alfred Mosoiu aspira la conservarea echilibrului dintre umor si lirism; de la feeria cu bogata figuratie si fantezie umoristica (O noapte la Mircesti, 1920) la meditatia in nota minora asupra existentei (Jocul apelor, 1921), ea imparte cu poezia un aer discret de reverie melancolica si o constanta eleganta stilistica. Idila din Siriana (1926) foloseste, ca simplu pretext, cadrul istoric, in imaginarea unui basm.
Nici proza lui Alfred Mosoiu nu e lipsita de interes: in nuvela Toader nebunul din volumul cu acelasi titlu, (1918), motivul naturalist al ereditatii e interpretat romantic-sentimental: eroul traieste intr-o lume a sa, paralela, mostenire a trecutului; pastrindu-se o oarecare ambiguitate, el poate fi maniac sau sfint. Ospiciul apare ca o lume linistita, buna, in care „nimeni nu e umilit". Psihologia tipului traditional de slujbas umil e imbogatita, personajul din Taina lui Ion Trandafir, de pilda, fiind innobilat de capacitatea de a visa intens si, mai ales, de a inregistra (ca in poezia lui Alfred Mosoiu) viata obscura a lucrurilor: el isi gaseste o fericire secreta in dragostea ciudata, aproape senzuala, pentru o casa.
Din volumul Marieta (1922), foarte inegal, cuprinztnd nuvele, insemnari, amintiri, se retine o schita cu adevarat interesanta, Un cintec: se remarca aici un mod original de a sugera psihologia ocupatiei (cadru istoric: primul razboi mondial) prin citeva elemente aparent disparate: somnul, durerea de cap, un neamt care cinta la pian; notele de fantastic si simbolurile textului sint puse in valoare de tonul neutru, constatativ. Se pare ca, in toata opera sa, Alfred Mosoiu era tentat sa faca literatura „din nimic", sa puna mai putin pret pe subiect si mai mult pe finetea de tratare a materiei pe spatii mici.
OPERA:
Sonete, Bucuresti, 1910;
O toamna, poem liric in versuri. Paris, 1912;
Toader nebunul, nuvele. Bucuresti, 1918;
Sufletul gradinei, poezii. Bucuresti, 1920;
O noapte la Mircesti, fantezie in versuri intr-un act si un prolog (in colab. cu M. Dem. Radulescu), Bucuresti, 1920;
Prin jertfa, la Unire!, un act in versuri. Bucuresti, 1921;
Jocul apelor, comedie in trei acte. Bucuresti, 1921;
Marieta, nuvele. Bucuresti, 1922;
Pagini alese -Alfred Mosoiu, antologie de C. Moldovanu, Bucuresti, 1923;
Siriana, comedie eroica intr-un act si doua tablouri, in versuri. Bucuresti, 1926;
Poezii, Bucuresti, . Traduceri: Racine, Britannicus, Bucuresti, 1924. |
REFERINTE CRITICE:
P.I. Prodan, Teatrul romanesc contimporan 1920-l927, 1927;
E. Lovinescu, Istoria, III, IV;
Perpessicius, Mentiuni, I;
ConsL Saineanu, Noi recenzii (1926-l929), 1930;
G. Calinescu, Istoria;
C. Ciopraga, Literatura;
Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceputuri pina azi, 1981. |
