Alexandru Sudinski Monciu biografia
Alexandru Sudinski Monciu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MONCIU SUDINSKI Alexandru, se naste la 13 iul. 1944, Turnu Magurele.
Prozator si reporter.
Dupa terminarea studiilor liceale, este pedagog la o scoala profesionala din Dragalina (1962-l963), apoi student la Facultatea de Filologie (lb. slave) a Univ. din Bucuresti (1963-l964); pedagog la Piatra Alba (1964-l965).
Licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1972). Lucreaza ca redactor la revista Arges (1973-l974).
Debuteaza in presa in . in 1971, ii apare volum de schite si povestiri Rebarbor (scos din librarii), urmat de doua volum de reportaje si interviuri, Caracter (1973) si Biografii comune (1974).
Schitele si povestirile din Rebarbor (1971) n-au nimic din stingacia ori tatonarile inceputului. Tinarul prozator (student inca la aparitia volumului de debut) scrie la „comanda" cotidianului, prevestind multe dintre semnalmentele prozei scurte romanesti din deceniul opt. Realismul frust al scrisului sau nu deriva din receptarea pura si simpla a realitatii, ci din interpunerea unor lentile „perverse" in stare sa proiecteze in grotesc si parabola textura aparent securizanta a lumii.
Subtilitatile si rafinamentul „Actionarului" (in sensul dat termenului de Radu Cosasii) isi alatura ochiul rece al reporterului cu o grimasa auctoriala livresca si ironica, disecind, iarasi ca la Radu Cosasu, „conditionarea omului de catre om", insa cu un plus de incrincenare si in absenta oricarei iluzii. Dicteul cenusiu, crispat, se impleteste cu frinturi de poezie suprarealista („Dimineata ma linge pe frunte, albicioasa si rece ca o piele de mort"), detaliul marit pina la semnificatii existentiale acoperind peisajul.
Unele schite preiau fraza finala a precedentei, ori macar o idee, un personaj, sugerind caruselul cotidianului aglutinam. Ici-colo, intimplari strident colorate introduc surpriza, poanta, fara a rezolva esuarea in fara-de-sens („moartea-i stupida si viata-i stupida si intimplarile sint stupide"). Foarte bine scrise, prozele aduc notatii psihologice exacte, seci, taioase, alunecind nu de putine ori in cosmar. Subtextul parabolic se insinueaza discret, invitind la nenumarate niveluri de lectura.
Umorul negru, arta detaliului semnificativ, picturalitatea descrierilor amintesc de Personajele de rezerva ale lui Ion Cristoiu, sa zicem, insa fara, totusi, seninatatea si, inca, speranta acestora din urma. Internate, combinate, camine, un teatru sint lot atitea locuri ale incarcerarii, cotropite de aceeasi „mizga gri" a falsei adapostiri: „Se sufocau sub o carapace calda, de «ocrotire», careia nici in visele lor cele mai curajoase nu-i vor putea scapa".
Oralitatea de reportaj, „vulgara retorica", invadind pagina si simbolizind destine oricum suspendate, confera o autenticitate alba, halucinanta trecerilor umane prin peisaj. Declaratiei copilaresti a elevului batut atroce de pedagog, cum ca „educatia" ar putea inceta, fiindca ei, baietii din internat, „nu vor sa fie oameni", ii raspund tacit intimplari din celelalte proze, intr-un cor grotesc al dezumanizarii ca atitudine de fronda. in Terasamenlul, un grup de barbati beti „lanseaza un semn al infinitului" - dau foc unui ciine si-i aplauda explozia. Neconcor-danta dintre cuvint si fapta, dintre „text" si realitate trimit direct si periculos, atunci, la starea unei intregi societati. In Telex, se poate citi o varianta fragmentata, bizara, dezumanizata a Telegramelor caragialiene. in Rebarbor, schita care da titlul volumului, moartea fratelui electrocutat cade din actul oficial de „jertfa si eroism" intr-o colcaiala de stupiditate, mizerie, turnatorie, jeg. Sectiunea in cotidian este de o duritate extrema.
In Guliver, paralizia e generalizata („nu fuge nimeni"), deratizatorul e un dictator elegant, distins, meticulos, mindru de metoda eficace a sobolanilor cu picioarele taiate si decodind el insusi mesajul: „sobolanii sint oameni". Volumul, de o expresivitate sumbra, goyesca, da masura unui talent incontestabil. Alexandru Sudinski Monciu abandoneaza, aparent, in volumele de reportaje Caractere (1973) si Biografii comune (1974) atitudinea, atit de incomoda, desigur, pentru girantii regimului. Aparent, fiindca „fisele" unor lucratori de la Galati, otelari, furnalisti, oameni simpli prinsi in angrenajul social triumfalist, sint lucrate pe muchie de cutit, strecurind observatii critice fundamentale printre rindurile „pozitive".
Dosarele de existenta sint extrem de vii, dramatice chiar, limbajul de lemn parodiat automat fiind imblinzit de „ticuri verbale de origine". Are loc un soi de umanizare prin vocabularul „arhetipal", chiar „mitic", al noilor (alienantelor) discursuri angajate. Limbajul proletar este imitai perfect, se reproduce „aura", foarte frecventa in literatura proletcultista, a maistrului bonom, plin de umor, cinstit si omenos. intreruperile critice ale perioadei armonice, devierile umane de la statura de „erou" se constituie intr-un sublext mai pregnant, pentru un ochi atent, decit textul. Sub reflectoare se joaca sirguincios, halucinant de fidel replica oficiala. Insertiile replicii din fundal, cea autentica, sint tot atitea „noduri" in curgerea lina a prim-planului, tot atitea repere pentru reconstituirea adevarului. O duplicitate aproape tragica a textului marturisind tragedii disimulate la nivelul oamenilor-personaje.
OPERA:
Rebarbor, schite si povestiri. Bucuresti, 1971;
Caractere, povestiri. Bucuresti, 1973;
Biografii comune, reportaje, Bucuresti, 1974.
|
REFERINTE CRITICE:
A.I. Brumam, in Tribuna, fir. 29, 1974;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 5, 1974;
E. Simion, ibidem, nr. . 1974;
L. mici, in Romania literara, nr. 3, 1974;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 32, 1974;
M Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 42, 1975;
Al. Ivasiuc, in Romania literara, nr. 24, 1975;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 13, 1975;
D. Sararu, in Saptamtna, nr. 276, 1976;
M. Iorgulescu, Scriitori
|
