Alexandru Stefanescu biografia
Alexandru Stefanescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STEFANESCU Alexandru, se naste la 6 nov. 1947, Suceava.
Critic literar.
Fiul lui Alexandru Stefanescu, inspector financiar, si al Floricai (n. Horga), prof. Scoala primara si primul ciclu gimnazial la Suceava (1954-l961), liceul din aceeasi localitate (196l-l965). Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1965-l970). Dupa licenta, redactor la revista Tomis din Constanta (197l-l974); redactor la Scinteia tineretului (1975-l982), apoi redactor la Romania libera. Debut absolut cu o poezie fara titlu in ziarul sucevean Zori noi (1965). Debut editorial cu volum Preludiu (1977).
Colaboreaza la aproape toate revista din tara, mai frecvent la Tomis (unde detine o vreme cronica literara), apoi la Contemporanul, Romania literara s. a. Premiul U.T.C. pe 1980 pentru volum Jurnal de critic (1980). Foiletonist prin excelenta, Alexandru Stefanescu cultiva o critica de intimpinare, alerta si sagace in observatiile asupra textului; bune comentarii fragmentare despre scriitorii clasici, tradind o vaga nostalgie a istoriei literare; foiletonist spiritual, abordeaza aspecte ale vietii literare, fara a le ocoli pe cele incomode, cu concluzii de moralist.
Dupa un apreciabil stagiu in publicistica literara, Alexandru Stefanescu apare in volumul sau de debut, Preludiu (1977) ca un critic deplin format. El se rosteste chiar cu oarecare aplomb despre principalele voci ale poeziei actuale (de la Jebeleanu Beniuc , Stelaru , Geo Dumitrescu , A. E. Baconsky , Dimov , la Nichita Stanescu, Ioan Alexandru , Ion Gheorghe s. a.), ale prozei (de la Stancu la Ivasiuc ), dramaturgiei si criticii. Daca unele observatii apar depasite sau contrazise de insasi evolutia ulterioara a unor poeti (cazul lui A. E. Baconsky ), ramin insa valide portretele interioare, echilibrate si armonioase (Jebeleanu , Stelaru ), punind in lumina principalele calitati ale criticului.
Acesta se simte inca mai degajat in spatiul formelor prozei, analize excelente fiind consacrate lui Marin Preda (tehnicile narative, statutul personajelor, plasarea scriitorului intr-o interesanta ecuatie istorico-literara:
Caragiale - Sadoveanu ). Dintre critici, elogiul - la inceput fara rezerve - se orienteaza spre originalitatea, dezinvoltura si sagacitatea lui N. Manolescu : criticul-cronicar descopera prompt valorile, „explicind in ce consta, sintetizind apoi rezultatele analizelor de mare finete in metafore critice pregnante, greu de uitat". Mult-dezbatuta problema a „calinescianismului" autorului Temelor este convingator solutionata: o lectura paralela a celor doi critici, arata Alexandru Stefanescu, scoate la iveala doua personalitati distincte. „G. Calinescu , care rediscuta o literatura constituita, modernizeaza in limitele unei conceptii estetice clasice, in timp ce Manolescu , asumindu-si misiunea de a acredita o literatura in statu nascendi, clasicizeaza in interiorul modernitatii. La Calinescu ideile irump, stimulate de prezenta, fie si presupusa, a unor obstacole; ritmul lor galopant surclaseaza pe acela al gindirii comune. La Manolescu totul se desfasoara ca un ceremonial; asemenea unei ape nevazute, farmecul demonstratiei patrunde pretutindeni, macinind din interior opozitiile si facindu-le sa cada de la sine." Ca orice paralela, si aceasta e pasibila de glose; nu i se poate totusi nega eleganta si taietura sigura a judecatii traduse in metafora critica. I s-a tras insa lui Alexandru Stefanescu din asemenea declaratii (repetate), o nedreapta suspiciune de energumen. impotriva aparentelor, el nu este totusi un „manolescian", iar evolutia ulterioara a criticului arata cit de cu grija s-a distantat el, uneori cu exagerate precautii si rezerve, fata de presupusul model. in Jurnal de critic (1980), alta culegere de foiletoane si „fragmente", Alexandru Stefanescu reorganizeaza textele publicistice, taie in mai vechile articole, abandoneaza ceea ce i se pare efemer, caduc, pastrind idei si reflectii generale, sau a caror rezistenta o crede verificata. Judecatile si comentariile astfel epurate, readuc in discutie citeva dintre figurile de prim-plan ale • literaturii contemporane: Al. Philippide , Geo Bogza . G. Calinescu , Marin Preda , N. Breban , Aug. Buzura , D. R. Popescu , St. Banulescu , L. Fulga , Nina Cassian etc, dar si multe nume de tineri. Izolate din contextul cronicii ori al recenziei, observatiile isi pastreaza integral vivacitatea si forta de soc a caracterizarilor „sur le vii". Citeva fragmente distileaza „otravuri" in maniera sainte-beuveana; altele isi mentin detasarea necesara, autorul/ textul fiind si un „pretext" pentru emiterea unor idei generale. Multe secvente se ocupa de probleme nevralgice: abaterile de la normele limbii romane ale unor poeti; criza de umor ca staza, semn al unei maladii literare; prejudecata ca „tema scuza mijloacele"; tipurile de lectura; problema „tabu-urilor" in creatie; uniformizarea aprecierilor critice si teama de „ierarhizari"; chestiunea „succesului" public; statutul de „martor" al scriitorului; „bolile copilariei" criticii tinere s.a. Foiletonist prin vocatie, Alexandru Stefanescu investeste mai multa pasiune decit „metoda" in scrisul sau, de unde si senzatia continua a instantaneului, cu bune portrete literare concise, uneori reduse la o formula lapidara, hranite totdeauna fie de emotia adeziunii, fie de malitie. Adevaruri incomode, iritante, sint rostite cu detasare si pagini incarcate de verva (Literatura planificata, Superstitii, Demnitatea scriitorului.
Catelus cu parul cret, Daca as fi foarte batrin s.a.) dau masura exacta a artei foiletonistului. Ea nu se dezminte nici in selectia urmatoare, Intre da si nu (1982), prezenta in ultima ei sectiune, intitulata simptomatic Reactii. Se remarca insa si vointa criticului de a se consacra unor studii aprofundate, uneori cu o vaga nostalgie a istoriei literare, dar mai curind determinate de prilejuri comemorative. Fragmentarismul se afla si aici suveran: criticul reciteste, face marginalii de lectura, scrie ./iote" despre I. L. Caragiale , Tudor Arghezi , E. Lovinescu , M. Sadoveanu s.a. (unele foarte originale, alaturi de simple sugestii, abia schitate). Intr-un capitol de Instantanee sint adunate recenzii despre carti ale unor contemporani, „critica de intimpinare" scrisa totdeauna alert, dezinhibat si spiritual.
OPERA:
Preludiu, Bucuresti, 1977;
Jurnal de critic. Bucuresti, 1980;
Intre da si nu. Bucuresti, 1982;
Dialog in biblioteca. Bucuresti, 1984;
Introducere in opera lui Nichita Stanescu, Bucuresti, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
G. Arion, in Flacara, nr! 36, 1977;
D. Culcer, in Vatra, nr. 12, 1977;
M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1977;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 30, 1977;
Al. Pini, in Luceafarul, nr. 38, 1977;
Al. Protopopescu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1977;
S. Iosifescu, in Contemporanul, nr. 43, 1980;
E. Manu, in Saptamina, nr. 487, 1980;
S. Titel, in Romania literara, nr. 16,1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1981;
Al. Piru, Debuturi, 1981;
Al. Dobrescu, Foiletoane, II, 1981;
M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981;
I. Simut, in Tribuna, nr. 30,1982;
Gh. Grigurcu, Intre critici,19S3;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 7, 1985;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 11, 1985;
Cornel Moraru, in Vatra, nr. 6, 1987;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 16, 1987;
idem, ibidem, nr. 8, 1988;
Comei Moraru, in Vatra, nr. 6, 1988;
G. Arion, in Flacara, nr. 2, 1989.
|
