Alexandru Sihleanu biografia
Alexandru Sihleanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SIHLEANU Alexandru, se naste la 6 ian. 1834, Bucuresti - moare in 14 mart. 1857, Bucuresti.
Poet.
Fiul paharnicului Zamfirache Sihleanu.
Copilaria la mosia Sihlele; Liceul la „Sf. Sava", continuat la Paris (din 1852), la „Louis le Grand"; incepe studii de drept (neterminate), coleg, inca din liceu, cu Al. Odobescu , care va fi si primul sau biograf. intors in tara in 1855, colaboreaza la Concordia si compune versuri, pe care le aduna in singurul sau voi., cuprinzind 24 de poezii, intitulat Armonii intime, aparut cu doua luni inaintea mortii sale de „o boala extraordinara, necunoscuta chiar de medici, trist fenomen al naturii" (Odobescu ). Doua alte poezii apar postum, in Concordia si Romanul. Ed. princeps a Armoniilor,.. (1857) e reeditata postum de G. Cretianu, care o insoteste cu o prefata (1871); alta reed. in 1896; N. Iorga va mai da o ed. in 190. Poezie romantica de factura byroniana, cu vocatia cosmicului si a fantasticului, anticipind motive eminesciene.
Facind parte dintre romanticii celei de a doua generatii de ,juni poeti ce gravitau pe atunci in jurul lui Eliad, lui Grigore Alexandrescu si altor barbati mari de litere" (Odobescu), Alexandru Sihleanu va fi exponential, ca si Catina, pentru sinteza mesianismului cu scepticismul byronian. Doar ca volumul din 1857, marturie a unui „suflet dureros", va anunta si mai limpede tranzitia de la lira stenica a pasoptismului la „harfele zdrobite" ale lui A. Deparateanu, M. Zamfirescu, Alexandru Sihleanu Bodnarescu, M. Eminescu. Poezia sa sociala, imnica, incorpora modelul stilistic al lui V. Alecsandri, celebrind evenimentul marcant al epocii. Unirea, „Steaua invierii, soarele cel falnic" (La Patrie). intrebarea retorica, titlul unui poem neinserat in volum, Ce e mai dulce-n lume) (Concordia, 24 martie 1857), postuleaza primatul idealului social si national, „reinvierea unui popor robif' fata de frumosul natural si estetic considerat secundar. Universul poetic al lui Alexandru Sihleanu se deduce din manifestul liric. Strofe, glorificind frenezia batalista, dezlantuirea stihiilor oceanice si montane, rebeliunea romantica si „salbateca durere a tristului Byron". Autoportretul temperamental respinge placiditatea apolli-nicului care „gusta a vietii incintari" in numele damnatului de „a soartei vijelii", in cautare de „senzatii de-acele ce doboara" si a mortii cu „negre tarmuri". O asemenea „salbaticie" (G. Calinescu) trebuia sa recepteze byronismul fara a-si pierde originalitatea.
Poet autentic, Alexandru Sihleanu invoca infernul stihiilor intr-un mod care prefigureaza monologul eminescian din Andrei Muresanu:
„Batu chiar miezul noptii, si somnul nu soseste;
Furtuna muge groaznic, iar vintul, suierind,
Rastoarna orice stavili pe calea sa gaseste,
Si fulgere fantastici sclipesc din cind in cind". |
Tensiunea spiritului insetat de absolut amplifica haosul afectiv;
„O, Doamne-a tale taine ai vrut adinci sa fie!
Caci cel ce le masoara se pierde ratacit,
intocmai ca vulturul, ce-n oarba sa trufie,
Se-nalta pin-la ceruri,
- si cade ametit!". |
Poemul Vegherea (I), reprezentativ pentru talentul lui Alexandru Sihleanu, exprinia beatitudinea extatica a cunoasterii vazute ca asumare tragica, semn al inzestrarii poeziei (inca) preeminesciene pentru transfigurari esentiale. Simboluri precum cel ascensional al vulturului preced poetica eminesciana din Povestea magului. Luceafarul. in Sonetele elogiate de succesori (I. Negruzzi, A. Macedonski), sufletul poetului are acelasi elan perihelic spre Idee, „cer pe care nu stiu sa-l numesc". Vocatia suferintei si retorica romantica a acestui motiv se afla in acelasi ciclu, poetul savurindu-si „neagra [sa] mihnire" si declarind iarasi preeminescian: „Iubesc a mele chinuri si voi a suferi". Imaginarul sau prefera furtunile in spatiul montan cu „piscuri singurate", „vifor si ninsori", voci lugubre, „gemete, plihsori". Iubind „zgomotul orgiei" dar si un Eros ideal, Alexandru Sihleanu isi declara vocatia de amant damnat si satanic: „soarta blestemata/ A vrut sa simt iubirea cum nimeni n-a simtit". Pactul cu acel „duh al crimei" aduce nuante satanice sentimentului (Gelosia, La Sofia). Seducatorul demonic apare si in diegeze, de pilda Sultanul Sali in poemul byronian Paginul si crestina. Postura sa se reliefeaza antitetic prin eroine de o puritate angelica (poemul citat. Logodnicii mortii). Frenezia erotica transforma drumul obisnuit in cavalcada infernala prin „vijelia furioasa", iar amantul devine (biirgerian si byronian) „fantasma, nalucire".
Vocatia fantasticului, indiscutabila, se suprapune peste tipologia consacrat-romantica; strigoiul are de ispasit „crima lui Cain s-al lui blestem", pe linga incest (Strigoiul) sau fratricid (Logodnicii mortii). Duelul singeros byronian dar si ossianesc tenteaza frecvent pana lui Alexandru Sihleanu; Logodnicii mortii abunda in infruntari varsind „al fratiei singe blestemat", motiv byronian in Oscar of Alva (E. Turdeanu). Tumultul pasional al poetului se ipostazeaza in Conrad si Sali, eroi satanici, inruditi cu figura simbolica (byroniana) a furtunilor „care clatin virful muntilor pustii". Unificindu-i motivele literare si spatiile de regula colosale, furtuna ramine simbolul cel mai caracteristic pentru Alexandru Sihleanu in virtutea dezechilibrului sau afectiv si spiritual. Secventele respective transgreseaza descriptivul spre a patrunde, evident prin sugestie, in insasi dialectica imprevizibila a firii in dezlantuire infernala; sonoritatile rivalizeaza cu strofele mult mai pretuite ale lui D. Bolintineanu din Mihnea si Baba. Iata un tablou al tempestei din Logodnicii mortii care nu pare strain nici de Strigoii, nici de Povestea magului: „Totul se rastoarna de-asta rea furtuna; / Armonii salbatici peste tot rasuna / Stincile se clatin, arborii trosnesc, / Fulgere fantastici ca in iad sclipesc, / S-ale ploii unde negre, turburate / Cad ca niste valuri rapezi si speriate, / in grozava spaima tot s-a scufundat; / Duhul rautatii pare ne-mpacat". Poet mai important decit se considera indeobste, Alexandru Sihleanu depaseste recuzita curent-romantica spre profitul verbului romanesc.
OPERA:
Armonii intime, versuri, Bucuresti, 1857 (ed. II, pref. de G. Cretianu, 1871;
reed., 1896;
ed. N. Iorga, 1909). |
REFERINTE CRITICE:
I. Negruzzi, in Convorbiri literare, nr. 3, 1871;
N. Iorga, Ist. Ut. rom., II;
G. Calinescu, Istoria;
idem, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, HI, 1954;
E. Turdeanu, in Studii literare, III, 1944;
Al. Odobescu, Opere, II, 1955;
idem, Pagini regasite, 1965;
P. Cornea, De la Alexandrescu la Eminescu, 1966;
S. Cioculescu, Varietati critice, 1966;
Elena Tacciu, Mitologie romantica, 1973;
idem. Aventura lui G. G. Byron, 1977;
idem, Trei poeti preeminescieni, 1978;
Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985.
|
