Alexandru Musina biografia
Alexandru Musina opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MUSINA Alexandru, se naste la 1 iul. 1954, Sibiu.
Poet.
Fiul lui Alexandru Musina, ospatar, si al Vioricai (n. Flucus), vinzatoare. Studii la Liceul „Andrei Saguna" din Brasov, absolvit in anul 1973, si la Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1974-l978).
A lucrat ca prof. de liceu la intorsura Buzaului (1978-l987), apoi cultivator si vinzator de flori (1987-l989). Debut cu versuri in revista Romania literara (1978). Debut editorial in volum Cinci (1982), alaturi de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, membri ai Cenaclului de Luni, indrumat, din 1977, de criticul Nicolae Manolescu.
A participat si la Cenaclul .Junimea", condus de Ov. S. Crohmalniceanu (1974-l978). Prima carte individuala. Strada Castelului 104, i s-a tiparit in 1984.
In succinta prefata la culegerea Cinci, N. Manolescu caracteriza sumar poezia lui Alexandru Musina drept „inteligenta si ascutita", adaugind ca autorului de articole „ii place sa demonteze mecanisme si sa observe functionari".
Cind recenza aceeasi carte, E. Simion credea ca, dintre toti camarazii sai de debut, Alexandru Musina „este cel mai apropiat de poezie" si ca „mai putin obsedat decit ceilalti sa darime stilurile constituite si sa sfideze retorica, el se confeseaza in libertate cu gravitate si un umor de buna calitate". Lectiile deschise, bunaoara, abunda in formule gata facute, coborite din registrul solemn in care le instalase discursul oficial intr-un limbaj voit prozaic, cotidian, mimind vorbirea comuna, dar strecurind abil si cu efecte ironic-revelatoare, notatii si aluzii privind o realitate imediata in radical contrast cu aparentele vehiculate de sloganuri. Aproape fiecare vers este astfel dinamitat prin jocul de contraste din care nu lipseste insertia unor vocabule si expresii de manual de limba franceza, „cultivata" si „nobila" („eul liric", egal aici cu cel „empiric", e profesor de franceza). „Profesorul calatoreste cu trenul dis-de-dimineata/ de bon matin spre locul muncii", sub „zimbetul cariat al ceferistilor politicosi cu studii incomplete", corecteaza extemporale cu erori dezastruoase de limba franceza
„corectez extemporale je etre tu etre si asa mai departe
miinile executa miscari complicate
dupa un program bine pus la punct voi fi
totusi util societatii";
de ziua recoltei isi ajuta parintii „in aprovizionarea autumnala cu dovlecei fotogenici",
„ca orice tinar intelectual parintii e si aceasta
o datorie de onoare
ca un car incarcat cu roade sciatica mea
e tinara si optimista si ea";
din acelasi tren, acum de intoarcere, se iveste
„orasul
turistic international lumina ochilor nostri
nevestele si sotii si pruncii si mesele fumirate
la care somnorosi vom minca in graba
pastravii reci alburii ca un rinjet prinos de recunostinta
al maselor pentru luminatori";
In clasa „nobila misiune
pluteste ca o aureola pe fruntea tot mai inalta",
apoi „inainte de rasarit oamenii muncii
se intorc pe meleagurile natale",
profesorii se precipita spre „primitoarele sali de clasa", unde ii asteapta „tineretul la jeunesse din zona mindria/ de miine sau cam asa ceva" Ca peisajul poeziei s-a schimbat radical, o data cu limbajul ei, o atesta insa mai ales antologicul poem Budila Express, in care constiinta „caderii" in trist-autentica realitate cotidiana, intr-o lume demitizata, in care marile referinte simbolice au devenit, in mod silnic, desuete. Goetheana „la bella estate", emblema, cum a observat Gh. Perian, a virstei boeme a tineretii, a ramas departe, biblicul Ierusalim mai apare doar pe-un afis promitind „Noul Ierusalim/ In schimbul a treizeci de bani sau al tacerii".
Edenul e o Gradina cu zid putrezit, insemnele maretei civilizatii antice („vasele din Micene", „sandaua filosofului") sau ale gindirii si creatiei modeme au fost lasate in urma, facind loc unei lumi teme si conformiste („Traiesc intr-un aer de celofan, asteapta clipa/ In mare liniste, gata impachetati"). E un univers in care s-a demonetizat si poezia
(„Ei ma intreaba despre poezie, acea trebuinta
Tifnoasa si plina de rusine a adolescentei,
Despre poezie, precupeata grasa si care
Ne-a luat pe nimic inimile de pustani si le-a pus pe ata,
Despre poezie, cuvint plicticos,
Pe care doar dictionarele-l mai pomenesc
Din conformism si vocatie inertiala") |
; in schimb, realitatea autentica ofera aceleasi calatorii zilnice ale navetistului, de un pseudoexotism sordid, evocate la modul sarcastic, intr-un discurs care e un fel de suita de variatiuni pe tema „Et in Arcadia ego", in formula contemporana degradata:
„Si noi am calatorit cu Budila Express
Si noi am vazut fetele stoarse, ca niste cirpe ajunse
La gradul zero al folosirii, ale junelor navetiste
Am patruns in catacombele realitatii,
in subsolul paginii de ziar si mai jos de subsol
Si noi am cules laurii de staniol
Ai dupa-amiezelor petrecute-n sedinte
Am luptat in intuneric cu diversi
Dumnezei judeteni, si noi am stat
Pe malul fluviului si am plins, si noi am cazut
Sub mesele negeluite ale cazinoului Paupasse-Oul, am racnit, am expectorat
Sofistica rinceda a acceptarii". |
Toata parada de nume cenusiu-provinciale mascate in haine lingvistice „cosmopolite" accentueaza la modul burlesc si grotesc mizeria si surogatul acestor aventuri cotidiene: locurile evocate sint, intre altele, Las Crasnas, fauburgul Barcany, aleile prafoase din Cite de Sarmache O adevarata avalansa lingvistica duce, spre sfirsitul poemului, fantosele unei lumi gregare si agresive, purtatoare ale mesajului con-stringator, al „necesitatii", desigur, intelese, marcind definitiva „imbatrinire":
„Atunci au navalit, izbucnit, explodat:
Fofilatorii si pubelatorii, pontatorii si antemergatorii
Logopedistii si drogheristii femeile de cauciuc si cele evidentiate
Esanjistii si stahanovistii alchimistii si verslibristii
Lucratorii cu riciul si cu sclipiciul cu mapa si sapa" |
Acest „voyage agreabile avec Budila Express", dinspre „idealurile" unei prime tinereti catre posomoritul conformism final, desfasoara astfel un foarte inventiv joc ironico-sarcastic cu conventionalul, pe fundalul „vietii imediate", demistifica intr-un discurs de arlechin contemporan, asociind gesticulatia ludic-caricaturala cu sugestia unor stari elegiace, evocatoare de libertati si cutezante pierdute. Este o ambiguitate pe care Strada Castelului 104 (1984) o accentueaza, retinind (poate si cu ajutorul cenzurii) indeosebi poeme unde lirismul refulat din textele amintite este abia atenuat de o ironie ce nu mai atinge cotele de „alarma" din Budila Express (poem absent, de altfel, din carte), de care mai amintesc doar retiparitele Lectii deschise Ceea ce se declara pierdut in acel poem („Am pierdut totul./ In paradis, in clipa cea repede, in metalul inchipuirii") e recuperat, in parte, aici, tocmai in jocul arlechinesc al ipostazelor eului. Cutare poezie vorbeste despre „amfiteatrele stravezii ale emotiei", altele despre „cel care minca salam la coltul strazii/ Strajuit de un ciine albastru", sau despre un „homuncul II:/ Ultimul din rasa celor coboriti din luna,/ O dinastie ciudata, pilpiitoare".
Este un spatiu cu o figuratie situata la hotarul dintre realitate („ca un inorog nespus de urit", „spiridusii cei grasi ca niste picoti provinciali", „lucratori cu nume de astre") si un substantial aport livresc, trimitind si spre Evul Mediu germanic; o lume rezumata, de exemplu, de poemul Aerul poeziei e blind, ce face sa defileze personajele caracteristice, intr-un decor cu toata recuzita idilic-festiva:
„Actiunea ei incepe primavara: se deschid
Citeva ferestre si ies fecioare si arlechini, se aude
Un sunet indepartat de com.
Sarbatoarea poate porni: cu inorogi, prapuri rosii si mandoline,
Cu priviri si semne tainice.
Pe sub pamint gnomii cauta aur.
Pe cimp taranul arunca griul.
Pe casa berzele isi fac cuibul si se iubesc: un dans
caraghios si plin de gingasie.
Aerul poeziei e blind. Cindva
Si noi am locuit acolo si am cintat". |
Un lirism discret-visator, blind ironizat la confruntarea cu „senzorii" si „biocurentii agresivi ai barbatilor din compartiment" se degaja din aceste versuri situabile cumva intr-o zona unde s-ar putea intilni, atenuate, baletul ceremonios al unui Radu Stanca si visatoriile lucide, de trubadur intirziat, ale lui Constant Tonegaru, care, programatic, prefera, totusi, „lui Iulius Cezar, un erou mai recent". Poetul stapineste foarte bine aceste conventii, regizate cu o emotie controlata, ce nu dispare complet nici atunci cind - precum in ciclul Poezia in pijama roz — propune, cu o anume detasare, imaginea unei lirici inapte sa surprinda si sa transmita autenticul puls, dramatic, al vietii.
OPERA:
Cinci, cu o pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1982;
Strada Castelului 104, Bucuresti, 1984.
|
REFERINTE CRITICE:
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 11, 1982;
M. Cartarescu, in Amfiteatru, nr. 11, 1982;
M. Nitescu, Atitudini critice, 1983;
N. Steinhardt, Critica la persoana intii, 1983;
R.C. Cristea, in Familia, nr. 10, 1984;
Cr. Livescu, in Cronica, nr. 42, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1984;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 36, 1984;
Gh. Perian, in Vatra, nr. 2,1985;
E. Simion, Sfidarea retoricii, 1985;
I.B. Lefter, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1986;
M Mincu, in Romania literara, nr. 7, 1986;
M. Nedelciu, in Echinox, nr. 3-4, 1987.
|
