Alexandru Mironescu biografia
Alexandru Mironescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIRONESCU Alexandru, se naste la 23 iul. 1903, Tecuci - moare in 20 ian. 1973, Bucuresti.
Prozator.
Fiul lui Victor Mironescu si al Elenei (n. ?). Doctor in stiinte la Sorbona si doctor in filosofie al Univ. din Bucuresti.
Din 1929, sef de lucrari la Univ. din Bucuresti si prof. la Colegiul „Sf. Sava". Redactor la ziarul Semnalul. Debut publicistic in ziarul Credinta (1935), iar editorial cu romanul Oamenii nimanui (1937).
Colaboreaza la Evenimentul zilei, Fapta, Familia, Azi, Tara noastra, Vremea, Revista Fundatiilor Regale. A mai scris romanul Destramare (1939), piesa de teatru Joc in umbra, nepublicata, si citeva lucrari filosofice. Este autorul mai multor manuale si tratate de chimie organica. A tradus din A. Gide.
In Oamenii nimanui (1937), protagonistul, un elev de liceu, experimenteaza, in mod cu totul superficial, calvarul camerelor cu chirie. Gazduit in casa unui inalt functionar (sotul -bolnav si umil, consoarta - tiranica si violenta, copiii: Ierusalim - un cretin agresiv, si Venetia - o cocheta precoce, alcatuiesc o familie prea deliberat pitoreasca pentru a fi si plauzibila), Mircea este silit sa se mute din cauza avansurilor amoroase ale coanei Mita si in urma insistentelor amantului ei, improvizatul profesor de vioara al copiilor.
Schimbarea locuintei se dovedeste insa catastrofala, sotii Teofil reeditind deficientele primilor proprietari, dar de data aceasta injuriile, paruiala, isteria, cruzimea maladiva manifestindu-se in forme paroxistice. Prilej, in ambele cazuri, pentru scene de o crasa vulgaritate, intre care se distinge aceea a seducerii adolescentului. Contrar oricaror asteptari, dezastruoasele peripetii (la care se adauga si o dragoste nefericita), desi domina copios romanul, nu au, in virtutea unei funciare incapacitati analitice a autorului, nici o repercusiune in forul intim al eroului, acuzind o perfecta - dar cu atit mai amendabila estetic - gratuitate. Dupa cum decizia finala a liceanului de a pleca, din ratiuni incerte, spre o destinatie necunoscuta, apare, in absenta unui minim suport motivational, absolut fortuita.
Destramare (1939), in intentie un Bildungsroman, este, in realitate, lipsit de finalitate artistica precisa. Fara relief deosebit sau momente cruciale, previzibila pina la sablon, experienta familiala, scolara, sociala, militara, amoroasa a copilului, apoi a tinarului Serban degaja o limpede impresie de dija vu, de conventional. Psihologia infantila fiind abordata din perspectiva adultului, in loc de savoarea unor amintiri din copilarie neconlrafacute, vocea auctoriala intervine cu enunturi si sentinte didactico-moralizatoare, cu atit mai deplasate cu dl uneori ii sint atributie copilului insusi.
O increngatura familiala arborescenta explo-in excrescente parazitare; mereu alte si .iile personaje, lipsite atit de statui social, cit si de contur psihologic bine definit, vin sa ice un arbore genealogic incilcit pina la confuzie. Neconstrinse de rigorile unei actiuni unitare, acestea apar si dispar arbitrar, intr-o defilare de portrete disparate, fara alte relatii intre ele decit acelea ale unor grade de rudenie lesne confundabile si fara participare semnificativa la derularea epica. Mai realizate sint, dupa opinia lui G. Calinescu. episoadele de la conacul unchiului Mitica, unde amestecind pitorescul graiului moldovenesc cu o franceza cultivata, eticheta severa cu trivialitatile slobode - numeroasele rude se intrec, pe fata, in amabilitati excesive, pentru ca in absenta sa se birfeasca feroce; dupa cum, in scene de acelasi efect grotesc, incearca sa-si mascheze apetitul pantagruelic sub vaporo-zitatea frazelor lustruite.
OPERA:
Oamenii nimanui, roman, cu o pref. de Panait Istrati, Bucuresti, 1937;
Spiritul stiintific. Bucuresti, 1938;
Destramare, roman. Bucuresti, 1939;
Propuneri pentru o reforma a invatamintului. Bucuresti, 1944;
Claude Bernard. Omul si opera. Bucuresti, 1946;
Certitudine si adevar. Bucuresti, f.a.;
Limitele cunoasterii stiintifice. Contributia stiintelor experimentale la problema epistemologica. Bucuresti, f.a. Traduceri: A. Gide, intoarcere din Rusia, Bucuresti, 1936. |
REFERINTE CRITICE:
Erasm, in Credinta, nr. 386, 1935;
' idem, in Credinta, nr. 646, 1936;
idem. in Credinta, nr. 1028, 1937;
G. Ivascu, in Jurnalul literar, nr. 52, 1939;
St. Popescu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1940;
G. Calinescu, Istoria;
P Constantinescu, Scrieri, IV, 1970;
Perpessicius, Opere, VIII, 1978.
|
