Alexandru Mirodan biografia
Alexandru Mirodan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIRODAN Alexandru (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), se naste la 5 iun. 1927, comuna Budeasa, judetul Arges.
Dramaturg si critic literar. Parintii: Hermann Saltman, contabil-expert, si Netty (n. Thierer).
Liceul „Principele Carol" (1937-l940), Liceul teoretic evreiesc (Buiu) (1940-l944) si Liceul „Matei Basarab" din Bucuresti (ultima clasa, a 8-a, precum si bacalaureatul -l945).
Facultatea de Litere si Filosofie (1945; neterminata) si Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1946; se retrage, fiind un „drogout").
Ziarist in presa de tineret; Tineretea. Tinarul muncitor, apoi Scinteia tineretului (1945-l953), prim-redactor. In continuare: Gazeta literara - secretar de redactie (1954-l956), Scinteia, redactor la sectia culturala (1956-l957), revista Teatrul, redactor (1957-l959); din nou Gazeta literara (1959-l960). A colaborat la Contemporanul, Teatrul, Flacara, Sportul, Viata Romaneasca etc. In 1961, participa, impreuna cu Radu Beligan, la infiintarea Teatrului de Comedie din Bucuresti; lucreaza pina in 1963-l964, cind demisioneaza, devenind „free-lance"; de atunci nu va mai fi salariat nicaieri.
A imigrat in Israel in dec. 1977: Debutul in publicistica in Tineretea (1945). Debutul in volum cu piesa de teatru Ziaristii (1956; se joaca, in acelasi an, la Teatrul National din Bucuresti).
Alte piese de teatru: Cerul nu exista (1957), Cineva trebuie sa moara (1958), Celebrul 702 (1960), Seful sectorului suflete (1962), Noaptea e un sfetnic bun (1963), Transplantarea inimii necunoscute (1969), Camuflaj (1968), Primarul lunii si iubita sa (1969), Unele lipsuri, neajunsuri si deficiente in domeniul dragostei (1971), Contract special de inchiriat oameni (1971, refuzata). Tovarasul feudal si fratele sau (1975), Evreica din Toledo (dramatizare dupa romanul lui Lion Feuchtwanger; reprezentata la T.E.S.-Bucuresti, 1976). A scris, de asemenea, citeva piese intr-un act, precum Cerul nu exista. Cineva trebuie sa moara etc, care au fost transmise la radio-T.V.
Este prezent in numeroase antologii de dramaturgie romana contemporana. Piesele Celebrul 702 si Seful sectorului suflete au fost transpuse pe ecran, in regia lui Mihai Iacob, respectiv Gh. Vitanidis. A scris, impreuna cu Henri Colpi, regizorul filrhului, scenariul la Steaua fara nume, dupa piesa lui Mihail Sebastian (coproductie romano-franceza).
A tradus din teatrul lui Balzac, prozele lui Pierre Daninos si Georges Simenon, teatrul lui L. Andreev, Jean Anouilh (in colab.), teatrul lui Roger Boussinot s.a. Piesele sale au fost editate, reprezentate pe scena sau radio-televizate in: Austria, URSS, Cehoslovacia, Cipru, Polonia, Cuba, Ungaria, Iugoslavia, India, Turcia, R.D. Germana, Bulgaria, Italia, Grecia, Vietnam. Citeva distinctii (Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist", „Ordinul Muncii" ci. a IlI-a, Ordinul „Meritul Cultural" ci. a IH-a etc.) si premii: Premiul Ministerului Culturii pentru piesa Ziaristii - 1957, Premiul Acad. pentru Celebrul 702 - . in Israel: Premiul „Agentiei Evreiesti", Premiul „Sion", Premiul „Iacob Gropper" (toate dupa 1978) etc. Citeva volum de publicistica si critica literara: Replici sau dincolo de fileu (1969), Scene (1975), Minimum (1975), Ocolul pamintului intr-un surts si Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limba romana, volum I (1986). In Israel, infiinteaza si conduce revista lunara Minimum (din 1987). A semnat si cu pseudonimul: Pix si Alexandru Mirodan Rafael.
Pe alte cai si intr-un fel al sau, specific, Alexandru Mirodan a parcurs un traseu asemanator cu al altor scriitori de prima marime din literatura romana: Alexandru Mirodan Sebastian, B. Fundoianu, F. Aderca. De cel dintii, de dramaturgul Sebastian, il leaga - cum s-a mai observat -si evidente afinitati structurale: predilectia pentru comedii „amare", cu substrat grav, ca si savoarea si incisivitatea replicii. Dar inainte de toate il leaga atractia pentru personaje aflate in situatii dramatice decisive, capatind la Alexandru Mirodan si accente patetice ce descind, poate, din dramele lui Camil Petrescu, dar dublate mereu de o nota comica, nu lipsita de lirism (L. Volovici). Caracteristica e mai ales, in scrierile dramatice, sinteza originala de teatru de idei si comedia de moravuri inspirata din realitatea cotidiana, la care se adauga structura polemica a intrigii si replica fina, inteligenta, adesea caustica. Montate pe numeroase scene romanesti si straine, piesele Ziaristii (1956), Celebrul 702 (1960), Seful sectorului suflete (1962) au insemnat momente semnificative in evolutia dramaturgiei romanesti din acea vreme, impunind eroi confruntati cu propria lor constiinta, in conditiile unor prefaceri sociale si politice semnificative.
Primele doua poarta amprenta pasiunii pentru jurnalistica a lui Alexandru Mirodan Redactor-sef la Viata tineretului, Cherchez, protagonistul piesei Ziaristii, descendent oarecum din Gelu Ruscanu din Jocul ielelor, a introdus in redactie un spirit nou, tineresc, in opozitie cu defetismul, blazarea si oportunismul lui Tomovici, adjunctul sau mai in virsta. Tinerii redactori incearca sa apere din rasputeri un corespondent al ziarului din provincie, persecutat de cei pe care i-a criticat. Pina la urma invinge spiritul inconformist, creator, in limitele unui conflict relativ schematic, restabilind in final ordinea fireasca a lucrurilor. Actiunea are ritm, creste scena de scena, pina la culminatia din tipografie, cind se decide victoria adevarului impotriva scepticismului si pozitiilor retractile de tot felul. in lotul, piesa „reprezinta un tablou lipsit de idilism, plin de miscare, agitat si contrastant". Comedia Celebrul 702 sau Autorul moare azi introduce spectatorul in lumea capitalista, prezentind cazul lui Cheryl Sandman, un gangster vestit condamnat la moarte. Un rechin de presa, sef de editura, intrevazind succesul de „bestseller"' al unei scrieri autobiografice avindu-l ca protagonist pe condamnat, obtine aminarea executarii pedepsei, dupa ce il convinge pe Sandman sa devina scriitor. Piesa se remarca prin senzationalul intrigii, dar si prin proiectia in mit (un mit negativ) a figurii eroului principal, devenit peste noapte obiect al adoratiei generale. Departe de a fi o satira simplista a modului de viata american, lucrarea surprinde cu finete elemente ale unui mecanism psihosocial de profunzime caracteristic modernitatii in ansamblu, autorul inscenind povestea unei lungi agonii, sclipind, cum s-a spus, de „humor negru". Dar rareori „o asemenea comedie neagra a produs bucurie mai mare" (Graham Greene, in 1965). in Seful sectorului suflete, dedicata lui Radu Beligan, actiunea se dezvolta in doua planuri suprapuse ale existentei, eroii pendulind intre lumea reala si aceea a fanteziei si visului.
Personajul central, Magdalena, e o femeie bovarica, ducind tot timpul o existenta dubla, ca un balans intre cruda realitate prozaica si proiectia in imaginatie a frustrarilor impuse de un mod de viata alienat. Mai incisiv e planul fantasmatic in care se rezolva aceste frustrari, in nota schematica eticista uneori, asimilind idealul realului. Cei doi termeni ai conflictului dintre real si posibil iau infatisarea a doi barbati, unul in came si oase, Horatiu, celalalt, Gore (dublat de un mai putin concludent functionar la primarie, „seful sectorului suflete") - produs mai mult al inchipuirilor eroinei. Piesa se caracterizeaza prin ingeniozitatea inscenarii, prin rapiditatea replicii, adeseori scinteietoare, oferind un amestec original - dezvoltai contrapunctic - de dramatic si comic. Este o piesa plina de poezie, clara, luminoasa, o reflectie (de un inconfundabil patetism) in marginea conditiei umane.
De o factura asemanatoare sint si piesele Noaptea e un sfetnic bun (1966), Transplantarea inimii necunoscute (1969) si, mai ales, Primarul lunii si sotia sa (1971). Ultima, inspirata de aventurile cosmonautilor, ca si o scriere mai veche Cerul nu exista (1957), a constituit obiectul unui atac virulent in Scinteia, acuzindu-l pe autor de „grave confuzii ideologice", „pesimism", „amoralism" etc. Adevarul e ca piesa constituie „un pamflet la adresa civilizatiei terestre, imaginind o alta lume, in speta a «lunatecilor», avind rolul de a propune, cu ironie simulata, un model de buna organizare a vietii indivizilor si a societatii" (M. lorgulescu). Chiar daca temele si problematica pieselor, intre timp, si-au pierdut din interes, teatrul lui Alexandru Mirodan nu e lipsit de autenticitate, prin sinteza originala de tragic si comic realizata cu multa verva si inventivitate, apropiindu-se ca tehnica de arta lui Durrenmat (Wolfgang Krause, in Stuttgarter Zeitung). Ocolita o vreme, o alta problema de constiinta si de suflet isi face aparitia in scrisul lui Alexandru Mirodan: problema identitatii, spinoasa „chestiune evreiasca" (cum remarca L. Volovici).
Tema devine dominanta incepind cu piesa Camuflaj (1969), i care antisemitismul e tratat ca problema de constiinta a celorlalti, a neevreilor. Lucrarea evoca imprejurarile neobisnuite in care a avut Ioc, la 1 martie 1944, premiera piesei Steaua fara nume. Este un omagiu adus teatrului lui Sebastian si totodata artistilor romani care si-au asumat riscul montarii piesei, facind dintr-o premiera teatrala o manifestare de rezistenta impotriva dictaturii. Un nou prilej de a reveni asupra temei il ofera dramatizarea romanului Evreica din Toledo de L. Feuchtwanger. Tragedia frumoasei Raquel si a tatalui ei, nobilul Don Yehuda, devine la Alexandru Mirodan „versiunea" spaniola a unor tragedii ce s-au repetat ciclic, in vremuri si locuri diferite, readucind in prim-plan soarta evreilor in diaspora, relatia lor cu mediul autohton, efortul dramatic de a-si pastra credinta si identitatea. Expresia cea mai izbutita a temei evreiesti o realizeaza insa Alexandru Mirodan in piesa Contract special de inchiriat oameni, terminata in 1971 la Bucuresti, dar publicata dupa mai bine de zece ani la Tel Aviv, mai intii in romana, apoi in ebraica.
Considerata cea mai buna creatie dramatica a autorului, piesa e o parabola a situatiei evreului: din infruntarea dintre singurul evreu care apare in piesa, ceasornicarul David, si un oras intreg dezlantuit impotriva sa, Alexandru Mirodan aduce sub reflector o lume obsedata si hranita de o singura pasiune, antisemitismul. Absurdul situatiei consta in incercarea primarului de a-l convinge pe David sa nu se sinucida, in ideea ca o data cu disparitia ultimului evreu s-ar surpa si temelia unei intregi ideologii, construita pe ura si diversiune. Cum s-a spus, piesa „face din ilustrarea exemplara a antisemitismului de totdeauna o proiectie grotesca a unor relatii umane mistificatoare, golite de inteligenta si sens, ce-si fac din agresivitate si intoleranta ratiunea existentei lor". In ultimii ani, Alexandru Mirodan s-a angajat intr-o lucrare temerara si putin obisnuita: Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limba romana, proiectat in mai multe volume (I -A-C, 1986).
Autorul insusi circumscrie cu exactitate obiectul intreprinderii sale: „Dictionarul nostru reprezinta cea dintii incercare de a aduna intr-un singur loc tot ceea ce este mai de valoare si semnificativ in universul numit Scriitorii evrei de limba romana. Avem in vedere pe autorii de ieri si de azi, in Romania, Israel, Franta, Uruguay sau Australia, fara frontiere de spatiu sau ideologie. Criteriul nostru este si nu poate fi decit acela al valorii estetice si sociale". Cu gindul la istoricul literar care cindva „se va incumeta sa construiasca rivnita istorie a unui scris, nu pe de-a-ntregul cunoscut, nu pe de-a-nlregu' inteles", Alexandru Mirodan face o lucrare de pionierat, asumindu-si unele riscuri inerente, avind meritul insa de a trasa destul de exact liniile despartitoare, sprijinindu-se pe un bilant intru totul semnificativ, poate primul de acest gen in spatiul literar amintit. Dictionarul seamana mai mult cu o „panorama a literaturii" unei perioade sau a unei comunitati, prin multiplicarea planurilor de reconstituire a figurilor si portretelor, la care se adauga bogatia detaliilor de epoca, de climat literar si cultural: exact ce face sarea si piperul unei asemenea initiative de sinteza ampla, care-si propune sa reconstituie scena insasi a unei literaturi. Desigur, nu doar dictionarul in sine este „neconventional".
Chiar si portretele scriitorilor, figurina critica dedicata fiecaruia, arata putin altfel, mai nuantai si mai viu. decit imaginea consacrata, siiuta dinainte, din manuale, cursuri sau diverse istorii ale literaturii. Paradoxal, desi tinde sa ia proportii, Dictionarul nu ne apare deloc supradimensionat. Un loc bine marcat ocupa. in primul rind, scriitorii de prim-plan, adevarate coloane de sustinere a constructiei, in jurul carora se cristalizeaza universul unei intregi lumi literare, cu valorile, dar si cu specificul ei de necontestat, mai greu de surprins de cineva din afara. Dintre numele de rezonanta cuprinse in dictionar amintim de F. Aderca. R. Albala, Camil Baltazar, Alexandru Mirodan Banus. A. Baranga. Ury Benador. Max Blecher. H. Bonciu. Savin Bratu. folclo-risiul Harry Brauner, pictorul avangardist Victor Brauner, Alexandru Mirodan Breslasu, filosoful Iosif Brucar, Brunea-Fox. filologul I.-A. Candrea, Nina Cassian, St. Cazimir, Vera Calin, I. Calugaru, Paul Celan, Paul Cornea, R. Cosasu. Ov.S. Crohmalniceanu. Toti acestia figureaza numai in primul volum. Este limpede pentru oricine de ce Dictionarul neconventional nu poate parea nici supradimensio-nal si nici „plicticos".
Are destula substanta pentru a trezi, constant, interesul cititorului si, mai ales, constituie o incercare cu totul singulara de a iesi din canoanele prea standardizate ale istoriei literaturii. Sensul profund al acestei investigatii este unul recuperator. Aduna la un loc niste valori care, oricum, nu se pierdeau, dar in acest cadru inedit, de o coerenta si semnificatie aparte, isi mai dezvaluie niste valente in plus, o data ce este reconstituit si intregul. Autorul dictionarului exploreaza cu dezinvoltura-i caracteristica zone care depasesc interesul pur literar, reinvie pulsul unor epoci, dezvaluie cite ceva, uneori amanunte picante, mici indiscretii din travaliul propriu-zis la care s-a angajat. Dictionarul parca se naste sub ochii cititorului, pe masura ce este lecturat. Contributiile gazetarului si eseistului Alexandru Mirodan (volumele Replici sau dincolo defileu (1969), Scene (1975), Minimum (1975), Ocolul pamintului intr-un suris), dar si traducerile (din Balzac, Pierre Daninos, G. Simenon, L. Andreev. J. Anouilh) intregesc profilul unui spirit creator polivalent de prima marime.
OPERA:
Tito dusmanul de moarte al tineretului jugoslav. Bucuresti, 1950;
Ziaristii, piesa in trei acte. Bucuresti. 1956 (ed. II, 1976);
Cele cince cercuri. Despre jocurile olimpice, Bucuresti, 1960;
Barbu. dintii si-o metoda, piesa pentru teatrul de papusi, in voi. Teatru de papusi. Bucuresti. 1961;
Celebrul 702 sau Autorul moare azi. piesa in trei acte. Bucuresti. 1962;
intr-o zi de primavara, comedie intr-un act. Bucuresti, 1964;
Teatru, Bucuresti, 1965;
Camuflaj, piesa de teatru. Bucuresti, 1969;
Replici sau dincolo de fileu, eseuri, Bucuresti, 1969;
Primarul lunii si iubita sa, comedie. Bucuresti, 1970;
Piese de teatru, I-II, Bucuresti. 1972;
Trei simple texte antifasciste [Cineva trebuie sa moara;
Pasiune plus ratiune sau tema de lupta;
Cartile sint mincinoase], Bucuresti. 1973;
Scene, critica teatrala. Bucuresti, 1975;
Minimum, eseuri, Bucuresti. 1975;
Tovarasul feudal si fratele sau. Bucuresti, 1975;
Pasiune plus ratiune sau tema de lupta, piesa intr-un act, in culegerea Festivalului National „Cintarea Romaniei", Bucuresti, 1977;
Contract special de inchiriat oameni. Tel Aviv, 1982;
Ocolul pamintului intr-un suris. Tel Aviv, f.a.;
Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limba romana, I, A-C, Tel Aviv, . Traduceri: C. Zidarov, Blocada, piesa in patru acte. in romaneste de ~ si M. Popescu, Bucuresti, 1959;
Honore de Balzac, Teatru, trad. de ~, Bucuresti, 1964;
G. Simenon, Prima ancheta a Iui Maigret, trad. de ~, Bucuresti, 1966;
idem. Cazul Loui.ie Laboine, in romaneste de ~, Bucuresti, 1969;
P. Daninos, Carnetele maiorului Thompson, trad. de ~, Bucuresti, 1971.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Micu - N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965;
R. Beligan, Pretexte si subtexte, 1968, V. Silvestru, Caligrafii pe cortina, 1974;
Tr. Selmaru, Premiera de aseara, 1975;
Al. Oprea, in Luceafarul, nr, 15, 1959;
V. Mindra, in Gazeta literara, nr. 46, 1960;
D. Solomon, ibidem, nr. 51, 1960;
idem, ibidem. nr. 3, 1961;
idem, ibidem, nr. 47,1963;
FI. Potra, in Luceafarul, nr. 25, 1963;
V. Silvestru, in Contemporanul, nr. 46, 1963;
Tr. Selmaru, in Teatrul, nr. 2, 1964;
A. Baleanu, in Scinteia, nr. 6166, 1964;
N. Barbu, in lasul literar, nr. 3, 1964;
C. Calinoiu, in Teatrul, nr. 6, 1968;
Mira Iosif, ibidem, nr. 2, 1970;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 5, 1971;
C. Paraschivescu, in Teatrul, nr. 1, 1972;
Julia Moldoveanu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1972 FI. Faif'er, in Cronica, nr. . 1972;
B. Ulma. in Viata Romaneasca, nr. 3, 1973;
M. Robescu, in Romania literara, nr. 8, 1975;
C. lsac, in Cronica, nr. 51, 1975.
|
