Alexandru Miran biografia
Alexandru Miran opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIRAN Alexandru (pseudonimul lui Mircea Alexandru Pop), se naste la 1 oct. 1926, Deda, judetul Mures.
Poet si traducator.
Fiul lui Traian Pop, medic, si al Hortensiei (n. Suciu). Liceele „Al. Papiu Ilarian" din Tirgu Mures (1937-l940) si „Sf. Sava" din Bucuresti' (1940-l945).
Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1945-l951).'Medic la Spitalul de copii din Tecuci (195l-l956); din 1956, asistent, apoi sef de lucrari la Institutul de Medicina si Farmacie din Bucuresti (clinica de pediatrie).
Debuteaza cu traduce din Euripide (Medeea si Ciclopul) in volum Tragicii greci (1958), sub numele Alexandru Pop. Debutul ca poet in revista Ramuri (1968). Debut editorial cu volum Adevarata intoarcere (1969), urmat de: Locul soarelui (1970), Moartea Penelopei (1971), Alegerea lemnului (1974) si Cronica, I-II (1977-l979). Traduce din literatura greaca (Aristofan, Epictet, Eschil, Euripide). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976.
Productia lui Alexandru Miran e una dintre acelea care stimesc meditatia asupra aspectului istoric al poeziei. Asa-zisa poezie a faptului de cultura e o trecere in revista a unui numar de modalitati consacrate, carora li se acorda credit de catre autor si pe care lectorul le poate aprecia in vitalitatea ori in devitalizarea lor.
Formele date alcatuiesc materia prima a creatiei (neexcluzind, in imprejurarea vocatiei, spontaneitatea si fragezimea raporturilor), creatie ce poseda o natura demonstrativa, ilustrativa, de o impersonalitate asumata. Ascunzindu-se ca persoana, estompindu-si accidentele existentiale, autorul ne comunica experienta sa intelectualizata, afectele sale in cheia unei conventii a conventiei. Evident, unei atare productii nu i se potriveste o lectura descifratoare, urmarind enigma care e presupusa in conditia poeziei omologate, sustrase dubiului, ci una literala, dedicata jocului factorilor constituenti ce ni-l releva suprafata. Aici semantica lirica e productiva la un nivel „formal", cel care da seama de insusirea unor atitudini generale, a unor miscari launtrice cunoscute. in cazul lui Alexandru Miran, dictia solemna, protocolul cuvintului precum si o fantezie usor pedanta alcatuiesc substanta versurilor fondate pe o schema clasicizanta, adica pe un echilibru al sufletului cu sine si cu expresia sa:
„Pe piatra slefuita, intre zi si noapte,
pindarul padurenilor in strai de roua:
caldura cetoasa-l sugruma,
frigul fierbinte-l usuca,
il lovesc in auz albine cit pumnul,
cu miinile pipaie bulgari cit muntii,
peste livada-i aluneca pasari
cu obraz si git de proconsul,
presimte prin iarba cararile mortilor.
Nu metafisica, nu musichie.
Numai albinele zumzaie grele,
numai, cu sis intre dinti,
vastele acvile zboara peste livada" (Departe de alfa). |
Bun retor, poetul e interesant prin aliajul de rostire veche, cuviincioasa si plina de redundanta, si alegorie cetoasa, moderna, care ar putea fi apropiat de tehnica migalita, traditionala a unor pictori suprarealisti:
„Cine-a trecut prin oras in sfera de colb vioriu?
Cine pe strazi in amiaza de vara
prin somnul asudat al barbatilor?
Cine-a gonit prin orasul pustiu sau poate-a zburat?
Iata-l, de cealalta parte, sorbind din izvor:
leul cu aripi de flacari" (Cronica I). |
Alte dati mitologizarea asidua capata un iz folcloric si, pe aceasta cale, blagian:
„El a patruns pe furis in ograda,
la cuibarul cu paie sonore,
sa ia un ou de pasare maiastra pentru cina;
a intrat in livada sa o jefuiasca de miezuri;
apoi, calare pe-un lup a trecut peste poduri din funii,
prin porti suspendate, pina la dreptele sesuriV linga pintecul marii,
de unde-a rapit, amutindu-l cu plasa,
taurul neprihanit de frumos al duminicii" (Cronica II). |
Dar atmosfera magica nu e decit o obscuritate fabricata, o criptare stilistica a unui temperament rational, stapin pe sine, predispus, asa cum spune Nicolae Manolescu, spre „artizanatul subtil". Viziunile lui Alexandru Miran reprezinta rodul unei elaborari lucide, paciente, fiind executate intii sub chipul unor schite cu carbunele, apoi dezvoltate minutios aidoma tapiseriilor ori mozaicurilor. Despletirile de imaginatie prin verbozitate, surprinderile simultaneiste de senzatii ni se prezinta lucrate intr-un spirit doct si rece, apropiat de parnasianism. in poezia lui Alexandru Miran mai gasim ecouri din Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Camil Petiescu etc. Versurile lui Alexandru Miran constituie un exemplu al acelei poezii de atelier prin care se infratesc nu numai artele, ci si infatisarile lor cronologice, intr-o miscare laborioasa, dar si de sensibilitate claustrata, pudica, in stare a inscrie performante ale subtilitatii.
OPERA:
Adevarata intoarcere. Bucuresti, 1969;
Locul soarelui. Bucuresti, 1970;
Moartea Penelopei, Bucuresti, 1971;
Alegerea lemnului. Bucuresti, 1974;
Cronica, I-lI, Bucuresti, 1977-l979;
Casa de lemn, versuri, cu o pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1983: Traduceri: Euripide, Medeea si Ciclopul, trad. de ~, in voi. Tragicii greci. Bucuresti, 1958;
Euripide, Bacchantele, trad. semnata Alexandru Pop, Bucuresti, 1965;
Aristofan, Adunarea femeilor, trad. de ~, Bucuresti, 1974;
Euripide, Ifigenia in Aulis, trad. de ~, Bucuresti, 1975;
Eschil, Orestia, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1979;
Eschil, Rugatoarele. Persii. Sapte contra Tebei. Prometeu inlantuit, trad., pref. si note de ~. Bucuresti, 1982.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 51, 1969;
P Poanta, Modalitati;
E. Dorcescu, in Orizont, nr. 39, 1979;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 41,1979;
E. Simion, in Romania literara, nr. 22, 1983;
C. Tuchila, Cetatile poeziei, 1983;
E. Simion, Scriitori, III;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 24, 1985;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 5, 1987.
|
