Alexandru Grigore biografia
Alexandru Grigore opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GRIGORE Alexandru, se naste la 1 sept. 1940, comuna Filfani. judetul Arges - moare in 30 iun. 1981, Bucutesti.
Poet.
Fiul lui loan Grigore si al Constantei (n. Vasilescu).
Liceul la Pitesti (terminat in 1957); Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (licentiat in 1965). A debutat cu versuri in Luceafarul (1968); debut editorial cu Tagade (1970), urmat de volum Ceremoniile (1978).
Colaboreaza la Viata Romaneasca, Luceafarul. Romania literara etc. A publicat, pe linga poemele orig., traduce din Evtusenko, Ma-iakovski si Blok. inainte de moarte, pregatise pentru tipar volum de versuri La marginea imparatiei, aparut postum (1983).
Intr-o latura definitorie a liricii sale, Alexandru Grigore descinde din Bacovia. Atit de evidenta este, pe alocuri, afinitatea, incit un text (Colocviu) are aspectul unei replici la cunoscutele versuri din Decembre. „Replica" este perfect autonomizata estetic, apropierile ce se pot face dovedind nu o traditionala influenta literara, ci exploatarea independenta a aceluiasi filon liric.
„Golul" coroziv, capabil sa erodeze pina la surpare sufletul poetului, corespunde - in Colocviu -pustiului amenintator din poezia bacoviana. Atmosfera liricii simboliste a fost filtrata prin sensibi litatea unui Fundoianu, ale carui Privelisti au un ecou neasteptat intr-o antologica Elegie in alb. Daca primele versuri ale poemului reinvie, dupa decenii, tonul lui Fundoianu", celelalte contureaza universul liric al lui Alexandru Grigore Teama, nelinistea, tacerea sint definitorii pentru acest univers amenintat permanent de „golul" amintit, care nu este un vid, ci mai degraba domeniul necunoscutului, infricosator tocmai prin tainele pe care le ascunde.
El devine, prin aceasta, misterios si amenintator, atragind totusi, precum frumoasele ciuperci mustind de otravuri necrutatoare. Obsesia fundamentala a artistului este somnul, lucru evident indeosebi in volumele Ceremoniile (1978) si La marginea imparatiei (1983). Somnul este opus de catre poet ratiunii si cuvintului. in al treilea volum se face chiar o referire semnificativa la „somnul de molusca", intreaga evolutie biologica anterioara aparitiei gindirii fiind pusa sub semnul somnului.
Sub acelasi semn este asezata, in Ceremoniile, si dezvoltarea umana pina la maturitate, artistul vorbind despre „somnul de aur al copilariei" care preceda, in mitologia interioara a poetului, manifestarile specific umane: gindirea si rostirea.
De aceea, in acest univers liric disparitia este echivalata cu adormirea gindirii si cu tacerea. Somnul ii apare poetului drept domeniu al latentelor, in el salasluind idealurile si, deopotriva, angoasele, asa cum in clopote dorm sunete grave, adinci (Alexandros).
Pentru Alexandru Grigore , poetul este constiinta pururi treaza a colectivitatii in mijlocul careia traieste. O constiinta care poseda arma cea mai eficace impotriva somnului: sunetul articulat, cuvintul.
Simbolul triumfului vietii asupra letargiei preconstiente sau asupra mortii ii pare logosul. inca din primul volum, cuvintul la obsedat pe Alexandru Grigore , fascinindu-l si amenintindu-l totodata. Obsesia a generat respect impletit cu teama; este vorba insa, in mod paradoxal poate, de o obsesie cathartica, dat fiind ca suprema (si permanenta) speranta este logosul distrugator al tacerii, asociata cu anorganicul, cu vietuirea neconstienta si cu moartea.
OPERA:
Tagade, Bucuresti, 1970;
Ceremoniile, Bucuresti, 1978;
La marginea imparatiei, postfata de M. Scarlat, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 46,1970;
H. Badescu, in Steaua, nr. 2.1971;
A. Popescu, in Tribuna, nr. 8,1971;
Lucia Fenesan, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1971;
D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 8, 1971;
D. Al. Condeescu, ibidem, nr. 21, 1979;
Florenta Albu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1979;
Eugenia Tudor Anton, in Romania literara, nr. 15, 1983.
|
