Alexandru Dobrescu biografia
Alexandru Dobrescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DOBRESCU Alexandru, se naste la 5 sept. 1947, Botosani.
Critic literar.
Fiul lui Tache Dobrescu, pictor scenograf, si al Anei (n. Bucur). Facultatea de Filologie a Univ. din Iasi (absolvita in 1970); in perioada studentiei face parte din grupul revista studentesti Alma Mater.
Debut publicistic in Viata studenteasca (1969). Redactor la Convorbiri literare de Ia absolvirea facultatii; detine rubrica de critica a criticii, apoi cronica literara (proza si poezie), scrii nd mereu cu franchete si curaj al opiniei. Cultiva foiletonul, increzator in utilitatea jurnalismului literar: trei volum de Foiletoane (1979-l984) cuprind majoritatea art. sale critice.
Acelasi stil nervos al analizei critice, fara intermediul metodelor sau al teoretizarilor, este adoptat si in cele doua eseuri monografice consacrate unor critici clasici: Introducere in opera lui Titu Maiorescu (1988) si Ibraileanu, nostalgia certitudinii (1989).
In cadrele actualitatii, Alexandru Dobrescu face figura de spirit independent si intransigent. „Conditiile criticii jurnalistice sint informarea prompta si atitudinea ferma" - scrie criticul intr-o pagina din analiza minutioasa a hermeneuticii lui Lucian Raicu. Logica strinsa, demonstrativa a foi le-toanelor sale, fraza sigura, clara, directa, atitudinea dintr-o bucata, lipsita de atenuari si fan-dari laterale, exigenta argumentata punct cu punct il plaseaza in vecinatatea unor Serban Cioculescu sau Cornel Regman. Preferinta foiletonistului selecteaza actualitatea, iar din actualitate, critica literara, dupa cum rezulta din volumul de debut (Foiletoane, I, 1979) si din activitatea publicistica de pina la un punct. Pe critici ii place sa-i defineasca in primul rind prin stil si mai putin prin idei, ceea ce tradeaza conceperea criticii ca arta. La C. Dobrogeanu-Gherea, T. Maiorescu sau G. Ibraileanu intereseaza caracteristicile stilului polemic dialectic sau dogmatic.
Bunavointa generoasa a lui Perpessicius trebuie privita cu neincredere: „Mansuetudinea criticului nu e decit fata de convenienta a scepticismului sau superior". Sesizeaza contraziceri, inconsecvente, erori de conceptie sau de amanunt la Serban Cioculescu, Al. Dima, Paul Georgescu, M. Unghea-nu. Eugen Negriei, I. Constantinescu, Mihai Dragan si le numeste raspicat, indreptind daca e cazul sau polemizind cind e intrigat de erori. Criticul e detasat de obiectul sau, nu se lasa prins in mrejele nici unei ademeniri: pinda vigilenta e postura specifica. Ambitia (fireasca) e de a nu se lasa inselat de aparente. Encomionul ii provoaca reactii alergice, tonul apologetic iese din perimetrul criticii sale. Desi exigenta lui e in primul rind artistica (si fata de critica), nu trebuie inteleasa in sensul impresionismului, ci, cu o expresie a lui Mircea Martin, in acceptia de „dictiune a ideilor". Disponibilitatea afectiva nu merge spre o critica de identificare, tocmai pentru ca predispozitia lui e spre delimitarea polemica si elucidarea rationala; iar acestea sint procedari care creeaza distanta, garantii ale obiectivitatii.
Pentru ca foiletoanele lui Alexandru Dobrescu sint exercitii continue de delimitari critice, au aparut ca surprinzatoare adeziunile declarate la poezia lui Cezar Ivanes-cu sau a Angelei Marinescu. Criticul risca deschis nu numai disocierile exigente, ci si optiunile. Din aceasta corelare rezulta implicarea activa in literatura contemporana, printr-o dialectica a afirmatiilor si negatiilor. Activitatea foiletonistica de pina la un moment dat a creat falsa impresie ca specialitatea lui Alexandru Dobrescu e critica criticii. Al doilea si al treilea volum de Foiletoane (1981, 1984) certifica interesul mult mai larg pentru literatura, prin analiza poeziei si a prozei in acelasi spirit incisiv. Se face simtita si tentatia istoriei literare, care anunta o posibila convertire, ca in cazul lui Cornel Ungureanu. Cartile actualitatii evoca reperele trecutului sau, altfel spus, clasicii fac si ei parte din literatura actuala.
Individualitatea lui Alexandru Dobrescu se defineste printr-un tip particular de reactie, cu o disponibilitate naturala pentru polemica. Placerea de a gindi in contrast sau in contradictoriu cu afirmatii deja formulate se vede si din alegerea subiectelor pentru cele doua eseuri monografice, care reflecta in acelasi timp vointa de a depasi perimetrul strictei actualitati: Introducere in opera lui Titu Maio-rescu (1988) si Ibraileanu, nostalgia certitudinii (1989). In modul de interpretare al exegetului s-au petrecut cel putin doua modificari substantiale: se arata mult mai preocupat de ideile de anvergura, integrate in perspectiva istoriei literaturii, si, in al doilea rind, nu mai este interesat doar de stilul critic al textului, ci prefera sa analizeze stilul personalitatii (fie ca e vorba de Titu Maiorescu, fie ca e vorba de G. Ibraileanu). De fapt acesta este drumul evolutiv de la foiletonistul care citeste carti la criticul matur, care citeste scriitori, pentru a ajunge la viziunea unei intregi istorii a literaturii.
OPERA:
Foiletoane, I-III, Iasi, 1979-l984;
Introducere in opera lui Titu Maiorescu, Bucuresti, 1988;
Ibraileanu, nostalgia certitudinii. Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1979;
Al. Piru, Debuturi, 1981;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 17, 1982;
I. B. Lefter, in Amfiteatru, nr. 4, 1982;
Gh. Grigur-cu, in Familia, nr. 6,1982;
idem, intre critici, 1983;
Val Condurache, Fantezii critice, 1983;
M. D. Gheorghiu, Reflexe conditionate, 1983;
Al. Cali-nescu, in Cronica, nr. 49, 1984;
F. Faifer, ibidem, nr. 51, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 1, 1985;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 1, 1985;
Al. Piru, in Flacara, nr. 11, 1985;
Val Condurache, in Contemporanul, nr. 38, 1985;
C. Coroiu, Dialog in actualitate, 1985;
Al. Piru, Critici .
|
