Adrian Muntiu biografia
Adrian Muntiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MUNTIU Adrian, se naste la 5 aug. 1936, comuna Carpinis, judetul Alba.
Poet si prozator.
Fiul lui Mircea Laurentiu Muntiu, functionar, si al Elenei (n. Popa).
La Sibiu urmeaza scoala medie (1950-l954) si liceul teoretic (1954-l957). Studii filologice la Institutul Pedagogic din Bucuresti (1963-l967) si la Univ. din Bucuresti (1968-l972).
Redactor la Televiziunea Romana.
Debuteaza, in 1960, la Luceafarul, iar editorial in placheta colectiva Trei zboruri (1960). Din 1962, publica alternativ versuri (Virsta cunoasterii, 1962; Fata a doua, 1967; Chipul cioplit, 1967; Pina la Iov, 1970; Pamintul din statui, 1975), literatura pentru copii (Iepurasul lepurila, 1968; Circul, 1971; Scoala jucariilor, 1972 etc.) si romane (Ringul, 1971; Blazonul, 1984).
Receptiv la mutatiile estetice din literatura romana interbelica, Adrian Muntiu scrie o poezie interogativ-reflexiva, al carei patetism e temperat, in ultimele voi., de preferinta pentru expresia conceptuala.
Cullivind, in Virsta cunoasterii (1962), o poezie a entuziasmului juvenil si aplecat, in acelasi timp, spre confruntarile interioare in descendenta lui Blaga, Adrian Muntiu va depasi treptat tonul declarativ si temele de circumstanta. El prelungeste, in schimb, o anumita retorica abstracta si preferinta pentru poemul amplu, conceput muzical (Oratoriu pentru cei ce vin) sau dramatizat, in tonalitate blagiana (Taietorii).
Nota grava e intretinuta de evocarea - ca in Chipul cioplit (1967) - a razboiului sau a unor momente din istoria Transilvaniei (Casa lui Iancu). Definitoriu ramine insa Pina la Iov (1970), volum ce propune o interpretare rasturnata a citorva mituri fundamentale ca Miorita, Matusalem ori Fiul risipitor, ciobanul mioritic moare din propria-i dorinta, Matusalem nu poate trece in nefiinta deoarece nimeni nu l-a iubit cu adevarat. Atmosfera de apocalipsa planeaza peste lumea in deriva si universul bolnav.
„Apa devoreaza pamintul, pasarea sparge aerul sur" (Matusalem), configurind o stare paroxistica si circumscriind, de pilda, acest Mit invers:
:" Jvlorita-n codru de un dor s-alunga.
Baciul se intoarce dus de-un briu de linay Se aud pe crivat pasii lui pe strunga,
Fluierul ii creste din mormint in mina,
Tundra i se-nalta din pietris pe umeri,
Nunta lui pagina se destrama-n urma,
Parca-l trag pe sub pamint copite
Ca niste ecouri ce-l lipesc de turma". |
Versul nu e lipsit de forta, dar nici de exagerarea programatica a valentelor sale „amuzicale". Articolul Amuzicalul poetic, publicat ca o addenda la Pina la Iov, e o „arta poetica" marturisind, in plus, despre lecturile lui Adrian Muntiu „Poezia explodeaza din stari lirice primare si condensarea lor nu presupune si falsificarea prin sonoritati de circumstanta Eul invinge prin forta, polifonia il intirzie prin stralucire." Idee exprimata liric in Cuvintul -poezie ce va intra, ca si altele, de altfel, in structura poemului Porti (Pamintul din statui, 1975):
„Cuvintul niciodata nu m-a iubit supus,
Ci colturos ca o margine sparta de stinca.
M-a renegat bezmetic, dar l-am iubit mai mult,
Ma depasea cu forta, ma mingiia cu chinul
Mi-a stors din gura lacrimi si din priviri veninul.
Si nu mai scriu eu insumi, eu numai ma ascult". |
Disciplina totusi clasica a formei implica „maiestria slefuitorului marturisind inteligenta si rafinament" (Amuzicalul poetic), fara sa poata elimina nota discursiva, uneori prolixa in lirica lui Adrian Muntiu Notabila ramine insa continuitatea unui fior existential, turnat pe tiparul expresiei ce aspira la ermetizare. Proza, la rindul sau, e grevata de intruziunea liricului, precum in romanul Blazonul (1984), de fapt un poem-fresca despre Dacia lui Burebista.
Personaje familiare (preotul Deceneu) sau complet imaginate (mentorul grec Acomion) sint proiectate pe ecranul unei Dacii mitizate cu care ne-a obisnuit literatura noastra de la romantism incoace.
OPERA:
Trei zboruri. Bucuresti, 1960 (volum colectiv);
Virsta cunoasterii, versuri. Bucuresti, 1962;
Fata a doua, versuri, Bucuresti, 1967;
Chipul cioplit, versuri, Bucuresti, 1967;
Iepurasul lepurila. Bucuresti, 1968;
Pina la Iov, versuri. Bucuresti, 1970;
Ringul, roman. Cluj, 1971;
Circul, Bucuresti, 1971;
Val zglobiu. Bucuresti, 1971;
Scoala jucariilor. Bucuresti, 1972;
Virsta cunoasterii. Bucuresti, 1962;
Pamintul din statui, versuri. Bucuresti, 1975;
Cel mai mare spectacol. Bucuresti, 1984;
Blazonul, roman, Cluj-Napoca, 1984. |
REFERINTE CRITICE:
L. Raicu, in Luceafarul, nr. 23, 1962;
E. Papu, in Familia, nr. 10, 1970;
R. Cameci, in Ateneu, nr. 10.1970;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 18, 1975;
A. Goci, in Cronica, nr. 24, 1975;
V. Mazilescu, in Romania literara, nr. 21, 1975;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 24, 1975;
l. Ariesanu, in Orizont, nr. 2, 1981;
M. Odangiu, in Orizont, nr. 26, 1985;
Dim. Rachici, in Romania literara, nr. 22, 1985;
H. Tugui, in Convorbiri literare, nr. 9, 1987.
|
