Adina Keneres biografia
Adina Keneres opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
KENERES Adina (prenumele la nastere: Adriana),n. 13 aug. 1957, Bucuresti.
Prozatoare.
Fiica lui Maximilian Keneres. inginer-economist, si a Elisabetei (n. Deliu), functionara.
Sotia lui Petru Romosan. Scoala primara, gimnaziul si Liceul „I. L. Caragiale" din Bucuresti (1964-l976);
Facultatea de Lb. si Literaturi Straine, sectia Engleza-Hindi, a Univ. din Bucuresti. Prof. de limba engleza la Ploiesti (1980-l981), redactor(1983-l984) si bibliotecara (1985-l987) la Uniunea Artistilor Plastici din Bucuresti. In 1987 se stabileste la Paris, xinde lucreaza (din 1988) ca assistante de di-rection la o galerie de arta, precum si ca redactor si responsabil editorial (productie independenta si colaborari ca realizator) laediturile Belin, Flammarion, Larousse, Selection du Reader's Digest. Errance, Eclectis, ATP. Obtine o diploma de studii aprofundate (DEA) la Univ. Paris VII (1989), unde se si inscrie la doctorat in engleza, cu o teza intitulata Les dessins des poetes anglais, 1850-l900.
Colaboreaza la Amfiteatru, Arta, Romania literara. Vatra, Convorbiri literare. Dialog etc. Debut cu o nuvela in revista Vatra (1981); debut editorial cu romanul lngereasa cu palarie verde (1983), urmat de volum de nuvele Rochia de crin (1985).
Facind inventarul modalitatilor posibile ale „romanului unui tinar", G. Calinescu le vedea substantial reduse la o „trecere de la amorf la format": o cale a integrarii gradate, a adaptarii o trecere de la individualul neformal la forma sociala. Refuzul de a o urma constituie cauza tuturor rupturilor interioare ale atitor ..inadap-tati", sub unghi psihologic sau social, care populeaza literatura romana.
Ingereasa cu palarie verile (1983) este insa romanul unei integrari imposibile, al unei structurari ce nu are loc. Vlad Dejan e in acelasi timp abulic si pasionat, vrea si nu vrea sa-si faca un rost irf via^l. are cultul prieteniei si al dragostei, dar se lasa depasit de prilejurile ce i-ar ingadui sa se cristalizeze, nu termina nimic, fuge, revine, dupa impulsurile unei constiinte in care o forma latenta a disperarii se impleteste in modul cel mai neasteptat cu un pasionat interes pentru viata. Adina Keneres refuza sa traga morala fabulei: de fapt in tot acest roman nu „fabula" conleata si se impune, ci vigoarea caracterizarii personajelor si siguranta tonului narativ al autoarei, capacitatea de a intreprinde credibil analiza psihologica si comportamentala, darul observatiei de amanunt, denotind un talent putin obisnuit.
Daca ar fi de reprosat ceva acestui roman, ar fi nu atit impetuozitatea stilistica dezlantuita, ci, poate, faptul ca uneori aceasta presupune neglijenta formularii. Sub acest unghi, Rochia de crin (1985), o carte de nuvele, e mult mai supravegheata, autoarea experimentind aici trei modalitati narative diferite si, intr-o anumita masura, chiar divergente. Prima nuvela (Terminus) reia pretextul examinarii unei comunitati eterogene, temporar reunite intr-un spatiu circumscris (satul Crucea, din Delta, unde au sosit in vilegiatura citiva turisti): dorintele erotice, ticurile, mediocritatea omului banal sint trase in scurte secvente dialogice sau narative, avind drept scop creionarea unei mici colectivitati omenesti. A doua proza (Micuta) are ceva vetust prin insasi consistenta slory-ului ei: este povestea, de amprenta tematica naturalista, a unei femei trecute de prima tinerete, o „doamna" din noua burghezie, ce-si umple plictisul prinlr-un adulter, ajunge chiar la frontiera cu lumea interlopa, dar ramine complet debusolata dupa moartea sotului ei. Nuvela cea mai reusita din cane, prin finetea psihologica si prin masura stilistica, este Rochia.
Autoarea slapineste uimitor de exact monologul interior si. inscriind in staticitatea cadrului (un interior de familie „buna"), derularea neconstrinsa a meditatiilor lui Dragos, profesorul unui tinar apatic, abstras de lume (Daniel), ea construieste o secventa de admirabil echilibru compoziliv. demonstrind o evolutie rapida pe pianul modalitatilor prozei, al Ionului si al stilului.
OPERA:
ingereasa eu palarie verde, roman. Bucuresti, 1983;
Rochia ae crin, nuvele. Bucuresti, . Traduceri: A mai trecui o zi, proza indiana contemporana, in colab. cu Ioana Rotaru, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
Gh. Craciun. in Astra, nr.
3, 1984: N. Manca, cu Amfiteatru, nr. 3, 1984;
Irina Pelras, in Transilvania, nr. 7, 1984: N. Manea, Pe contur. 1984;
Val Conduraclie, Portret al criticului in tinere(e, 1984;
idem, in Convorbiri literare, nr.
4, 1985;
M. Papahugi, in Tribuna, nr. 20, 1985;
M Mihaies, in Orizont, nr. 14,1985;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 22, 1985;
I. Holban, in Cronica, nr. 25,1985;
.VI. Iorgulescu, Prezent, 1985;
R. C. Cristea, in Familia, nr. 3.1986.
|
