Achim Mihu biografia
Achim Mihu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIHU Achim, se naste la 12 iun. 1931, Cluj.
Sociolog, antropolog, eseist. Fiul mecanicului auto Alexe Mihu si al Mariei (n. Istrate), casnica.
Scoala primara la Cluj (1938-l940; familia se muta in urma cedarii Ardealului de Nord), Alba Iulia (1940-l941) si Sebes Alba (194l-l942); Liceul comercial la Sibiu (1942-l945) si Cluj (1945-l951). Absolvent al Institutului de Stiinte Economice din Bucuresti (1955).
Doctor in filosofie (cu o tema de sociologie) al Univ. din Bucuresti (1970). Asistent universitar la Institutul de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti (1955-l956), asistent universitar la Institutul Medico-Farmaceutic din Cluj (1957-l959), de unde trece la Facultatea de Filosofie a Univ. ,3abes-Bolyai" din urbea somesana (asistent intre 1958-l960; lector intre 1960-l971; conferentiar pina in 1978, apoi prof.
Debuteaza cu o recenzie in Studia Universitatis Babes-Bolyai, Cluj (sectiunea Philosophia-Oeconomia), in .
Primele sale texte sint, in covirsitoarea lor majoritate, dedicate sociologiei sau analizelor antropologice de teren, Achim Mihu lansind apoi, in anii '70, rubricile Viata sociologiei si Sociologia literaturii - Cronica ideilor, tinute continuu, consecvent, in revista clujene Steaua, respectiv Tribuna.
Debuteaza editorial cu eseul critic Sociometria (1967), urmat de Sociologia americana a grupurilor mici (1970), ABC-ul investigatiei sociologice (I, 1971; II, 1973) si Wright Mills si marxismul (1976), volum erudite, cosmopolite, fundamentate teoretic cu prilejul stagiului de bursier Fulbright in sociologie si antropologie culturala, de care autorul a beneficiat la Corneli University (1967-l968), el repetind experienta de bursier Fulbright, in sociologie, la University of Minnesota, intre 1978-. Un studiu schematic. Marxismul si esenta umana (1978), prefateaza prin contrast temeinicele volum de eseuri Meandrele adevarului (1983) si Maestrul si iedera (1988), dedicate, prioritar, relatiilor literaturii cu domenii conexe (sociologie, epistemologie, psihosociologie), dar si unor dezvaluiri documentare frapante. Moderator si consultant-organizator al tuturor celor 20 de ed. ale Festivalului „Lucian Blaga" de la Sebes Alba, Achim Mihu s-a aflat in relatii cordiale cu C. Noica, Vasile Iliescu (de la Miinchen) sau N. Steinhardt, de care l-a legat si o indelungata corespondenta.
A redactat (impreuna cu T. Catineanu) „caietul documentar" Umanism si libertate (1977); a coordonat, impreuna cu D. Ghise si Andrei Marga, volum Marx, contemporanul nostru (1983).
A colaborat la editarea Micii enciclopedii politice (1977); a semnat prefata la volum de Traian Herseni (1982) si Racz Gyoza (1984). Spirit erudit, temeinic pregatit in univ. americane, Achim Mihu a contribuit substantial la consolidarea invatamintului sociologic si antropologic clujean, fiind totodata un martor adesea incomod al vietii literare clujene. Investigatiile sale de arhiva privind „comprimarea" lui Lucian Blaga de la univ. (1948) si vicisitudinile existentiale ulterioare ale filosofului (incluse in volum Maestrul si iedera) sint de neocolit, invitind la completari.
Siuata retrospectiv in timp, opera lui Achim Mihu e paradoxala si plurivalenta. De o parte, s-ar putea situa volumele tactice, de genul celui intitulat Marxismul si esenta umana (1978), care, in ciuda titlului programatic pe care il are, reprezinta o schita lacunara si partial neparticipativa, scrisa de pe pozitiile lui L. Althusser, a carui carte, aparuta in traducere (Citindu-l pe Marx, 1970), a deconstruit in buna masura, la noi, exclusivismul ideologic al participarii la opera autorului Capitalului. La fel de adevarat e insa si faptul ca marxismul, ca doctrina filosofica, a reprezentat dintotdeauna un plan de referinta al gindirii lui Achim Mihu volumul de eseuri Meandrele adevarului (1983) incluzind si un text de apropiere umana de Marx, de regasire a omului in spatele faldurilor rosii care-i tin captiva fiinta. Latura cealalta a paradoxului enuntat mai sus este ca, sub umbrela unei aparente participative la rigorile ideologice restrictive ale perioadei, Achim Mihu a elaborat - in antropologie si sociologie cu predilectie - o opera care, privita retrospectiv, nu are nimic de-a face cu constringerile.
Dimpotriva, tinind cont de faptul ca autorul se exercita intr-un domeniu socio-uman delicat, foarte atent controlat de catre regim - se stie ca, la mijlocul deceniului 9, sociologia va si disparea din rindul disciplinelor academice „licite", fiind pur si simplu radiata din programe -, libertatile tematice si de formulare din primele carti de sociologie ale lui Achim Mihu par surprinzatoare, iar bibliografia straina folosita, prin extensia metodologica pe care aceasta o sugereaza, chiar neverosimila. Nu trebuie uitat insa ca baza documentara a acestor volume a fost elaborata in Statele Unite, autorul nerecurgind la omisiuni pentru a ascunde aceasta „erezie".
Mai mult, el isi cultiva disciplina cu temeinicie si cu firescul participarii la un dialog transcontinental. Sociometria (1967) analizeaza „tratamentul cantitativ al relatiilor interumane «preferentiale»" din cadrul grupurilor mici, restrinse, dupa o grila de lucru elaborata de catre J.L. Moreno, a carui carte Who Shall Survive? (1934) a fundamentat teoretic disciplina. Sociologia grupurilor mici nu analizeaza prioritar relatiile dintre acest grup si Putere (sau lider), ci „complexul socio-psihic-comunicational" al relatiilor („intilniri-lor") ce se stabilesc in interiorul grupului. Inevitabil, autorul ajunge la conceptele de „empatie" si „transfer", ultimul trimitindu-l spre psihologie si psihanaliza, Achim Mihu rezistind, pe tot parcursul operei sale, la ispita psihologizarii excesive a disciplinei pe care o reprezinta, el raminind, cum o afirma in repetate rinduri, un sociolog.
Mici insertii, strecurate in carte, demonstreaza insa ca autorul are in vedere si raportul dintre grup si sacru sau religie; de pilda, definind „teleelementul" (produsul empatie si comunicational-afectiv nascut din intilnirea a doi sau mai multi indivizi din cadrul grupului), el nu uita sa mentioneze, sfidind restrictiile timpului, ca acesta „poarta in esenta sa ecoul lui Dumnezeu". Volumul Wright Mills si marxismul (1976) include si capitolul Societatea de masa si imaginatia utopica. Introducind in el concepte care-i magnetizau insidios pe filosofii romani titrati ai timpului - cum sint reificare sau alienare (se citea intens Marcuse pe vremea respectiva!) -, Achim Mihu precizezaa ca societatea americana „s-a miscat o distanta considerabila pe drumul care duce spre societatea de masa", dar nu l-a parcurs in intregime, spre deosebire de - sugestia e limpede - societatile inregimentate ideologic ale Rasaritului european. Tot din acest volum aflam ca Achim Mihu isi practica relativizam disciplina, nefiind citusi de putin un captiv al ei; astfel, analizind sociologismul excesiv al „confratelui" american, el precizeaza la un moment dat ca „Mills exagereaza rolul sociologiei in viata sociala". Sociologia americana a grupurilor mici (1970) reuneste, intr-o formula erudita foarte precisa, analize dedicate mecanismelor de generare a status-uM social, a psihologiei sociale elective si a „leader"-ului, autorul aderind la conceptia „echilibrului social cvasistationar" sugerat de catre K. Lewin, caruia ii este dedicat, de altfel, un capitol separat, abordari decupate similare fiind consacrate lui G.C. Homans, R.F. Bales, L. Festinger si - mai ales! - R.K. Merton. Din nou, bibliografia americana de prima linie a disciplinei covirseste referintele luate ocazional din „cealalta" tabara, de dincolo de Cortina de Fier.
La cinci ani de la declansarea minirevolutiei culturale de catre Ceausescu, un capitol este dedicat, prin antifraza metodologica, transformarii in simbol a liderului, Achim Mihu precizind, foarte profund, ca procesul de simbolizare excesiva se produce cu precadere in medii cu care liderul „nu se afla in relatii functionale". Concluzia este ca, in sens invers, cu cit patura sociala intretinuta cu iluzia puterii - drogul dintotdeauna al democratiei - este mai extinsa, cu atit procesul de simbolizare este mai puternic. Volumul de eseuri Meandrele adevarului (1983) a fost primit cu o oarecare surpriza de catre criticii literari ai timpului, fiindca reprezinta intruziunea unui „persan" - al unui om venit dintr-o alta disciplina, deci - in treburile „interne" ale literaturii. De-complexat, Achim Mihu prezinta aici o oglinda straina, in care literatii timpului se vad altfel, fiindca obiectul care ii reflecta se afla in afara disciplinei care ii anarcotizeaza. Perspectiva e, din nou, aceea a sociologului, aplecat asupra literaturii privite ca un simptom al timpurilor in care ea a fost compusa. „Se pune destul de presant problema - citim la un moment dat -de ce anume literatura noastra, din ultimul deceniu, si chiar mai mult, reprezinta o imagine a lumii sociale si umane mai demna de incredere decit cea oferita de stiintele socio-umane". Tinind cont ca „ultimul deceniu" de care vorbeste citatul este 8, care a debutat cu tezele din 1971, intrebarea are o nuanta insidioasa. Citeva texte construite pe statistici se ocupa de relatia grupului producator de artisticitate in raport cu alte grupuri si cu societatea ca atare, premisa demonstratiei fiind enclavizarea de casta a literatilor romani din anii 1960-l980, intr-o „societate alternativa", cu reguli, ceremoniale si idiosincrazii institutionale proprii.
Volumul mai include, intre altele, o buna analiza a schopenhauerianismului lui Emil din Adela de G. Ibraileanu (textul se cere citit in paralel cu cel anterior, al lui I. Vartic, din Modelul si oglinda, 1982), o abordare sociologica a Risipitorilor lui Marin Preda si, pe aceeasi linie metodologica, texte dedicate Istoriei civilizatiei romane moderne de E. Lovinescu, sociologiei rurale teoretizate de catre H.H. Stahl si raporturilor interumane formalizate din comunitatile rurale de pe valea Sebesului. O polemica cu Stefan Voicu, pe marginea volumului sau de memorii despre Blaga (Vremuri, oameni, 1980), anunta textul major din Maestrul si iedera (1988), dedicat suspendarii lui Lucian Blaga din invatamintul universitar (1948) si vicisitudinilor existentiale prin care a trecut filosoful in anii care au urmat. Teza lui Achim Mihu, sustinuta cu documente, e ca licentierea, semnata obedient de catre rectorul C. Daicoviciu, s-ar fi datorat manipulatiilor ostile ale oportunistului Pavel Apostol (Pavel Erdos), fost adulator al lui Blaga si doctorand al sau, cu o teza confirmata chiar in anul mutarii fortate a filosofului la Academie.
Vina lui Daicoviciu nu trebuie, totusi, edulcorata - sustine autorul -, fiindca in . cind acesta gireaza editarea unui Studiu monografic dedicat Universitatii „V. Babes" din Cluj (pentru perioada 1918-l957), el accepta radierea lui Blaga din lista profesorilor, desi acesta fusese titular de curs intre 1938 si . Reconstituirea documentara severa a lui Achim Mihu nuanteaza si mitul repudierii ideologice radicale a lui Blaga din momentul instaurarii regimului democratic (1947), poetul fiind, in decembrie 1948 - deci la aproximativ doua luni de la „comprimarea" functiei sale universitare -, vicepresedinte al Comitetului de Conducere ARLUS din Cluj (!). Volumul mai contine, tot in premiera, un studiu dedicat versatilitatii de zoon politikon a lui L. Rebreanu din partea finala a vietii, unul consacrat dramei antitetice maestru-discipol din Jurnalul de la Paltinis de G. Liiceanu si o foarte buna apreciere a valorii de ansamblu a operei lui A. Marino, al carui nume - scrie Achim Mihu - „in cultura romaneasca de astazi[] este alaturi de cel al lui Achim Mihu Eliade si Constantin Noica".
Inainte de a trece la discutarea polemica a lucrarii Transylvanian Villagers de Katherine Verdery (University of California Press, 1983), autorul continua reflectarea statistica a grupurilor de consacrare din literatura romana, declansata in volumul precedent, stabilind un interesant clasament al „grupurilor de prestigiu", din care aflam, de pilda, ca in perioada 1979-l981, topul criticilor de prestigiu era dominat autoritar de catre Laurentiu Ulici (cu 279 de articole = 1,7 pe saptamina), in vreme ce ubicuul Gh. Grigurcu avea, in acelasi segment de timp, numai . Construita cu acribie, sever-catedratica uneori, neutru-constatativa altadata, opera lui Achim Mihu ilustreaza un hirsut marginal, incercat adesea de zimbetul malitios ale eruditiei.
OPERA:
Sociometria. Eseu critic. Bucuresti, 1967;
Sociologia americana a grupurilor mici. Bucuresti, 1970;
ABC-ul investigatiei sociologice, 1 (Prolegomene epistemologice). Cluj, 1971;
II (Elemente de logica si metodologie). Cluj, 1973 (trad. maghiara sintetica, in acelasi an, editata la Budapesta, i se datoreaza lui Tordai Zador);
Studentul si societatea (ancheta sociologica, in colab.). Cluj, 1973;
Wright Mills si marxismul. Bucuresti, 1976;
Marxismul si esenta umana, CIuj-Napoca, 1978;
Meandrele adevarului, Cluj-Napoca, 1983;
Maestrul si iedera, CIuj-Napoca, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
A. Marino, in Tribuna, nr. 51, 1983;
P. Pinzaru, ibid., nr. 52, 1983;
N. Baciut, in Vatra, nr. 5, 1984;
I. Maxim Danciu, in Steaua, nr. 2, 1984;
V. Gogea, in Astra, nr. 3, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1984;
A.D. Rachieru, in Orizont, nr. 8, 1984;
D. Pavel, in Amfiteatru, nr. 8, 1988;
Mircea Popa, in Steaua, nr. 9, 1988;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 34, 1988;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 34, 1988.
|
