ZODIA CANCERULUI SAU VREMEA DUCAI-VODA - Roman istoric de Mihail Sadoveanu. Prima editie in volum: Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, roman istoric, volumele I-II, Bucuresti, Editura Nationala "S. Ciornei", colectia "Autorilor romani", . Nascuta din pasiunea statornica a scriitorului pentru Neculce si pentni istorica familie Rosetti (alte surse in Ciopraga, 1981), Zodia Cancerului apare mai intai fragmentar in .Adevarul literar si artistic", nr.420, 1928 si 434, 1929, in "Viata literara", nr.l 18, 1929 si in "Viata Romaneasca", nr. 4, 7-8, 1929 (alte detalii despre geneza romanului la N. Florescu, in "Manuscriptum", nr.2, 1983).
Mai tarziu, cu ocazia calatoriei la lstanbul din 1929, Sadoveanu va cerceta si locurile prin care isi purtase eroii cartii, verificandu-si (si confirmandu-si astfel) intuitia artistica.
Ca mai intotdeauna la Sadoveanu, textul ia nastere dintr-un (pre)text anterior, unul fictional de aceasta data, si anume o presupusa relatare de calatorie a unui abate de Marenne. Trimis de Regele Soare la curtea Marelui Turc (ca ambasador, savant, misionar, emisar secret, spion etc), eruditul si rafinatul abate Paul de Marenne traverseaza Moldova celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca, leat 1679, unde se intalneste si se intovaraseste cu beizadea Alexandru Rusei, fiul voievodului precedenl, mazilit prin stradaniile lui Duca-Voda (si stramosul "batranului Radu Rosetti" elogiat de Sadoveanu
In 1926).
Aici el arc o dubla revelatie: cea a unei lumi de o incredibila frumusete naturala (devastata insa de o Istorie vrajmasa), o lume care traieste inca potrivit stravechilor oranduieli date dintru inceputuri de Dumnezeu Omului si Naturii; si cea a neasteptatei descoperiri a unui spirit inrudit (si-a unui prieten) in persoana printului Ruset (care ii talmaceste calatorului talcurile adanci ale lumii sale).
Dupa ce solul trece, Alecu Ruset isi urmeaza soarta, care il va purta pana la Stambul (unde se reintalneste cu de Marenne) in cautarea iubirii (neingaduite) pentru domnita Catrina (fiica lui Voda-Duca), iubire care ii va aduce in cele din urma printului moartea. Nici Duca nu va mai ramane insa prea mult pe tron, pentru ca in Moldova Zodiei Cancerului "domniile sunt mai schimbatoare ca apa"
(e un leilmotiv al cartii).
Primita cu interes de la aparitie, cartea a fost citita in cursul timpului ca o apologie (rousseauista) a Naturii originare si a vietii elementare (G. Calinescu, Z.0rnea, I. Negoitescu), ca o pilda morala despre consecintele tragice ale pasiunilor ce incalca ordinea Firii (P. Gcorgescu, L. Raicu, Ovul Sadoveanu Crohmalniccanu), ca "o cronica shakespeareana a unei epoci tulburi si sangeroase"
(N. Manolescu).
Toate aceste ipoteze critice sunt insa doar partial corecte. inarmat (deja) cu o veritabila "teorie a universului"
(Al. Paleologu) ce fundamenteaza un rafinat "umanism rasaritean"
(T. Vianu) in cheie romaneasca, Sadoveanu realizeaza de fapt prin hdia Cancerului "un mare roman filosofic, nascut dintr-o grava meditatie asupra istoriei neamului"
(M. lorgulescu), asupra destinului unui meridian (con)damnat, asupra unui loc si timp insemnate de pecetea (transcendenta) a fatalitatii.
Alcatuit din doua mari parti: un prolog (calatoria lui Marenne) ce reprezinta o introducere si o explicatie a dramei (rama ei filosofica) si drama propriu-zisa, romanul isi edifica parabola pe doua teme majore (a Lumii bolnave si a iubirii tragice) si pe o densa retea de motive: motivul iluminist al "persanului"
(de altfel, stratagema calatorului strain ce fcseopera o realitate dureroasa fusese utilizata deS. inca in 1909 in Reflexiile unui explorator, bucata ce prefigura documentar Bordeienii), cel al paradisului natural, al (pre)textului fictiunii, al fatalitatii, al patimii absolute, al razbunarii parintelui, al citirii zodiilor, al iluziei, fortuna labilii, "omul sub vremi", Liber Mundi, "planul senzorial contemplativ cu antene in oenologic, gastronomic, cinegetic, erotic"
(I. Negoitescu) etc. Proiectand (ca Regina Margot a lui Dumas) o iubire imposibila pe fundalul unei epoci apocaliptice si instrumentand fundamentala intuitie sadoveniana a solidaritatii natura-om-istoric (acum intru negativ), romanul propune viziunea coplesitoare a unei Crize totale a Lumii (moldave), ce transpare la toate nivelurile: fizic si metafizic, istoric si social-politic, al valorilor, moravurilor si sentimentelor etc. Condusa exemplar de "ratiunea pura" a scriitorului (dar si de instinctul sau artistic), demonstratia pleaca de la intuitiile apriorice ale Crizei (spatiul si timpul unei anumite istorii), pentru a detalia apoi categoriile Crizei, despre care se formuleaza tot atatea judecati. Punctul zero al acestei drame (raeta/trans)istorice a Lumii romanesti il reprezinta insusi destinul acestui meridian asupra caruia planeaza amenintator o fatalitate proiectata (mitic) la dimensiuni cosmice: aici Locul modeleaza Timpul tot asa cum timpul modeleaza locul, destinul formeaza initial caracterele pentru ca mai apoi caracterele sa forjeze destinul (colectiv) al zonei, intr-un secular si fara iesire cerc vicios. Prin urmare "romanul nu pune fata in fata doua lumi [a Apusului si Rasaritului, a civilizatiei si-a barbariei fericite], ci explica o lume, nu face nici elogiul arhaicitatii si al primitivismului, ci incearca sa le gaseasca intelesurile"
(M. lorgulescu), si anume in acest dublu blestem (geopolitic) de destin: al locului si-al vremurilor.
Aici, "la hotarul barbarilor", "intr-un loc unde se nasc si trec vartejurile lui Dumnezeu s-ale oamenilor, unde calamitatile stau in lucruri ca mierea in flori", "aici, pe acest colt de pamant care a fost candva paradis, nu mai este nimic statornic", caci "Dumnezeu a ingaduit imparatilor, foametei si molimelor sa-si aduca aici cortegiul".
Mai mult: asezat "la rascruce de furtuni", spatiul romanesc apare ca un etern Armaghedon:
"aici, intre lumi fericite, Domnul, Dumnezeu a insemnat cu degetul hotar. imparatii lui Belzebut si imparatii Mielului lumii aici au ales loc al razboiului lor. Fiind asa, tara cade si se pustieste de oameni".
La povara acestui adevarat Pacat Originar al locului, timpul {istoric) poate in plus sa adauge sau sa scada: asa cum indivizii au o soarta si un timp al lor ("soarta hotarand de la inceputul lucrurilor s-o caut in aceasta zi si-n acest ceas, plec s-o caut", ii va spune Ruset abatelui de Marenne, cerandu-i totodata "sa afli de la Mustafa-vizir zodia vietii mele"), tot asa si Lumile isi au destinul lor (pre)scris in stele, in insasi Ordinea Firii (una pentru Om si Natura) de catre Marele Arhitect al Universului (care nu e chiar Dumnezeul dogmei, ci unul care se vadeste "mai mult in podgorii decat in biserici") - si Lumile isi au asadar zodia lor, caci "fiecare ora isi are fiinta sa scrisa deosebit in vesnicie".
Romanul evoca deci o asemenea ora (grea), "un timp istoric rau, al pustiirii si-al distrugerii. Caracterizand explicit «vremea Ducai-Voda» prin situarea ei intr-o zodie malefica, a Cancerului [in dublu sens: zodie a unui rau (istoric) ce macina fiinta Lumii si /iulie a regresului (Cancer=Rac)], Sadoveanu da, incontestabil, o judecata despre aceasta epoca", stabilind totodata "si o anumita relatie intre un eveniment istoric particular (domnia lui Duca-Voda) si istoria insasi. Titlul anunta in fond perspectiva inalta a cartii: fiind o calamitate, «vremea Ducai-Voda» nu inseamna lotusi o aberatie, un accident; tine de o zodie, altfel spus face parte dintr-un sistem, nu e o intamplare.
Mersul istoriei depinde exclusiv de «zodii», de rotirea lor inaccesibila fiintei umane"
("omul sub destin ca rama sub piatra", va spune Sadoveanu
In Divanul persian).
Asadar desi aduce lotul sau la raul lumii, Duca insusi e "nu atat o sursa a raului, cat un agent, un instrument al distrugerii. Deasupra lui se afla cumplita putere a otomanilor"
(in cumpana careia un Duca sau un Ruset "n-atarna nici cat un fir de puf: istoric vorbind, rodiile acolo se hotarasc"» Tot asa, deasupra Semilunei insasi se afla inflexibila si incomprehensibila vointa divina ("Hotararile lui Dumnezeu fiind sfinte, n-avem dreptul sa Ie talcuim" - Divanul persian), ca o (sib)inte!easa necesitate inscrisa in chiar arhitectura profunda a Creatiei, intemeiata intr-o asemenea atotcuprinzatoare viziune a Marelui Lant al Fiintei (A. Lovejoy), metafizica "zodiacala" a istoriei propusa aici de Sadoveanu dovedeste valente universale. Totusi "Dependenta de «zodii» mai bune sau mai rele, norocoase ori nenorocite" - se face simtita mult mai puternic in anumite parti ale lumii, mai fragile ontologic. De aceea. Zodia Cancerului pleaca de la si se intoarce la o istorie determinata, ca "un roman despre aceasta parte a lumii si despre viata de aici, asa cum se infatiseaza intr-un moment nefericit al istoriei"
(M. Iorgulescu).
Prin urmare, de aceasta data "Nu un tragic al indivizilor frapeaza, ci unul al Vremii ca destin istoric, implacabila desfasurare de fatalitati involutive; un timp in care, zdrobiti, oamenii se simt «sub vremi»"
(C. Ciopraga).
"Vremea Ducai-Voda" apare aici ca un shakespearcan "timp iesit din matca", un timp de tragica ruptura a ordinii cosmice ce afecteaza totul: indivizi, societate, natura, transcendenta. Diseminate in naratiune, dar si adunate intr-un capitol aparte (XXIV), o serie de semne (miracole, comete, meteori etc, in marea traditie a scrierilor apocaliptice pentru care "orice semn din cer si de pe pamant devine o amenintare") reveleaza, ca in debutul Hanului Ancutei, statutul metafizic al epocii. E un timp al Apocalipsei, "caci in aceasta viata si-n aceasta lume s-a aratat Antihrist"
(Duca insusi), "nefiind departe sfarsitul lumii".
insa desi "dupa firea moldovenilor s-aceasta putea sa fie numai o scornitura", avertizeaza autorul, "si scorniturile, ca si cantecele, raspund unor afunde tainite ale sufletului".
Nu intamplator, imaginea Moldovei pe care o ofera acest prim mare roman istoric al maturitatii artistice sadoveniene (cea mai sumbra din intreaga-i opera) este si cea mai recenta, cronologic vorbind. Daca Fratii Jderi e epopeea varstei de aur (ce incepe insa la Sadoveanu cu preistoria), Soimii si Nicoara Potcoava, eposul eroic ai celei de argint, iar Neamul Soimarestilor, balada varstei de bronz, Zodia Cancerului e povestea ("plina de zgomot si furie") a varstei de fier. E inceputul sfarsitului (metafizic, social, politic, tipologic etc.) al evului eroic al lumii (sadoveniene): ii va urma meschinul ev modern, cu dramele-i burgheze si cu natura in progresiv reflux. Conservator metafizic de adancime (ca si alti reprezentanti moderni ai Traditiei), Sadoveanu contempla asadar (si) prin acesl grandios spectacol (istoric) al (s)caderii zodiilor marea Cadere a omului (si a cosmosului) din conditia originara a Creatiei. O prima ipostaza a Caderii e cea care i se reveleaza abatelui de Marenne inca de la intrarea sa in Moldova. Pe de-o parte, aceasta Descriere a Moldovei dezvaluie in toata splendoarea locurilor "minunea dumnezeirii, intr-o clipa stralucita si fara pareche in eternitate".
"Cu cat merg mai spre rasarit, cu atat oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu", constata de Marenne; intr-adevar aici, "la antipodul civilizatiei", se gasesc "privelisti unice, lucruri ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrandu-si frumusetea lor misterioasa".
"Toate in acest hotar barbar au o pulsatie proprie si o lege a vietii anumita", de care tine si stravechea intelepciune a ospetelor, a vinului ("soare lichid, bun si ia bucurie si la scarba"), a aventurilor cinegetico-halieutice, dar si cea a citirii nenumaratelor semne (naturale si supranaturale) prin care Marea Carte a Lumii vorbeste initiatilor (ca Ruset sau Ilie Turculet).
Dar, pe de alta parte, daca "Dumnezeu a pus aici un paradis", "timpurile grele" si locul in care "Dumnezeu a gasit cu cale sa ne aseze asa rau" fac acum din acesta "un paradis devastat"
(metafora emblematica ce exprima chintcsential o intreaga filosofie sadoveniana a istorici nationale).
Numai vinul si sudalma (in dubla ei calitate: de "recuzare ontologica", AI. Paleologu -semn al unei neputinte in planul realului transfigurata intru logos - si de "pact cu demonii", incercare de scurtcircuitare magica a legilor tiranice ale datului divin) "mai ajuta pe bietul pamantean sa poata trece puntile nenorocirii".
Departe, asadar, de a trada o nostalgie rousseauista dupa natura originara, primitivismul si arhaicitatea sunt aici nu indicii ale unei stari paradisiace, ci dimpotriva, ale crizei: ele nu contrasteaza cu starea de fapt, ci sunt un semn al ei.
In memorialul de calatorie Olanda (1928), Sadoveanu preciza ca admira civilizatia, desi in ordine poetica si metafizica prefera "natura in toata splendoarea ei primitiva"
(care la Sadoveanu "nu inseamna salbaticie, ci rafinament si intelepciune", M. Iorgulescu).
E vorba insa de primitivitatea "plina" ontologic a varstelor adamice (a preistoriei, a epocii dacice sau a celei stefaniene), nu de cea silita, troglodita, corupta si insangerata a "vremii Ducai-Voda".
Cucerit de datul primordialitatii ca destin firesc, Sadoveanu intreprinde (si) in Zodia Cancerului o aspra critica a aceluia rezultat doar din conditii istorice adverse: starea (fals/fortat) "naturala" nu rascumpara in acest caz esecul destinului istoric (odinioara stralucit) al spatiului romanesc. Criza taramului e strans legata de cea a societatii, caci Moldova zodiei Cancerului e o "tara pe care Dumnezeu a alcatuit-o imbelsugata, dar oamenii se silesc s-o strice".
"Vina, pe langa toate cele pomenite, o are omul care ocarmuieste acum tara": marele demon care strica ordinea lucrurilor, atragand mania oamenilor si a cerurilor deopotriva e, prin urmare, Duca-Voda. Domnia lui ("domnia razboiului si a invaziei, a molimelor si a foametei", ale caror imagini recurente compun un peisaj uman si natural de cosmar) devine asadar paradigma exemplara a (s)caderii in Istorie, a ceasului metafizic (zodie) rau al timpului istoric. intr-un timp cand Europa mergea spre Lumini, "vremea Ducai-Voda" ne proiecteaza inapoi (c sensul zodiei), intr-o atmosfera de (tot mai) sumbru veac medieval. Ne aflam la sfarsitul unei istorii glorioase (peste doar trei decenii va incepe secolul fanariot), invocata in carte, nu intamplator, de Miron Costin.