Zece negri mititei de Aghata Cristie referat





AGHATA CRISTIE
(1890-l976)

Aghata Cristie, inconfundabila scriitoare engleza de romane politiste,a scris peste 80 de romane, numeroase povestiri, nuvele, dar si dramaturgie, traduse in mai mult de 100 de limbi .A ramas celebra prin romane ca : Zece negri mititei, Crima din Orient Expres, Asasinarea lui Roger Ackroyd, O crima anuntata etc. ,iar vestitul ei erou detectiv Hercule Poirot incanta si astazi pe cititorii pasionati de crime si mister.Dupa marele Will Shakespeare, este cel mai tradus autor englez in lume. Din anul 1920 si pana in prezent s-au vandut peste doua miliarde de exemplare.

ZECE NEGRI MITITEI

Capitolul I
Scriitoarea ne prezinta ,pe rand,personajele.E vorba de zece oameni ce fusesera invitati pe Insula Negrului,trei femei si sapte barbati :
1.Judecatorul Wargrave Lawrence -retras din magistratura de curand -invitat pentru un sejur de placere de catre Constance Culmington,o mai veche prietena de-a lui,pe care o socotea noua proprietara a Insulei Negrului.
2.Vera Claythorne,profesoara de sport la o scoala de fete,angajata ca secretara si invitata,printr-o scrisoare,de catre Una Nancy Owen.
3.Philip Lombard-capitan,invitat in insula negrului prin intermediul unui evreu,Isaac Moris,care i-a spus doar ca va sta o saptamana,intr-un sejur de placere.
4.Domnisoara Emily Brent,in varsta de 65 de ani,saraca,invitata printr-o scrisoare sa petreaca vacanta de vara pe gratis,de aceeasi U.N.O.Sosirea pe insula: pe 8 august.
5.Generalul Macarthur,pensionat de multa vreme,invitat si el sa petreaca vreo cateva zile cu vechii amici.
6.Doctorul Armstrong,psihiatru bogat,primise un cec cu un onorariu fantastic,invitat de catre sotul doamnei Owen,s-o consulte discret pe sotia sa.
7.Tony (Anthony) Marston,un tanar aratos,burlac,"dotat" cu un autoturism de lux,invitat sa se distreze si el pe insula.
8.Domnul Blore,un tip misterios,care - nu se stie prea bine cum - , ii cunoastea pe invitati dupa numele lor inscrise pe o lista.S-a dat la inceput drept colonist sosit din Africa de Sud,pe nume Davis.
9.Valetul (majordomul) Rogers,aflat pe lista lui Blore.
10.Ethel,camerista,sotia lui Rogers,de asemenea inscrisa pe lista lui Blore.
Capitolul II
O parte dintre invitati se afla in gara Oakbridge.Ajunsera apoi cu taxiul la Sticklehaven,o mica localitate pe malul marii,de unde se zarea Insula Negrului.Vera,profesoara,"se infiora usor",pentru ca "era in ea ceva sinistru".
Ii astepta pe toti un ghid,care ii conduse catre un mic debarcader,unde ii astepta o barca cu motor.Numele ghidului:Fred Naracott,angajat si el de acelasi evreu Morris.Si ghidul socotea ca "totul era ciudat-foarte ciudat",pentru ca invitatii nu pareau sa apartina lumii bogate,in afara tanarului Tony.
Barca ocoli stanca si,pe latura de sud,zarira casa: "joasa,patrata , moderna, cu ferestre rotunde,care lasau sa intre multa lumina.O casa minunata."
Poposira intr-un mic golf natural.Oaspetii aflara de la Fred ca accesul in insula este imposibil atunci cand vantul bate si ca insula e izolata uneori chiar si mai mult de o saptamana.
Fred Narracott ii conduse sus,pe niste scari taiate in piatra.Generalul recunoscu farmecul locului,dar si ciudatenia lui.
Fura intampinati de un majordom politicos,care ii servi cu bauturi si ii anunta cu regret ca domnul Owen e retinut si ca va sosi a doua zi.
Atentia autoarei se focalizeaza,in continuare,pe identitatea si reactiile fiecarui invitat:
Vera fu surprinsa de camera moderna si extrem de luxoasa care i s-a repartizat.Deasupra caminului din marmura alba,"intr-o rama lucitoare de crom",se afla o fasie de pergament pe care era scrisa o poezie.Era de fapt un cantec pe care si-l amintea din copilarie:

Zece negri mititei au cinat sub luna noua;
Unul insa s-a-necat si-au ramas doar noua.

Noua negri mititei au stat noaptea dupa trei;
Unul s-a-ntrecut cu somnul si-au ramas doar opt din ei.

Opt negri mititei trec prin Davon intr-o noapte;
Unul zice:"Eu raman"-si-au ramas doar sapte.

Sapte negri mititei despicau surcele groase;
Unul s-a taiat in doua si-au ramas doar sase.

Sase negri mititei se jucau c-un stup,netotii;
Un bondar inteapa pe-unul si-au ramas doar cinci cu totii.

Cinci negri mititei vor s-ajunga magistrati;
Unul si-a-mplinit dorinta si-au ramas deci patru frati.

Patru negri au plecat,hat,pe mare,mititei;
Unul a picat in lat si-au ramas doar trei.

Trei negri mititei zic:"La zoo e de noi";
Pe-unul-l stranse-un urs in brate si-au ramas doar doi.

Doi negri mititei se uscau la soare-un pic;
Unul s-a prajit de tot si-a ramas un negru mic.

Un negru mititel,singur-singurel,
Cu un streang s-a spanzurat si n-a mai ramas nici el.


Doctorul Armstrong,care sosi ceva mai tarziu,adus cu barca de acelasi Fred,il zari pe terasa pe judecatorul Wargrave.Isi aminti ca depusese odata o marturie in fata lui si ca avea reputatia unui "judecator afurisit",care "a smuls chiar cateva condamnari improbabile ".
Judecatorul Wargrave este intrigat ca cea care il invitase pe insula,Lady Constance Culmington,nu se afla intre cei prezenti si ca nimeni nu o cunostea.
Tanarul Marston Anthony,un dandy cu gandul doar la distractii,nu-si facea niciun fel de probleme.
Domnul Blore avea o misiune care il preocupa,dar cititorul nu afla nimic despre ea in acest punct al actiunii.
Generalul Macarthur era nelinistit,ar fi vrut chiar sa plece,dar nu mai era posibil;barca plecase.
Philip Lombard,ca si Marston,nu se gandea decat cum sa se distreze mai bine.
Emily Brent citea din Biblie,fara sa se gandeasca la nimic altceva.
Camerista era "o stafie de femeie,alba,fara pic de sange.Foarte respectabila ca infatisare,cu parul strans,cu rochia neagra.dar ochii ciudati,de culoare deschisa,ii fugeau mereu in toate partile (.).Arata ca o femeie care traieste intr-o stare permanenta de teroare."
Capitolul III
Cina excelenta le-a creat invitatilor o dispozitie mai buna.
Anhony Marston constata ciudatenia unor figurine de portelan,asezate in mijlocul mesei,reprezentand niste negri mititei.Erau in numar de zece.Vera facu imediat legatura cu cantecelul din camera si afla ca fiecare dintre ei avea afisata in camera aceeasi poezioara.
Vera Claythorne si Emily Brent se retrasera in salon.In curand aparura si barbatii.Se simteau excelent.
Pe cand ceasul indica noua si douazeci,se auzi o voce "inumana,patrunzatoare",care ceru sa se faca liniste.Vocea enunta apoi o lunga lista de acuzatii la adresa fiecaruia dintre cei prezenti,cate o crima pe care fiecare o comisese in trecutul lui.
Tacerea mormantala fu intrerupta de un zgomot asurzitor si de un tipat.Nevasta lui Rogers lesinase,scapand tava cu cafele din mana.
Dupa ce i-au acordat primul ajutor,cei de fata s-au intrebat de unde vine vocea si cui apartine.Cercetand ,au gasit in camera alaturata un patefon.Si-au dat seama ca cineva il pornise,punand o placa cu acea inregistrare.Sunetele se propagau si in camera alaturata prin cateva gauri bine mascate.
Luat din scurt,Rogers recunoscu faptul ca el pornise patefonul,dar ca a facut-o la ordinele primite de la acelasi domn Owen.Pe placa era scris si un nume:Cantecul Lebedei.
Judecatorul Wargrave incepu imediat o investigatie,interogandu-i pe toti cei de fata.Astfel,constatara ca nimeni nu-l cunostea direct pe domnul Owen si ca fiecare primise invitatia sau instructiunile indirect,prin scrisori sau intermediari care,la randul lor,erau angajati prin agentii specializate sau pe cale scrisa.
Cu aceeasi ocazie,aflara ca Davis era de fapt William Henry Blore si ca isi luase un nume fals doar pentru ca era detectiv particular,angajat de acelasi misterios Owen pentru a-i urmari pe ceilalti.Misiunea lui era aceea de a pazi bijuteriile doamnei Owen.
Toti isi dadura seama ca au fost atrasi intr-o capcana.Acelasi judecator,observand cu perspicacitate pretinsul nume al gazdei necunoscute Ulick Norman Owen sau Una Nancy Owen (sotia), constata trimiterea la UNKNOWN,care insemna NECUNOSCUT.
Consimtira ca fusesera invitati "de un nebun,probabil un criminal periculos".

Capitolul IV
Fiecare incearca sa-si sustina nevinovatia in fata acuzatiilor pe care le-a facut Vocea.
Judecatorul Wargrave isi aminteste ca el n-a facut altceva decat sa confirme decizia juriului,care il condamnase pe merit la moarte pe acel individ.
Vera Claythorne povesteste despre copilul caruia i-a fost guvernanta si care s-a inecat.Recunoaste ca nu a fost atenta in clipa in care copilul s-a avantat in mare,dar se disculpa,spunand ca a inotat dupa el ca sa-l salveze si ca mama copilului a iertat-o.
Generalul Macarthur,la randul lui,afirma ca ofiterul pe care-l trimisese intr-o misiune de recunoastere a fost ucis deoarece in razboi e "lucru firesc sa se intample asa".Iar legatura acelui ofiter cu sotia sa era o simpla nascocire.
Philip Lombard marturisi ca,ratacindu-se in jungla,si-a parasit bastinasii,luandu-le si hrana ce mai ramasese.I-a condamnat astfel la moarte,dar considera ca a fost un gest de "autoconservare" din partea lui si ca "bastinasilor nu le pasa de moarte".
Anthony Marston considera ca cei doi copii pe care i-a ucis cu masina "au iesit in fuga dintr-o casa" si ca totul a fost "un simplu accident" ca atatea altele,chiar daca a avut viteza.
Rogers,valetul,nu recunoaste acuzatia,spunand ca a ingrijit-o cu devotament pe acea domnisoara,impreuna cu sotia lui,dar in noaptea in care a murit,fiind furtuna,n-a putut chema doctorul la timp,desi a plecat chiar el sa-l caute,pe jos.Recunoscu faptul ca domnisoara le-a lasat ceva "in semn de recunostinta pentru devotamentul lor".
Domnul Blore fusese ofiterul de politie insarcinat cu anchetarea unui furt.Pe baza marturiei sale,unul dintre functionarii bancii a fost condamnat la munca silnica pe viata si a murit dupa un an.Blore sustine ca si-a facut datoria,ca a fost chiar felicitat si avansat.
Doctorul Armstrong se preface ca nu-si aminteste de acea clienta care a murit in urma unui avort.In sinea lui insa isi aminteste precis ca era beat si ca , in timpul operatiei,mainile nu-l mai ascultau.Noroc ca,ulterior, asistenta nu l-a tradat si a scapat cu bine.
Domnisoara Emily Brent refuza sa se apere,afirmand doar ca "a ascultat glasul constiintei".
In urma acestei anchete,judecatorul conchide ca e periculos sa ramana pe insula si propune parasirea ei urgenta,chiar a doua zi dimineata,cand va veni Fred Narracott cu barca,pentru a aduce provizii.Toti fura de acord,in afara de Tony Marston care,sub influenta alcoolului ingerat,se arata dornic sa dezlege misterul inainte de a parasi insula.Goli inca un pahar,dar,dintr-odata,se ineca rau si se prabusi in convulsii.Doctorul Armstrong constata ca a murit.

Capitolul V
Medicul a precizat ca a murit prin asfixiere,inecandu-se.Mirosind paharul,isi dadu seama ca in alcoolul ingerat fusese cianura de potasiu, o otrava care provoaca moarte instantanee.
Intrucat in restul bauturii nu constata mirosul sau gustul specifice acestei otravi,concluzia fireasca era ca Tony Marston se sinucisese. Nimeni nu putea crede acest lucru,date fiind exuberanta si pofta de viata pe care le aratase Tony,dar alta explicatie logica nu exista. Tony isi pusese singur bautura in pahar ,dar,dupa cum afirmase ceva mai tarziu Philip Lombard ,Tony, "un taur tanar si fara nervi si creier" , nu putea sa se infricoseze doar pentru ca a omorat cu masina niste copii si este de neinchipuit sa poarte asupra sa cianura,gata s-o foloseasca tocmai atunci,la masa.
Impresionati si dezorientati,cei prezenti isi urara noapte buna si fiecare se inchise in propria camera.
Jos,in sufragerie,Rogers se holba la figurinele din mijlocul mesei.Una din cele zece disparuse.
In camera sa, generalul Macarthur nu putea dormi:se gandea la Leslie,sotia pe care o iubise atat de mult si in care avusese incredere oarba.Nu credea ca il va insela,dar Leslie facuse o greseala copilareasca:gresise plicul.Le scrisese atat sotului,cat si amantului,dar gresise adresele,asa ca generalul primi lovitura din plin.Nu regreta ca il trimisese deliberat pe Richmond in misiune,la moarte sigura.Si acum simtea durerea tradarii sotiei sale.
La randul ei,Vera Claythorne ,treaza si ea, rememora - a cata oara ? - , scena in care il indemnase pe acel copil, aflat sub supravegherea sa, sa plece inot catre stancile din apropiere.Copilul murise inecat,dar planul nu i-a reusit.Ea l-a pierdut totusi pe Hugo,iubitul ei,caci acesta a inteles ca femeia provocase crima pentru a-l putea pastra pentru ea ,si el nu putea suporta acest gand.Pe Vera o durea si acum despartirea de iubitul ei.Ridicandu-se din pat si trecand pe langa camin,citi surprinsa primele doua versuri : "Zece negri mititei au cinat sub luna noua,/Unul insa s-a-necat si-au ramas doar noua." "Exact ca asta-seara",constata ea.
Capitolul VI
A doua zi dimineata,doctorul Armstrong se trezi zgaltait de Rogers.Acesta,speriat de moarte,il chema iute sus,spunandu-i ca sotia lui nu mai misca.
Doctorul nu facu altceva decat sa constate decesul.
La ora noua,cand suna gongul pentru masa,toti se reunira si discutara cu infrigurare cazul nou care se ivise.Deoarece nu se putea face autopsie pe insula si nimeni nu putea preciza exact cauza mortii,incepura speculatiile.Emily Brent,bigota,afirma ca e mana lui Dumnezeu,iar Blore presupuse ca sotul ii provocase moartea,ca nu cumva sotia,la o eventuala ancheta,sa-l arate cu degetul pe el drept criminalul care a ucis-o pe batrana pe care o ingrijisera candva.
Iesind pe terasa,doctorul fu abordat putin mai tarziu de Rogers,care ,agitat si tremurand din tot corpul,ii destainui ca aseara disparuse una din figurine,iar acum,facand curat pe masa,constatase ca mai erau doar opt.

Capitolul VII
In timpul unei plimbari pe insula,impreuna cu Vera,Emily Brent ii marturisi acesteia ca,intr-adevar,o alungase din slujba sa pe acea fata care astepta un copil,fara sa fie casatorita.Ea nu putea suporta imoralitatea.Disperata,fata s-a sinucis,aruncandu-se in rau.
Intr-o alta scena,dr.Armstrong ,intr-o discutie cu Philip Lombard,remarca sinistra coincidenta dintre moartea sotiei lui Rogers si versurile poezioarei din camerele lor : "Unul s-a-ntrecut cu somnul si-au ramas doar opt.".Adaugand la aceste morti suspecte si faptul ca barca ce trebuia sa faca aprovizionarea nu sosise ca de obicei,in dimineata aceea,doctorul se ingalbeni.Isi dadu seama ca toata povestea aceasta e opera unui maniac ce a pus la cale uciderea lor.Ii propuse lui Philip sa cerceteze,impreuna cu Blore,insula cu de-amanuntul.

Capitolul VIII
Cei trei barbati cercetara insula de-a fir a par.Nici nu era prea greu,pentru ca insula era foarte mica,cu doar cativa pomi si tufisuri golase,fara pesteri sau alte ascunzisuri.Malurile stancoase coborau spre mare intr-o panta abrupta.Nimic.Se intoarsera si cercetara cu maxima atentie si casa.Tot nimic.Concluzia fireasca:Pe insula nu se afla nimeni in afara de ei opt.
Pe de alta parte,fiecare dintre cei ramasi in viata facea fel de fel de presupuneri in legatura cu eventualul criminal.

Capitolul IX
Gongul ii suna la masa de pranz.Erau prezenti toti,in afara de generalul Macarthur,despre care Vera spuse ca il vazuse plimbandu-se pe malul marii.Doctorul se oferi sa-l anunte ,dar,dupa o scurta perioada de timp ,aparu si ii anunta pe cei de fata ,cu respiratia taiata,ca generalul e mort.
Toti parasira sufrageria si alergara afara.Dupa ce il adusera pe general in sufragerie,Vera constata ca pe masa ramasesera doar sapte negrisori.
Doctorul ,dupa o scurta dar atenta examinare,decise ca nu fusese un atac de cord,iar cauza mortii era foarte clara.Fusese izbit in cap cu un corp greu,poate cu o maciuca.
Toti isi dadura seama ca aceasta moarte nu mai putea fi o coincidenta.Preocuparea lor era acum sa-si salveze vietile amenintate de un criminal inca neidentificat,dar prezent pe insula,fie ascuns,fie aflat printre cei ramasi in viata.Tensiunea crestea odata cu presupunerile si suspiciunile avansate de fiecare in parte.Dupa indelungi deliberari,judecatorul Wargrave trage concluziile:
"Am cercetat imprejurarile in care s-au petrecut cele trei crime-cat de bine ne-a stat in putinta.Desi in unele cazuri probabilitatea exclude implicarea unora,nu putem afirma totusi cu hotarare ca vreo persoana poate fi considerata ca absolvita de orice complicitate.Imi afirm convingerea ferma ca,din cele sapte persoane adunate in aceasta camera,una este un criminal periculos si probabil dement.Nu avem nici o dovada asupra identitatii respectivei persoane.In aceasta conjunctura,tot ce putem face este sa discutam ce masuri putem lua pentru a intra in legatura cu cei de pe tarm si a cere ajutor,iar in cazul cand acesta intarzie (ceea ce e foarte posibil datorita starii timpului),ce masuri trebuie sa luam ca sa ne aflam in siguranta."

Capitolul X
Posibilitatea de a scapa de pe insula a disparut cu totul odata cu declansarea unei furtuni.Niciun vas nu se putea apropia de stancile periculoase care flancau Insula negrilor.
Toata lumea se afla in salon.Fiecare ii observa pe furis pe ceilalti,inchipuindu -si ca oricare putea fi criminalul.
Intra Rogers,care intreba daca cineva stie ce s-a intamplat cu perdeaua rosie de la baie.Disparuse.Nimeni nu stia ce s-a intamplat cu ea,dar nu au dat importanta faptului.
Veni si ora cinei,dupa care cele doua femei mersera la culcare,urmate la putin timp de cei patru barbati.Toti erau stapaniti de groaza,asa ca fiecre dintre ai a avut grija sa incuie bine usa camerei sale.

Capitolul XI
A doua zi dimineata,Lombard constata ca Rogers lipseste.Ii anunta pe rand pe toti ceilalti si incepura sa-l caute.Nu-l gasira,dar observara ca masa din sugragerie era pusa pentru micul dejun.Vera fu prima care observa:in mijlocul mesei erau numai sase figurine de portelan.
Nu mult dupa asta,il descoperira si pe Rogers.Era in curte,in micul adapost unde taia lemne,cu capul crapat de un topor care statea rezemat de usa,cu taisul plin de sange.Vera izbucni intr-un hohot de ras isteric, amintindu-le ca moartea majordomului corespunde predictiei din poezie:"Sapte negri mititei despicau surcele.",dar ca urmatoarele versuri nu au nici o noima ("Sase negri mititei se jucau c-un stup,netotii."),pentru ca pe insula nu erau albine.Toti au crezut ca femeia a innebunit de groaza,iar doctorul chiar a plesnit-o,pentru a o scoate din aceasta stare isterica.


Nici o explicatie nu putu lamuri ciudata moarte a lui Rogers.

Capitolul XII
Masa de pranz fu servita de cele doua femei.Provizii erau din plin.Dupa masa,Emily Brent se scuza ca n-o poate ajuta pe Vera Claytorne la stransul vaselor,pentru ca se simte ametita,asa ca se aseza pe un scaun din sufragerie sa-si revina.Ceilalti au plecat in camerele lor,urmand sa se intoarca in salon peste o jumatate de ora.
In timp ce Vera era in bucatarie,Emily se simti somnoroasa si auzi un bazait in urechi.Isi arunca ochii spre fereastra si vazu .o albina.Imediat isi aminti de referirea facuta de Vera la versul din poezie in care era pomenita o albina.Sesiza vag apropierea unor pasi si pe urma simti intepatura unui ac in gat.
Ceilalti se intoarsera in salon,dupa cum hotarasera,si o asteptau pe Emily Brent,care nu mai venea.Se deplasara cu totii in sufragerie si acolo o gasira moarta,cu fata congestionata,cu buzele vinete si cu ochii ficsi.
Doctorul se uita atent la semnul descoperit pe gat si declara ca era urma unei seringi hipodermice,iar cauza mortii pare sa fie tot cianura de potasiu.La intrebarea daca a adus cineva o seringa de acest fel pe insula,doctorul Armstrong confirma ca el are o asemenea seringa si ca ea se afla in valiza sa din camera.Toti cinci urcara sus,dar in valiza nu era nici o seringa.Doctorului nu-i venea sa creada.
La propunerea judecatorului,fiecare din cei ramasi trebuia sa-si aduca medicamentele pe care le are,ca si armele de foc,pentru a fi depozitate la un loc si puse in siguranta.Capitanul Philip Lombard,care avea un revolver,se vazu silit sa-l predea,dar,cand se deplasa in camera lui,sertarul in care stia ca se afla era gol.Urma un control amanuntit al fiecarei camere si al casei,inclusiv unul corporal,dar nu gasira nimic.In schimb,seringa fu gasita la o mica distanta de fereastra sufrageriei,iar langa ea se afla,sparta,a cincea figurina de portelan.Nici pe seringa nu gasira nici o amprenta,asa cum nu era nici pe coada toporului ucigas.

Capitolul XIII
Ramasesera cinci dusmani care se pandeau infricosati,adevarate fiare dominate din ce in ce mai mult de spiritul de conservare."Judecatorul Wargrave statea ghemuit,ca o batrana,prudenta broasca testoasa,nemiscat,cu ochii patrunzatori si vioi.Ex-inspectorul Blore parea si mai greoi si mai grosolan la infatisare.Avea miscarile unui animal incet.Ochii ii erau congestionati,injectati.Avea un aer de ferocitate si stupizenie laolalta.Era ca o fiara incoltita,gata sa-si atace urmaritorii.Cat despre Phlip Lombard,simturile lui papreau mai degraba ascutite decat adormite.Urechea ii reactiona la cele mai mic zgomote,pasul ii era mai usor si mai iute,corpul suplu si gratios.Si zambea adesea,aratandu-si dintii lungi si albi.
Vera Claythorne parea foarte linistita.Mai tot timpul statea ghemuita intr-un scaun.Ochii ii stateau pironiti in gol.Parea uluita,parca era o pasare care se izbise cu capul de geam si fusese culeasa de o mana omeneasca.Si acum sta ghemuita,ingrozita,incapabila sa se miste,sperand sa se salveze prin imobilitate.
Armstrong era intr-o stare de nervi jalnica.Se framanta tot timpul si mainile ii tremurau.Isi aprindea tigara dupa tigara,ca sa le stinga apropae imediat.Din cand in cand izbucnea intr-un torent de cuvinte nervoase."
Starea vremii era si ea apasatoare:"Ploua din nou cu galeata.Vantul batea in rafale intermitente.Rapaitul deprimant al ploii aproape ii innebunea."
Hotararea lor unanima reinnoita a fost de a fi foarte prevazatori.
Gandurile care le umblau prin cap erau "anormale,febrile, bolnave".Fiecare era la panda : "E Armstrong.s-a uitat acum la mine cu coada ochiului.are un ochi de nebun.e complet nebun (.),da,e Armstrong.ma pandeste" ;"Pe mine n-o sa ma prinda!Stiu sa-mi port de grija.Am fost si alta data in situatii grele.Unde dracu e revolverul acela?Cine-l are?";"Fiecare e pe cale sa innebuneasca.Le e frica de moarte.Si mie mi-e frica de moarte.Dricul e la usa,domnule!Unde am citit asta? Fata..o s-o supraveghez,da, o s-o supraveghez pe fata.";"Patru fara douazeci.numai patru fara douazeci.poate a stat ceasul.Nu inteleg.nu,nu inteleg.De ce nu ne trezim.capul.se intampla ceva cu capul.o sa plesneasca.o sa crape.";"Trebuie sa nu-mi pierd capul.trebuie sa nu-mi pierd capul..Totul e perfect clar.totul planuit.Dar nimeni nu trebuie sa planuiasca.Trebuie sa prinda momeala,trebuie!care dintre ei?"
Cand ceasul batu ora cinci toti sarira in picioare,terorizati de groaza.Se deplasara in salon si constatara ca nu era lumina:nu mergea motorul.Dupa circa o ora,Vera nu mai putu suporta tensiunea si o lua pe culoar,spre camera ei.Deschise usa si se opri.Flacara lumanarii se stinse de la curent si,in timp ce statea acolo nemiscata,la panda,simti cum "o mana rece,vascoasa o atinse pe gat.o mana umeda,mirosind a mare.".Vera urla si nu se mai opri din urlat pana ce barbatii de jos nu fura langa ea.Atunci zarira cu totii,atarnand din tavan,o fasie lunga de iarba de mare umeda.Vera lesina.Dupa ce-si reveni,constatara ca judecatorul lipsea.Coborara toti in salon si acolo il descoperira.Era asezat pe un scaun,inconjurat de doua lumanari,imbracat in toga rosie si cu peruca de judecator pe cap.Doctorul se apropie de el si zari pe fruntea lata a judecatorului o pata rotunda,din care se prelingea ceva.Cu o voce "fara expresie,moarta,indepartata " spuse:"A fost impuscat."
Philip Lombard isi aduse aminte de versurile poeziei:"Cinci negri mititei vor s-ajunga magistrati;/Unul si-a-mplinit dorinta si-au ramas deci patru frati."
L-au dus pe judecator in camera lui si l-au intins pe pat,apoi au coborat din nou in hol,discutand noua situatie.Si-au dat seama ca diversiunea pusa la cale cu iarba de mare a avut efect,caci nimeni nu s-a mai gandit la judecator,care,fiind batran,n-a putut urca scarile odata cu ceilalti.Se mai intrebara unde o fi revolverul cu care s-a tras in judecator.
Ingroziti si cu zeci de intrebari fara raspuns in minte,se refugiara in camerele lor,pregatindu-se de culcare.
Philip Lombard,inainte de a se intinde pe pat,deschise sertarul noptierei si ramase holbat:revolverul era inauntru.
Vera se rasucea in pat fara incetare,gandindu-se mereu la iubitul care o parasise.
Ex-inspectorul Blore n-avea somn.Statea pe pat,imbracat,si se gandea. Cand ceasul batu ora unu,auzi un usor zgomot ,dincolo de usa.Transpira tot de emotie.Sari la usa,asculta si,in cele din urma isi lua inima in dinti si deschise usa.Zari o silueta care tocmai iesea pe usa din fata.Nu se lua dupa ea,temandu-se de o cursa,dar hotari sa-i trezeasca pe ceilalti si in felul acesta sa constate care din cele patru camere ocupate ramasese goala.Armstrong fu singurul care nu raspunse.Toti crezura ca autorul crimelor s-a dat,in sfarsit,de gol . Blore impreuna cu Lombard plecara in cautarea lui, sfatuind-o pe Vera sa ramana inchisa in camera ei.
Barbatii se intoarsera,dar fara Armstrong,care era de negasit.Il cautasera si in casa,dar nu aflara decat un geam spart la sufragerie si ca pe masa din sufragerie mai erau numai trei negri mititei.

Capitolul XV
Corpul lui Armtrong nu a fost gasit,ceea ce i-a pus din nou in incurcatura pe cei care mai erau in viata.
Dimineata o petrecura pe stanci,semnalizand cu o oglinda spre tarm, sperand ca vor fi zariti si salvati.Marea era tot agitata.
Cuprins de foame,Blore se aventura pe la pranz in casa,ca sa mai ia o conserva .Ceilalti,Vera si Lombard, nu-l insotira,spunand ca lor nu le e foame.Dupa un timp,cei ramasi pe stanci auzira o bubuitura usoara.Se repezira spre casa si acolo dadura peste corpul prabusit al lui Blore.Avea capul crapat de un bloc de marmura aruncat de pe o fereastra de la etaj.
Vera si Lombard fura convinsi ca criminalul nu putea fi altcineva decat Armstrong,ascuns undeva in casa.Nu intrara insa in casa temandu-se de o noua cursa,si se hotarara sa stea toata noaptea sus,pe stanci,veghind.Ajunsi acolo,zarira la poalele unei stanci mari ,un corp azvarlit acolo de flux.Coborara cu greutate si putura recunoaste, in chipul desfigurat si hidos,pe Armstrong.

Capitolul XVI
Vera propuse ca Armstrong sa fie scos din apa,dar aceasta a fost o miscare vicleana,caci,in timp ce Lombard tragea din apa trupul greu,Vera i-a luat pistolul si acum il ameninta cu el.Lombard vru sa se fereasca,dar nu scapa de glontul care ii strapunse inima.
Vera fu cuprinsa de un sentiment de usurare.Nu mai avea de cine sa-i fie frica.Ultimul banuit era acum mort.Se indrepta cu curaj catre casa si intra prin usa din fata.Pe masa din sufragerie se mai aflau trei negri mititei.Apuca doi dintre ei si-i arunca razand pe fereastra,iar pe al treilea il pastra.Urca scarile incet si deschise usa camerei sale:"Tresari.Ce era asta - atarnand de carligul din tavan?O franghie cu un lat gata pregatit? Si un scaun pe care sa se urce-un scaun care putea fi impins la o parte.Va sa zica asta voia Hugo.Si fireste,ultimul vers al poeziei suna asa:"Cu un streang s-a spanzurat si n-a mai ramas nici el."
Figurina ii cazu din mana.Era a zecea si ultima.Se urca pe scun,cu ochii in gol,isi potrivi latul si impinse scaunul cu piciorul.
Epilog
Cercetarile pe care le facu echipa de investigatii insarcinata cu rezolvarea crimelor de pe Insula Negrului confirma vinovatia celor gasiti morti pe insula,dar ,cu toata mobilizarea politiei,nimeni nu putu descoperi cine i-a ucis pe cei zece .
Enigma acestor crime sinistre fu dezlegata de-abia dupa citirea unui manuscris gasit intr-o sticla de catre capitanul unui vas pescaresc.Manuscrisul , care fu trimis apoi Scotland Yard-ului,reprezenta confesiunea ultima a judecatorului Walgrave Lawrence.
La inceput,judecatorul recunoaste ca s-a nascut cu o placere sadica de a vedea sau a produce moarte,cu o imaginatie bogata,insa a capatat pe parcursul vietii si un ascutit simt al dreptatii.Spre batranete simtea nevoia imperioasa de a comite el insusi o crima,dar nu una oarecare ,ci o crima fantastica,ceva formidabil,ce nu s-a mai vazut.Dar nu trebuiau sa sufere oameni nevinovati,de aceea se hotari sa caute criminali care scapasera de pedeapsa si care meritau sa moara pentru crimele lor.O poezioara din vremea copilariei,cu cei zece negri mititei,i-a sugerat sa infaptuiasca nu una,ci zece crime,asa ca incepu sa caute viitoarele victime.A folosit pentru aceasta diverse marturii intamplatoare,dar si propriile cercetari .Planul era aproape de finalizare,cand doctorul sau ii spuse ca are o boala incurabila care ii va provoca in curand moartea.Aceasta veste contribui la finalizarea rapida a planului sau,incluzandu-se si pe el intre cei care vor muri."Nu i-am spus nimic doctorului despre hotararea mea - ca nu voiam ca moartea sa-mi fie lenta si prelungita,asa cum ar fi fost natural.Nu,moartea mea se va produce intr-o valvataie de senzatii.Voi trai inainte de moarte."
Apoi,judecatorul descrie,pe rand,toate etapele diabolicului sau plan.
Insula a obtinut-o cu ajutorul lui Morris,traficant marunt de stupefiante,insa expert in tranzactii dubioase si in acoperirea urmelor.
Studiind atent fiecare caz in parte,a nascocit cate o momeala potrivita pentru fiecare viitoare victima.Facea si el parte din grup.Toti s-au prezentat pe 8 august pe Insula Negrului.
Si acum despre felul in care i-a ucis pe invitati .(Pe Morris,care suferea de dureri gastrice, il terminase dandu-i o pastila "miraculoasa",pe care s-o ia inainte de culcare,asigurandu-l ca luase si el si ca a facut minuni ).
A hotarat ca mai intai sa dispara cei mai putin vinovati,ca sa fie scutiti de tortura psihologica ce-i atinge pe criminalii care isi asteapta mortea.
1.Anthony Marston a murit ucis de cianura pe care i-o turnase in pahar in timp ce toti erau concentrati asupra dezvaluirilor facute de vocea de pe placa de patefon.
2.Cand Rogers a adus niste alcool pentru nevasta lui si l-a pus pe masa,a turnat in el niste hidrat de clor,o substanta folosita ca somnifer,dar care,in doza mare,este mortala.A fost usor la inceput,pentru ca oaspetii nu devenisera banuitori ,crezand ca prima moarte a fost un accident.
3.Pe generalul Macarthur l-a omorat lovindu-l pe la spate.Fiind foarte atent,judecatorul si-a ales un moment potrivit cand sa paraseasca terasa,pentru a nu trezi suspiciunea celorlalti.
4.Pe Rogers l-a ucis pe cand taia surcele pentru aprins focul.Gasise cheia de la sufragerie in buzunarul sau.In confuzia de dupa descoperirea cadavrului,judecatorul s-a strecurat in camera lui Lombard si i-a luat pistolul.Stia ca are unul asupra lui,pentru ca Morris fusese insarcinat sa-i sugereze sa-l ia cu sine pe insula.
5.La micul dejun,a strecurat o doza de cloral in cafeaua domnisoarei Brent,pe cand ii umplea ceasca.Ramanand singura in sufragerie si aproape inconstienta,a fost usor sa-i injecteze o solutie de cianura,care a ucis-o. Povestea cu albina,de fapt bondar,a nascocit-o ca sa se amuze si ca sa urmareasca indeaproape poezia.
6.Pentru urmatorul pas,judecatorul si-a facut un plan.L-a atras pe Armstrong de partea sa ,spunandu-i ca,pentru a-l prinde pe criminal,trebuia ca el insusi s-o faca pe urmatoarea victima.In felul acesta,odata considerat mort,putea sa se miste usor prin casa si sa dea de urma ucigasului.Armstrong a fost de acord.Perdeaua rosie de la baie i-a servit drept toga de magistrat,putina lana drept peruca ,iar rana a fost marcata cu noroi rosu.Scena a decurs perfect,caci nimeni nu a fost cu ochii pe el,dupa ce fusesera ingroziti de urletele domnisoarei Claythorne,atinsa de iarba de mare pe care i-o pusese tot el in camera.
. Cu Armstrong isi daduse intalnire in toiul noptii,pe stanci.Ii spusese ca de acolo puteau vedea daca se apropie cineva.Nu i-a fost prea greu sa-l impinga de pe stanci in abis,unde s-a inecat.S-a intors apoi in casa si a facut putina galagie ,ca sa fie auzit.Intr-adevar,a fost zarit si mai apoi urmarit.Intre timp,judecatorul a ocolit casa si a intrat pe un geam pe care-l lasase din timp deschis.Dupa aceea a spart geamul,s-a dus in camera sa si s-a dat in continuare drept cadavru.Revolverul lui Lombard,pe care-l ascunsese un timp ca sa starneasca noi banuieli,il puse la loc in timp cautarilor ce au avut loc pe afara.
8.Cand Blore a venit singur spre casa,a fost usor sa-i arunce in cap ceasul de marmura gata pregatit.
9.Tanara Vera Claythorne l-a impuscat pe Lombard,efect previzibil in situatia in care mai ramasesera doar doi.Cel mai indraznet trebuia sa supravietuiasca si acela s-a dovedit Vera.
10.Mizand pe constiinta vinovatiei,pe tensiunea nervoasa formidabila pe care o suportase dupa uciderea (inca o crima!) a lui Lombard,judecatorul a aranjat ultima scena,sugerandu-i sinuciderea. Chiar asa s-a intamplat!
Si acum,adevarata moarte a judecatorului W.L.A ridicat scaunul cazut de sub Vera si l-a rezemat de perete.A cautat revolverul si l-a gasit in capul scarilor,unde il scapase fata,pastrand amprentele ei pe el.A scris apoi scrisoarea si a introdus-o intr-o sticla,pe care apoi a incredintat-o valurilor.In final a expus si ultimul scenariu:al mortii sale adevarate.Gestul il explica prin vanitate:voia ca oamenii sa stie ce crime perfecte infaptuise el.Iata cum descrie ultimele clipe:
"Dupa ce voi incredinta marii sticla cu mesajul,ma voi duce la mine in camera si ma voi intinde in pat.De ochelari am atasat un snur negru foarte fin,un elastic de fapt.Ma voi lasa cu toata greutate pe ochelari.Elasticul il voi trece in jurul clantei,iar de el voi lega,nu prea solid,revolverul.Iata ce cred ca se va intampla:Mana mea,protejata de batista,va apasa pe tragaci.Mana imi va cadea apoi intr-o parte.Revolverul,impins de elastic,se va indrepta spre usa;izbit de clanta,se va detasa de elastic si va cadea.Elasticul,eliberat,va atarna inocent de ochelarii de sub mine.O batista pe podea nu va suscita nici un fel de nedumerire.Voi fi gasit in pat,impuscat in frunte,conform notelor facute de tovarasii mei.(E vorba de insemnarile zilnice pe care le faceau unii dintre invitatii in jurnalele lor-n.n.)Atunci cand vor fi examinate corpurile noastre,nu se va putea stabili cu precizie ora cand a survenit moartea.Cand marea se va linisti,vor veni de pe coasta barci si oameni.Si vor gasi zece cadavre si o problema nerezolvata pe Insula Negrului."
*

NOTA.Romanele politiste sunt incadrate ,de regula, in literatura de consum.Prin acest roman - si nu este singurul -, Aghata Cristie face exceptie de la aceasta regula.Figurile de stil si imaginile artistice sunt sarace,iar personajele nu sunt deloc complexe,insa autoarea stapaneste la perfectie arta subtila a constructiei unor scenarii captivante,care il tin pe cititor cu sufletul la gura.
In acest roman,misterul este omniprezent :
-Numele noului proprietar al insulei Negrului si al casei luxoase nu este cunoscut,doar presupus a fi al unui om extrem de bogat .El nu apare nici o clipa pe parcursul naratiunii,starnind sentimente contradictorii si o asteptare tensionata.
-Insula era in centrul atentiei lumii mondene,pomenita in ziare,dar nimeni nu stia exact cum arata.Doar ca se afla in preajma Devon-ului si ca seamana cu un urias cap de negru.Insula stancoasa era nelocuita si izolata de lume,ca un adevarat centru de recluziune.
-Personajele invitate pe insula aveau un trecut tenebros,in care era ascunsa cu mare grija cate o crima abominabila.Ele sunt oameni ciudati prin obiceiuri,diferiti prin varsta,stare sociala ,functie si rang.
-Pe parcursul actiunii,autoarea descrie atent modificarile comportamentale, de atitudine si chiar de ordin fizic ale eroilor sai,pe masura ce misterul si groaza pun stapanire pe ei (vezi unele dintre citatele de mai sus).
-Chiar si vremea (vantul,marea furtunoasa,hula,intunericul) este chemata sa inlesneasca implinirea obiectivul prezumat al invizibilului si totusi omniprezentului domn Owen si sa potenteze atmosfera lugubra a locului.
-Nu lipsesc artificiile specifice scrierilor de acest fel:poezioara cu cei zece negri,micile figurine de portelan,lumanarile in miez de noapte,spatiile intunecate ,siluete care dispar in noapte etc.
-Limbajul este concis,de o precizie matematica,dominand enunturile scurte,pauzele ,interogatiile si exclamatiile ce exprima stari contradictorii, fervoarea obsesiva cu care eroii cauta raspunsuri,spaima in fata mortii .
*













Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani