Poezia pasoptista
Desi este scris intr-un secol atat de indepartat cum ni se pare acum secolul al XlX-lea, poemul Zburatorul poate fi citit si azi pentru frumusetea descrierilor si pentru emotia pe care o transmit intotdeauna primii fiori ai dragostei, incercati in adolescenta de fetele ingenue.
Opera si contextul cultural
|
Ion Heliade Radulescu (1802 -1872) este o figura emblematica a perioadei pasoptiste, caracterizata prin spirit enciclopedic si deschidere spre universalitate. Isi desfasoara activitatea in toate domeniile culturii: este membru activ in societatile culturale ale vremii [Societatea literara. Societatea filarmonica), profesor la Conservatorul filarmonic, traducator al clasicilor literaturii universale (Hesiod, Dante, J.J. Rousseau, Balzac, Goethe, Schiller etc), coordonator al mai multor publicatii romanesti [Curierul romanesc, Muzeu national, Curier de ambe sexe), editor al Gramaticii romanesti, poet si prozator [Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie - 1836) etc. Este remarcabil proiectul unei Biblioteci universale prin care urmarea traducerea si editarea sistematica a marilor capodopere literare, filozofice si istorice ale lumii, din Antichitate si pana in epoca moderna.
Sugestii de analiza literara pe text
|
Geneza operei
Considerata de George Calinescu drept capodopera liricii lui Ion Heliade Radulescu, Zburatorul este o balada de factura romantica ce valorifica, in spiritul programului Daciei literare, mitul erotic al Zburatorului, "un demon frumos, un Eros adolescent, care da fetelor pubere turburarile si tanjirile intaiei iubiri""(G. Calinescu): "Nu este vorba de o simpla transpunere directa a unor credinte si ritmuri folclorice, nici macar de o preluare a mentalitatii, a psihologiei concret populare, ci de o magistrala transfigurare artistica a unor date furnizate, evident, de mitologia populara si de insusi folclorul nostru." (Mircea Anghelescu)
Incadrare si tematica
Poezia se incadreaza in tematica iubirii, si anume prefigurarea fiorilor dragostei in sufletul adolescentin. Este construita, de asemenea, pe motivul mitic romanesc al Zburatorului, de inspiratie folclorica.
Compozitie si structura
Poezia este structurata in trei parti, delimitare impusa de distributia modurilor de expunere: prima parte reprezinta monologul Floricai, a doua parte este o descriere, ce se constituie intr-un pastel al inserarii, iar ultima parte reda dialogul celor doua "surate" care comenteaza vizitele Zburatorului la Florica. Acest tip de discurs liric marcheaza apartenenta poeziei la categoria lirismului obiectiv.
Prima secventa poetica se constituie intr-o confesiune lirica tulburatoare catre fiinta cea mai apropiata sufleteste de tanara fata, mama. Absenta unui raspuns din partea acesteia poate fi interpretata ca o compasiune muta, ca o intelegere dincolo de cuvinte. De altfel, mama stie ca nu exista remediu impotriva dragostei si ca fata are nevoie, mai mult decat de sfaturi, de cineva care sa o asculte si sa o lase sa se descarce de povara unui sentiment devastator. Iubirea este filtrata prin mentalitatea traditionala romaneasca: manifestarile adolescentine sunt similare simptomelor unei boli misterioase, fara o cauza concreta: durere imposibil de localizat, batai de inima, stari febrile ce alterneaza cu spasme de frig, agitatie interioara, tremurat, plans lipsit de o motivatie aparenta etc. Inexplicabila la nivelul spiritului, unde este resimtita ca o devastare inferioara, dragostea este radiografiata pana la cel mai mic detaliu ca manifestare senzoriala: "pieptul mi se bate", "inima-mi zvacneste", "tremur de nesafiu", "ochii-mi vapaiaza" etc. Primele strofe au o structura oximoronica, procedeu exploatat cu succes de lirica romantica, in special de cea pefrarchista. Aceasta figura de stil traduce contradictiile din sufletul adolescentin, confruntat cu un sentiment nou, imposibil de transpus in termeni rationali: "Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau la spate", "Si cald si rece, uite, ca-mi furnica prin vine".
Oximoron - figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni contradictorii.
|
La nivel sintactic, aceasta prima secventa se caracterizeaza printr-o insiruire de exclamatii retorice, care consemneaza surprinderea in fata sentimentului de iubire, urmate de o succesiune de interogatii prin care se solicita un raspuns concret pentru o stare de spirit greu de definit. Palierul morfologic este dominat de verbe la modul imperativ ("vezi", "pune"), repetitia substantivului "mama" in cazul vocativ si interjectii ("ah", "uite", "ia"). De remarcat prezenta adverbului/adjectivului pronominal relativ "ce", la gradul superlativ absolut ("ce ma doare!", "ce sudoare!") care evidentiaza suferinta ca stare materiala. Extrem de sugestiv este si regimul verbal. Prima secventa a monologului liric este dominata de verbe la indicativ prezent ("se bate", "ard", "tremur" etc), care inventariaza semnele clare ale unei maladii misterioase, in timp ce a doua secventa lasa locul verbelor la prezumtiv ("o sti", "o fi"), care arata incertitudinea in stabilirea unei posibile cauze a dezechilibrului fetei, sau conjunctiv ("sa se roage", "s-mai") si imperativ ("du-te", "mergi", "alearga"), prin care se solicita luarea unor masuri urgente de vindecare a chinului crescand. Pentru prima data este mentionat Zburatorul ca posibila cauza a suferintelor indurate, fara a exista insa o certitudine in acest sens. Din moment ce cunoasterea rationala nu poate furniza un antidot starilor de agitatie ale Floricai, aceasta apeleaza la practicile magice, convinsa ca numai vrajite si descantecele pot remedia aceasta situatie inexplicabila: "Matusele cu bobii fac multe si desfac;/ Si vrajitorul ala si apele incheaga;/ Alearga la ei, mama, ca doar mi-o da de leac". Finalul acestei prime parti capata un caracter narativ ce anunta sfarsitul monologului liric; eul liric devine, din simbolul adolescentei indragostite, un personaj: Florica.
A doua secventa poetica se constituie intr-un pastel al inserarii. Autorul utilizeaza acest episod ca moment intermediar intre existenta diurna si cea nocturna, intre timpul real si cel mitic. Decorul este populat de elemente ale satului traditional: cumpana putului, jgeabul, batatura, cirezile de vite venind de la pascut etc. intreaga atmosfera emana vitalitate, optimism, sugerand bucuria unei zile incheiate cu succes. Pastelul este construit gradat, inregistrand o curba descendenta de la zarva revenirii turmelor acasa si a pregatirilor de seara la adormirea treptata a tuturor vietatilor si instaurarea linistii depline.
Aceasta temperare progresiva este marcata de distributia imaginilor auditive, care scad imperceptibil in intensitate: "A pufurilor cumpeni tipand parca chema", "vitele muginde", "In gemete de muma viteii lor striga", "Vibra al serii aer de tauri grea murmura", "a laptelui fantana/incepe sa s-auda ca soapta in susur", "Tacere pretutindeni acuma stapaneste". Ultimele patru strofe surprind atmosfera nocturna, specific romantica, ce va inlesni aparitia Zburatorului, anticipata de caderea unei stele. Este introdus motivul visului, de asemenea din recuzita romantica, taram fabulos unde Florica il va intalni pe Zburator, la fel cum fata de imparat il intalnea pe Luceafar in poemul eminescian.
Versul "Incantec sau descantec pe lume s-a lasat" sugereaza iesirea din real si patrunderea in fabulos prin intermediul practicilor magice. De altfel, Zburatorul vine la fetele care il doresc fara a-l cunoaste, care simt nevoia sa iubeasca, adesea fara o tinta precisa. Acest fenomen al varstei adolescentine surprinde nasterea si constientizarea propriei feminitati, generand nevoia de a iubi si de a fi iubita.
A treia secventa poetica reia credintele si superstitiile despre stelele cazatoare care pot prevesti moartea unui om sau aparitia Zburatorului. Aceasta ultima parte dezvolta mitul Zburatorului si contureaza portretul acestei fiinte fabuloase, asa cum este reprezentata in imaginarul folcloric romanesc: "Zburatorul [] este o semidivinitate erotica [], un daimon arhaic de factura malefica. []. infatisarea sa trebuie sa corespunda capacitatii sale de seductie [] se poate metamorfoza in sarpe, zmeu sau sul de foc. [] In infatisarea lui de semizeu, Zburatorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari si invoite. Alteori patrundea nevazut ca o adiere si tulbura firea acelora ce-l asteptau in somn." (Mircea Vulcanescu)
Cele doua vecine identifica sursa dezechilibrului suferit de Florica in persoana Zburatorului, pretinzand ca au fost martore la venirea acestuia la tanara fata, noaptea, pe horn. Ion Heliade Radulescu evidentiaza mecanismul de nastere a superstitiilor prin interferenta planurilor real-fabulos: pornind de la un fenomen astrologie normal, stingerea unei stele, omul simplu creeaza o poveste care sa justifice fenomene pe care nu le poate solutiona rational, dand astfel frau liber propriei imaginatii si nevoii de supranatural.
Zburatorul este receptat ca o fiinta malefica, fiind denumit prin termeni negativi: "impielifatu", "spurcatu", "balaur de lumina", "bara-l crucea" etc. In descrierea sa predomina termeni din campul semantic al focului: " balaur de lumina", "coada-nflacarata", «Balai, cu parul de-aur", "pietri nestimate lucea pe el ca foc", fiind deopotriva aparitie infernala ("Inchina-te, suratol") si un model al iubirii ideale ("june cu dragoste curata").
Poezia se incheie prinfr-o reflectie morala ce indeamna la echilibru: dragostea ca patima, ca dezagazuire a fiintei e considerata nefireasca, pentru ca nu poate fi controlata in nici un fel, rational sau magic. ("Si ce-i mai faci pe urma? Ca nici descantatura,/ Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeul")
Concepte operationale folosite:
autor, camp semantic, compozitie, descriere, dialog, exclamatie retorica, fantastic, final, interogatie retorica, lirism obiectiv, monolog liric, motiv literar, oximoron, pastel, poezie, romantism, secventa poetica, strofa, tema, vers
