ZAMOLXE - Piesa de teatru in trei acte de Lucian Blaga.
Subintitulata "Mister pagan", ea a fost scrisa intre 1920 si 1921, deschizand seria celor zece piese care alcatuiesc opera dramatica blagiana. Tabloul I din actul 1 (Monologul lui Zamolxe) si tabloul I din actul III au fost publicate initial in revista "Gandirea", in nr. 11, 1 octombrie si nr. 13, 1 noiembrie .
Volumul apare in cursul aceluiasi an, la Editura Institutului de Arte Grafice "Ardealul" din Cluj, insotit de sase desene de G. Serban.
In 1922, piesa a fost incununata cu un premiu instituit de Ministerul Artelor pentru "cea mai valoroasa opera de arta" aparuta in anul anterior. A fost pusa pentru prima oara in scena la 28 februarie 1924, la Teatrul Maghiar din Cluj, in traducerea lui Bard Oscar. Desi a debutat cu volume de poezie bine primite de critica, Lucian Blaga a simtit de timpuriu nevoia de a-si diversifica mijloacele de expresie. Un prim exercitiu dramatic facuse inca in 1911, cand scrisese o sceneta umoristica, avandu-i drept protagonisti pe membrii familiei si adresata mamei, pentru a o convinge sa-i cumpere un costum nou de haine. Lecturi din marea dramaturgie universala si din teoreticieni ai artei teatrale, vizionarea de spectacole, precum si contactul vienez cu drama expresionista, i-au format gustul si instrumentele dramatice. Dar "pricina launtrica" a scrierii piesei este marturisita in Hronicul si cantecul varstelor. "Autocritica, simtitor intetita tocmai in acele zile, imi spunea ca va trebui sa ma despart chiar si de poezia mea de pana atunci. Aspiram parca la alte moduri, vag intrezarite, ale expresiei si spre o adancire a albiei poetice.
Evitam, prin urmare, sa dau grai starilor nude de cari eram invadat si pe cari nu ma simteam capabil sa le ridic pana la sublima lor lamura.
In fata freneziilor de-o clipa gata sa ma consume sau a violentelor sfasieri launtrice, lirismul direct putea sa duca la un exhibitionism ce mi-ar ii inspirat oroare a doua zi. Sa evadez intr-un gen mai obiectiv? intr-o zi am inchipuit mitul lui Zamolxe." inlocuind genul liric cu cel dramatic, Lucian Blaga invata mai mult decat camuflarea sau obiectivarea sentimentelor; el experimenteaza o modalitate mai complexa decat poezia de a exprima, prin vocile mai multor personaje, tendintele sale launtrice contradictorii sau divergente. Scena de teatru se transforma intr-un urias corelativ obiectiv al sufletului autorului, iar actorii inceteaza sa mai reprezinte lumea la modul rcalist-comportamentist, devenind purtatorii unor idei si tensiuni spirituale.
Originile interculturale ale piesei Zamolxe sunt de cautat in mai multe directii. Pe de o parte, este vorba de influenta modelatoare pe care o exercita asupra lui Lucian Blaga "noul stil" al expresionismului german; ea se manifesta nu atat la nivelul expresiei, cat al dorintei de sondare a abisalului si a originarului.
Pe de alta parte, Nietzsche si morfologi ai culturii precum Spengler, Frobenius, Wollflin sau Worringer i-au indus nazuinta de a surprinde trasaturile arhetipale ale imaginarului individual si colectiv.
In sfarsit, poetul a rezonat in mod inevitabil si la curentul dominant in ideologiile nationale de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, si anume la proiectul de cautare a originilor de substrat ale neamurilor. Germanii erau preocupatii de recuperarea componentei ariene, sarbii si croatii isi cercetau radacinile ilirice, polonezii pe cele sarmatice, maghiarii se revendicau de la populatiile siberiene, albanezii dezvoltau mitul Tarii promise, slovacii pe cel al Marelui Imperiu al Moraviei, iar romanii doreau sa reconstituie, de sub componenta latina, "fondul nostru nelatin", traco-getic sau slav. Modelul acestor cautari il oferise Nietzsche, care aratase in Nasterea tragediei ca, in lumea moderna, are loc o reintoarcere a elementelor de cultura pagana, indo-europeana, pre-crestina, cenzurate timp de aproape doua milenii de catre cultura crestina.
Opera lui Lucian Blaga se inscrie si ea in acest curent. Pasii profetului, articolul programatic Revolta fondului nostru nelatin si Zamolxe, toate din 1921, isi propun sa exploreze substratul tracic al romanismului, imprumutand categoriile lui Nietzsche, ganditorul roman asimileaza stratul latin unui principiu apolinic, iar pe cel dacic unui principiu dionysiac:
"Se poate spune ca, in spiritul romanesc e dominanta latinitatea, | linistita si prin excelenta culturala. Avem insa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si vital, care, oricat ne-am impotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului rasarind puternic in constiinte. Simetria si armonia latina nee adeseori sfartecata de furtuna care fulgera molcom in adancurile oarecum metafizice ale Setului romanesc. E revolta fondului nostru nelatin".
"Misterul pagan" Zamolxe pune in scena un asemenea conflict abisal, care tine de mecanismele psihoistorice ale civilizatiei.
In fundalul filosofic al piesei se infrunta doua principii divine, doua religii: politeismul clasic propovaduit de catre Magul-Preot si henotcismul panteist profetizat de catre Zamolxe. Din nou, marile modele pentru acest conflict nu lipsesc, de la Bacantele lui Euripide, unde venirea lui Dionysos in Theba distruge tragic ordinea preexistenta reprezentata de Penteu, pana la Asa grait-a Zarathustra a lui Nietzsche, unde profetul "supra-omului" vine sa zdruncine temeliile civilizatiei burgheze moderne. Opozitia dintre panteonul clasic al dacilor si Marele Orb 2amolxian reflecta in plus si alte scheme ale filosofiei "irationaliste" din prima jumatate a secolului XX.
In spiritul distinctiilor facute de Bergson, zeii poliadici sunt asimilati cu ceea ce filosoful francez definea drept "notiuni moarte", idei osificate, concepte sterile, in timp ce Marele Orb aminteste de conceptul de durata vitala, de energie creatoare, de elan vital.
De asemenea, opozitia se lumineaza si prin conceptele psihanalizei freudiene, zeii apolinici si preotii lor trimitand la dimensiunea constienta a psihicului uman, in timp ce divinitatea dionysiaca pe cale de a se trezi in cultura dacilor prin revelatiile lui Zamolxe simbolizeaza impulsurile inconstiente refulate. Marele Orb din Zamolxe, zeul Pan din Pasii profetului, divinitati ce premerg Marelui Anonim din sistemul filosofic de mai tarziu, sunt personificariale unui principiu primordial al universului. In opozitie cu teologia si filosofia traditionala, care considerau principiul ultim ca fiind de natura rationala, intelectiva, hiperconstienta, dar in acord cu filosofia irationalista de la Schopenhauer si Nietzsche la Bergson si Ludwig Klagcs, Lucian Blaga considera ca divinitatea arc o natura instinctuala, vitalista, inconstienta. Marele Orb este marele principiu vital care anima lumea, care da viata tuturor fapturilor, care insufla oamenilor energia frenetica a dorintei de a trai, de a simti, de a se implica afectiv in ceea ce ii inconjoara.