VOICA - Balada populara (cantec batranesc), inclusa de cercetatori in categoria celor fantastice (si, uneori, familiale).
Consemnata si publicata relativ tarziu ("Gazeta Transilvaniei", 1886, "Revista noua", 1889, "Tribuna", 1899), ca a intrat mai anevoios in circuitul cullural si stiintific romanesc, facand obiectul unor analize mai consistente abia din 1929 incoace, cand D. Caracostea publica binecunoscutul sau studiu intitulat Lenore - o problema de literatura comparata si folclor. Logodnicul strigoi. Au mai abordat subiectul, din varii perspective, folcloristi precum Takc Papahagi, Ghcorghe Vrabie, Al. I. Amzulescu, Adrian Fochi s. a. Cea mai cuprinzatoare cercetare referitoare la versiunea romaneasca a motivului este cea a lui Gheorghe Vrabie (Voica sau Calatoria fratelui mort) tiparita in "Limba si literatura", III, 1957, p. 257-294, si reluata apoi fara modificari in Balada populara romana, 1966, p. 108-l14 si cu unele detalieri in Eposul popular romanesc, 1983, p. 50-. Mai notam ca in 1885 George Cosbuc publica in "Tribuna" ,Blastam de mama", o balada care fructifica motivul folcloric al calatoriei fratelui mort.
Gestul poetului si-ar putea gasi o explicatie si prin faptul ca una dintre zonele etnografico-folclorice de maxima circulatie a motivului a fost cea a Nasaudului si poate chiar prin acela ca din numarul de 79 de variante cunoscute, cele mai multe isi au originea in Ardeal si Banat. Mai tarziu, harta raspandirii baladei a fost completata treptat cu variante culese si in celelalte tinuturi ale tarii, asa incat se poate avansa afirmatia ca ea acopera intreg teritoriul romanesc. Balada este cunoscuta in realitatea folclorica sub diverse denumiri, dintre care cele mai frecvente ar fi: Bogita, Voica, Voichita, Bodita, Constantin. Voica reprezinta versiunea sud-est europeana (si romaneasca) a celebrului motiv-subiect Lenore. Acesta a devenit de notorietate mai cu seama dupa ce scriitorul german Burgera dat la iveala faimoasa balada cu acelasi titlu. In spatiul cultural vest-europcan este vorba de un set de legende despre "logodnicul strigoi", in care Lenore, precum in balada lui Burgcr, "nu-i lasa iubitului ei mort linistea de dupa moarte, ceea ce il face sa se ridice din groapa si s-o caute pentru a o pedepsi, luand-o cu dansul in mormant"
(A. Fochi).
in textele sud-est europene motivul "logodnicului strigoi" este inlocuit cu cel al "fratelui strigoi", fapt care imprima discursului narativ alte semnificatii.
Asa cum se intampla si in textele romanesti, in spatiul sud-est european "fratele strigoi" sau "fratele mort" este blestemat de mama, iar blestemul acesta matern "il impiedica pe tanar sa-si gaseasca odihna de dupa moarte si sa i-o aduca mamei pe sora maritata - la indemnul lui - in straini"
(Adrian Fochi).
Asa cum sustine Gheorghe Vrabie, motivul trece din sfera credintelor si primeste intrupare poetica (intocmai cum se intamplau lucrurile si cu jertfa zidirii) numai "Ia greci si aromani, la bulgari, sarbi, albanezi si romani".
Ca sa completam informatia, amintim ca balada a fost intalnita si la ceangai, dar se presupune ca ea ar fi fost preluata de la romani. Adrian Fochi sustine ca la romani s-ar gasi ambele versiuni, apuseana - in nord si cea sud-est europeana in sud, in fiinctie de contactele culturale interetniec.
Ideea o gasim si la D. Caracostea:
"in basmele din Bucovina si Moldova a patruns ici-colo tipul nordic al motivului Lcnore; in balada poporana insa nu avem nici urma de existenta acestui tip".
Verificand supozitiile pe care Ic facea savantul, D. Sandru sustine cu argumente ca in basmele romanesti se intalnesc ambele versiuni; ba, mai mult, lipul "logodnicului strigoi" ar avea o frecventa mai mare decat cel al "fratelui mort".
Al. I. Amzulescu rezuma astfel continutul baladei, intemeindu-se pe intregul corpus de variante:
"Batrana Voica a crescut noua feciori si o singura fiica.
Fata primeste petitori, dar batrana maica nu vrea s-o instraineze. Ea consimte sa o marite numai la staruintele celui mai mare dintre feciori, care fagaduieste ca i-o va aduce acasa in fiecare an. Vine insa o ciuma care omoara pe toti feciorii Voicai. Ramasa fara speranta de a-si revedea fala, batrana urgiseste pe feciorul care a indemnat-o s-o marite.
In chip miraculos, feciorul cel mare iese din mormant si, calarind pe lemnul sicriului, isi aduce sora acasa, in toiul noptii. Abia cand fratele ei dispare in cimitir, ea intelege totul. La staruintele fetei, mama isi recunoaste fiica sosita in chip miraculos, ii deschide usa si mor amandoua"
(Balada familiala, Tipologie si corpus de texte, 1983, p. 48).
Comentand "scara motivelor" unui text din Bucovina, care "infatiseaza esentialul aspectelor romanesti ale baladei", D. Caracostea nota in termeni aproape identici:
"o mama are noua feciori si numai o fata: vin petitori de departe s-o ceara in casatorie, unul dintre frati sfatuieste mama sa consimta, caci va aduce-o adesea acasa; in curand insa toti fratii mor si mama blestema pe cel ce-o sfatuise rau; el se scoala din mormant, devine strigoiji aduce calare pe sora lui la casa piriiileasca. In cele mai multe variante, si mama si fata mor, cand afla ca acel care a adus pe fata acasa este fratele devenit strigoi" {Poezia traditionala romana, I, p. 413).
Textele epice despre "calatoria fratelui mort" apartin baladei fantastice. Ele au la baza un set de credinte, ilustrand un univers mentalitar de o anume arhaicitale, dar cu prelungiri pana in contemporaneitate. De altfel, baladele fantastice (mitologice) fac parte, considera exegetii, din fondul cel mai vechi al cantecului nostru batranesc. Textele, citite atent, ofera informatii de cel mai marc interes referitoare la relatiile interumane caracteristice unor vremi trecute, la structura familiei traditionale, la raporturile dintre parinti si copii, dintre frate si sora etc. Ele pot, de asemenea, revela lucruri importante referitoare la modul de concepere a casatoriei (si nuntii), la obiceiurile legate de moarte si inmormantare (cultul mortilor) si, inclusiv, la raporturile dintre cei vii si cei morti, dintre lumea de aici si lumea de dincolo. intre cele doua universuri nu exista, conform mentalitatii arhaice, o ruptura definitiva, ci dimpotriva, o comunicare permanenta, cu momente marcate ritual, de-a lungul anului ori de-a lungul diferitelor etape ale vietii. De aici si grija de a se respecta cutuma si de a-i impiedica astfel pe cei dusi in lumea de dincolo de a reveni sub forma de strigoi si de a pune in pericol viata celor (inca) vii.
O astfel de norma de comportament cultural si care ne duce cu gandul la perioada marcata, posibil, de trecerea de la casatoria endogama la cea exogama era si aceea care statua ca fata sa nu se instraineze, sa nu se indeparteze prea mult, prin casatorie, de familia ei. In centrul baladei pe care o discutam, accentul nici nu cade pe "fratele strigoi", cat pe fata maritata departe si, in consecinta, pe suferinta mamei provocata de instrainarea odraslei. Constantin (fratele) nu are liniste si devine strigoi tocmai pentru a ispasi o vina, aceea de a o fi sfatuit pe mama sa-i ingaduie fetei sa se marite peste mari si tari, sa se indeparteze, asadar, de familia ci. Dupa ce-si aduce sora acasa, el se intoarce in mormant. Abaterea de la norma este resimtita si de mama, si de fata, care, in finalul unor variante, mor si ele ori sunt transformate in stei de piatra (Gh. Vrabie).
Balada este, pana la urma, o meditatie grava in marginea vietii si a mortii, asa cum au fost ele imaginate de omul societatilor folcloric-traditionale. Fantasticul si fabulosul, un anume mister intretinut cu abilitate de cantaretii si poetii populari se imbina in chip fericit in cuprinsul acestei balade, dand, in variantele cele mai izbutite, stralucire unui discurs narativ de o mare densitate ideatica si de o admirabila coerenta si sensibilitate poetica.
