Augustin BUZURA
biografie |
Prozatorul s-a nascut la 22 septembrie 1938 in comuna Berinta, judetul Maramures.
A absolvit liceul la Baia Mare si apoi Facultatea de Medicina Generala din Cluj, in 1964, cu specializarea psihiatrie.
A debutat in 1960 in revista "Tribuna", unde va fi un timp si secretar responsabil de redactie; editorial, debuteaza in 1963 cu volumul de povestiri Capul Bunei Sperante, caruia ii va urma De ce zboara vulturul? (1966). Dupa experienta nuvelistica, Augustin Buzura se consacra in totalitate romanului, bucurandu-se de o larga apreciere din partea criticii literare si mai ales a publicului. Vor urma deci Absentii (1970), Fetele tacerii (1974), Orgolii (1977), Vocile noptii (1980), Refugii (1984), Drumul cenusii (1988), ultimele doua volume fiind parte integranta a unui ciclu intitulat Zidul mortii.
Prozele sale, noteaza criticul literar Marian Papahagi, "configureaza o problematica, un univers literar si o suita de modalitati compozitionale caracteristice. Romane ale unor cazuri de constiinta, aceste carti urmaresc in egala masura si implicatiile sociale, istorice si politice ale devenirii colective".
Creatiile prozatorului au fost adesea rasplatite cu premii ale Uniunii Scriitorilor (1970; 1974; 1980), consfintind aprecierea autorului ca un reprezentant de marca al literaturii noastre postbelice.
Prezentarea textului
O CARTE DE SUCCES - Vocile noptii |
Dupa ce se impune in contextul literaturii romane contemporane cu Absentii (1970), Fetele tacerii (1974) si mai ales cu Orgolii (1977), Augustin Buzura cunoaste un adevarat succes la publicul cititor cu romanul Vocile noptii. Faptul se datoreaza, poate, incercarii scriitorului de a oglindi societatea romaneasca a deceniului al optulea intr-unui dintre cele mai caracteristice medii ale sale, mult cantat in literatura "obsedantului deceniu": micul si febrilul centru metalurgic din zona Hunedoarei, intr-o lume ce parea consolata cu puterea comunista impusa artificial, oraselul pare "un loc unde nu se intampla nimic", dar micile accidente ale personajelor se vadesc a fi adevarate drame, mai ales atunci cand naratorul, Stefan Pintea, un fost student, se dovedeste a fi "altfel" decat lumea in care se retrage de bunavoie. Ironia, sarcasmul, luarea in deradere a cliseelor propagandei, revelarea unei realitati de toti cunoscuta si de putini oglindita cinstit sunt cateva din motivele pentru care Vocile noptii a cunoscut un adevarat triumf, egalandu-l, probabil, in epoca pe cel al romanului Cel mai iubit dintre pamanteni al lui Marin Preda.
Intr-un mediu social limitat intre mediocritate si incultura. Stefan Pintea, studentul nevoit sa renunte la facultate, priveste lumea cand cu detasare, cand cu indarjire, niciodata cu ura, convins parca de faptul ca trebuie sa reziste nealterat moral intr-o lume inconstienta, cu o patura superpusa dominata de aroganta si suficienta. Luciditatea si un anume tip de seninatate apropie lumea din Vocile noptii de aceea a lui Caragiale.
"Ce ti-as putea spune altceva? o intrebase intr-o scrisoare. Cu cat depasesc planul? Ce gust au vaporii de plumb? Ce dansuri populare am invatat pana m-au dat afara din echipa? Despre viata si opera maistrului meu, care mi-e stapan, parinte si educator? Cate sprituri am baut? incarcarea unui cuptor, mai ales in schimbul de noapte, nu te impinge spre filosofic nici curatirea injectoarelor, nici zeama de varza cu urme de vita preistorica. Totul este altceva, dar nu stiu cum sa-ti spun ce s-a intamplat cu mine, cine sunt, nu mi-as fi imaginat ca pot fi atat de diferit, de slab, daca vrei, de neinteles. Oricum, cartile ma sperie, mi-e frica de ele, insa visul meu cotidian nu este sa citesc, ci sa dorm." Asa ii scrie Pintea iubitei sale din Capitala, cand aceasta ii reproseaza lipsa de comunicare. Dar nu dezamagirea si disperarea il domina pe erou: vitalitatea, umorul (negru, uneori), detasarea ii dau forta de a rezista unui regim autoritar pana la absurd.
STUDENTUL SI MILITIANUL
(fragment din roman)
"«Asculta, i s-a adresat plutonierului care-l impingea incet de la spate, exista vreunul dintre voi mai inteligent? Abia am iesit din schimb, sunt foarte obosit si n-as vrea sa spun acelasi lucru de doua ori!» Plutonierul il privea stupefiat: dupa ce tot drumul tacuse, nu reactionase decat monosilabic la intrebarile lui, iata, tanarului ii revenise curajul, si tocmai aici, unde pana si cei mai guralivi isi controleaza cuvintele, par oameni de inteles! Regreta sincer ca locotenentul se purta in general cu manusi, era la fel de bland si cu oamenii cinstiti si cu vagabonzii, mult prea manierat dupa gustul sau, or, cu politetea nu ajungi foarte departe in toate cazurile. «Ai sa regreti tu mistoul asta, ii sopti printre dinti plutonierul, de o sa sughite si tanti maica-ta, de la o mie de kilometri!»
«Aveti voi indrazneala sa bateti un om al muncii, puisor? Pe un fruntas in productie? se pomeni Pintea intrebandu-l cu o neasteptata siguranta. Pai, cine va da voua paine? N-ai citit ca e interzisa bataia chiar si-n sanul familiei? Pai, ai habar cati tin eu in spate, eu asta pe care de-abia astepti sa-l legi? Sase, micimane! Dar eu cred ca mult mai multi. Confundati oamenii, ii sculati din somn. Si tocmai acum? Pai, tara traieste cu manecile suflecate, produce otel, paine, carne, si voi ce faceti? Ma scoateti din ritm, ma obositi, ma enervati. Nu va dati seama ca intarziati cu voia construirea noii societati? Se poate? Iti tai ratia, intelegi? incepand de azi imi aleg altii care sa ma calareasca!» Vorbise patetic, teatral, insa asta nu l-ar fi afectat atat de mult pe plutonier daca replica lui Pintea n-ar fi starnit niste rasete infundate; cu toate astea, nu se uita inapoi, ii ramanea suficient timp ca, dupa ce-l va introduce pe Pintea, sa discute cu fiecare in parte; nu prea era obisnuit cu rasete in sala de asteptare. «Nu ti-e mila de tineretea dumitale 'te-n pasti pe ma-ta de vagabond? Astia ca tine o sfarseste ori la ocna, ori la ospici, conchise el scuipand dispretuitor printre dinti.»"
|
HAZ DE NECAZ
(fragment din roman)
Capacitatea de a face haz de necaz, de a supravietui prin umor amar caracterizeaza si alte personaje: "«Sigur, vezi insa ca mereu se iveste cate ceva, ca la casa saracului: cand ai paine, n-ai cutit, cand izbutesti, in sfarsit, sa faci rost de ambele, iti cad dintii Nu spun ca-mi convine, recunoscu Visan indemnat de figura dispretuitoare a lui Goran, dar ii inteleg: n-au ce face. Fiecare isi joaca piesa, asa ca mi-o joc si eu. In meseria mea sunt maresal, nu-mi pasa, nimeni nu-mi sufla-n ciorba, iar in rest, le spun poezia care-i intereseaza si-mi vad de-ale mele. Stiu cateva fraze pe care le recit in toate imprejurarile, in final trag lozinca si angajamentul si salut, bobor, iar ei se grabesc sa ma felicite!» «Iata un om fericit, rase nervos Stelica.» «Sa stii ca n-ai gresit, fusese de parere Visan. Nu-mi pasa.» «Bine ca nu te afecteaza umilinta si toate celelalte, se revolta Stelica. Eu, plecand de ta ideea verificata de practica, nu? ca n-am ajuns in comunism, desi, fie vorba intre noi, mi-am cam pierdut rabdarea, am obiceiul tampit de a pretinde si niscai bani pentru munca prestata. E vina mea ca tin sa ne deosebim de burghezia care, stii chestia cu exploatarea, plus-valoarea si altele.
Si nu eu am spus-o, ci tata Marx. Iar daca e vorba de constiinta, nu ma simt chiar atat de pregatit incat sa fiu germenele oranduirii viitoare. Cand o sa-i vad si pe cei ce ne indeamna si ne grabesc de sus, de la inaltimea tribunei, ca trag alaturi de mine. ca se baloneaza ca mine la cantina, jur sa fac o cerere ca renunt la aceste modalitati invechite de a primi bani si de a dispune de timpul meu liber cum cred eu»"
|
Faptul ca parintii n-au nicio posibilitate de a-si reface gospodaria distrusa de inundatii, lipsa de perspectiva din momentul terminarii facultatii, iubirea, ea insasi intrata in niste cunoscute canoane, formatia intelectuala, toate il determina pe Stefan Pintea sa se aventureze intr-un spatiu si-un mediu daca nu ostile, cel putin necunoscute. Pentru bani si pentru a cunoaste cealalta fata a societatii, el renunta si invata sa lupte cu mijloace pe care, treptat, si le descopera. Automa-tismele unei societati care cultiva falsul in toate sectoarele ei sunt exploatate, atunci cand viata o cere altminteri, ele sunt sarcastic amendate. Conflictul romanului este acela dintre vitalitatea unor oameni care si-au pastrat o anume inocenta adamica si mecanismele unei realitati bazate pe fals revelat de chiar rotitele giganticului sau mecanism. Pentru a putea razbi spre lumina, personajul-narator asculta "vocile noptii" si incearca sa le decodifice mesajul: vocile, bune sau rele, spun ceva care trebuie sa invete, sa invete pe tanarul "condotier", dar si pe cei care, maturi, au esuat, dar ar mai putea lupta. Iubirea este absenta din roman, dar e suplinita luminos de solidaritate si de prietenie.
BIBLIOGRAFIE:
Dictionarul scriitorilor romani, A-C, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1995; Iorgulescu, Mircea - Rondul de noapte, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1974; Simion, Eugen - Scriitori romani de azi, voi. I-IV, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1974- 1989.
