Vocile noptii de augustin buzura (fragment comentat) referat



Vocile noptii
(fragment)


5
"Treptat, momentele de exuberanta incepusera sa paleasca, cuvintele se legau cu dificultate, dupa lungi si chinuitoare pauze, nu le mai stapaneam si ele nu mai insemnau nimic, treceau asemeni unor mingi albe, de tenis, lovite cu putere, pe langa fetele lor ovale, nedefinite, uniformizate de o ceata cenusie, persistenta, inecacioasa, ce invadase incaperea prin geamul larg deschis. Simtisem nevoia sa raman singur, deoarece, in contrast cu diminuarea vederii, imi sporise luciditatea, inregistrasem cu deosebita acuitate discutiile celor ce, atrasi de tuica, umplusera camera, si ele ma obligasera sa observ ca simpatia lor pentru mine se diminuase ingrijorator, ca, pana la urma, sa se transforme intr-o ostilitate abia retinuta.


Nici unul nu-mi spusese nimic in mod deosebit, ma privisera insa cu neincredere, se straduisera sa ma izoleze, victoria asupra lui Mocanu, pe care oricine si-ar fi dorit-o, nu-i mai interesa, prezenta mea, in loc sa le dea siguranta, ii incomoda vizibil, raportul de forte se schimbase, eram un corp strain menit sa le strice armonia. Venisem acolo doar pentru a lucra sau urmaream ceva? Si toate aceste nedumeriri se transformasera in ironii la adresa lui Goran, al carui oaspete de onoare devenisem involuntar: i se reprosa lui ceea ce inca nu indrazneau sa-mi spuna mie. «Cerceteaza-I atent, il sfatuise careva. Priveste-i mainile albe, domnule, de tarfa, nu de barbat, spalatei, elastic, frumusel Cine are timp sa-l creada cu scoala? A facut el scoala, nu contest, dar de care? Crezi ca la facultate a invatat sa se bata? Sanchi! Daca l-ai cauta in valiza, ai descoperi si vreo scula din aia care face pac. Dar ce o fi invartind pe aici? Crezi ca a nimerit asa, din intamplare, in camera lui Sultan? Asta stie totul despre noi!» «Nu fi cretin, Nelutule! il expedie Goran. Esti curajos ca-l stii matolit Dar si asa ar putea, la o adica, sa te lamureasca» in locul oricaror explicatii, m-am straduit sa beau, in forta, fara prudenta, convins ca trebuie sa recuperez distanta dintre mine si ei, insa si dupa ce am intrat in rand, impresia nu s-a atenuat, o durere vie, continua, ma indeparta de ei. «Circar tampit! imi spusesem. Ce vrei si ce astepti?» Mai tarziu, durerea s-a transformat in spaima: trebuia sa plec de acolo cu orice pret si oriunde, iar impres'r ca ma aflu intr-un loc strain, unde eram nedorit, urat chiar, ma ajutase sa ma ridic de mai multe ori, insa numarul fetelor ovale sporise ingrijorator, la fiecare tentativa descoperisem altele, noi, si, obosit de efortul facut pentru a ma ridica, nu ma vedeam capabil sa ma strecor afara, ele se constituisera intr-un zid poros, apasator, care absorbea pana si aerul incaperii. Si nici nu stiam unde trebuie sa ajung. «Ce rost mai are?» am intrebat din senin, fara prea multa indrazneala, «in general, nimic n-are rost!» glumise Goran, straduindu-se sa ma tempereze. «Stiu si eu chestia asta!» spusei. «Sa-I burdusim putin pe Sultan!» striga cel ce ma acuzase, si propunerea ma insenina putin: totusi nu vorbeam singur, necontrolat. «Jos teroarea!» mai adauga acesta pe un ton bizar; parea ca facuse brusc o criza de nervi: ridicase amenintator pumnii, gata sa se repeada la primul intalnit, insa faptul ca nu gasise imediat aderenti il domolise si, in consecinta, izbucni intr-un ras la fel de nemasurat. «Mai bine sa cantam ceva!» propusei in replica, si nu fiindca eram prea intelept, ci pentru ca nu ma simteam capabil sa fac un singur pas: la prima tentativa de a ma ridica, figurile lor, oglindite parca intr-o apa linistita, intinsa, se unduisera ca batute de vant, valul cetos, usor straveziu, se ridicase neasteptat, spre a se sparge apoi cu zgomot, si, in vreme ce valul se straduia sa-si revina la inaltimea initiala, observasem, oglinditi in el, zeci de ochi mari, vii, cercetandu-ma nedumeriti, ca iarasi peste noi sa se aseze, persistenta, trainica, ceata ce ma inconjurase, sa se reconstituie firesc, impenetrabil, zidul. ()
Tot atunci se auzira, cu deosebita claritate, fluieraturile si amenintarile celor de ia caminul vecin care sporisera elanul si veselia coristilor. «Mai incet, s-au trezit inovatorii», ne atrasese Goran atentia, insa apelul lui, repetat cu o voce rugatoare, nu facuse decat sa-i infurie pe cantareti si, drept represalii, in obisnuita pauza, azvarlira pe asfaltul din fata geamului cateva borcane si pungi de plastic umplute cu apa, sa cante dezlantuiti, sa fluiere. «Platesc exact cat noi, insa nu stau la coada la buda, cauta sa ma lamureasca Goran, care, simtindu-mi deruta, nu se despartise o singura clipa de mine. Prin camerele noastre trec toti neispravitii, calatorii prin fabrica si clientii militiei, dincolo - dame si inovatori, celule de baza ale societatii, pile si functii.» «Si asa suntem in curs de reeducare, observa un malac solid, cu parul cret, caruia i se spunea Nelutu Ufederistu, nu trebuie sa se astepte la mai mult. De ce sa-i dezamagim? Sa le suflam gagicile, surorile, nevestele si mamele! Sa le spargem geamurile, ura!» O noua rafala de borcane azvarlite in acompaniament de ghitara venise sa intareasca cele spuse, atata doar ca nu se miscase nimeni, nici unul n-avusese curajul sa faca primul pas spre usa. Nelutu Ufederistu, simtind ca de la el se asteapta mai mult, dupa indemnurile facute cu atata convingere, se duse la geam, isi fixa mainile pe pervaz si, plin de importanta, incepu o cuvantare: «Dragi familisti si iubiti novatori, se adresa el celor de la caminul vecin. in loc sa va inmultiti si sa populati pamantul, cum vi se cere, va pierdeti vremea cu noi, v-ati pus in cap sa ne deranjati. De ce, tovarasi? Ati obosit gandind? Foarte rau! E vremea sa aflati ca ganditul nu va ajuta la nimic, dimpotriva. V-ati obosit facand ore suplimentare? Cine v-a pus sa va insurati, cand stiati ca pe doua fronturi nu puteti face fata? De ce sunteti invidiosi pe mica petrecere a unui batran grup de celibatari? Ratatilor, damblagitilor, oua fara galbenus, gauri de canalizare, presuri, turte-dulci!» in pana de idei, Nelutu facu o pauza, asteptand ecourile de la caminul vecin, dar cum acestea erau sub asteptari, incepu sa miaune, sa scheaune, sa imite fel de fel de animale, nemultumindu-i tocmai pe cei din camera. «Prost, nu esti bun nici macar de lider sindical!» Goran, poate cel mai treaz, profita de imprejurare pentru a-i calma. «O sa iasa un haloimas de o sa avem ce cara! Sandu o fi dat deja telefon la director, iar familistii -la militie. Pe chestia scandalului ce o sa ni-l faca Stanculescu o sa rada de noi toti inovatorii inca trei cincinale. Si asta nu asteapta indicatii, te ia direct la poceala. Pai nu i-a batut pe aia de la «Metalul» cand au spart geamurile «Cerbului de aur»? Altii trag pentru voi, va platesc, eu va tin in divizie ca pe niste milogi, si voi, in loc sa spargeti plasele portilor, va tineti de lucruri slabe. Si, pleosc! si tine-o cu sfanta Filofteia, si pac! iar portarii de la uzina de-abia asteptasera sa-i dea o mana de ajutor. «Nu putem sa-i lasam asa. Cat sa-i mai iertam? se auzi vocea ghitaristului. Nu suntem noi baza? Merge uzina fara noi? Atunci? Ce ne pot face? Daca n-avem chef sa ne stoarcem lamaia cu chestii din astea destepte? Si cine-i tampitul? Daca iti spargi capul, primesti ciuciu, iar daca nu-ti spargi capul, primesti tot ciuciu, dar cel putin stii de ce-l primesti, nu?» A treia rafala de borcane, mult mai viguroasa, subliniase entuziasmul general la descoperirea egalitatii dintre locatari. () Nu-mi dau seama ce a urmat, deoarece am adormit brusc, iar dimineata, inainte de a descoperi unde sunt si ce se intampla cu mine - ma trezisem dezbracat, intr-o incapere straina, neospitaliera, cu mainile si picioarele legate trainic cu niste cearsafuri de marginile patului - m-am pomenit repetand continuu, penibil, fraza, in speranta ca in ceie din urma ea ma va ajuta sa deduc motivele pentru care am fost legat cu atata energie: «Tovarasi, apelez la intelegerea dumneavoastra» Acum, insa, ea plutea vaga, informa, lipsita de sens, ca o promisiune neonorata. Camera arata ingrozitor: cioburi de sticla, mucuri de tigari, coji de paine, cjtii goale, haine azvarlite jos, la picioarele patului, iar alaturi, dezveliti, in niste pijamale de o culoare nedefinita, fara nasturi, cei doi sforaiau ca niste «Buick»-uri antebelice stricate."


Fragmentul citat cuprinde un tablou recurent in volumul Vocile noptii, si anume acela al existentei in caminele de nefamilisti. Prezent ca un contrapunct fata de dilemele morale si intelectuale specifice eroilor lui Augustin Buzura (eroi ce apartin, de regula, unei categorii a intelectualitatii superioare), dileme carora li se consacra bune pagini de analiza, episodul pestrit al vietii in caminul de nefamilisti se remarca prin dinamismul scenelor, prin limbajul viu, frust. Este, de asemenea, de observat ochiul panoramic, aici capabil sa surprinda nu numai o psihologie de grup, dar si psihologii individuale in spatiul romanesc relativ restrans ce le este destinat.
Petrecerea grupului de celibatari din camin scoate la iveala frustrari, suspiciuni, vise si iluzii adecvate fiecarui personaj in parte. Personaje care, la randul lor, nu sunt reprezentative doar pentru un anume tip (literar/psihologic), ci si pentru categoria sociala din care fac parte.
Cei ce, prin forta imprejurarilor, sunt nevoiti nu numai sa lucreze, ci si sa locuiasca in aceleasi camere apartin peisajului pestrit al "lumpen-proletariatului". Provenienta lor sociala insa continua sa isi puna amprenta asupra comportamentului lor. Cei proveniti din mediul rural traiesc, inca, in conformitate cu lumea din care au provenit, cu regulile acesteia si cu parte a criteriilor morale ce i-au format (vezi cazul grupului de oseni). Pentru altii, aceasta lume din care au plecat se vrea uitata, in vederea adaptarii Ia noile reguli ale lumii in care doreste sa patrunda "eroul". Iar in randul eroilor se discern, in scene de grup, profiluri de ambitiosi tenaci, de visatori sau activisti fara scrupule.

Suspiciunile reciproce ne readuc in memorie una dintre temele specifice "romanului obsedantului deceniu" - spaima de institutiile represive ale statului totalitar ("Securitate"), institutii a caror tactica se baza, adesea, pe sfaramarea coerentei de grup, a solidaritatii umane, prin insinuarea terorii suspiciunii reciproce.

Dincolo de umorul si pitorescul scenelor de grup in caminele de nefamilisti, romanul lui Augustin Buzura semnaleaza, la modul cel mai autentic-verosimil, fara nici o urma de explicit tezism, unul dintre fenomenele cele mai triste inregistrate in urma industrializarii fortate din "epoca de aur": fenomenul dezradacinarii individului. Urmat, apoi, de acela al dez-individualizarii sale, al inregimentarii si uniformizarii existentelor in peisajul industrial mai sus amintit.
Distrugerea comunitatii rurale, cu regulile ei de viata statornicite de veacuri, dislocarea masiva a membrilor unor astfel de comunitati in zone periferice ale unor orase si fabrici construite in graba au drept efect aparitia unor existente debusoiate, suspendate intre doua lumi - existente pe care le regasim in textul citat din romanul lui Augustin Buzura. Nesigur de regulile de comportament, de rigorile lumii in care a fost aruncat, individul incearca, initial, sa aplice, apoi sa adapteze ceea ce a invatat in lumea din care a plecat. In fata esecului, se va adapta unor reguli ad-hoc. vizand existenta colectiva si uniforma.

Noul "colectiv" evocat de Augustin Buzura stabileste anumite reguli de putere, de subordonare, noi reguli de comportament generate de suspiciune si frustrare (pentru care petrecerea devine un ritual defulatoriu).

Teme de lucru:

. Identificati elementele de analiza, naratiune si descriere din fragmentul citat.
. Analizati impactul dintre dialog si vocea naratoriala in fragmentul de mai sus.
. Comparati aceasta "scena de grup" cu scene similare din romanul romanesc modem.