In 1926 in revista "Cetatea Literara" sunt publicate o serie de scrisori imaginare semnate in mod misterios "Doamna T". Mai tarziu, scriitorul Camil Petrescu va preciza paternitatea acestora, iar ulterior ele vor constitui punctul de plecare al celui de-al doilea roman fundamental al acestuia "Patul lui Procust".
Prin aceasta opera, Camil Petrescu reuseste nu doar sa sincronizeze literatura romana cu cea universala, dar creeaza un extraordinar roman psihologic de tip subiectiv .
Principala caracteristica a romanului este metoda narativa utilizata de scriitor, pe langa anticalofilia specifica prozatorilor moderni, acesta utilizeaza naratorul la persoana intai si pluriperspectivismul. Astfel aceeasi imagine este relatata din viziuni diferite, oferindu-se cititorului mai multe adevaruri subiective, dorindu-se prin aceasta metoda crearea unei imagini cat mai aproape de cea reala, pentru a contura cat mai bine ideea de autenticitate.
Romanul are o structura compozitionala aparte, pe trei planuri. Primul se bazeaza pe cele 3 scrisori ale doamnei T., personajul feminin principal, adresate Autorului (conventie stilistica la nivelul textului, criticul literar Nicolae Manolescu numindu-l astfel pe naratorul-personaj din notele de subsol sau din "Epilog II"). Scrisorile doamnei T. sunt marturisiri pline de nesiguranta si indoieli, incercand prin scris interpretarea propriei vieti. Rememorand povesti despre un personaj nesemnificativ D., femeia incearca de fapt, sa fuga de imaginea obsedanta a unui misterios X si de un inexplicabil esec erotic. Intrebarile sunt grave, situatiile neclare, relatiile exterioare fara precizari concrete, materia scrisorilor pare incompleta, incitand la lectura. Al doilea plan se constituie din jurnalul lui Fred Vasilescu intitulat "Intr-o dupa amiaza de august", jurnal in care sunt incluse si scrisorile lui G.D. Ladima catre Emilia si "Epilog I" povestit de Fred. Al treilea plan este al Autorului, avand rolul mentionat mai sus.
Tema asupra careia se prezinta perspectivele diferite, prin intermediul pluriperspectivismului, este iubirea, sentiment care sta la baza evolutiei personajelor si a tainelor acestora. Prin intermediul notelor de subsol se poate observa cum Autorul incearca sa valorifice fiecare traire a personajelor, pentru a le realiza acestora "dosare de existenta", dupa cum el insusi mentioneaza. Fiecare din cele patru personaje in jurul carora se concentreaza actiunea romanului are puncte de vedere diferite asupra iubirii, iar aceste puncte de vedere reprezinta pentru fiecare modul in care percep insasi viata.
Astfel, Ladima, care traieste intr-o realitate alterata, nefiind capabil sa constientizeze superioritatea sa fata de Emilia, va suferi un soc puternic in momentul in care va realiza ca imaginea pe care si-o crease despre Emilia era falsa, imagine creata de iubirea intensa pe care i-o purta, care l-a determinat sa treaca peste toate umilintele provocate de tanara actrita. Dezamagirea suferita de jurnalist la constientizarea adevarului poate fi unul dintre motivele care il vor impinge pe Ladima la sinucidere. Drama lui Ladima nu a constat doar in aceasta dragoste fata de o femeie nedemna de el, ci si in conditia lui de intelectual, om cu principii care insa traia intr-o societate ai carei reprezentanti erau opusul lui, oameni a caror loialitate era fata de bani si de putere si nu fata de valoare si onestitate. Aceste virtuti l-au determinat pe Ladima sa traiasca in mizerie si saracie, conditii ce poate au stat la baza sinuciderii acestuia. Viziunea pe care Emilia o are fata de iubire, este una superficiala, ea simuland acest sentiment; faptul ca nu constientizeaza acest lucru este evidenta in replica pe care i-o va dat la un moment dat lui Fred: "Pe mine m-a iubit foarte multi".