VISARI PAGANE - Volum de poezii de Ion Pillat, publicat in 1912, la Editura Minerva, in colectia "Cartile Albe".
Foaia de titlu precizeaza ca versurile au fost scrise in perioada 1910-. Placheta cuprinde 53 de texte, cele mai multe dintre ele fiind grupate in cicluri tematice. Cartea reuneste noua astfel de cicluri: Voci in amurg, Cantece, Visari budiste, Centaurii, Ode barbare, Anotimpurile, Pictor ignotus, Sonete si Nazuinti.
Li se adauga o Predoslovie, o Spovedanie si un text final, intitulat Noapte pagana. Este primul volum de poezii publicat de P., desi scriitorul debutase deja editorial, cu un poem in proza, Povestea celui din urma sfant, tiparit la Paris cu doar cateva luni inaintea Visarilor pagane. Dintre versurile incluse in volum, unele aparusera deja in reviste. in urma unei intalniri cu Titu Maiorescu (intalnire nesperata de poet si petrecuta intr-un mod aproape neasteptat, dupa ce o nepoata a marelui critic ii adusese acestuia din urma un caiet cu poezii ale lui P., iar scrierile tanarului se parc ca placusera mentorului "Junimii"), revista "Convorbiri literare" publica in ianuarie 1912 Pictor ignotus: el insusi, poezie care constituie debutul publicistic al scriitorului (si care va fi cuprinsa in primul sau volum de versuri), pentru ca, in numerele urmatoare, sa apara Ruga budista si Anotimpurile (piese ale acelorasi Visari pagane).
Volumul se bucura de o primire calduroasa atat din partea generatiei mature: Nicolae Iorga, G. Bogdan-Duica, Ovid Dcnsusianu, cat si din partea tinerilor cronicari literari, ca Ion Trivale. Desi bine primita, cartea nu reuseste sa contureze suficient individualitatea scriitorului. Exegeza pillatiana considera ca primele (trei sau chiar patru) plachete de versuri raman in marc masura tributare unor modele, iar vocea lirica a autorului isi va castiga timbrul specific mai ales dupa 1919, devenind inconfundabila incepand cu 1923, cand va publica volumul Pe Arges in sus. Analizandu-si retrospectiv prima perioada de creatie, P. va observa faptul ca versurile sale din tinerete nu au excelat prin originalitate, sau cum insusi marturiseste, "nu au fost rodul parguit al sufletului si al pamantului autohton, ci fructul silit al creierului si al bibliotecilor straine".
Din aceste "biblioteci straine", se remarca indeosebi buna cunoastere a creatiei unor poeti reprezentativi ai parnasianismului si ai simbolismului francez. Pentru volumele de inceput, Visari pagane si Eternitati de-o clipa, scriitorul si-a indicat singur sursele livresti, printre ele figurand Leconte de Lisle, Jose Maria de Her6dia, Paul Verlaine etc.
Despre poezia Pictor ignotus, P. marturiseste ca ar fi tributara lui Robert Browning. Despre substratul oriental al primului volum, s-a observat ca acesta se datoreaza lecturii operei lui Omar Khayyam, iar temelia Visarilor budiste si a ciclului Din Samisen o constituie opera lui Lafcadio Hcarn, In special Kokoro si Unknown Japan. Pe langa impactul unor curente literare, ca parnasianismul si simbolismul, opera de tinerete a lui P. este direct influentata de anumiti scriitori romani, evidenta fiind "lectia" lui Eminescu si cea a lui Maccdonski. S-a discutat nu o data daca aceasta prima perioada de creatie, poate prea tributara modelelor, are valoare poetica in sine, "daca, in absenta celuilalt stadiu, deschis prin aparitia volumului Pe Arges in sus, P. ar mai li fost citat de istoriile literare altfel decat ca simplu epigon al lui Macedonski"
(Cristian Livescu).
Raspunsurile au fost, cel mai adesea, afirmative, iar argumentele au fost felurite:
"o imensa disponibilitate recapitulativa, de reparcurgere, adica, a itinerarului de pana la el al poeziei"
(Ion Pop), "cerebralitatea poetica", "autoritatea sporita a ideologiei poetice"
(Cristian Livescu) etc. Nicolae Balota considera ca de fapt, primul volum de versuri contine imaginea emblematica pentru intreaga creatie pillatiana: aceea a centaurului.
Ca faptura mitologica duala, el este o ilustrare a principiului coincidentia oppositorum, care structureaza tiparele de profunzime ale gandirii vechi si ale marilor mitologii. Pentru P., centaurii reprezinta, pe de o parte, o imagine-cheie, un punct nodal al liricii sale, si jpe de alta parte o constanta a operei lui:
"Centaurii galopeaza [.] in poezia lui P., de ia acel ciclu al inceputurilor: «Desi n-avem, potcoave rasunatoare de-aur
Gonim, o, Zeus, prin lume frumosul in zadar
in pieptul meu se zbate napraznic un centaur!» (poezia Centaurul in volumul Visari pagane) pana la Centaurul din sonetele tarzii.[] Mitul Centaurului in economia spirituala a poetului ocupa un loc central, da intrucatva masura omului P. si a creatiei sale. Mit central care domina nu numai poezia sa, ci ordoneaza si poetica sa []. Imagine apartinand mitologiei mediteraneene, ea indica inclinatia spre clasicitate a spiritului lui P. Ca si enigma Sphinxului pe care Oedip o rezolva prin unicul ei talc polivalent - omul -, tot astfel mitul Centaurului, faptura monstruoasa, divin-zoologica, reveleaza masura clasic-u-mana.
Caci omul e un monstru dual ce tinde spre echilibrarea contrariilor din el.
Armonie atinsa, nu in ultima instanta, prin poezie"
(Nicolae Balota).
liste important, asadar, faptul ca aceasta imagine definitorie a creatiei lui P. apare inca din primul sau volum de versuri. Ciclul Centaurii din Visari pagane este dedicat lui floria Furtuna (unul dintre cei mai apropiati prieteni ai poetului) si cuprinde sase texte: Vis si Centauri, Centaurul, Renastere, Fuga de Centauri, Cel din urma Centaur si Ruga pagana. Sub titlul ciclului apare, intre paranteze, urmatoarea explicatie tinand de laboratorul de creatie al poemului: In urma unui vis. Poetul insista in mai multe randuri asupra originii onirice a acestor texte. El va relata, in Marturisirile sale, ca poemul are o dubla sursa, una onirica si una livresca, importanta covarsitoare avand-o totusi visul. Cea livresca o constituie citirea poemului in proza Le Centaure de Maurice de Guerin (pe care il va si traduce in romaneste ceva mai tarziu), iar cea onirica o reprezinta obsesia unui vis straniu, avut intr-o noapte, la Paris, in 1911:
"Ma vedeam si ma simteam traind sub alta forma: jumatate zeu si jumatate cadruped. Goneam nebun printr-o padure cu copaci inalti si rari -auriti de toamna - printre cari se zarea marea sudica intr-o lumina orbitoare. Goneam nebuneste de-a lungul tarmului inalt, speriat de rasunetul fatidic al copitelor mele, lovind in cadenta surda pamantul uscat si captusit cu frunze moarte." P. continua, "parand" interpretarea psihanalitica:
"Sa talmaceasca altii «freudian» sau nu acest vis ciudat. Eu insa i-am trait adanc realitatea si acei critici care in poemul Centaurii n-ar vedea decat un motiv literar, s-ar insela dupa mine cu totul." Creditand sinceritatea poetului, criticii au vazut, intr-adevar, mai mult decat un simplu motiv literar aici. Astfel, spre pilda, Cristian Livescu detaseaza, in scenariul poemului, doua momente care se vor dovedi semnificative in devenirea poetului: cel al nostalgiei dupa o "alta forma", ducand la metafora Jumatate zeu", si cel al goanei "nebune, in cadenta surda", pe malul marii.
"Centaurizarca", considera acelasi critic, "inseamna de asemenea cadere in timp, de sub a carui apasare semi-zeii incearca sa scape printr-o «fuga» spre un inapoi i/bavitor si trainic. Poemul Centaurii mai admite insa o solutie explicativa, peste aceea a nelinistii provocate de pravalirea neiertatoare a timpului. Este vorba despre discrepanta intre infatisare si intelepciune, intre forma si continut []. Putem spune deci ca poemul pillatian sintetizeaza un moment de cautari febrile, in care cele doua componente ale poeticului par distantate («Gemea in umbra visul cu marmura robit») sau in orice caz nu sunt inca puse de acord."
Al doilea text al ciclului este probabil cel mai dens in simboluri; sunt implicate aici atat raporturile crealor-creatura (tema majora a liricii moderne), cat si drama artistului care, dornic sa atinga eternitatea, este supus conditiei sale efemere, lata, pe scurt, "scenariul" poemului: in a saptea zi (numar sacru, al Creatiei), dupa altele sase (trei de contemplare si "proiectare" spirituala, iar trei de munca asupra pietrei), sculptorul isi desavarseste opera - un Centaur - care indata insa "se misca" si "graieste", punand intrebari pline de repros creatorului sau:
"De ce din somnul pietrei tu m-ai sculat, stapane?
De ce mi-e stramta haina-ti, de ce ma strange lutul?", pentru ca apoi sa se autodefineasca:
"Sunt zeu si sunt fiinta deodata. O! durere
de-a sti ce-i nemurirea, dar presimtindu-mi moartea", iar in final sa isi blesteme parintele:
"Fii blestemat, parinte,
De cel dintai Centaur!"
(Centaurul).
Calul si centaurul revin si in alte texte ale volumului. Asa, spre pilda, in Sonet barbar, omul (creatorul) e definit ca suma a contrariilor, tot prin simbolul calului:
"E-n mine o herghelie de armasari. Sunt unii
Mai albi ca spuma alba svarlita-n vant de mare []
Iar altii, fara pata, sunt negri ca carbunii".
In Krum cuceritorul, hanul tatar este purtat, dupa moarte, "drept spre soare
Prin ape fara vaduri si vai far' de carare" de un armasar cu certe functii psihopompe.
Figura Centaurului reapare in partea a doua a volumului, avand valoarea de semn al unui timp mitic, revolut:
"Poteca e pustie si vremea departata
A zeilor din timpul cu visuri legendare
Dar noaptea, cel din urma Centaur cateodata
Din codri plin de freamat iesind nemuritor,
Cu doua piepturi albe sub luciul lunii pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu miscator"
(Celui din urma Centaur).
in afara acestor texte emblematice pentru poetica pillatiana, volumul cuprinde o serie de bucati compuse in maniera parnasiana si post-parnasiana. Calator in spatiu si timp, poetul aude vocea lui Hasdrubal, Xerxes, Cezar, Genghis-Han, Timur Lenk, se inchina la Iehova sau Sakyamuni. Unele poeme evoca atmosfera orientala, fiind inspirate de o calatorie la Constantinopol, care l-a impresionat pe scriitor prin "coloritul sau de 1001 de nopti".
Astfel, Divan din Brussa descrie moscheea veche din cetatea sfanta, Divan din Baxra prezinta legenda unei fantani fermecate etc. Visari pagane ramane mai ales un volum de exercitii premergatoare operei pillatiene.
