Autorul si opera sa - Duiliu ZAMFIRESCU

Descendent al catorva generatii cu traditie in cultura, viitorul poet, prozator si publicist s-a nascut in Plainesti, judetul Vrancea, in 30 octombrie 1858, si a murit la Agapia in 3 iunie . isi ia licenta in drept in 1880, profeseaza un timp ca procuror si avocat, iar din 1887 incepe o cariera diplomatica - la Roma, Atena, Bruxelles - ce va dura douazeci de ani. Adevaratul debut, cu poema romantica Levante si_ Calavryta, este adapostit de revista "Literatorul", in .

In 1883, Duiliu Zamfirescu publica primul sau volum, Fara titlu. Poeme si nuvele, urmat de romanul in fata vietii (1884). in perioada activitatii diplomatice la ambasada din Roma, perioada foarte fecunda din punct de vedere literar, poetul publica volumele de versuri Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897), Poezii noua (1899), si prozele Novele (1888) si Novele romane (1896). Acum ii apar si cele mai bune romane din Ciclul Comanestenilor. Viata la tara, Tanase Scatiu, In razboi, ciclul fiind intregit de indreptari si Anna.

Poetul debuteaza sub semnul romantismului, pentru a evolua apoi spre parnasianism si neoclasicism; nuvelistul ne dezvaluie o observatie realista si o capacitate remarcabila a introspectiei; romancierul ne da primul roman ciclic din literatura noastra, fiind unul dintre fondatorii genului.

Prezentarea textului - Viata la tara

LINIILE CICLULUI ROMANESC.

Ciclul Comanestenilor cuprinde romanele Viata la tara, Tanase Scatiu, In razboi, indreptari si Anna sau ceea ce nu se poate, a caror elaborare si publicare se intinde pe aproape douazeci de ani (intre anii 1893 si 1910). Viata Ia tara a fost scris in 1893 la Bruxelles si publicat in 1894 si 1895 in "Convorbiri literare", dar abia in 1898 avea sa apara in volum.
Autorul sustinea ideea ca boierimea veche, pastratoare a virtutilor neamului, are si trebuie sa aiba un rol hotarator in viata tarii, mai ales in acel moment al ascensiunii unor elemente lipsite de orice scrupule, straine pamantului, tara nicio legatura cu poporul, recrutate indeosebi din randul arendasimii. Cand intentia demonstrativa e uitata, pagina raspunde intr-adevar dorintei autorului de a crea "iluzia intensiva" a vietii.

CONFLICTUL SI PERSONAJELE PRINCIPALE.

Inca din primele pagini, episoade sugestive contureaza in linii antinomice conflictul si personajele. Amanuntul semnificativ, "tabloul" de viata caracterizam, limbajul se detaseaza ca resurse principale de lucru ale prozatorului. Casele boierului Dinu Murgulet de Ia Ciulnitei sunt "batranesti si sanatoase, cum nu se mai intalnesc astazi pe la mosiile boieresti"', curtea "traieste linistita si bogata", .populata si bogata", cu carduri de gaste, curci, claponi, cu argati si cirezi si berze "ale caror ciocuri, rasturnate pe spate, toaca de-ti iau auzul'. Epitetul amplifica, asadar, lumina idilica se revarsa nestingherita, ca sa accentueze contrastul cu "ba-da-ra-nif care se infiinteaza in vizita. Boierul cel ,fodid" nu se arata incantat deloc, isi trage cizmele "strangand din ochi si blestemand', saruta mana coanei Profira, mama lui Tanase Scatiu, "cam din fuga", desi coana Sofita, boieroaica, e mai prevenitoare. Scena crizei pe care o face coana Profira de indata dupa sosire, de fapt un fel de test psihologic, are hazul ei: meremetisita, in timp ce le reproseaza vecinilor ca sunt ,fodui" ca nu "lovesc pe la dumneaef isi revine si incepe "o lunga siretenie de vorba" despre boala ei. Vizitatorii ar vrea s-o vada pe fata, Tincuta, care isi ascunde cu greu oroarea, in sfarsit "obiectivul" e indreptat spre "petitor", care scoase o pana de gasca din buzunar, matura o enorma tigareta de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdara pe farfuriuta, iar tigareta in toc si se sculara sa plece". Conu Dinu Murgulet da cu ochii de pana de gasca lasata de tanarul Scatiu si "face explozie": "- Deschideti usile, sa iasa mirosul de mitocani! () Eu sa-mi dau fata la asemenea mojici? Doar daca mi-o lua Dumnezeu mintile! Ba-da-rani!"

SCENE DIN VIATA DE LA TARA.
Intervin apoi episoade ilustrative, scene din viata la tara, arareori o privire fugara in psihologia personajelor. Conflictul, schitat, intre civilitatea vechii boierimi si grosolania ciocoimii va fi ingrosat pe masura ce intra in scena
personaje. Fiecare capitol indreapta atentia cititorului spre un anume grup de personaje, dupa ce scriitorul le-a tratat mai cu grija in capitole speciale, ba chiar se trece de la un tablou la altul in functie de varsta. Conu Dinu, coana Diamandula, sora lui, Matei Damian, fiul coanei Diamandula, Sasa, apoi Mihai si Tincuta prilejuiesc perspective diverse asupra vietii la tara. Miscarea epica urmatoare e a evocarii cuplurilor antagonice sau sentimentale, pentru ca in final tesatura situatiilor dintre personaje sa se complice odata cu definirea atitudinii fata de o anume realitate sociala. Dinu Murgulet e impacat cu starea de lucruri de pe mosie si crede ca un oarecare vacar e mai fericit decat Matei Damian, boierul intors de prin strainataturi dupa o sedere de sapte ani.

Fiul doamnei Diamandula, trecut si prin pericolul unei epidemii de holera in Italia, admira aceste "naturi statornice", ,puterea de statornicie a acelor naturi simple, vesele, ce traiau numai din devotament, lipsite de pamantul ce le vazuse nascandu-se". Sasa administreaza mosia de la Comanesti cu pricepere fara egal, tinand locul parintilor sai decedati, de aceea fratii i se adreseaza cu "maman" si o asculta fara cracnire. Copiii (Mihai, Victoria, Mary) calca totusi interdictii, cum ar fi cea a lui Miss Sharp - "not eat mamligutz!" intalnirea Sasei cu Matei Damian produce nelinisti sufletesti, repede cenzurate, in asteptarea confesiunilor tarzii ale barbatului. ,Jiar mai avea vreme sa viseze", desi traia "dorul de lume calda, senina", "setea de ideaF'. "Mareata cruzime a legilor naturei o rapeste pe coana Diamandula, care traise pana la venirea fiului numai din dragoste pentru el, ,prin puterea unei dorinte". Tanarul boier isi viziteaza mosia si o gaseste intr-o stare jalnica, ia sfaturi de la Sasa, face proiecte de redresare a situatiei, de modernizare a muncii campului, dar in afara unor schimbari datorate autoritatii sale totul ramane la stadiul de proiect. Doarme chiar la arie intr-o noapte, prilej sa cunoasca indeaproape un om fascinant, pe baciul Micu, cititor in tainele stelare ale noptii. Totusi, ,firea indiferenta" il face sa nu patrunda dincolo de anume aparente. Mai lucida e Sasa cand ii expune cauzele dificultatii muncii cu taranii: "Cauzele sunt foarte multe. Mai intai, modul cum a fost tratat taranul pana acum: toti din toate partile l-au mancat si l-au inselat cat au putut. Arendasul, fie grec, fie bulgar, fie roman, e acelasi peste tot" Tincuta, fiica lui Dinu Murgulet, simte ceva deosebit pentru Mihai, fratele Sasei, si, cand baiatul trebuie sa plece la Paris, se duce pe ascuns la intalnire. Plimbarea cu barca pe balta dintre Ciulnitei si Comanesti va ramane de-a pururi una dintre cele mai frumoase amintiri ale ei, refugiul sensibil in fata brutalitatilor care se vor ingramadi asupra-i in ultimii ani. Altfel evolueaza lucrurile in celalalt cuplu. Dragostea tarzie, profunda, verificata (chiar conu Dinu o invata pe Sasa sa mearga un timp la Paris ca sa-l verifice pe Matei, nu cumva acesta sa dea curs numai dorintei coanei Diamandula de a se casatori cu ea), sfarseste cu o casatorie asteptata de toata lumea.

DE LA MALEFICUL TANASE SCATIU LA PASTELUL DIN NATURA.

Atmosfera se intuneca deindata ce apare Tanase Scatiu. Trasura lui eleganta ar fi presupus un rafinament daca nu l-ar fi tradat slujbasul din coada trasurii: "Un taranoi, incaltat cu ciubote, in spinare cu un palton de-a stapanu-sau, ros si iesit de soare, iar in cap cu o palarie inalta ce-i venea pana peste urechi" in contrast cu boierul cel batran si venerat, Tanase arc niste siraguri de case de nuiele lipite cu lut; sandramale de scanduri (). in fine, tot felul de acarete, facute in pripa si pe ieftin". Era nepotul unui vataf care slujise la curtea de la Ciulnitei si avea de gand "sa puna mana pe bani si pe fata", ba chiar si pe o mosie. O imprejurare anume il indatorase pe Dinu Murgulet, dar Matei, afland de planurile lui Scatiu de a se casatori cu Tincuta, il ajuta pe unchiul sau sa iasa din incurcatura. Incult, brutal, rapace, cu o sete nestapanita de parvenire, sfidator si vulgar, ambitios, necrutator, Tanase Scatiu intra in conflict cu taranii, carora vrea sa le smulga o parte din pamant. De altfel. Dinu Murgulet chiar afirma ca "traieste rau cu taranii" din cauza lacomiei. Cand se prezinta magistratii pentru a judeca la fata locului neintelegerile, aranjeaza in asa fel cu primarul si Chiru, carciumarul, incat sa traga la el, bineinteles cu scopul de a-i cumpara. Taranii, in frunte cu Lefter, se opun categoric ideii de judecare cu ciocoiul fiindca stiu ca li se va face nedreptate ("corb la corb nu-si scoale ochii"). "Umbli sa ne furi pamantul, talharule!", ii striga Lefter, iar batranul Stoica avertizeaza: "judecata sa nu calce pe la noi, ca nu e bine!" Pe camp, la masuratori, taranii ii iau la rost pe magistrati ca au tras la ciocoi, iar pe Tanase Scatiu il alunga cu pietre, ceea ce va determina "punerea lor in chinuri"' la interventia autoritatilor si cu contributia directa a lui Tanase Scatiu. Matei Damian si Dinu Murgulet, alertati, raman inmarmuriti de atata bestialitate si dau dispozitii sa fie eliberati. O eliberare va avea loc in finalul celuilalt roman, cand taranii ii vor da libertate lui Dinu Murgulet, sechestrat de ginere. "Scena dezgustatoare" a torturii vartejului e una dintre cele mai intunecate pagini ale romanului: fiecare om era legat de brate si lipit cu spatele de trunchiul copacului. Un domn numai in camase, cu niste mustati teribile, cu un chip buhav de betie, trecea un restei de corn intre funie si copac si incepea sa se invarteasca. Pieptul si bratul nenorocitului chinuit pocneau. El urla de durere, pe cand calaul sau injura ca un surugiu cerandu-i sa marturiseasca adevarul".

Nici intamplarile acestea, nici altele, mai marunte, dar alarmante n-au avut darul sa trezeasca suspiciunea. Lumina revine, Matei si Sasa se plimba cu sania "pe partia sclipitoare de zapada", ca intr-un pastel de Alecsandri: "Totul parea asezat pentru o lunga viata, calma, limpede, careia natura lor putin expansiva ii dau o usoara umbra de ideaF'. Negresit, Viata la tara este si un roman al intimitatii si al tihnei familiale. Pe buna dreptate observa G. Calincscu: "Latura cea mai originala a romanelor lui Duiliu Zamtirescu este intentia de a nota intimitatea dintre suflete fine, clipele de extaz erotic" (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent).

MENTALITATI IN CONFLICT (fragment din roman) "Intr-o zi de vara, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor postalioni ce intrau in curte cu strigate si sultanat. Atat el, cat si nevasta-sa Sofita sarira din paturile lor numaidecat si se uitara pe fereastra. - Iii! e greu de noi! Tanase Scatiu, cu maica-sa! exclama boier Dinu. - Da nu-i mai zice asa, omule, ca te-a auzi a fata Ia-ti mai bine surtucul si iesi-le inainte. Coana Sofita trecu repede in odaia de alaturi, sa se mai diretice la cap, iar boier Dinu isi trase in fuga cizmele (strangand din ochi si blestemand), isi lua haina in spinare si iesi sa-si intampine musafirii. - Salutare, nene Dinule, zise nou l-venit, scuturand pe batran de mana. lacata, am venit cu mama. - Sarut mana, coana Prohiro; bre, anul asta fac grau mult. zise Murgulet, sarutandu-i mana cam din fuga. - Sarut ochii, mama; da ce se potriveste, esti fadul, coane Dinule! Uite, zau. maica, zise ea lui fiu-sau. parca vad pe caminarul Tasache Murgu: uite, leit-poleit cum e conu Dinu; nalt. uscativ la chip, asa smead ca dumnealui si fadul Lasa, zau, coane Dinule, ca sunteti fodui auzi, de atatia mari de ani vecini cu mosiile si sa nu lovesti dumneata o data pe la minei - Uite, zau, coana Prohiro, ai dreptate: da nu stiu cam s-a facut Vorbind astfel, batrana ingalbenea. incepea sa inghita in sec, se foia fara rost. pana ce cazu pe o banca din cerdac. - Aoleu, coane Dinule, zise ea repede, facandu-si vant cu mana, imi vine rau - Putin coneac. striga fiu-sau, ori apa de Vals. repede, sa ne dea ceva Murgulet se repezi fuga la camara si se intoarse numaidecat cu o sticla de coniac, pe care o varsa mai toata pe capul coanei Profire, pe cand fiu-sau o muncea pe la tample, sa-si vie in fire. In vremea asta se arata si Sofita Murgulet. Ea detepe barbati la o parte, saruta mana batranei, o mai stranse de un deget, o mai meremetisi, ce-ifacu, ca-si veni baba in simtiri. - Doamne, coana Profirito, cum stai dumneata afara, soro! Ia sa intram inauntru, cape nabusala asta te bolnavesti din senin, zau. Si, tinand pe baba de subsuori, trecura intr-o odaie racoroasa, mare, in care batrana paru a se inzdraveni ca prin farmec. Sofia Murgulet se ingrijea de baba cu un interes nespus. O puse sa-si istoriseasca patima de la descalicatoare, ii dete cafea cu lamaie, pica otet pe un carbune sub nasul ei, iar, pe de alta parte, porunci sa aduca tanarului dulceata, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit. - Ia spune-ne, coana Profirito, cum iti vine? Aci, incepu batrana o lunga siretenie de vorba: - Uite, maica, imi vine asa un nixis pe la stomah, si parca numa ia asa ma zgaltaie de chiept, si sa te tii numai goana la cap, si apoi parca-mi bate doua zbanturi in tample, de ma prapadesc, maica! - Si nu iai nimic dumneata pentru asta? - Da cate n-am facut! N-a cheltuit ghetu baiat o gramada de bani! Ba palianuri, ba consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cica sa iau apa de Vacs - De Vals, mama, o indrepta fiu-sau. Pe cand ei vorbeau astfel, usa se deschise de la un iatac din fund, si de sub perdelele albe de tara se ivi un chip rotund de fata, care, dand de obrazurile noua ale musafirilor, se facu stacojiu. - Mamuca draga avu ea aerul de a incepe. Dar din mijlocul odaii, se opri in loc, facu o plecaciune, dupa toate regulile ceremonialului de la pension, si dete navala sa iasa pe cealalta use. Coana Sofita o opri. - Tinco! Da nu saluti lumea? Unde te duci? Fata se opri din nou, nehotarata. Obrazul mame-si luase expresia obisnuita de nemultumire si descurajare, cand i se intampla cateodata sa se supere, iar conu Dinu se rusinase cu desavarsire de stangacia ei. - Saruta mana coanei Profirite, zise mama-sa. Un moment, cat mai trecu pana sa se hotarasca fala, coana Profira isi infipse privirile in ochii ei cu toata rautatea lor batraneasca. Fata auzise vorbindu-se in casa de neamul imbogatit al Scatiestilor ca de niste mojici renumiti, iesiti dintr-un vechi vataf al tatalui lui conu Dinu Murgulet, si a-i vedea in casa lor i se parea o adevarata enormitate. Dar in cele din urma, se duse sa sarute mana coanei Profire. Batrana o saruta pe obraz, uitandu-se la ea lung si scuturandu-si valurile de carne de pe trup de pofta rasului. - Ptiu, sa nu fie de deochi! ca frumoasa mai esti! Fata se duse dupa aceea la fiul batranei si-i intinse mana cu aceeasi reverenta; el ii raspunse tare si sigur de sine: - Salut! Apoi, fericita ca-si ispravise complimentele, se retrase in dosul scaunului lui tata-sau, si, dupa un minut, o sterse. Coana Profira incepu iarasi a rade: - Cresc, bata-le norocul, ca din apa Acuma numai barbat ii lipseste Conu Dinu Murgulet isi ciugulea unghiile de la o mana, neindraznind sa priveasca in fata batranei. in fond, il supara vorba coanei Profire, fiindca intelegea unde vrea s-o aduca. Dar nevasta-sa, cu sensul practic al femeilor, da din cap cu intelesuri. - Raul e, zise ea, ca nu facem grau destul. - Ia lasa, coana Sofito, raspunse batrana, conu Dinu sa traiasca! De atatia mari de ani de cand are mosia de la Eforie pe nimic, bez mosia dumisale parinteasca, marita pana acum sapte fete! Pe conu Dinu nimic nu-l supara mai rau decat sa-i fi zis ca are mosia de la Eforie pe nimic. isi musca din unghii mai adanc si tacu. - Asa e, ingana coana Sofita, dar avem greutati: fata la pension, nepotu-meu in strainatate - Aracan de mine, maica, da tot invata? Ce-a mai iesit si moda asta cu invatatura pana la adanci batranete! Uite, eu pe Tanase al meu l-am pus la treaba de mic copil, si, slava lui Dumnezeu, baiatul a iesit bun, treaba-treaba, plimbarea-plimbare. Acu sa-i gasesc o nevasta cumsecade si m-am linistit. Anu asta trebuie sa-l insor, ca mi-e c-oi inchide ochii fara s-apuc sa-mi vad nepotii Ce zici, coane Dinule? Conu Dinu dete din cap, parca ar fi zis ca asa e, dar ca asta nu-i treaba lui. Dupa ce-si ispravira cafeaua, Tanase Scatiu scoase o pana de gasca din buzunar, matura o enorma tigareta de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdara pe farfuriuta, iar tigareta in toc, si se sculara sa plece. Coana Profira dori sa vaza pe Tinca la plecare, dar fata nu se gasi nicaierea. Cam infipta, batrana saruta pe conu Dinu pe frunte, zicandu-i: - Asa sunt fetele, marfa scumpa. Ce zici, vecine, ne-ncuscrim? - Drum bun, coana Profira. Ia sa ridice cosul de la trasura! Valase Tafta, pune mana, sa nu se dea vizitiul jos. In sfarsit, plecara. In urma lor, coana Sofita umbla domol in jurul barbatu-sau, si. cu sfioasa supunere, cauta sa-i ghiceasca gandurile. Dansul isi rasuci o tigara, fara a zice nimic, si intra s-o aprinda. Fumul din salon il lua de cap. - Ah! Zi, te rog, sa deschida geamurile. Nevasta-sa stete un moment la indoiala. - Au sa intre toate mustele, omule. Murgulet se indrepta spre masa, sa gaseasca chibriturile, si dete cu ochii de pana de gasca lasata de tanarul Scatiu. - Deschideti usile, sa iasa mirosul de mitocani! Ia poftim de vezi, zise el, facand explozie, cu bratele incrucisate inaintea penei, cine-mi cere fata! Eu sa-mi dau fata la asemenea mojici? Doar daca mi-o lua Dumnezeu mintile! Ba-da-rani".

BIBLIOGRAFIE:

Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a II-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Micu, Dumitru - Scurta istorie a literaturii romane, vol. I, Ed. Iriana, Bucuresti, 1995.

Scriitori romani