roman postbelic ♦ roman realist subiectiv ♦ roman autobiografica romanul experientei - teme: Scoala/Adolescenta -
Marin Preda (1922 - 1980) a intentionat sa realizeze o tetralogie romanesca "morometiana", prin care sa contureze perioada cuprinsa intre "anii dinaintea celui de al Doilea Razboi M»ndiai" si 1960, cu scopul de a aseza taranimea romana "pe scena nationala prin participarea ei la cel de-al Doilea Razboi Mondial si prin aceasta pe scena universala". intr-un interviu acordat in 1975 lui Mihai Ungheanu si publicat' in revista "Luceafarul", Marin Preda marturisea ca ciclul morometian urma sa fie "o tetralogie, intre care "Delirul" vol.I (1975) si. voi. II vor fi romanele din interior", adica intercalate intre cele doua volume ale romanului "Morometii": volumul 1 (1955) si volumul II (1967), ultimul Fiind si "finalul acestei tetralogii". Romanul "Marele singuratic" (1972), considera Marin Preda, poate constitui "un fel de epilog [] dar nu fi inclus in aceste patru volume". Din pacate, al doilea volum al "Delirului" nu a mai fost scris. O nota comuna a acestor creatii literare o constituie evidenta componenta biografica, dar romanul care cu aderat reconstituie momentele esentiale ale destinului uman si literar al lui Marin Preda este "Viata ca o prada" (1977), penultima sectiune a scriitorului (cea din urma fiind romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni" -l980).
Totusi, substanta profund ideatica a acestei opere nu este reprezentata numai de evocarea intamplarilor vietii (chiar daca ele sunt atat de captinte!), ci mai ales rasfrangerea propriei constiinte in cuvinte si harul artistului au un graitor impact formativ asupra cititorului.
"Viata ca o prada" de Marin Preda se inscrie in literatura de frontiera, insa incadrarea operei intr-o specie anume a fost totdeauna incerta, penduland intre bildungsroman, eseu literar, memorialistica ori autobiografie artistica. Mai curios este faptul ca in anul aparitiei, 1977, aceasta creatie literara a primit Premiul Uniunii Scriitorilor la sectiunea "Publicistica si reportaj".
Romanul este scris la persoana I, autorul identificandu-se cu naratorul si cu personajul principal. Modalitatea narati se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea sa de catre personaj.
Perspecti temporala nu este totdeauna cronologica si lineara, ci se manifesta adesea ca discontinua, construita prin alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari construite prin flash-back si feed-back.
Perspecti spatiala reflecta un spatiu real, deschis (satul, scoala, Abrud, Cristur-Odorhei, Bucuresti, Balcesti, Sinaia etc), dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor si tulburarilor din inima si constiinta personajului.
Romanul poate fi si un monolog liric, deoarece autorul se destainuie, se analizeaza zbuciumandu-se intre cutezanta si nesiguranta, cautandu-si identitatea si locul in vremurile tulburi, complicate si confuze de dupa al Doilea Razboi Mondial, in social, politic, etic si artistic. Autorul-narator traieste o "aventura a constiintei", se confeseaza prin scrierea la persoana I, devenind propriul sau personaj. Autointrospectia eului biografic scoate la iveala eul artistic, cele doua componente existentiale, viata si creatia, se intrepatrund in profunzime, astfel ca "aventura constiintei" 1-a calauzit spre intelegerea unui ader de netagaduit, sentimentul existentei umane: "ca exist".
Semnificatia titlului. Titlul "Viata ca o prada" are o profunda incarcatura filozofica. Marin Preda, ca scriitor, este un spirit curios si "flamand" de viata, pe care ar vrea sa o apuce ea pe o "prada", pentru a intra "in miezul ei", pentru a o intelege si pentru a o trai cu maxima intensitate.
Capitolul XII sugereaza titlul romanului si incepe printr-o confesiune a scriitorului care descopera, usor dezamagit si nelinistit, ca intentiile sale "asaltau din toate partile viata pe care o cunoscusem pana atunci fara sa reusesc sa intru in miezul ei".
pn episod alegoric explica, printr-o viziune grotesca, dorinta nestavilita a tanarului scriitor de a trai cu intensitate si nesat viata, in toata plenitudinea ei.Autorul-narator-protagonistisi aminteste o imagine care-l impresionase puternic si pe care o aseamana cu dorinta omului de a apuca viata cape o prada, numai ca trebuie sa stii de unde sa incepi, ca sa poti "sa-ti ini coltii" in ea. "O gramada de catelandri", schelalaind de foame, incercau sa sfartece un cal mort, pe care il gasisera intr-o gauna. insa, de oriunde il apucau, cainii nu reuseau sa smulga nicio bucatica din calul care "rezista" si niciunul nu gasea punctul slab care "ar fi deschis drumul celorlalti". Printre ei, nu era "niciunul batran si experimentat care sa-i invete" de unde ar trebui sa inceapa, in care parte a calului mort sa-si ina dintii. Asemenea calului, viata este o prada care nu se lasa cucerita usor, "daca nu stii de unde s-o apuci": "Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tanar, o prada care nu cedeaza, daca nu stii de unde s-o apuci".
Tema operei "Viata ca o prada" este, in fond, romanul scrierii romanului "Morometii", intrucat intreaga confesiune a autorului se refera la cautarea infrigurata a unui subiect pentru viitoarea sectiune. Memoria involuntara a autorului aduce in actualitate (timp obiectiv) intamplari, evenimente, oameni din trecut (timp subiectiv), pe care naratorul le organizeaza intr-o epica structurata, in principal, pe doua uri de actiune: unul care urmareste copilaria si adolescenta protagonistului si celalalt care reliefeaza zbaterea eului artistic in ascensiunea catre profesia de scriitor. in acest roman, cu un evident caracter autobiografic, protagonistul pastreaza numele real al autorului, Marin Preda, spre deosebire de alte opere in care personajele autobiografice au nume fictionale: Niculae Moromete ("Morometii") si Paul Stefan ("Delirul").
In epica romanului, a carui naratiune este la persoana I, eul real se substituie adesea eului ficaonal, protagonistul fiind un personaj incomod prin convingerile ferme, prin indoielile tulburatoare, dar mai ales prin atitudinea de moleseala manifestata in lumea satului ori cea cutezatoare si tenace in universul citadin si artistic.
Structura compozitionala. Romanul se deschide cu un motto care apartine lui Marin Preda si se refera la importanta pe care o are "scrisul" pentru autor. El porneste de la o presupunere: daca scrierea unui roman l-ar putea costa viata, in niciun caz nu ar lua hotararea "de a renunta la scris".In cele 43 de module si prin naratiunea la persoana I, autorul, care se identifica intru totul cu naratorul si cu protagonistul, relateaza momentele esentiale din copilarie si adolescenta, ca elev, precum si framantarile, imprejurarile si hotararea pentru a-si implini menirea de scriitor.
Constructia subiectului nu este lineara, ci alternarea urilor epice evidentiaza in mod diferit subtilitatea trairilor sufletesti, nuantele, afective si conturarea discreta a personajelor, fara insa a distorsiona coerenta narati a textului.
Relatiile temporale plaseaza inceputul actiunii in perioada interbelica, iar perspecti spatiala reala se substituie, mai intai, satului natal, Silistea-Gumesti, apoi altor locuri concrete, Abrud, Cristur-Qdorhei, Bucuresti, Sinaia etc.
Incipitul romanului este o confesiune, formula artistica fundamentala a intregului roman, prin care protagonistul isi aminteste o intamplare din copilarie, care a declansat "aventura constiintei mele". Membrii familiei, asezati in jurul micii mese rotunde, aidoma celei din "scena cinei" care deschide romanul "Morometii", il privesc pe mezin cu dezaprobare, deoarece luase painea "mare si rotunda" si o tinea strans in brate. Reactia tatalui i-a surprins pe toti, dai forta cuvintelor "Ia-o, ma, si perasta!" si gestul concomitent de a-i mai da inca o paine l-au trezit pe protagonist la realitate, declansandu-i reflectia ce fundamenta filozofia de viata a viitorului scriitor: "aventurile vietii noastre sunt ale constiintei, desi viata ei aderata nu e niciodata libera de instincte si nu o data e neputincioasa in fata lor, in rau, dar si in bine".
Romanul poate fi structurat in doua mari perioade autobiografice:
a) perioada interbelica, in care autorul-narator-personaj rememoreaza anii copilariei si ai adolescentei, urmarind traseul scolar al viitorului scriitor;
b) interlul cuprinzand al Doilea Razboi Mondial pana in deceniul cinci al sec. XX, care reliefeaza zbaterea eului artistic in ascensiunea spirituala catre profesia de scriitor, sub influenta schimbarilor profunde in politic, ideologic, social, precum si viata literara bucuresteana, ale carei personalitati artistice sunt conturate necrutator de catre narator.
a) Romanul copilariei si adolescentei respecta, in general, succesiunea cronologica a intamplarilor, mai ales in primele module ale romanului, alternanta urilor epice manifestandu-se in celelalte module.
Primele amintiri consemnate in roman sunt legate de anii petrecuti la scoala din satul natal. Silistea-G urnesti, perioada pe care protagonistul o percepe cu nedumerire si dezorientare. Tatal il daduse la scoala atunci cand baiatul avea opt ani, cu intentia de a sti, ca si fratii mai mari, doar sa se iscaleasca, apoi sa treaca la truda campului si cresterea animalelor. La inceput, abia reuseste sa promoveze clasele I si a H-a, dar in anii urmatori elevul-protagonist ia premiul I, spre uimirea sa, a tatalui si a tuturor satenilor, mai ales ca riu avusese nici carti dupa care sa poata inta. La un moment dat, mama ii facuse rost de 5 lei si copilul daduse fuga la intator ca sa-si cumpere "Citirea", dar acesta i-a spus ca manualul costa vreo 25 de lei. Atunci, inteligenta nati a baiatului a oferit solutia cea mai eficienta, cumparand un maculator, pentru ca o sectiune putea imprumuta de la ceilalti copii, dar in niciun caz n-ar fi avut cum sa scrie in caietele altora. E posibil ca toate acestea sa fi plasmuit, in opinia generala, convingerea ca baiatul trebuie sa urmeze "mai departe, la liceu sau la scoala normala de intatori", mai ales ca el nu simtea libertatea spatiului rural, ci, dimpotri, i se parea ca traieste in sat ca "intr-un tarc".
Capitolul al N-lea debuteaza cu mentiunea ca nicaieri "in cele o mie de ini ale Morometilor" n-a avut timp autorul sa relateze calatoria pe care Niculae, "erou a carui copilarie era a mea", a intreprins-o impreuna cu tatal sau la Campu-Lung (grafia in cf.cu editia publicata de editura sectiunex Serv, 2004 - «.«:). Baiatul de doisprezece ani dorea cu ardoare sa "edeze" din familie si. din sat, asa ca isi incearca norocul si depune dosarul pentru examenul de admitere la scoala din Campu-Lung. Din pacate, este respins la vizita medicala din cauza vederii slabe. Copilul nu intelege cum medicul, care purta ochelari, "nu admitea ca si altii sa mai poarte ochelari si sa invete sectiune".
Esecul il face, probabil, pe Tudor Calarasu sa aiba compasiune fata de baiat, astfel ca hotaraste sa mearga la Mirosi, unde se afla o scoala "de arte si meserii", la care este posibil sa obtina bursa, intrucat aici nu veneau, dupa consideratiile tatalui, decat cei "cu capetele mari cat dovlecii care nu sunt in stare de altce". intr-o librarie din Mirosi cunosc un domn care se dovedeste a fi "un fals librar" si "un fals profesor" si care, in schimbul sumei de 1000 de lei, se ofera sa-i faca rost lui Marinica de un loc la o scoala normala de intatori, unde in tara. Examenul sustinut, totusi, la scoala de arte si meserii din Mirosi ii provoaca protagonistului o dezorientare totala, intrucat obtine ca medie de admitere numai sapte, iar pentru bursa i-ar fi trebuit minim nota noua. Asupra naratorului-personaj "se abatu o negura", confuzia care ia nastere in mintea sa este provocata de faptul ca ori nu stia multe lucruri care se cer la examen, ori "stiam prost acele lucruri".
"Aspiratia autorului-narator de a afla, cu ajutorul cartilor, "ce e lumea si cine eram eu insumi" are sanse de a fi implinita, deoarece "falsul librar" rezol sa fie primit la scoala normala din Abrud. Dupa o sedere de doua saptamani in Bucuresti, Marin pleaca spre Abrud impreuna cu protectorul sau. Aici, baiatul afla ca locurile la aceasta scoala nu erau ocupate, ca nici nu se dadea examen de admitere. Sustine insa, examenul de bursa, pe care-l promoveaza cu media zece, aflandu-se in fruntea listei candidatilor, ceea ce din nou ii starneste nedumerirea privind esecul de la Mirosi.In aceasta perioada, descopera viitorul scriitor magia cuntului, pe care urma sa-l noteze pe hartie si sa realizeze o intreaga opera de certa loare. Prinflash-back, misterioasele cuvinte" ale tatalui despre painea pe care copilul o tinea strans in brate ("Ia-o, ma, si pe asta"), ii trezise autorului "viata constiintei" datorita careia devenise "constient ca exist". Aceasta "prima tresarire" de percepere a lumii inconjuratoare prin cunt i-au deschis copilului ochii asupra vietii reale. Naratorul isi aminteste cum tatal sau, asemenea lui Ilie Moromete, statea pe prispa si, cand trecea vreun om pe drum si il saluta: "Buna ziua, ma, nea Tudore", acesta raspundea tare si cu toata sinceritatea: "Buna sa-ti fie inima, ma, Carstache", dupa care soptea cu satisfactie pentru sine: "Te'n c pe ma-ta de zaltat". Urarea binevoitoare rostita cu voce tare si injuratura soptita, ambele adresate concomitent aceleiasi persoane, ii fundamenteaza autorului-narator convingerea in atotputernicia cuntului si-i dezluie faptul ca "omul poate gandi simultan doua lucruri care se bateau cap in cap". Un alt element autobiografic prezent in romanul "Morometii" este* si porecla "Patanghele" pe care satenii i-o dadusera lui Ilie Moromete, precum si personajul Cocosila, singurul care indraznea sa-i spuna porecla in fata lui Moromete: "Cocosila ii spunea si el tatalui meu, adesea, Patanghele, si nu intelegeam de ce tata sta de vorba cu el si parea ca nu aude porecla".
Eternitatea naturii este o alta descoperire manifestata in "aventura constiintei" naratorului, care se simte emotionat la gandul ca apele, padurile, soarele sau ploile vor dainui si dupa moartea sa, ca altii, ce se vor naste perpetuu, vor vedea si ei aceeasi natura vesnica. insa, mai presus de orice, singurul lucru care-l face pe autorul-narator-prqtagonist sa ramana "mut de fascinatie era cuntul rostit de oameni". Mult mai tarziu, cand citi opera lui Tolstoi, riaratorul-personaj intelege faptul ca "nu numai cuvintele exprima sufletul uman, ci si lumea in care el se proiecteaza in afara", ceea ce-l face sa priceapa ca, fara sprijinul oferit de cuvintele din carti, omul singur nu poate ajunge cu gandirea in profunzimea ideilor si aderurilor ce guverneaza existenta umana.
Cate episoade povestite de autorul-narator-protagonist contureaza o imagine monografica a scolii romanisti, precum si statutul elevilor din intamantul de stat al perioadei interbelice. O prima obsertie a personajului-narator este'aceea ca se inta mai bine cu un profesor ce inspira simpatie, dar si cel care-ti inoculeaza teama poate avea un efect benefic. Pe Marin il interesau in mod deosebit istoria si matematica, dar profesorii respectivi erau lipsiti de har: primului ii placea prea mult materia pe care o preda si atunci, in mintea sa, nu mai era niciun pic de loc "sa-i mai placa si de noi", iar celalalt era "un ingamfat" si avea o "solemnitate deplasata", intrand in clasa ca intr-o biserica. Enert de obsesia profesorului de matematica* pentru marii matematicieni si de infatuarea sa fara margini, jignit de apelativul "uratule" pe care i-l spusese atunci cand il intrebase de ce nu inta, elevul Marin Preda este cuprins de spaima corigentei si face eforturi deosebite in insusirea teoremelor si demonstratiilor pe care le ignorase doua trimestre. Subiectul tezei din trimestrul al treilea este extrem de dificil, elevii reprosandu-i profesorului acest fapt. Singurul care solutioneaza cele trei probleme si termina teza cu o jumatate de ora mai devreme este elevul Marin Preda, care obtine nota zece. Profesorul se arata foarte derutat si suspicios, gandind logic ca, daca era in stare sa stie de "zece", atunci de ce luase doua trimestre la rand media trei? Din aceasta intamplare, personajul-narator inta inca ce despre fiinta umana: oamenii isi schimba foarte greu sau deloc primele pareri, deoarece nimeni nu are rabdare si nu-si pierde timpul cu intelegerea personalitatii celuilalt, cel mult te considera ciudat si fac un semn cu degetul la tampla, adica ce nu e in regula cu tine. Figura centrala a tatalui si felul cum "spunea" el aderurile marunte dar univefsal-labile despre prostia oamenilor care "impaneaza" lumea ii fundamenteaza viitorului scriitor propria conceptie despre etica umana: "omul sa ramana om, adica sa n-o ia razna impotri altora, sa stea la plugul lui, daca era plugar, la cinstea lui de om, daca era om de omenie, adica iubitor de alti oameni, la sectiunea lui daca era carturar, la nesta si copin lui, daca ii avea la casa lui, daca nu vroia sa se faca de ras prin hotie, tradare, betie, lene si minciuna". Scoala normala din Abrud se desfiinteaza, iar naratorul-personaj este transferat la o scoala din Cristur-Odorhei. Din aceasta perioada se remarca ura profesorului de istorie, un aderat talent didactic, dar care, din pacate, a fost concentrat, intrucat avea sa izbucneasca, in curand, al Doilea Razboi Mondial.
Imagini ale agresivitatii umane, o tema predilecta in opera lui Marin Preda, constituie esenta cugetarii care deschide modulul al VlII-lea: "Nimeni nu scapa de violenta altora, dupa cum nimeni nu scapa ocazia [./.] de a fi violent cu altii". intr-o zi, elevul-narator este scos singur la lectie de catre profesorul de geografie, desi acesta obisnuia sa asculte cate trei-patru odata. Cu toate ca era un domn cu maniere alese si parea mai degraba bland; profesorul se enerveaza inexplicabil, desi elevul daduse destule raspunsuri bune. Brusc, se repede asupra elevului-narator, incepe sa-i dea cu pumnii in cap, apoi ii ine degetele, ca niste gheare, in abdomen, amenintandu-l bestial: "iti scot matele din tine!". Reactia nejustificata a profesorului ii produce adolescentului o mare tulburare si-l face sa se intrebe ce rau ii facuse sau cu ce drept vrea "sa-mi scoata el mie matele din mine?".* in pauza Marin este chemat in biblioteca profesorului, care-si cere iertare pentru iesirea lui, se arata foarte incurcat pentru comportamentul violent si, cu lacrimi in ochi, marturiseste ca nu stie ce l-'a determinat sa-i faca rau. Adolescentul nu stia pe atunci "nici sa acuz si nici sa iert", asa ca a putut numai sa-si dea seama ca nu-l ura pe profesor, "dar nici lacrimile lui nu-mi atingeau inima".
In septembrie 1940, scoala de la Cristur-Odorhei se desfiinteaza si Marin este transferat la Bucuresti, prilej cu care tatal il avertizeaza ca nu mai poate sa faca rost de bani pentru taxe si internat si-l consoleaza cu aprecierea ca "un om cu patru clase secundare nu se aseamana cu unul care n-a intat nimic". Asadar, mezinul are toate sansele sa izbuteasca, din moment ce Nila, unul dintre fratii mai mari, care nu intase deloc sectiune, ajunsese portar la blocul Algiu din Bucuresti, il incuraja tatal pe Marin. Ca si Ilie Moromete ("Morometii"), Tudor Calarasu il inta pe baiat sa termine si el "tarasi, grapisi" clasa a patra, dupa "sistemul lui cu fonciirea, prin amanari si promisiuni". Copilul se simte in permanenta ocrotit de tatal sau, and sentimentul reconfortant ca el poate alunga toate relele si neplacerile care-i ameninta viata: "«-Ce faci, ma, copile?» Si lumea intunecata a carei perdea se daduse o clipa la o parte si zusem uratul si abjectia, se inchidea la loc si inceta sa mai existe pentru mine". Protejat este si de alti membri ai familiei, intrucat pentru a putea fi tinut la scoala muncise atat mama, Joita, cat si surorile sale, Mita si Ilinea. insa, acum cand Marin este pe cale sa-si implineasca visul de a eda definitiv din "tarcul" rural, se intristeaza ea tatal sau, aidoma lui Ilie Moromete, isi lua mana de pe el si-i inducea gandul nemarturisit ca "indarat n-aveam ce mai cauta". Viitorul scriitor se numea Marin Calarasu, iar pseudonimul Marin Preda este preluarea numelui de fata al mamei sale, Joita Preda.
Marin este admis elev la Scoala normala din Bucuresti, aflata pe strada Sfanta Ecaterina, desi nu platise taxele de internat, iar directorul I.Ionascu il ameninta cu exmatricularea daca tatal sau nu trimite banii. Ca si Ilie Moromete, tatal raspunde la scrisoarea primita de la directorul scolii ca, deocamdata, nu are bani, dar "ca o sa aiba sa-l mai pasuiasca O sa trimita negresit, nici vorba cum sa nu" si semneaza "cu stima, Tudor Calarasu". Din cauza cutremurului din 19 40, scoala se inchide temporar, iar Marin ramane in Bucuresti, sa locuiasca la Nila pana cand se redeschid cursurile, pe care le absolveste cu note proaste la toate examenele, and media generala 6,26, iar la puitare nota 6,00. Astfel, se incheie adolescenta naratorului-personaj Marin Preda, cu intrebarea retorica: "Cine ghideaza pasii unui tanar?".
