VERSURI Volum de Leonid Dimov.
A aparut in anul 1966, la Bucuresti, Editura pentru Literatura. Este cartea de debut a poetului. Adevaratul sau debut ar fi trebuit sa fie, totusi, placheta de poeme Litanii pentru Horia, scrisa inaintea acestor versuri, dar tiparita abia in anul . Aceasta nu anunta, insa, liniile mari ale universului imaginar al poetului si nici tehnicile sale specifice, care-l vor situa pe directia "onirismului estetic", profesat si teoretic, alaturi de alti "onirici", precum D. Tepeneag, Vintila Fvanceanu sau Daniel Turcea.
Apantta cu o oarecare intarziere fata de volumele unor poeti ce aveau sa se impuna in prim-planul "generatiei '60", cartea lui Leonid Dimov are avantajul de a ilustra o poezie ajunsa deja la nivelul deplinei maturitati, caci toate datele definitorii ale viziunii dimoviene sunt viguros reprezentate aici si nici o concesie de ordin conjunctural-ideologic nu o afecteaza. Atmosfera onirica se anunta din primul poem, intitulat Uluire si numind una dintre starile lirice fundamentale, de uimire si incantare in fata unei lumi de miracole in continua stare de productivitate si expansiune. Devenita motiv decorativ, "pasarea lovita de alice" lasa aici sa "curga dintr-insa vise", pe care "in odaia cu blidar si glastra
Le-a privit tot satul la fereastra": pe substanta realului perisabil creste imaginea artistica propusa de reveria lirica.
Chiar si atunci cand pare a se apropia de un obiect identificabil in realitate, poezia sugereaza trecerea lui intr-un regim al gratuitatii si purei contemplatii estetice, precum in poezia Hibernala:
"Am mere de purpura. Tine-le
Sa le lasi sa cada-n zapada".
In majoritatea cazurilor, discursul poetic se deschide spre un spatiu pur fanlasmatic, cu o libertate totala in asocierea elementelor care intra in jocul combinatoriu, definibil si Ia Leonid Dimov cu o expresie a lui Eugen Fink, ca "reverie activa".
E un teritoriu al coabitarii tuturor regnurilor, al variilor interferente de planuri ale realului-imaginarului, cu schimbari rapide de decoruri si peisaje, instabile, aleatorii, precum cele ale visului, constranse doar intr-un mod foarte relativ de disciplina prozodica - ritmuri si rime, adesea aliteratii, contaminari sonore intre cuvinte, una dintre mizele majore fiind aceea a armonizarii muzicale a intregului, in vederea careia poetul cauta frecvent cuvantul rar, pretios, purtator de culori somptuoase.
Rezulta un fel de "paradis artificial", luxuriant si exotic, trimitand spre traditia parnasiana si simbolista, aceasta din urma evocata si de motivul liric recurent al calatoriei, ce antreneaza viziuni "seriale" si calcidoscopice, "desfasurari" de imagini festive, scaldate intr-o lumina feerica. Foarte bogata, sfera semantica a calatoriei asigura in cea mai mare masura unitatea viziunilor aparent faramitate si divergente, textul poemului nefiind adesea decat o etalare succesiva de imagini hipnagogice, de "privelisti" inregistrate pe itinerare foarte ramificate, ce pot porni de oriunde catre oriunde. Disponibilitatea pentru asemenea "calatorii" e afirmata nu o data, si ca constituie un prinmm movens al poemului:
"Ne vom urca peste o clipa
Inlr-un vehicul nevazut", "M-au invaluit intr-o clipita
Asii necuprinse si lacustre" Frapeaza si incanta mereu abundenta obiectelor, fiintelor, miscarilor ce se propun ochiului mirat:
"Nu suntem singuri. Cirezile norilor fata.
Ne privesc sarbatori din podeaua spalata.
Ne pandesc fluturand peste umarul stang
Naframe cusute din margini de crang.
Sunt si alte privelisti in ochiuri de geam"; "Eram in stropi multiplicati si noi"; "In ochi ne joaca-n cioburi vinetii
vechi caldaram de porturi plutitoare".
Un vers eminescian, citat de poet ("Caci unul era toate si totul era una") poate sugera chiar geneza viziunii poetice, ca populare a golului primordial cu aici - o multime de figuri geometrice:
"Cilindri, conuri, sfere, bolizi, elipsoide
Au nins de dimineata peste Saharc vide" Sau, in alta parte:
"Cresteau peste deserturi tropicale
Paduri de solzi, de unghii roz, de zale
Si-n luminarea lor sfasietoare
Paseri de sticla invatau sa zboare".
O vegetatie tropicala sui generis este, de fapt, toata lumea lui Leonid Dimov, nascuta in zarea privirii concentrat-contemplative ori visatoare; cate o "deschidere"
(usa, fereastra, geamuri, lucarna, coridor, lunci etc), cate un "orizont" sunt figurile spatiale ce organizeaza universul oniric, ceea ce se "vede" prin aceste deschideri apartinand unei arii semantice de ordinul "seriei" si succesiunii: sir, caravana, tren, strada pe care circula numeroase vehicule, etaje, convoaie de corabii, cortegii de personaje din epoci si locuri diferite, tarabe insiruite in balciuri, pentru a etala multimea eteroclita de obiecte, vitrine, mese intinse cu siruri de bucale exotice, cioburi reverberante, stropi oglinditori, etc. etc. insumandu-le, oarecum, unele titluri de poeme includ cuvantul destin, chemat sa sugereze o anumita coerenta in ordinea temporala dominata de cate un motiv fantasmatic ce structureaza, intr-un mod foarte relativ, diversul si incongruentul: Destin cu pasari, Destin cu bile, Destin cu fluturi. Destin cu pesti. Destin cu lup Cateva exemple pot fi lamuritoare, precum acest fragment din Cina cu Marina, unde, de la contemplarea unui peisaj vesperal se ajunge la imaginarea unei cine exotice, in care apetitul verbal primeaza, desigur; lexicul e pretios, iar alchimia verbului alinge grade foarte inalte de muzicalizare a discursului:
"Opreste-te. Uite, e usa deschisa,
Ne cheama lucarne prin conuri de tisa,
La crestete, masa imensa asteapta,
Cu cate-un tacam sub lumina dreapta:
Prelung sa taiem pagurii adusi
Din Africi, de cafri in frac si manusi,
Meduzele roze gatite cu cimbru,
Cu fructe de mare pe spala de zimbru,
In sos ecumenic, anguile cu tic,
Calmari ingropati violet in aspic,
Si alte, din Marea Japoniei, feluri
Cu turme de sepii gonind in cerneluri".
Costumul sarbatoresc, luxul vestimentatiei suni de rigoare pentru niste contemplativi din spita cetatenilor Isarlikului, dedati eu euforii pur spirituale, ca in Destin cu fluturi, si facand chiar un ecou sintactic versului "matematic" barbian:
"Pe vasul alb in care stam de cart
Sa trecem, prin Caribde si Bizerte
Avem mantile negre de brocart
Si conice tichii de fosfor verde
Gelatinos meleag cu crabi inclusi
Taiem, prea calmi in lunecare, pontul
Si fiecare ne vedem din usi
Cum mesteca, in iris orizontul" Transporturile cu mirodenii din taramuri indepartate sunt inlocuite aici cu produse verbale, selectate pentru sonoritatea lor un pic "retro", asociata organic peisajului marcat de imaginarul simbolist:
"Poate ca n-ai sa recunosti
Corabia care ma duce,
Pradata de barbare osti
in veac mai lenes, prin Moluce // Am hidromeluri si absint
in ca, si menta tropicala.
Am aur rosu, am argint
Arborescent, crescand in cala"
(Neliniste).
Sub un titlu semnificativ, Desfasurari, are loc o intreaga vanatoare de miracole pe un teren deconspirat ca fiind cel al paginii albe carc-si asteapta prada:
"Nu pregeta, cu arme plane
Ocheste trist, printre liane
Si-ntreaga jungla daca zboara
Grosimea-i verde 0 doboara.
Vor cobori arunci in roata
Pe foaia ta imaculata
Mistreti cu ratul desfacut
Gramezi de crocodili in rut
Albi vanatori de tigri roz
Cobre facute golomoz
Bucati de bufnite regale
Stravechi soparle vesperale
Cozi de paun si cozi de caine
Fructe din arborii de paine
Ciorchini de papagali vorbind // Si planuri de Tombuctc noi
Pentru Saharele de-apoi".
"Exotismul" unor asemenea viziuni (cu traditie in romantism, parnasianism, simbolism, dar si in mai apropiata feerie onirica suprarealista) defineste jocul poetic dimovian ca instaurator al unor spatii ale sarbatorii, de "slava statatoare", de euforie a contemplatiei visatoare, avand radacini in Ion Barbu "balcanicul", prelucrata la modul oarecum "baroc", dat fiind gustul pentru decorurile in miscare, efemere, evanescente, si pentru luxurianta figuratiei. Universul imaginar isi devine autosuficient, traind intr-un regim al gratuitatii si esteticului pur, ca armonioasa desfasurare de "vedenii".
Un exemplu major poate fi poemul Destin cu bile, in care personaje iesite din istorie - "dudui", "cavaleri in frac cu mov joben", nu fac practic nimic: ei "tin in zgarda bile de eben" amintind de obiceiul oriental de a invarti intre degete siraguri de matanii, in momentele nu doar de rugaciune, ci - mai ales - de plictis si visare:
"Vaporul vechi cu doua roti uriase
Pluteste pe sub poduri, prin orase,
Licori albastre, galbene, verzui
Pe puntea lui spalata sorb dudui
Si cavaleri in frac cu mov joben
finand de /garda bile de eben" O secventa de peisaj metafizic-oniric accentueaza sentimentul de irealitate, trecerea intr-un spatiu al halucinatiei neagresive, in care pana si monstruosul poale deveni familiar prin decorativi/are si trecere in registru pur spectacular:
"Si doamnele, ce raset tes pe punte ' Si cum dezleaga palarii si funie
Cand trec deserte cheiuri si palate
Cu monstri la feresti iluminate. /Atunci, in noapte, cand se schimba garda
Aprind vedenii bilele si zgarda
Iar domnii cu joben incinsi in frac
Atoatestiulori, surad si tac,
Iar doamnele mai tare rad si sorb
cafi'L din lelgean de fildes orb".
Poetul are o adevarata voluptate de a-si "zugravi" fantasmele in culori somptuoase, luandu-si ragazul lcntorii pentru a inregistra detaliul pitoresc si materia pretioasa a obiectelor.
In acest sens, s-a vorbit pe drept cuvant despre Leonid Dimov ca despre un "parnasian al hazardului"
(Cih. Grigurcu).
Pe de alta parte, analizand ultimul poem citat, Scrban Foarta atragea atentia asupra caracterului cvasi-obiectual al imaginilor, ce refuza analogia, si metafora, transferul intr-un "dincolo ca absenta", astfel incat poemul putea fi caracterizat ca "onirem".
Structuri fragile, cum sunt si visele, poeziile ating un fel de paradoxala consistenta, prin precizia "descrierii" fantasmelor pe care le construiesc (Scriind despre un alt volum, ulterior, Carte de vise, Valeriu Cristea remarcase "dubla vocatie, onirica si rubensiana" a poetului).
Definit, in finalul cartii de Versuri, drept "semn intre gol si pariit" ori "puls care bate si nu e", poemul dimovian traieste in regim pur imaginar, asociind bucuria contemplatiei cu constiinta, in fond elegiaca, a precaritatii cuvantului scris si a lumii pe care o scrie.
