A aparut in Convorbiri literare, IV, 15 aprilie 1870 si apoi in ed. 1 - Maiorescu, p. 47.
Transcrisa pe curat, in 1869, in ms. 2259, f. 38 r. si v. a fost barata de poet, desigur dupa ce o copie de pe ea a fost trimisa la redactia revistei mentionate.
Deosebirile in textul aparut sunt foarte marunte fata de ms., unde avem de ex.: v. 25: l-am dat pallidele.raze; v. 31: Priivesc la tine demon; v. 34: De pe frunte de fecioara. La Convorbiri literare au fost inlaturate si unele forme provinciale moldovenesti: ceriu, de a buzei tale-nghet, a carei suflet, care se afla in ms. barat.
in ed. I, II - Maiorescu: v. 11: imbalsamate; v. 12: printre; v. 17: Astfel; v. 24; palorei: v. 27: sfanta, chiot; v. 29: dezmetit; v. 35: sfant; v. 36: spasmodic (ed. II): v. 44: si te-ntreb; v. 47: sfanta.
Strofa a X-a a poeziei o aflam intercalata in textul ms. al incercarii de roman Geniu pustiu si ar putea fi pusa in raport cu starea afectiva a lui Toma Nour fata de Poesis. Este totusi posibil si ceea ce sustine Perpessicius (ed. sa, voi. I, p. 287), ca avem a face numai cu o simpla coincidenta si ca Eminescu, barand versurile din Venere si Madona, a utilizat foaia pentru transcrierea romanului.
Venere si Madona, trimisa lui Iacob Negruzzi pentru Convorbiri literare a facut deosebita impresie asupra membrilor "Junimii": "Deprins cu pacheturi intregi de versuri si proza ce-mi veneau zilnic, ma pusei sa citesc cu indiferenta poezia Venere si Madona, dar de la a treia strofa, care incepea cu versurile:
Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata,
Sufletu-mbatat de raze si d-eterne primaveri
interesul mi se destepta si merse crescand pana la sfarsit. Foarte impresionat, am citit poezia de mai multe ori in sir, iar a doua zi dis-de-dimineata m-am dus la Maiorescu cu manuscriptul in mana. «in sfarsit am dat de un poet», i-am strigat intrand in odaie si aratandu-i hartia. «Ai primit ceva bun, raspunse Maiorescu, sa vedem.» El lua poezia si o ceti, apoi o ceti si a doua oara si zise: «Ai dreptate, aici pare a fi un talent adevarat. Cine este acest Eminescu?» «Nu stiu, poezia e trimisa din Viena.» «Foarte interesant, zise, inca o data Maiorescu, lasa manuscriptul la mine.» Peste cateva zile, fiind adunarea «Junimei», si Maiorescu citindu-ne Venere si Madona, toti si mai ales Pogor au fost incantati de acest poet necunoscut.
In urma acestor impresii, Iacob Negruzzi ii raspunde lui Eminescu in nr. de 1 aprilie 1870: "D-lui . Z. Pre bine. Se va publica cat mai curand. " Poezia a si aparut in numarul urmator.
in Directia noua in poezia si proza romana (1872), Maiorescu noteaza farmecul limbajului, o conceptie inalta si intelegerea artei antice in "strania" Venere si Madona. Criticul observa insa ca poezia cuprinde o comparatie confuza, ca strofa a IU-a este de prisos si slabeste poezia si ca tranzitia "Plangi, copila" este calculata (recherchee).
D. Caracostea, in Arta cuvantului La Eminescu (19838), combate parerile lui Maiorescu si ajunge la concluzia ca poezia are o valoare exceptionala pentru intelegerea avantului si maiestriei artei lui Eminescu (p. 127 si urm.). Totusi, observatia lui Maiorescu in ce priveste confuzia comparatiei Venere-Madona este intemeiata. Pentru cuprinderea in intregime a fondului, titlul este neconiplet, caci femeia pe care o adora intai, o dispretuieste pe urma si o priveste cu induiosare si caldura la sfarsit, este o a treia categorie de femeie, deosebita de celelalte.
Venus "marmura ca!da"reprezinta spiritul antichitatii cu intregul ei cult pentru frumusetea fizica. Este semnificativa legenda curtezanei Phryne, care, acuzata de impietate, a fost achitata de judecatorii uluiti de frumusetea ei si in teama religioasa de-a lovi in aceea care servise ca model lui Praxiteles si lui Apellcs. Vazand-o iesind din apa marii si storcandu-si pletele, Apelles a schitat pe a sa Venus Anadiomene. Eminescu a putut cunoaste si reproduceri dupa statuia lui Pradicr si tabloul lui Gerome.
Raphael, care a vazut femeia "plutind regina printre ingerii din cer"si a creat din ea Madona, reprezinta spiritul Renasterii, care formei frumoase ii da si un continut moral si ajunge la un ideal de frumusete fizica si de puritate.
Pentru poetul nostru, adica pentru epoca noastra moderna, femeia este si demon si inger, si perversitate si remuscare, si ochiri murdare si lacrimi purificatoare. Femeia nu mai este obiect al cultului pentru frumusetea fizica ori morala, ci numai obiectul pasiunii si, sub forma ei poetica, aceasta pasiune este la Eminescu excesiva in indignare si dispret, excesiva in ingaduinta umilita. in excesul pasiunii, poetul a aruncat asupra femeii "valul alb de poezie", dupa cum tot in excesul pasiunii, ii vorbeste de "ochirile murdare" si de "inima stearpa, rece".
Cezar Papacostea remarca, in Filosofia antica in opera lui Eminescu (p. 38) ca Schillcr a avut la fel pasiune pentru lumea antica in frumusetea ei si a exprimat-o in Die Gotter griechenlands.
"Dulce veste" este expresie calchiata dupa "buna veste" - evanghelie. Si aceasta nuanteaza cultul poetului pentru idealul antic.
Ca expresie a dragostei, versul arc ceva din turnura declaratiei de dragoste a lui Lapusncanu catre Roxandra, in drama lui Bolintineanu Alexandru Lapusneanu, I, se. 4: "Da, da, te-am vazut intr-un vis curat ca cerul, cazand rumena in bratele mele, am auzit o tanara si dulce soapta trecand pe buzele tale"
Expresia "marmura calda" este plina de originalitate, iar ideca este in contrast cu aceea din Amorul unei marmure. in povestirea Visul unei nopti de iarna, Eminescu caracterizeaza ca "un coeur de marbre" pe femeia automat, de care se indragosteste tanarul student din povestirea lui Hoffmann (vezi ms. 2255, f. 266).
Se poate stabili cu probabilitate la ce imparat-poet se gandeste Eminescu in acest vers pe cat de frumos, pe atat de original. Literatura ne ofera un astfel de imparat. Viata lui Sardanapal, privit, in general, ca suveranul desfranat tipic, a servit ca subiect tragediei lui Byron Sardanapalus, dedicata lui Goethe si admirata de acesta pentru noutatea tratarii.
Eminescu a cunoscut lucrarea, dupa cum se vede din felul evocarii Babilonului in Memento mori, unde atentia lui a ramas fixata numai asupra vietii de placeri si desfranari de la curtea lui Sardanapal. in versul din Venere si Madona, insa, se arata mai adanc intelegator al tipului uman pe care il creeaza Byron.
in adevar, chiar din actul I, se. I aflam de imputarile aduse lui Sardanapal de catre cumnatul sau Salemenes: ca e efeminat, ca poate duce la distrugere un imperiu in inflorire de treisprezece secole, dar ca se spera inca la o smulgere a lui din moliciune si rusine (sloth and shamc). Sardanapal, asa cum apare din tragedie, uraste razboiul, nu vrea ca popoarele lui sa-nalbeasca cu oase malurile Gangelui, nu vrea ca sclavii sa se istoveasca ridicand piramide: idealul urmarit este ca supusii de sub sceptrul lui sa traiasca in liniste, in bucuriile vietii, sa nu stie ce-i mizeria omeneasca, sa coboare in moarte Iara sa se auda de la el vreun geamat (act. I, SC. 2) Visurilor de imparat-poet li s-a raspuns cu imputari de lene si desfrau si cu o revolta. In actul IV, se. 1, Sardanapal arata la ce stare de fericire voia sa aduca imparatia: "Credeam ca am tacut din domnia mea neofensiva o era de dulce pace in mijlocul analelor noastre insangerate, o oaza verde in mijlocul unor secole de desert, o oaza spre care viitorul sa-si intoarca privirea, sa surada si s-o cultive, sa supine ca nu se poate rechema domnia de aur a lui Sardanapal. Credeam ca am facut din regatul meu un paradis si din fiecare luna o epoca de noi placeri." imparatul-poet al lui Eminescu este un monarh care concepe qpetic viata si pentru sine, si pentru supusii sai.
Pentru.versul lui Eminescu ar putea fi si o alta explicatie, pe care-o socotim mai putin plauzibila: ar fi vorba de Solomon, despre care poetul scrie in Memento mori, v. 181 183:
Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire
Si facand-o sa rasune o psalmodica gandire,
Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet.
in idealizarea femeii iubite intra si un element mistic. "Plutind regina printre ingerii din cer"
ne duce gandul la Regina angclorum din litaniile Sfintei Fecioare ale bisericii catolice, dupa
cum arata 1. M. Rascu in Eminescu, Poezii de iubire (in Alte opere din literatura romana.
Bucuresti, 1938, p. 'l48, nota 2).
La Deparateanu, in poezia
In fine:
Atat; restul legende, mit, basme - Poezia
Din demoni face ingeri, precum mitologia
Din oameni facea zei.
intre versurile de revolta de aici si unele versuri dinlr-o elegie de Propertius (Elegia de despartire, III, 24) tace apropiere C. Balmus, Cateva note despre Propertius si Eminescu, in Viata romaneasca, Iasi, 1928, voi. LXXIV, p. 217 si urm.: "Falsa ti-e increderea in frumusetea ta, feWie, pe care numai marea-mi admiratie te-a facut mandra. Iubirea mea te-a incarcat, o! Cynthia, cu-asa laude, si mi-i rusine acum ca te-am facui celebra prin versurile mele. Te-am laudat de-atatea ori fara sa meriti, incat iubirea m-a facut sa cred ceea ce nu esti; si ti-am asemuit de-atatea ori culoarea fetii cu rozul aurorii, in timp ce fata-ti era sulemenita." Si acel "crudo" din v. 23 si 29 isi are corespondentul la Propertius: crudelis.
D. Caracostea face apropiere intre partea de invectiva din poezia lui Eminescu si O iluziune pierduta de N. Nicoleanu (Arta cuvantului la Eminescu, p. 135).
Originalitatea lui Eminescu, in ce priveste intensitatea sentimentului si expresia literara, iese si mai mult in relief daca in discutia despre Venere si Madona aducem poezii cu tema inrudita. Astfel la Crcteanu, in Sonet XII:
Curgeti, o, lacrami! lacrami amare!
Caci al meu suflet azi s-a zdrobit.
Vazand femeie ce am iubit Tradand amoru-mi curat si mare.
Oh! o femeie ce suflet n-are Este un vierme bun de strivit!
Orice iluzii, orice-ncantare
Din al meu suflet azi au pierit!
Apropiere intre Eminescu si Deparateanu la Al. Cioranescu, op. cit., p. 95; vezi si comentariile de la Amorul unei marmure, v. 41 44.
Precum vedea-nainte-i o mistica femeie
Cand zugravea Madona divinul Rafael.
Poezia lui Crcteanu nu e cuprinsa in voi. Melodii intime din 1855, dar poate ca a aparut in vreo revista din anii urmatori. Acest misticism in dragoste este oricum de natura romantica si putea ajunge la Eminescu pe calea literaturii germane ori franceze. in Lapeau de chagrin, Balzac a creat tipul de pasionat, Raphacl, care, in dragostea lui pentru Fedora, spune ca numai de Madona lui Murillo a putut fi inaltat in regiunile cele mai pure ale iubirii. Tot in Balzac, Splendeurs et miseres des courtisanes, voi. 1, baronul Nucingen se indragosteste de curtezana Esther si-i gata sa-i cada in genunchi ca-n fata unei Madone de Raphacl.
Opozitia curtezana-madona, si-n Ursule Mirouet de Balzac: "si vous jouez avec ellc la charade du premier amour, elle se posera en Madone de Raphael".
Bogdan-Duica da un citat din Vorschule der Aesthetik, voi. I, de Jean Paul, un scriitor cunoscut de Eminescu: "Dar nu in padurile vechi germanice, ci in templele crestinesti locuia iubirea romantica; si un Petrarca, care n-ar fi crestin, ar fi cu neputinta. Singura Maria nobiliteaza romantic toate femeile; de aceea o Venere poate fi numai frumoasa, dar o Madona, romantica. Aceasta iubire superioara a fost sau este floare din crestinismul care, cu zelul sau contrar lucrurilor pamantesti, topeste corpul frumos, intr-un suflet frumos, pentru ca apoi sa iubeasca corpul in acei suflet, adica sa iubeasca frumusetea in infinit" (Buletinul "Mlihai Eminescu ", 1932, p. 200). 39 La Crcteanu, in Confesiune (Melodii Intime):
Si iar simt cu-nfocare ca inima mea bate.
Si iar dintr-o copila facui o zeitate
Caci dat este din ceruri poetului ferice
Sa-nvaluie in raze pe-aceea ce iubeste.
In armonii sa schimbe aceea ce-i sopteste,
Sa faca obiect sacru din ceea ce el canta
De comparat ultimele versuri din Venere si Madona cu Sonetul XXXIV de Shakespeare, partea finala:
Rusine ti-i - durerea nu-mi reduce,
Te poti cai - si pierderea ma-nclina.
Ai remuscari -port a insultei cruce
Cu mine - si-alinare cum sa-mi vina?
Ah! lacrimi versi, dragi perle din iubire?
Rascumperi pasuri cate-au sa se-nsire!
Bogdan-Duica, in legatura cu procesul psihologic din Venere si Madona, trimite la o nota ms. a lui Eminescu de pe vremea Glossei (ms. 2258. f. 72 v.): "Cand vedeam in Somnambula pe amant (aruncand) pe amanta sa in genunchi, departe de el, desi se ruga cu lacrimi, ma miram cum un om poate sa refuze rugaciunile sau e-n stare sa nu creada asigurarilor unei femei atat de frumoase. Eu in locu-i as fi cazut in brate-i si as fi uitat tot - Atunci. Azi nu ma mai mir." (Buletinul "Mihai Eminescu", 1930, p. 67.) in Somnambula lui Bellini, Elvino arunca Amine' grele vorbe de imputare:
Traditrice!
II tuo core ingannator
Va, spergiura La lua voce orrormifa
Sprezzo, infamia a lei conviene
(Act. I, sc. II)
Ah! perche non posso odiarti,
Infedel, corn' io vorrei!
Ah! del tutto ancor non sei Concellata da! mio cor.
Possa un altro. oh! possa amarii
Qual t 'amb quest' infelice!
Altro voto. o traditrice, Non temer da! mio dolor!
(Act. II, sc.4)
Libretul operei este de Felice Romani. Opera Somnambula (1831) a fost mult gustata la noi in epoca tineretii lui F.minescu.
Dam exemple din care se poate vedea ca procesul psihologic poate lua si alt curs decat cel din poezia lui Eminescu. La Byron, in Catre Carolina: "Sceptic bland, nu te insela in ce priveste cauza emotiei mele. indoiala nu poale pune stapanire pe inima indragostitului de tine; el venereaza fiecare privire a ta cu devotiune si un suras poate sa-1 vrajeasca, iar o lacrima sa-i schimbe convingerile."
in Lapeau de chagrin, Raphael in discutie cu Fedora: "Ma passion deborda par des mots flamboyants, par des traits de sentiment oublies depuis, et que ni l'art, ni le souvenir ne sauraient reproduire. Ce ne flit pas la narration sans chaleur d'un amour deteste: mon amour, dans sa force et dans la beautc de son esperanec, m'inspira ces paroles qui projettent toute une vie en repetant Ies cris d'une amc dechiree. Mon accent fut celui des demicres prieres faites par un mourant sur le champ de bataille. Elle pleurs. Je m'arTctai. Grand Dieu! ses larmes etaient le fruit de certe emotion factice achelee cent sous a la porte d'un theatrc, j'avais eu le succes d'un bon acteur.
- Si j'avais su dit-elle.
- N'achevcz pas, m'ecriai-je. Je vous aime encore assez en ce moment pour vous tuer."
Literatura romantica poate oferi exemple de pasiune excesiva, in care indragostitul trece de la insulta la adorarea femii idolatrizate. Tudor Vianu da un exemplu din Mussct, Confession d'un enfant du siecle (vezi Poezia lui Eminescu, Bucuresti, 1930 p. 23).
