A aparut in Convorbiri literare, IV, 15 aprilie 1870 si apoi in ed. 1 - Maiorescu, p. 47.
Transcrisa pe curat, in 1869, in ms. 2259, f. 38 r. si v. a fost barata de poet, desigur dupa ce o copie de pe ea a fost trimisa la redactia revistei mentionate.
Deosebirile in textul aparut sunt foarte marunte fata de ms., unde avem de ex.: v. 25: l-am dat pallidele.raze; v. 31: Priivesc la tine demon; v. 34: De pe frunte de fecioara. La Convorbiri literare au fost inlaturate si unele forme provinciale moldovenesti: ceriu, de a buzei tale-nghet, a carei suflet, care se afla in ms. barat.
in ed. I, II - Maiorescu: v. 11: imbalsamate; v. 12: printre; v. 17: Astfel; v. 24; palorei: v. 27: sfanta, chiot; v. 29: dezmetit; v. 35: sfant; v. 36: spasmodic (ed. II): v. 44: si te-ntreb; v. 47: sfanta.
Strofa a X-a a poeziei o aflam intercalata in textul ms. al incercarii de roman Geniu pustiu si ar putea fi pusa in raport cu starea afectiva a lui Toma Nour fata de Poesis. Este totusi posibil si ceea ce sustine Perpessicius (ed. sa, voi. I, p. 287), ca avem a face numai cu o simpla coincidenta si ca Eminescu, barand versurile din Venere si Madona, a utilizat foaia pentru transcrierea romanului.
Venere si Madona, trimisa lui Iacob Negruzzi pentru Convorbiri literare a facut deosebita impresie asupra membrilor "Junimii": "Deprins cu pacheturi intregi de versuri si proza ce-mi veneau zilnic, ma pusei sa citesc cu indiferenta poezia Venere si Madona, dar de la a treia strofa, care incepea cu versurile:
Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata,
Sufletu-mbatat de raze si d-eterne primaveri
interesul mi se destepta si merse crescand pana la sfarsit. Foarte impresionat, am citit poezia de mai multe ori in sir, iar a doua zi dis-de-dimineata m-am dus la Maiorescu cu manuscriptul in mana. «in sfarsit am dat de un poet», i-am strigat intrand in odaie si aratandu-i hartia. «Ai primit ceva bun, raspunse Maiorescu, sa vedem.» El lua poezia si o ceti, apoi o ceti si a doua oara si zise: «Ai dreptate, aici pare a fi un talent adevarat. Cine este acest Eminescu?» «Nu stiu, poezia e trimisa din Viena.» «Foarte interesant, zise, inca o data Maiorescu, lasa manuscriptul la mine.» Peste cateva zile, fiind adunarea «Junimei», si Maiorescu citindu-ne Venere si Madona, toti si mai ales Pogor au fost incantati de acest poet necunoscut.
In urma acestor impresii, Iacob Negruzzi ii raspunde lui Eminescu in nr. de 1 aprilie 1870: "D-lui . Z. Pre bine. Se va publica cat mai curand. " Poezia a si aparut in numarul urmator.
in Directia noua in poezia si proza romana (1872), Maiorescu noteaza farmecul limbajului, o conceptie inalta si intelegerea artei antice in "strania" Venere si Madona. Criticul observa insa ca poezia cuprinde o comparatie confuza, ca strofa a IU-a este de prisos si slabeste poezia si ca tranzitia "Plangi, copila" este calculata (recherchee).
D. Caracostea, in Arta cuvantului La Eminescu (19838), combate parerile lui Maiorescu si ajunge la concluzia ca poezia are o valoare exceptionala pentru intelegerea avantului si maiestriei artei lui Eminescu (p. 127 si urm.). Totusi, observatia lui Maiorescu in ce priveste confuzia comparatiei Venere-Madona este intemeiata. Pentru cuprinderea in intregime a fondului, titlul este neconiplet, caci femeia pe care o adora intai, o dispretuieste pe urma si o priveste cu induiosare si caldura la sfarsit, este o a treia categorie de femeie, deosebita de celelalte.
Venus "marmura ca!da"reprezinta spiritul antichitatii cu intregul ei cult pentru frumusetea fizica. Este semnificativa legenda curtezanei Phryne, care, acuzata de impietate, a fost achitata de judecatorii uluiti de frumusetea ei si in teama religioasa de-a lovi in aceea care servise ca model lui Praxiteles si lui Apellcs. Vazand-o iesind din apa marii si storcandu-si pletele, Apelles a schitat pe a sa Venus Anadiomene. Eminescu a putut cunoaste si reproduceri dupa statuia lui Pradicr si tabloul lui Gerome.
Raphael, care a vazut femeia "plutind regina printre ingerii din cer"si a creat din ea Madona, reprezinta spiritul Renasterii, care formei frumoase ii da si un continut moral si ajunge la un ideal de frumusete fizica si de puritate.
Pentru poetul nostru, adica pentru epoca noastra moderna, femeia este si demon si inger, si perversitate si remuscare, si ochiri murdare si lacrimi purificatoare. Femeia nu mai este obiect al cultului pentru frumusetea fizica ori morala, ci numai obiectul pasiunii si, sub forma ei poetica, aceasta pasiune este la Eminescu excesiva in indignare si dispret, excesiva in ingaduinta umilita. in excesul pasiunii, poetul a aruncat asupra femeii "valul alb de poezie", dupa cum tot in excesul pasiunii, ii vorbeste de "ochirile murdare" si de "inima stearpa, rece".
Cezar Papacostea remarca, in Filosofia antica in opera lui Eminescu (p. 38) ca Schillcr a avut la fel pasiune pentru lumea antica in frumusetea ei si a exprimat-o in Die Gotter griechenlands.
"Dulce veste" este expresie calchiata dupa "buna veste" - evanghelie. Si aceasta nuanteaza cultul poetului pentru idealul antic.
Ca expresie a dragostei, versul arc ceva din turnura declaratiei de dragoste a lui Lapusncanu catre Roxandra, in drama lui Bolintineanu Alexandru Lapusneanu, I, se. 4: "Da, da, te-am vazut intr-un vis curat ca cerul, cazand rumena in bratele mele, am auzit o tanara si dulce soapta trecand pe buzele tale"
Expresia "marmura calda" este plina de originalitate, iar ideca este in contrast cu aceea din Amorul unei marmure. in povestirea Visul unei nopti de iarna, Eminescu caracterizeaza ca "un coeur de marbre" pe femeia automat, de care se indragosteste tanarul student din povestirea lui Hoffmann (vezi ms. 2255, f. 266).
Se poate stabili cu probabilitate la ce imparat-poet se gandeste Eminescu in acest vers pe cat de frumos, pe atat de original. Literatura ne ofera un astfel de imparat. Viata lui Sardanapal, privit, in general, ca suveranul desfranat tipic, a servit ca subiect tragediei lui Byron Sardanapalus, dedicata lui Goethe si admirata de acesta pentru noutatea tratarii.
Eminescu a cunoscut lucrarea, dupa cum se vede din felul evocarii Babilonului in Memento mori, unde atentia lui a ramas fixata numai asupra vietii de placeri si desfranari de la curtea lui Sardanapal. in versul din Venere si Madona, insa, se arata mai adanc intelegator al tipului uman pe care il creeaza Byron.
in adevar, chiar din actul I, se. I aflam de imputarile aduse lui Sardanapal de catre cumnatul sau Salemenes: ca e efeminat, ca poate duce la distrugere un imperiu in inflorire de treisprezece secole, dar ca se spera inca la o smulgere a lui din moliciune si rusine (sloth and shamc). Sardanapal, asa cum apare din tragedie, uraste razboiul, nu vrea ca popoarele lui sa-nalbeasca cu oase malurile Gangelui, nu vrea ca sclavii sa se istoveasca ridicand piramide: idealul urmarit este ca supusii de sub sceptrul lui sa traiasca in liniste, in bucuriile vietii, sa nu stie ce-i mizeria omeneasca, sa coboare in moarte Iara sa se auda de la el vreun geamat (act. I, SC. 2) Visurilor de imparat-poet li s-a raspuns cu imputari de lene si desfrau si cu o revolta. In actul IV, se. 1, Sardanapal arata la ce stare de fericire voia sa aduca imparatia: "Credeam ca am tacut din domnia mea neofensiva o era de dulce pace in mijlocul analelor noastre insangerate, o oaza verde in mijlocul unor secole de desert, o oaza spre care viitorul sa-si intoarca privirea, sa surada si s-o cultive, sa supine ca nu se poate rechema domnia de aur a lui Sardanapal. Credeam ca am facut din regatul meu un paradis si din fiecare luna o epoca de noi placeri." imparatul-poet al lui Eminescu este un monarh care concepe qpetic viata si pentru sine, si pentru supusii sai.
