Soarta omului de caracter este ca sa fie intr-o permanenta nemultumire din cauza nedreptatilor a caror victima este dansul sau cea mai mare parte din omenire. El constata cu parere de rau cat de placuta ar fi viata, daca oamenii ar fi mai buni. Mai observa, in acelasi timp, ca tot raul provine din egoismul prea exagerat al unora si din neghiobia impreunata cu slabiciunea si lasitatea altora. Si un om astfel cum era Eminescu, desi nihilist intelectual, ar fi fost cu neputinta sa nu aspire catre o imbunatatire sociala a poporului roman. De aceea nu este de mirat ca dansul a facut si politica; insa numai tempaerament de om politic nu aa si nici o situatie materiala care sa-l puna la adapost de unele lovituri inerente vietii politice.
O schimbare sociala, o imbunatatire nu se poate face numai prin articole frumoase si prin volume. Pentru indeplinirea unui ideal politic ti se cere, in randul intai, o energie de fier, cu care sa intri inarmat in arena sa lupti piept la piept cu adrsarul. Numai atunci i izbuti sa-ti gasesti imitatori, sa-ti faci partasi cari solidarizati sa duca lupta mai departe, chiar daca tu ai cazut doborat in ea.
Ei bine, Eminescu nu aa asemenea temperament. Cu simtirea lui delicata de poet, cu firea lui de cugetator si cu sufletul sau curat, dansul n-a fost croit din stofa acelora cari sa poata insemna mult in viata politica. Si unde mai punem ca dansul era sarac si neindemanatec!?
Toate sau aproape toate aceste insusiri ale lui sunt socotite ca "defecte" in politica. De aceea, Eminescu nu numai ca n-a obtinut nici o izbanda in viata politica, dar a fost si crud lovit, atat in existenta zilnica, fiindca a fost lasat muritor de foame, cat si in onoare, caci el, omul de o cinste exemplara, a fost invinuit de hotie.
Chiar daca faptul acesta ne manheste, insa el nu trebuie sa ne mire deloc; caci, dupa cum spune dansul cu multa dreptate, "dreptul de a ne mira l-am pierdut de mult in Romania. intr-o tara in care un om cu patru clase primare si peste aceasta din fire marginit, e redactor de ziar, deputat, director de banca nationala, special intr-ale drumului de fier si, in curand, ministru de finante; unde porocurele false ca si falsele carti de alegator joaca rolul de capetenie pentru inaintarea oamenilor; unde merit, stiinta, caracter nu sunt nimic; tripotajul, pisicherlacul si hatarul, tot; in asemenea tara, omul e redus a constata istoriceste ceea ce se intampla, a se indigna din cand in cand, a rade mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul"1.
Acestea le scria Eminescu acum douazeci de ani si trebuie sa recunoastem cu regret ca ele sunt inca in actualitate. De altfel, si in alte privinte schimbare nu s-a facut. Taranii sunt tot atat de nedreptatiti ca si atunci, iar intre urmatorul lou ce ne descrie dansul si cele ce se petrec acuma, deosebirea nu e mare.
"Un stit talhar si jupuitor de tarani, supus austriecesc, a fost oprit de divanul lui Grigore Voda Ghica «pe cii ciloo> de a tine mosii in arenda, de a cumpara un petec de pamant, de a fi ingrijitor de pamant chiar. Ei bine, sub regimul constitutional, cu drepturile imprescriptibile ale cetateanului, acelasi om a denit proprietar mare si duce taranii la munca in custi de caini ca ale hengherilor; iar noaptea, ,ca sa nu fuga, ii inconjura cu cercuri de fier cu tepi. Dosarele tribunalului sunt fata. Azi arendasii jidani ii biciuiesc pe tarani, injuga fetele la jug, deschid gura mosnegilor si le scuipa in gura, ii tin cu fata deasupra focului. Toate acestea sub constitutia, sub regimul greco-bulgarilor, unit cu al jidanilor.
De batjocura urdorilor si a spurcaciunilor unirsului, a ajuns poporul romanesc."
Eminescu, M., Articole politice. Bucuresti, Ed. Minerva, 1910, p. 113-l14.
Sunt cativa ani de cand la vitrina unui mare ziar din Capitala erau expuse bucati din "painea" cu care erau nutriti taranii pe mosia unui mare proprietar; iar actele de basibuzucie petrecute impotriva multor tarani, sunt destul de recente.
Nici in ce priste legile nu stam mai bine. O lege trebuie sa corespunda unei cerinte sociale si, mai nainte de a fi formulata, ea trebuie studiata adanc, pentru ca din aplicarea ei sa nu rezulte neajunsuri, adica efecte contrarii celor asteptate.
Ei bine, ceea ce se observa la noi este graba cu care se voteaza legile. Pare ca partidele politice s-au luat la intrecere, care dintre ele sa voteze mai multe, ca si cand in aceasta ar sta puterea unui partid. Din aceasta cauza legile nu sunt bine studiate; iar cand este vorba sa se aplice, se descopar neajunsuri, cari le fac cu neputinta de aplicat. De aceea asistam la acest trist spectacol, in care o lege se modifica prin alta lege, inainte chiar ca ea sa se fi aplicat.
Se intelege ca nici pe timpul lui Eminescu nu a fost mai bine.
In Senatul Romei putem urmari modul in care se creau legile romane. Strabunul propunea reforma, bunul o sustinea in acelasi Senat, tatal intrunea deja o mare minoritate, abia fiul o dea rezolvata. Trei generatii treceau pana sa se voteze o reforma, care apoi intra in adevar in succum et sanguinem. La noi lucrurile se traduc din frantuzeste intr-o noapte si sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tampirea cu care ele se voteaza, de aceea lipsa de incredere in eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt nascute moarte. Despre o viata in evolutiune proprie ideilor ce se legiuesc nu poate fi nici vorba."
Un alt fapt ce se mai remarca la noi este ca deosebirea reala intre partide nu o fac principiile, ci interesele personale. De aceea, gruparile politice iau de obicei numirea unei persoane in jurul careia s-au grupat un numar mai mare sau mai mic de individualitati mai mult interesate decat interesante. Am avut adesea ocazia sa constat surprinderea cate unui om politic, cand il intrebam ce principii sustine partidul sau. Iata ceva la care nu se gandeste aproape nici unul dintre politiciani. Astfel se explica usurinta cu care unul trece dintr-un partid in altul opus. Cand nu i-a fost satisfacuta o dorinta, un interes, atunci dansul, neurmarind altceva in politica, isi face geamantanul si pleaca la celalalt partid si nu e de mirare ca in urma sa se intoarca inapoi, si astfel sa urmeze mereu aceasta peregrinatie politica. - Este firesc sa se intample asa, acolo unde interesul personal este totul si deci interesul public nu insemneaza nimic.
Este mai presus de orice discutie ca in moravurile, in viata noastra politica predomneste o mare anarhie morala. Drepturile nu se respecta, datoriile se indeplinesc numai de catre cei slabi. Abuzurile se practica pe toata linia, din cauza tolerantei vinovate fata de ele.
Explicarea acestei stari de s, Eminescu o atribuie infiltrarii printre populatia romana, a elementelor straine compuse din puzderia Orientului si a Occidentului. Aceasta a fost tema pe care dansul a sustinut-o intotdeauna si pretutindeni. Aceasta infiltrare impreunata cu lipsa de maturitate politica a clasei de jos a poporului roman, explica toate relele de care tara noastra sufera politiceste si economiceste.
"Legile noastre sunt straine - spune dansul - ele sunt facute pentru un stadiu de evolutie sociala, care in Franta a fost, la noi n-a fost inca. Am facut strane in biserica nationalitatii noastre, neavand destui noili pentru ele; am durat scaune, cari trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici cari sa constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oameni a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, starpiturile, plebea intelectuala si morala, oamenii cari risca tot, pentru ca n-au ce pierde: tot ce-i mai de rand si mai injosit in orasele poporului romanesc; caci, din nefericire, poporul nostru sta pe muchea ce desparte trei civilizatii deosebite: cea slava, cea occidentala si cea asiatica, si toate lepadaturile Orientului si Occidentului, grecesti, jidosti, bulgaresti, se gramadesc in orasele noastre: iar capii acestor lepadaturi sunt liberalii nostri."1
"Am deoparte rasa romana, cu trecutul ei, identica in toate tarile pe cari le locueste, popor cinstit, inimos, capabil de adevar si patriotism.
Am apoi deasupra acestui popor o patura superpusa, un fel de sediment de pungasi si de cocote, rasarite din amestecul scursaturilor orientale si occidentale, incapabile de adevar si patriotism."2
"Clasa noastra culta in cea mai mare parte nu e romaneasca. Grecii si bulgarii asezati in targurile noastre, si-au trimes feciorii la Paris si acestia s-au intors - ca tineri romani. Neavand nicidecum priceperea tarii, vorbind in locul limbei nationale un jargon francezo-bulgaresc, necunoscand istoria si legile tarii, nestiind intru cat aceste 2 pot fi puse drept temelie dezvoltarii noastre, acesti tineri sunt lipsiti cu totul de simtul istoric."
Eminescu, M., Scrieri politice si literare, p. 232.
"Am dodit de 10 ori ceea ce nu aa nevoie de dovada: evidenta; am dodit ca deasupra poporului roman istoric, pe care il cunoastem toti de acum douazeci, treizeci de ani, deasupra taranului, a mosneanului, a breslasului, a boierului mare si mic s-a superpus o patura de populatie streina, romanizata in parte in privinta limbii, dar neavand deloc nici natura, nici instinctele poporului nostru.
E clar ca aceasta populatie joaca in viata noastra publica rolul unui altoi care produce alte fructe decat trunchiul in care s-a altoit si, drept vorbind, fruncte ninoase. Altoit in stejar, traieste din sucul stejarului; iar aceste se usuca, caci populatia mosneana a acestei tari, sateanul e morbid si supus unei mari mortalitati."2
Acestea sunt in substanta parerile lui Eminescu cu privire la aceasta chestie. Ce este adevarat in ele? Ca clasa mijlocie este impestritata cu multe elemente straine, aceasta este indiscuil. Ca din aceasta cauza este atat de rea, aceasta nu se poate dodi.
Sa ne ridicam mai presus de aparenta si sa judecam neinrauriti de idei preconcepute. Nota sufleteasca ce caracterizeaza mai pe toti oamenii este egoismul. Felul si gradul lui de manifestare atarna de puterea de rezistenta a mediului social inconjurator. Cu cat acesta va fi mai putin in stare sa se apere, cu atat si manifestarile egoismului vor fi mai crude si, deci, mai vatamatoare. Mai presus de ideea de nationalitate si de patrie este "principiul" interesului personal bine inteles. Prin urmare, ceea ce va infrana apucaturile egoiste, apucaturile rele ale celor mai multi, nu vor fi aceste idei marete, ci rezistenta ce vor intampina din partea celor amenintati in drepturile si interesele lor.
Asa incat, judecand din acest punctde dere, Eminescu nu aa dreptate. Chiar daca patura mijlocie nu era compusa din elemente streine, nu ar fi fost mai buna. Dovada puzderia de romani adevarati, care sunt model de lacomie si rapacitate, si sa se noteze ca cei mai multi dintre acestia sunt fii de tarani.
Si n-ar fi fost mai buna, fiindca patura supusa, taranimea indeosebi, se afla intr-o faza culturala foarte inapoiata. Ea nu este pe deplin constienta de drepturile ei, cu toate ca asa, in mod vag, simte ca este nedreptatita. Vorbind urat, putem spune ca ea se afla in varsta copilariei politice. Si chiar daca se de nedreptatita, nu stie nici ce sa ceara, nici cum sa ceara.
Cand cu legea maximului, multi dintre taranii atatati la revolta de catre polticianii pescuitori in apa turbure, nici nu stiau ce vor. Habar n-aau ce este aia legea maximului, de aceea ii ziceau legea lui Maxim, - crezand ca este vorba de un om. Iar in timpul revoltelor memorabile de la 1907, s-a vazut acelasi lucru, si anume ca revoltatii nu stiau ce vor, erau straini cu totul de realitate; iar unii habar nu aau de regele, crezand ca regina Elisabeta este aceea care domneste. Si multe de acestea.
Ei bine, si intre grupele sociale se intampla acelasi fapt ca si intre indivizi. Dupa cum omul nedestul de inarmat cu pricepere si energie, nu este in stare sa se apere impotriva celorlalti, tot astfel si grupul social nedestul de constient de drepturile lui si nepatruns de foloasele solidaritatii, este expus sa fie exploatat miseleste de cel care se afla socialmente mai presus decat el. Prin urmare, de orice nationalitate ar fi patura mijlocie, cat timp taranul se va afla in aceasta stare de intuneric, nu va fi mai buna.Imbunatatirile politice si economice ale unei clase sociale se obtin numai prin desteptarea constiintei de drepturile lor, in mintea membrilor care o compun. Iar izbanda va fi cu atat mai repede, cu cat ei vor fi mai solidari in lupta. Ar fi o copilarie sa credem ca drepturile se respecta si datoriile se implinesc in virtutea unui sentiment platonic al datoriei. Sa fim pe deplin incredintati ca la temelia lor este temerea, ascunsa - ce e drept - sub masca umanitarismului.
Un fapt ce se observa foarte des la noi, este numarul fenomenal de mare al celor cari critica reaua stare politica si sociala in care ne gasim. Criticele celor mai multora sunt indreptatite, - ceea ce dodeste ca relele de cari suferim sunt reale. insa, pe cat este de usor sa constati raul, pe atat de greu este sa gasesti solutii aplicabile in practica pentru inlaturarea lui. in teorie totul se rezolva; insa cand este vorba de practica, acolo intampini greutati neinlaturabile sau foarte greu inlaturabile.
Care erau solutiile lui Eminescu pentru nimicirea relelor pe cari, destul de bine, le-a evidentiat? in conferinta sa de la societatea Junimea asupra Influentei austriace in principate, dansul conchidea astfel:
"Ne trebuiesc trei lucruri:
Silitate, adica gurn monarhic, ereditar, mai mult ori mai putin absolut;
Munca, adica excluderea proletarilor condeiului de la viata publica a statului si prin asta silirea lor la o munca productiva;
Economie, adica dreapta cumpanire intre foloasele aduse de cutare cheltuiala si sacrificiile facute pentru ea, aceasta atat in economia generala a statului, cat si in cea individuala."
Cum se intampla de obicei, spuselor sale li s-au dat, -intentionat sau nu - o alta interpretare decat aceea inteleasa de catre dansul. Iar in manuscrisele Academiei s-a gasit conceptul unei rectificari, pe care insa dansul n-a mai publicat-o.
"N-am cercat nicaieri a dodi - spune dansul acolo -ca despotismul este fericirea si progresul popoarelor. Tot ce am aratat e ca puterea statului, domnia concreta a legii trebuie sa fie mai tare decat tendintele claselor sociale,si sa le infraneze. Unde aceasta putere a statului e in snica miscare si lovita perpetuu in centrul sau, acolo se iste despotismul unei caste si lipsa de drept a celorlalte clase sociale, se naste despotul personal, care nu respecteaza nici o lege si sfarseste rau, precum au sfasit si despotii din istoria romanilor. C-un cuvant: am sustinut domnia absoluta a principiului armoniei intereselor in contra despotismului, a domniei unei caste sau a unei persoane pe seama celorlalte clase, lipsite de drept. N-am sustinut ca taranul trebuie sa ramana taran etc., ci ca inaintarea dintr-o clasa intr-alta trebuie sa fie bazata pe munca si nu pe privilegiu"1
Iar la invinuirea de reactionarism, dansul raspunde: "ceea ce voim noi: realitatea in locul frazelor, controlul real al actelor gurnului in locul simulacrului de control, responsabilitatea adevarata in locul ascunderii dupa clapisti iresponsabili, - toate acestea ar fi un progres pe langa ceea ce se intampla astazi, nu o reactiune.
Iata dar acceptiunea politica a cuvantului2 [reactiune].
Dar noi reactionari? De unde si pana unde! Aparam privilegii si constitutii chi, voim suprimarea libertatilor publice, a egalitatii cetatenilor? Nimic din toate acestea.
Ceea ce voim azi, precum am voit pururea, este conservarea intacta a acestei constitutii, insa bineinteles intacta, caci e propusa de un gurn in majoritate conservator, votata de o adunare in majoritate conservatoare.
Prin intact intelegem insa ca toti factorii constitutionali sa-si indeplineasca misiunea ce li se atribuie, pentru a nu se confunda responsabilitatea ce-i incumba, prin voturi servile; alegatorul sa nu fie stanjenit de a-si exercita dreptul lui printr-un sistem de presiuni morale si materiale, de amenintari si promisiuni de functii si favoruri."
Eminescu, M., Articole politice, p. 59.
Aceste idei pe care pe sustinea Eminescu, nu sunt pur conservatoare. in principiu, toti le sustin. Atunci de ce era dansul conservator? Mai intai, fiindca credea ca partidul acesta se compune din elemente curat romanesti si cu dor de tara, pe cand liberalii sau "rosii", cum ii numea el adesea, sunt de regula "adevarate naturi de spioni si de agenti provocatori, a caror experiente si apucaturi politienesti sunt explicabile prin trecutul lor misterios"4.
Cat de false sunt aceste pareri, stie oricine; caci nu e greu sa constati ca, atat in partidul conservator, cat si in cel liberal, sunt infiltrate elemente straine si ca atat intr-unui, cat si in celalalt partid sunt oameni - putini, e drept - cu dor de tara si oameni cari nu urmaresc decat "profitul fara munca".
O alta credinta pur conservatoare a lui Eminescu a fost ca boierii sunt mai drepti apreciatori si rasplatitori ai muncii si ca, bogati fiind, pot sa fie mai cinstiti administratori, nu "demagogi", cum sunt "rosii".
"Pentru a ajunge cineva alaturi cu boerii, trebuie sa munceasca, sa se distinga. Pentru a fi mare om la rosii, se cere sa fi comis vreo tradare, sa te fi compromis, sa fii imposibil altfel."
Eminescu, M., Articole politice, p. 160.
"N-ar fi mai bine sa stapaneasca cei ce n-au nevoie de arile voastre, avand pe ale lor proprii? Sau cel putin oamenii cari, prin mintea lor asezata, va platesc ce voi cheltuiti cu dansii?"
Realitatea dezminte aceste credinte ale lui Eminescu. Caci, pentru ca "boierii" - cu rare exceptii - sa te inalte, sa te primeasca alaturi de ei, nu-ti pretind sa ai o valoare a ta personala, dar sa fii de "vita". Poti sa fii o mediocritate patentata; ceva mai mult, poti sa fii chiar nul; insa, daca te inrudesti cu familii de sange "nobil", i fi preferat omului de talent, care n-are alt cusur decat ca descinde din "albastrime".
Iar, in ceea ce priste bogatia, s-a constatat si se constata ca ea nu este o garantie de onestitate. Foarte adesea lacomia rapacitatea bogatilor este revoltator de mare si nu sunt rare cazurile in cari ea nu-i face mai cinstiti, dar ii pune la adapost de pedeapsa pentru incorectitudini.
O alta credinta gresita a lui Eminescu este ca dansul idealizase trecutul; i se parea ca atunci toate fusesera mai bine. Aceasta rezulta din Scrisorile III si IV, precum si dintr-unele discutii ce le aa cu prieteni. Aceasta credinta a sa il facea sa incline, in tinerete mai cu seama, catre o forma de gurnamant absolut.
Dupa cum am vazut, dansul a conchis conferinta sa asupra Influentei austriace, tinuta in 1876, spunand intre altele: "Ne trebuiesc: Silitatea; adica gurn monarhic, ereditar, mai mult ori mai putin absolut ".
Aceasta parte subliniata, dupa marturisirea lui Panu, Eminescu a adaugat-o mai tarziu.
"Daca zice «gurn mai mult sau mai putin absolub>, este o concesie pe care a facut-o Junimei.
D[omnul] Negruzzi se temea de improvizatiile lui Eminescu; de aceea la Junimea l-a rugat sa spuna ce are de gand sa sustina la prelegere. Eminescu cu franchetea lui obisnuita a spus ca el e pentru gurn absolut.
- Cu absolutism a facut Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, tara Moldoi, dandu-i silitate; cu absolutism a facut acelasi lucru Mircea cel Batran, Muntenia. Liberalii si pantalonarii, framantatorii de idei si turburatorii de temperament pot sa aduca nenorocirea tarii sub un regim de parodie constitutionala.
I s-a raspuns ca acest lucru nu-l poate tinea la o prelegere a Junimei, fiindca aceasta fiind o teorie politica, iar Junimea facand politica, ar stami o furtuna contra ei.
Si atunci Eminescu a cedat ca sa nu zica un gurn absolut, ci un gurn mai mult sau mai putin absolut. Si aceasta dupa multa discutie."1
Dupa cum era firesc, discutii politice si sociale Eminescu a avut de multe ori si cu d[omnu]l Slavici. Dintr-unele destainuiri ale acestuia rezulta ca Eminescu era un partas al teoriei lui Jean-Jacques Rousseau, care sustinea ca la inceput toti oamenii au fost buni.
"Cel mai hotarator gand al lui era ca omul e din fire bun, ca odata toti oamenii au fost buni si ca idealul social e ca iar sa se faca buni, cum au fost; dar acum, in zilele noastre, cei mai multi sunt stricati si ca stricaciunea s-a intins si se va intinde mereu cata vreme nu va fi bagat cineva cu un bici cu pleasna de foc spaima in oameni."2
Adevarul e ca oamenii n-au fost toti buni niciodata si ca numarul celor rai a fost totdeauna covarsitor. Iar deosebirea intre trecut si prezent este ca multe din apucaturile celor rai au fost infranate de catre societate, iar manifestarile unora dintre ele nu mai sunt atat de brutale ca in trecut.
Vorbind in teza generala, intr-un stat ajuns intr-un anumit stadiu de civilizatie se constata trei categorii de aristocratimi: aristocratia de sange, aristocratia banului sau plutocratia si aristocratia intelectuala. Care dintre ele trebuie sa formeze gurnul? indiscuil, cea intelectuala, ca fiind cea mai luminata. insa si aici ne impiedicam de un mare neajuns si anume ca nu toti membrii cari o formeaza sunt inzestrati cu simt moral. Si astfel fiind, este firesc ca sa se dedea la fapte necorecte. Totul atarna de puterea de aparare a claselor gurnate. Cu cat ele vor fi mai constiente de drepturile lor si mai solidarizate, cu atat se va abuza mai putin in uba lor.
Ar fi o copilarie sa ne miram ca desteptarea maselor se face atat de incet. Cum in majoritate atarna de cei cari le gurneaza, este firesc sa fie astfel. Interesul lor este sa le tina in ignoranta, pentru ca sa poata abuza mai usor de drepturile lor. in asemenea triste imprejurari cel mai bun invatator este nevoia.
Cu cat viata va deni mai anevoioasa, cu atat oamenii vor fi mai imbolditi sa se culti, sa se destepte din toropeala in care zac de atata amar de vreme. Astfel ne explicam de ce lucratorii cu bratele, indeosebi cei industriali, s-au patruns mai curand de foloasele solidaritatii, decat functionarii, cari sunt mai culti decat dansii.
Care au fost rezultatele practice ale activitatii politice a lui Eminescu?
Pentru dansul, amaraciunea si deceptia. Lupta intreprinsa de dansul i-a creat numeroase antipatii, iar rasplata din paartea celor in numele carora lupta a fost destul de mica.
"Folosul meu dupa atata munca - scria Veronicai Miele in anul 1882 -, e ca sunt stricat cu toata lumea si ca toata energia, daca am avut-o vreodata, si toata elasticitatea intelectuala s-a dus pe apa Sambetei.
Eu raman cel amagit in afacere, caci am lucrat din convingere si cu speranta in consolidarea ideilor mele si un mai bun viitor. Dar nu merge. in opt ani de cand m-am intors in Romania, deceptiune a urmat la deceptiune si ma simt atat de batran, atat de obosit, incat degeaba pun mana pe condei sa incerc a scrie ceva..,"1
Un ciudat fenomen se intampla in sufletul multora dintre noi. Adesea, dupa ce am facut o constatare trista, cautam sa ne iluzionam, adica ne caznim sa nu o credem si sa ne inchipuim ca nu am observat bine. insa faptul persistand sau repetandu-se, oricat am vrea noi sa nu-l credem, el ni se impune prin forta imprejurarilor.Intr-un articol" aflat in manuscrisele Academiei Romane si care pare a fi fost scris prin 1869-l870, gasim o pretioasa observatie a lui Eminescu cu privire la partidele politice din Romania.
"Iata ce va sa zica partidele in Romania - pardon! partidele personale - cine ar putea presupune asa ceva despre onorab. partide din Romania si mai cu seama inca de toate, fara deosebire! Auzi acolo prezumtiune!
Inamicul comun al acestor Donquixonade e asa-numitul simt comun. Ce principiu domnule, imi zicea un biet mitocan, robust si rosu la fata - ce principiu si libertate Nu ca toti umbla dupa chirniseala?
Dupa chirniseala. Vorba mare, caci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtatorilor de stindard cum s-ar zice, caci in urma urmelor fiecare e in stare sa moara pentru stindard si pentru chirniseala."2
Cele ce a observat Eminescu mai in urma in luptele noastre politice n-au facut decat sa-i intareasca si mai mult aceasta convingere. Iar ceea ce observam noi in timpul de fata, e cu totul departe de a ne dodi contrariul.
