Vamile pustiei - volum de versuri de Ion Alexandru referat





VAMILE PUSTIEI - Volum de versuri de Ion Alexandru.

Publicat in anul 1969, la Editura Tineretului din Bucuresti. A fost scris, cum precizeaza o nota de la sfarsitul cartii, in perioada septembrie 1968-februaric 1969, la Freiburg, in Germania, unde poetul avea o bursa de studii.

Cu aceasta ocazie a venit in contact cu filosofia lui Martin Heidegger, la semmariile caruia a si participat, la Universitatea din acest oras. Este a patra carte de poezie a autorului, dupa Cum sa va spun (1964), Viata deocamdata (1965) si Infernul discutabil (1966), care definisera o prima mare etapa din creatia sa. O dala eu acest volum, poezia lui A. isi schimba orientarea spre o lirica mai reflexiva si mai "abstracta", cu tematica esentutlniente religioasa, ce-si raporteaza universul imaginar la "alegoreza biblica", modelandu-l in functie de un sens ce obliga "concretul" sa se structureze sub tutela unei idei, inlatisandu-se ca parabola.

Daca in volumele de pana acum scheletul ideatic al poeziei putea ii abia aproximat sub carnatia dens-malcriala a imaginii, in Vamile Pustiei ci decide asupra a suaicturii poemului, notatia si confesiunea servind unei strategii a aluziilor la o alta lume, care este aceea a Spiritului, sugerata acum emblematic, prin configuratii simbolice consacrate de Traditie un cod care cere cunoasterea hieroglifelor sale si care e dominat de imaginea-nucleu a Pustiei. Drumul marc al subiectului duce acum dinspre un nivel primar, elementar al existentei elogiat in datele lui contradictorii si in tensiunile sale impure, ca probe ale energici vitale inepuizabile in versurile mai vechi --, catre tiparul sau ideal; "infernul discutabil" trece intr-un fel de purgatoriu, fiecare confruntare cu lumea insemnand o proba, o "vama" in perspectiva ascezei finale, care este si pustiire a fapturii si inaltare a ei pe treapta cea mai inalta. Imperativul "a fi, a fi!", clamat cu o aproape disperata energie in Infernul discutabil, e rcmodelat acum de o filosofie a fiintei cu sursele in interpretarile heideggeriene ale poeziei lui Ilolderlin, in Elegiile duineze ale lui Rilkc (transformarea lumii in "inima nevazuta") si, in plan formal, in ceea ce E. R. Curtius numise "alegoreza biblica".



Axa ideatica a noilor poeme pare a fi concentrata in formula "in drum spre Fiinta prin jertfa fiintei", iar topologia Pustiei angajeaza, alegoric, o poetica "topologie a fiintei" care isi cauta desavarsirea:

"Cine are Pustia e mort,
Cine n-o are-i steril"; mort pentru lumea din afara, omul de carne ar fi pierdut pentru Spirit daca n-ar trece totusi prin aceasta moarte initiatica. "Pergament ceresc intins intre Izvor si Marc", Pustia e fata esentializata a unei lumi reale adancite in misterul fiintei, caci sub "pergamentul ceresc" fluviile inainteaza totusi "pline de taina si de renuntare", fidele fondului lor inalterabil, neatins de timp:

"inainteaza ca si cum ar sta
Si curg precum ar izvori din sine", intre asemenea frontiere, poetul si poezia sa devin ghizi spirituali, marcand prin cuvant fiecare reper al victoriei duhului impotriva materiei:

"Poetului i-a fqsl incredintat
Pustia s-o iubeasca si strabata
intemeind din vami in vami,
Albastru, cate-un ochi de foc in piatra".

Un poem reprezentativ pentru definirea acestui itinerar trasat in sistemul "alcgorezei biblice" amintite este Ascensiunea, cu model in viziunile profetice ale Vechiului si Noului Testament, rapiri in duh revelatoare de sensuri ultime. Drumul transcenderii materiei e si explicita despartire de elementele cele mai proprii universului din poezia de pana acum a lui Ion Alexandru:

"Patria muma iata pierind si ea -ramasa amintire
Femei pe drumuri, cateva batrane dealuri culcate langa munti
Amurgurile-acelea stranii cu vaduvele jelind la porti
Si clopotele pururi spanzurate in turnurile roase de furtuni
Batranul cimitir intr-o batrana lume" Sunt putinele urme materiale ale vechiului univers imaginar, evocat acum de cele mai multe ori aluziv, in termeni ai unui infern stilizat, plin de termeni generici precum Noaptea sau Bezna, Izvorul, Stalpul de foc, Neagra corabie, Lumina si Somnul, Marea si ingerii cantareti, Fluturii si Tumul.



Impunatoare desfasurari de viziuni apocaliptice cu radacini in marele romantism (in spatiul romanesc se pot face trimiteri la eminescianul Memento mori) populeaza spatiul amplului poem: in "universul orb", fluturii negri "ingenuncheaza grei si uriasi
pe turnurile inlaielor popoare", "pasarile au crescut mai mari decat pamantul", "nalucile umbla de colo colo in valuri orbitoare", corbii "mananca samburul lumilor", stele uriase se incheaga "in dosul lumilor crapate", "s-au deslacut Izvoarele primare
Si curg luminile din Demiurg".

"Mare clepsidra ce s-a umplut", lumea parc a stagna intr-o amiaza mistuitoare, fluviile se trag sub nisipurile aride, lasand un "platou imens calcinat", gestul uman incremeneste hieratic in spatiul nesfarsit. Sentimentul singuratatii si parasirii Psalmistului revine in ecou in aceste versuri, in formulari simplificate, aproape naive

"Nu-i nimenea in lume mai singur decat mine
Toti au venit, vazul si au plecat,
Nu stiu pe nimeni i-al cui si cum il cheama
Plang zi si noapte nc-ncctat"),_ dar si cu o reala putere de evocare in altele: "ingeri m-au dus, uitarea m-a intors
Pe-o insula pustie sunt in mare
Plang si e noapte si e gol
Si-n cer a mai ramas o lumanare"
(Via Dolorosa)


Parcurs "intre izvor si mare", drumul calatorului lui Ion Alexandru se vrea unul esentializat, al unei existente-esenta, precum la Holderlin din poemul Der Ister, comentat de Heidegger, unde fluviul "pare insa mereu ca merge-ndarat", conservand in calatorie "locul" originar (v. la poetul roman Pustia care, cu gerul si cu noaptea ei, "lucreaza impreuna si cu spor
Sfaramand tot ca sa se poata-ntoarce
Nestingherit paraul la izvor").

E 0 miscare ce cunoaste diverse variante in acest volum dinspre "patria muma" catre "izvoarele ce fierb in matcile-muma", dinspre "focurile natale" spre "semintele vulcanilor" plini de fluturi inlacrimati, ori din adancul noptilor infernale ale pamantului spre infernul esentializat, - "sambur al beznei beznelor"; drum, asadar, dinspre fenomenal catre esential, dinspre concretul lumii spre o realitate arhetipala. Tema intoarcerii la "izvoare" devenise obsedanta si in eseurile poetului din acesti ani, dominata de ideea functiei (re)intemeietoare a poeziei ca discurs in care se poate construi "casa fiintei"
(in poemul Andenken, iarasi comentat de Heidegger, Holderlin spunea ca "Ceea ce insa ramane intemeiaza poetii").

La capatul "pustiirii" e promisa lumina eliberatoare, iluminarea, cantecul luminii perpetue, pe care, in reflectiile sale, cel ce elogiaza intoarcerea la izvoare, la mitic si logos, il doreste exprimat intr-un limbaj cat mai simplu si mai pur, cu exemple in anticul Pindar, in bizantinul Roman Melodul sau in Holderlin, autorul imnurilor.

Un anumit "hermetism" e totusi marca definitorie a acestei lirici pline de embleme si de simboluri mostenite, carc-i dau un aer hieratic si misterios. Poezia "imnclor" din cartile urmatoare nu e prea departe.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani