Pe Vacarasti ii intalnim sub mai multi domni romani si greci. Cel d-intai poet din aceasta familie este lenachita Vacarescu. Acesta ne lasa niste versuri care pot a se repeta totdeauna pentru gratia cu care sunt exprimate, cum si pentru cugetarea lor, mai ales in timpul copilariei muzelor romane. Iata niste versuri de lenachita Vacarescu:
"intr-o gradina
Lang-o tulpina.
Zarii o floare ca o lumina.
S-o tai? Se strica.
S-o las? Mi-e frica
Ca ne altul si mi-o radica."
Iancu Vacarescu a aparut pe urmele lui lenachita Vacarescu. El fuse unul din cei mai dragalasi cantonieri din epoca sa. Publica o colectiune de poezii, din care cea mai renumita este Primavara amorului. Poetii antici ii inspirara aceste versuri. Iata ce zice Anacreon in Amorul muiat "Era noapte. La ora cand ursul este aproape de a stinge, in cursul sau, steaua stralucitoare a Taurului, tot[ul] se odihnea in natura, cand la poarta mea amorul veni sa bata si sa strige. Eu zic: - Cine cu acel sgomot turbura astfel repaosul? Amorul raspunde: - Deschide! Vijelia, vai! m-a patruns pan-la oase. Noaptea nu are lumina, eu m-am ratacit pe drumuri, nu ai frica, eu sunt un copil mic!" Pietatea innge inima mea; merg si deschid poarta. Doadata zarii un copil ce purta pe spate un arc, aripi si o tolba; il duc inaintea caminului si incalzesc la foc degetele-i nete, usuc parul sau, dar abia prin ingrijirea mea el se afla bine, si imi zise^ "- inainte d-a pleca voi sa incerc deaca ploaia mi-a muiat arcul". intinzand coarda muiata, ca un taun c-o izbire ma loveste in mijlocul inimii. "- Multamesc, draga, zise el razand; arcul meu este inca tare, dar inima ta e lanceda". Acum sa vedem ce zice poetul nostru in aceasta poema imitata, care a placut atat de mult romanilor:
"Dormind astfel intr-o noapte
Somnu-ntai, ca la un ceas.
Ma destept, inteleg soapte.
Simt ca de copil un glas Strigand. Intrebi cine este?
Cine-aicea s-a bagat?
Cine-aicea fara veste
A-ndraznit de a intrat?
Ma uit. Ce sa vad? Minune!
Prea ciudat: un copilas
Fricos, cere iertaciune,
Se roaga sa-i dau salas.
Vad in spatc-i aripi multe.
Port frumos, dar sfasiat.
Gata el sa-mi spuie multe.
Eu de somn ingreuiat:
- Lasa, zic, vom vorbi maine.
Acum culca-te, de vrei;
De ti-c foame, iata paine.
Apa, n, de vrei sa bei.
- Dragul meu, d-acestea toate.
Zice el, iti multamesc.
Ti-e somn, vad; dar, de se poate.
Oarece am sa-ti vorbesc.
Cat de mic sunt, prea bine.
Nu beau, nici mananc, nici dorm.
Si acei ce sunt ca mine
Prea putine ori dorm.
Somnul celor care place
E vrajmas omorator.
El ii face-n veci d-a zace
Si-a mai multa eata mor.
Eu pe tine cu placere
Pot sa te tin tot destept,
Orice-i vrea-ti dau, far-a cere.
Sa te rog mull nu astept.
Vorbind, nu stiu ce vraji face,
Somnul vad ca mi-a perit.
De unde dormiam in pace Imbracat m-am pomenit".
Din area acestor 2 poezii vedem ca este o imitatie. Anacreon deschide repede poarta si vede "un copil ce purta pe spate un arc, o tolba"; descriptiunea marelui maestru e scurta. Poetul nostru o lungeste. ii trebuie doua strofe ca sa ne prezinte ura amorului, pe cand Anacreon o face cu trei vorbe. Nici o balarie nu este de plit in versurile poetului antic, nimic de prisos, nimic repetat, nimic care sa nu fie e iedera; din contra, poetul nostru, ca sa exprime aceeasi ideie, se serva de prea multe versuri, care n-au locul lor si sunt ca niste buruieni pe un parter de flori delicios. Recomandam aceasta atiune junilor poeti ca studiu. Anacreon ne da admiratul portret al amorului muiat de ploaie; il duce la foc, ii usuca parul, si Amorul, dupa ce inceteaza a suferi, cearca daca ploaia i-a muiat arcul si daca anii au muiat inima batranului. Cat este de natural. In Primavara Amorului insa se vorbeste de pane, de apa, de n, de somn.
Niciodata Vacarescu n-a reusit mai bine decat in poeziile in care vorbeste de tara, caci acolo vorbeste inima sa. Recomandam mult cititorilor poema Adevarul de Ioan Vacarescu. in micile bucati, care cuprind o singura ideie, Ioan Vacarescu este admirabil. Dupa ce ai citit mai multe poezii lungi, cum Ielile, unde le afli urate ca tigancele de laie:
"Unele goale
Mancau din oale
Galusti prea groase.
Prea noduroase
Hurur drum, brum".
cu ce placere nu intalnim aceste versuri, desi nerimate:
"Prighietorul singur
Ici zbora, ici se pune:
Suspina, dorul spune, Isi chiama soata sa.
Si ea abia il simte
Zburand din frunza-n frunza
Si par-ca ii raspunde:
Nu ge, sunt a ta".
Este in aceste expresiuni simple si naturale, mai multa poezie decat intr-un lou cu imagini stralucitoare .
[G. Dem. Teodorescu lasa o jumatate de ina libera, nescrisa.] n. edit.
