UVEDENRODE - Ciclu de poezii de Ion Barbu, publicat in volumul Joc secund. Editura Cultura Nationala, in .
Cuprinde poeziile: Paunul (scrisa in mai 1924, aparuta in Antologia poetilor de azi, I, alcatuita de Ion Pillat si Perpessicius, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1927); Paralel romantic (scris in aprilie 1924, tiparit mai intai in voi. Joc secund, 1930; varianta initiala, sub titlul Un personaj eteroman, a aparut in "Contimporanul", nr. 49, 1924); Riga Crypto si Iapona Enigel (scrisa in mai 1924, aparuta in "Revista Romana", nr. 1, 1924); Oul dogmatic (datata in volum "Ajunul Pastilor 1925"; a aparut mai intai in revista "Cetatea literara", nr. 2, 1926, sub titlul Vegetariand); Ritmuri pentru nuntile necesare (imprimata intr-o prima versiune in "Contimporanul", nr. 47, 1924, sub titlul Jazz Band pentru nuntile necesare, apoi, ca "versiune ultima", in aceeasi revista, nr. 65, 1926); Paznicii (publicata in "Contimporanul", nr. 67, 1926, sub titlul Dansul planetelor exterioare); infatisare (tiparita in "Contimporanul", nr. 62, 1925); Falduri (in "Contimporanul", nr. 65, 1926, sub titlu/ William Wilson si cele 1000 de fete ale lui); Uvedenrode (aparuta ca text "inedit" in Antologia lui Ion Pillat si Perpessicius, cd. cit.).
In volum, ciclul poarta un motto din Longfellow:
"For its toncs by tums were glad
Sweetly solemn, wildly sad"
("Pentru ca tonurile erau, pe rand, vesele,
Solemne, ingrozitor de triste").
Despre aceasta "a treia faza" a poeziei sale, poetul spune, in interviul acordat lui Felix Adcrca in 1927 (care o asezase sub eticheta "expresionista"), ca ar trebui vazuta mai degraba ca o "incursiune in sfanta raza a Alexandriei", trimitand (prin Jazzband) la "un elenism de decadenta", prin apelul la simbolistica astrologica, si angajand un "element modem" prin "tonul gros si buf -"Ecoul faptei creatoare inregistrat cu un ras fonf al demiurgului" -, in timp ce poezia Uvedenrode ar fi "o incercare mereu reluata de a ma ridica la modul intelectual al lirei", la o "puritate aeriana urmand un singur instinct, al Cantului" si depasind "concurenta, inca darwiniana a formulelor individuale", pentru a ajunge la "certitudinea libera a lirismului omogen, instruind de lucrurile esentiale, delectand cu viziuni paradiasiace".
Aceasta ultima poezie fusese caracterizata, in interviul lui I. Valerian din acelasi an, ca "o extremala a productiunii mele, scrisa sub obsesia unei claritati irationale, desi la baza sta tot o experienta personala ().
Uvedenrode sugereaza la inceput un Olimp translucid si germanic, apoi o evadare in vis, lotul tratat rapsodic, conform canoanelor poetice ce mi le-am trasat, cu acea sonoritate imanenta de care-ti vorbeam".
Rezumate concentrat de Ioana Em. Petrescu, trei componente ar alcatui, asadar, formula poetica din Uvedenrode:
"elementele de spiritualitate alexandrina"
(in primul rand simbolurile astrologice, apoi, mai putin insemnate si cu nuante personale, cele "alchemice" si gnostice), elementul grotesc si cel muzical, dus pana la rafinamente extreme.
E de spus, totusi, ca nota "expresionista" e cea care unifica in adancime poemele ciclului, in care "ecoul faptei creatoare (e) inregistrat cu rasul fonf al demiurgului", adesea pe un "ton gros si buf; caci in fiecare transpare ceva din imperfectiunea creatiei, din contrastele si diformitatile ei grotesti, si mai ales din funciara ei ambiguitate si fragilitate, ce poate duce la rasturnari radicale ale imaginii:
"Oul dogmatic", exemplar, inscrie in microstructurile lui arhitectura marelui univers, fiind, virtual, deopotriva "palat de nunta si cavou", figura pura a "nuntii solare" si emblema a germinatiei ce impinge spre moarte; spectacolul unei nunti ratate grotesc, satira a falsei, imposibilei comuniuni in Unu, dintre spirit si materie, caderea in deriziune a unor inalte aspiratii tragice, pe temeiul incompatibilitatii regnurilor, e, in esenta, Riga Crypto si lapona Enigel; Ritmuri pentru nuntile necesare desfasoara, la randul sau, "dantul buf cu reverente si mecanice cadente" al omului ramas la nivelul unui eros elementar, inainte de a accede, trecand peste inca o treapta a initierii, la nunta extatica cu principiul solar; in Falduri s-a vazut pe drept cuvant "poemul unei revelatii ratate"
(I. Em. Petrescu) si al imposibilitatii de a realiza, la nivelul propriei cunoasteri de sine, , jocul secund mai pur", nereusita procesului de simbolizare, deteriorarea grotesca a imaginii unitare, sublimate, a eului; Paunul asociaza senzualitatii pasarii emblematice imaginea "nebunului cu scufa", a bufonului Iragic, calificand un dans si un "mister al mortii", intr-o stilizare poesca; infatisare compune masca ambiguu mortuara si purificatoare a omului, sugerand "sensul eliberator al mortii initiatice"
(I. Em. Petrescu); Paralel romantic (varianta definitiva a grotescului Personaj eteroman) are forta plasticii dense expresioniste, cu deformari de proiectie onirica; poezia Uvedenrode este un fel de inscenare (s-a vorbit chiar de o "fabula") a spectacolului declinant, ca si caricatural, al .fiintei de la nivelul increatului - "peste mode si timp" -spre conditia carnala, a intruparii si caderii "sub timp, sub mode".
"Impresionista" este, in fond. si "schematizarea" imaginii, concentrarea ci in emblema a unor forte si elemente cosmice fundamentale, a unor situatii si gesturi umane ce depasesc individualul si particularul, fiind proiectate pe un orizont al absolutului, fie ca este vorba de poeme "gnomice" concentrate in jurul unui simbol (Oul dogmatic), de "portrete"
(infatisare), de descrieri evocatoare (Paralel romantic), de naratiuni "baladesti"
(Riga Crypto. ), "puneri in scena"
(Ritmuri, Falduri, Paunul) ori de o "fabula" sui generis (Vvedenrode).
Piesele de prima referinta ale ciclului, adica Oul dogmatic. Ritmuri pentru nuntile necesare. Riga Crypto si lapona Enigel, Uvedenrode ilustreaza magistral aceasta opera de maxima concentrare si epurare. In cea dintai, compozitie superior "didactica", arhetipul oului, inscrie in sine "dogma", legile de baza ale vietii si mortii, sugerand, cum a observat deja G. Galinescu, o corespondenta secreta intre micro si macrocosmos si definind astfel un poem de substanta hermetica. Trimiterea din motto la timpurile Genezei biblice ("Dogma: Si Duhul Sfint se purta deasupra apelor"), reluarea explicita a acesteia pe parcurs ("Sa vezi la bolti pe Sfantul Duh
veghind vii ape (ara sluh
Acest ou simbol ti-l aduc") subliniaza ferm valoarea exemplara a oului, emblema amintind inceputurile fiintei, "lumea veche", starea "nevinovata" de asteptare si virtualitate initiala (ceea ce poetul numeste increat), in care totul e numai o promisiune de existenta, o schita ideala a proiectului de a fi, reunind contrariile intr-o unitate inca nedespicata - "palat de nunta si cavou".
Albusul feminin si pur ("nins"), aproximat plastic prin moliciunea si finetea "culcusului" format din "trei atlazuri", se armonizeaza deplin cu "plodul" masculin situat in "polul plus", tot atat de neprihanit, neatins de "glodul pamanturilor", iar "sarutul plin"- al celor doua elemente e metafora idealei conjugari a principiilor vietii. Cu asemenea atribute, "oul-simbol" poate intr-adevar contura imaginea "Sfantului Duh" originar. Din slructura-modcl a Oului face parte insa si galbenusul, hieroglifa in egala masura a principiului vital, germinativ, si a mortii, de unde asocierea magistral exploatata atat la nivelul metaforelor plasticizante. cat si la cel fonetic, muzical, de "motivare analogica a semnificantului" - cu ceasul, "ceas galben.
necesar", si cu ora (regasita in ceasornic, sugerand, ambele necesitatea mortii, roata duratei, roaderea spornicului albus), "inscrierea unei parti a evenimentului in chiar specialitatea sintaxei" - despre care vorbea undeva poetul, adica dublarea imaginii plastice prin imaginea sonora, ce exploateaza substanta concreta a limbii, se verifica perfect aici. "invatatura" pe care vrea s-o transmita poemul ("Ca vinovat e tot facutul
Si sfant, doar nunta, inceputul") capata astfel consistenta imaginii edificatoare; intre oul "sterp", fie el si "oul rosu", de Paste, sortit consumului comun, si cel "viu", Oul-simbol, "dogmatic", chemat a fi "privit la soare", in lumina revelatiilor ultime, diferenta se impune in chipul cel mai convingator. Ritmuri pentru nuntile necesare schematizeaza, la randul sau, marile etape simbolice ale cunoasterii umane pornite in cautarea contopirii cu principiul suprem, in nunta solara. Cu un inceput modelat ca invocatie magica ("Capat al osiei lumii! // Suna-mi trei
Clare chei"), poemul asociaza nivelurile cunoasterii umane (leluric-senzoriala, intelectuala, revelatoare a unitatii lumii), "roatelor interioare", orbitelor miscarii de revolutie planetara ("An al Geei" - Pamantul, "Roata Venerii
Inimii, "Roata capului
Mercur", "Roata Soarelui Marelui"), pentru a detalia apoi fiecare "roata", recurgand la acea simbolistica astrologica de sursa elenistica remarcata de critica, ce contribuie la "schematizarea" evocata mai sus a imaginii, conferind, cel putin primelor doua trepte (a Venerei si a lui Mercur) o nota ca si caricaturala (vezi, alaturi de figurarea plastica a "dantului buf, cu reverente si mecanice cadente", sugerata si de ritmul mecanic al versurilor, jocul alileratiilor) inainte de desfasurarea reverberatiilor muzicale ce acompaniaza "ospatul" nuptial din "camara Soarelui":
"Din caldari de mari lactee,
La surpari de curcubee,
in Firida ce scantee
eteree".
De la situatia negativa initiala a omului stand sub semn planetar negativ (semn planetar, caci "neagra Dama Miriam
in bande incinsa, de dinam" - care apare ca "rea putere" ce tuteleaza subiectul - nu este decat o reprezentare tot a planetei Venus, ca principiu feminin (trimitere rasturnata la fecioara Maria, cu numele ebraic Miriam) cu "bande"
(benzi) ce anticipeaza rotirea mecanica, buf-dantuitoare, din jurul tronului "moalci Vineri"), "rotile" initierii vor propune un sens ascensional al miscarii spre "nunta" extatica.
