Urma de foc - volum retrospectiv de versuri al Denisei Comănescu



URMA DE FOC - Volum retrospectiv de versuri al Denisei Comanescu, publicat la Botosani, Editura Axa, colectia:

"La steaua-Poeti optzecisti" in 1999, cu o postfata de Mircea Ivanescu.

Antologia cuprinde versurile de debut din volumul Izgonirea din paradis (1979) ca si cele apartinand perioadei de maturitate lirica: Cutitul de argint (1983) si Barca pe valuri (1987/ Optiunea deschisa si atractia pentru literatura engleza si americana concretizate in volumul de traduceri: Trei poeti englezi contemporani: Fleur Adcock, Alan Brownjohn, Jon Sil/an, asociate activitatii de editor si redactor al Editurii Univers, sunt complementare creatiei poetice de o remarcabila prospetime si forta expresiva.

Poezie aflata in cautarea echilibrului existential, insetata de solutii, osciland intre apropierea de adevarul vietii, al experientei traite si preferinta pentru nisipurile miscatoare ale imaginatiei, acest volum de versuri al Denisa Comănescu este pariul autoarei cu sansele, abia vizibile, acordate lirismului. Versurile "cata imaginatie cere viata
si-atat de putina poezia" par sa inoculeze ideea ca, in raport cu viata, poezia are un rol secundar. Multe poeme pun problema raportului dintre realitate si fictiune, naturalete si contrafacere, viata si text. E un razboi dus pe doua fronturi, din care autoarea are numai de castigat. Denisa Comănescu deschide o bresa in peretele cenusiu al realitatii, elementele cotidianului fiind, de cele mai multe ori, asaltate de cele ale imaginarului. Experienta vietii traite cu intensitate si luciditate o invata, parca, pe poeta "locuita de-un strigat" sa vada si partea ascunsa a aisbergului. "Exista o arta a pierderii
o exersez de peste 9 ani
ca fisa de observatie a unui dezastru lent
ca un aisberg de forma geometrica
infipt in imaginatie"
(Asteptandu-l in imaginatie).



Afinitatea poetica si structurala pe care pocta o simte fata de Silvia Plath o face sa spuna lucrurilor pe nume, sa inlocuiasca, usor teatral, tonul benign si adesea impudic al confesiunii, cu tonul cinic al celei care s-ar abandona cu resemnare si indiferenta neantului; "De la tine
toate poetesele lumii au invatat
sa-si includa in biografie si o sinucidere ratata" - citim in poemul intitulat sugestiv Sylvia. Ceea ce apropie ca tip de sensibilitate aceste firi poetice este un "amalgam de tandrete si cinism, de reverie a epuizarii si umilinta a supunerii. Doua poeme. Calugarita si Apropo de Maiy Stuarl, reprezinta cele doua extreme, in iubire, ale liricii Denisei Comanescu: instinctul devorator al feminitatii si jubilatia discreta a fragilitatii si risipirii ei"
(P. Poanta).

Tot din ciclul de poezii cuprinse in volumul Urma de foc face parte si poemul (aparut initial in 1983) Exercitiu de exorcizare. Anihilarea, a-ncantiza-rca propriei fiinte intr-un univers el insusi aflat sub semnul probabilitatii se transforma intr-o reverie thanatica in care "eu nu exist
am fost un moment
o frunza care se credea radacina
dulce si trecatoare carne
un val, o capsuna,
buzele tale rosii muscand din ea".

Concretetea simturilor da un tragism aparte acestui spatiu insufletit doar de prezenta agresiva a obiectelor cu muchii ascutite. "Voi lua o foarfeca si-o voi decupa
caci eu exist
sunt un brad cu radacina in inima ta
de abia acum observ
mana pe care mi-o intinzi este chiar foarfeca".

Briceagul, cutitul de argint, mana-foarfeca raman simboluri ale demoniei lumii si ale insecuritatii eului.

Reveriile nocturne din poemul Vulpea albastra ("de aceea ma las in seara aceasta sfartecata de fructe
tu scrii la o masa aplecata putin peste infern") devin reverii ale insingurarii in Foisorul de foc:

"Icoane izgonite
conturul memoriei ars
se va aprinde o stea
intunericul in impas"; sau in poemul Ca o pata de vopsea, consemnand desfacerea cuplului:

"O spalare temeinica a creierului meu obosit
si iubirea va iesi ea o pata de vopsea
pe tronul eneefalic se va instala
o matusa bogata
singuratatea".

Imblanzirea poeziei e unul din cele mai reusite poeme ale D. C, o parabola a supravietuirii prin Creatie. Lectia "nefericitei" Silvia Plath (care, asa cum considera biografii, si-a "regizat" sinuciderea in speranta ca ar putea fi salvata) se converteste de data aceasta intr-o atitudine stenica, desprinsa parca dintr-o povestire orientala de tip Zen. Poeta trebuie sa invete nu dibacia, ci umilinta soarecelui care apuca bucata de cascaval fara sa cada in capcana:

"ai un soarece in bucatarie
i-ai pregatit o capcana
zilnic ii pui cascaval
si zilnic il inhata cu dibacie
fara sa-si piarda capul sub ghilotina
va trebui sa le deprinzi cu soarecele
sa recunosti ca este o vietate cu mult mai inteligenta decat tine
va trebui sa inveti de la el cum sa apreciezi poezia
va trebui sa fii aidoma aproapelui tau, soarecele." Retinerea in fata foii de hartie exasperant de alba s-ar putea astfel vindeca, cea mai neinsemnata incitare starnind frenezia conotatiilor si totodata recrudescenta intregului lirism:

"De fiecare data imi ramane foaia pustie
stau in fata ei si astept
haide, imi zic, acum e momentul" imblanzirea poeziei e de fapt "demontarea" locurilor comune, "treptat alcatuindu-ne viata si nemailasandu-ne timp si putere sa nc-o mai gandim, cu atat mai putin sa o traim"
(M. Ivanescu).

Poezia si viata sunt fetele aceleiasi medalii, motivele-cheie ale poemelor Denisa Comănescu

Poezia traduce substanta inepuizabila a vietii, viata carbonizeaza trairi. Poezia n-ar fi, asadar, prisma ce descompune raza de lumina in cele sapte culori fundamentale, ci discul a carui rotatie le unifica, intre poezie si viata existand un permanent schimb de energie.